Exercitarea autorităţii părinteşti

Exercitarea autorităţii părinţeşti

(Tribunalul Mehedinţi – d.c.111/A/MF/19.10.2012)

Prin cererea înregistrata la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, la data de 21.02.2012, sub nr.2285/225/2012, reclamantul C.C.I. a  chemat în judecată  pe pârâta G.V.D., solicitând ca prin  hotărârea ce se va pronunţa să se  modifice programul de vizitare al minorului C. M. şi să se stabilească tutela comună a ambilor părinţi.

In motivarea acţiunii a arătat că a  fost căsătorit cu pârâta, relaţie din care a  rezultat  minorul  C. M., ns. la 24.10.2009.

Mai arată  reclamantul că pârâta, după naşterea minorului,s-a mutat la părinţii săi, după care părţile au divorţat, stabilindu-se prin hotărâre judecătorească programul de vizitare al minorului.

Reclamantul arată că vizitarea minorului are loc o dată la două săptămâni,la domiciliul pârâtei şi a foştilor socrii, fără a avea dreptul să plece singur cu minorul la plimbare, motiv pentru acre reclamantul  doreşte să îşi viziteze zilnic minorul, câte două ore, în orice locaţie stabilită de către instanţă, în fiecare duminică să aibă posibilitatea să îl ducă la biserică, să îi fie încredinţat două weekend-uri la domiciliul său, de ziua de naştere şi de ziua numelui, de 1 iunie, de 23 septembrie, când este ziua de naştere a pârâtului, de 20 iulie, de nedeie, din satul bunicilor paterni.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus practică judiciară, diplomă de studii,precizare de acţiune,prin care a arătat că  solicită, în principal, ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie realizată de ambii părinţi, iar în subsidiar să i se permită un program de vizitare a minorului, astfel încât să se poată implica în creşterea şi educarea acestuia, iar minorul să petreacă mai mult timp cu tatăl şi bunicii paterni.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii întrucât schimbarea programului de vizitare l-ar afecta în mod grav pe minor şi ar prejudicia iremediabil dezvoltarea emoţională şi de sănătate a acestuia, care are o vârstă foarte fragedă, fiind bolnav, de astm bronşic, şi aflându-se sub tratament medical şi necesitând îngrijire şi supraveghere foarte atentă. Se mai arată că, datorită afecţiunilor, minorului nu i se permite schimbarea mediului, a locuinţei, întrucât este alergic la polen şi la mediu, aşa cum rezultă din actele medicale.

Pârâta a ataşat la întâmpinare 13 înscrisuri medicale,  decizia nr. 1020/2011  şi sent. civ. nr. 157/2011.

Pârâta a formulat şi răspuns la precizarea de acţiune, cu aceleaşi concluzii de respingere ca neîntemeiată.

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri şi a dispus efectuarea unor anchete psihosociale la domiciliile acestora.

Totodată, s-a procedat şi la audierea pârâtei.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentinţa supusă apelului a  respins acţiunea având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti şi modificare  program vizitare minor , cu motivarea că, prin sentinţa minori şi familie nr.157/11.02.2011 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor prin divorţ din culpă comună şi încredinţarea spre creştere şi educare a minorului C. M. născut la 24.10.2009, mamei sale.

Prin decizia nr.1020/29.06.2011 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în dosarul nr.15800/225/2010 s-a stabilit ca legăturile personale dintre reclamant şi minorul rezultat din căsătoria părţilor să se realizeze în prima şi a treia sâmbătă a fiecărei luni între orele 10.00-14.00 la domiciliul pârâtei precum şi a doua zi de Crăciun, a doua zi de Paşti şi de ziua minorului în aceleaşi condiţii. În luarea acestei decizii curtea a avut în vedere vârsta fragedă a minorului şi sănătatea precară a acestuia  în considerarea interesului superior al minorului.

Din actele medicale existente la  filele 28-40 rezultă că minorul C.M.l născut la 24.10.2009 se află în evidenţa medicului de familie cu astm bronşic alergic,bronşită recurentă şi traheomalacie congenitală, suferind de-a lungul timpului mai multe internări în urma unor crize  bronşiolitice cu insuficientă respiratorie acută, recomandările medicale fiind în sensul unui regim de viaţă ce implică o supraveghere permanentă din partea aparţinătorilor, evitarea frigului, a alergiilor, infecţiilor.

Noul cod civil, aplicabil în speţă, reglementează autoritatea părintească ce înlocuieşte noţiunea de încredinţare a minorului din codul familiei.

Autoritatea părintească este prevăzută de art.483 şi următoarele din noul cod civil şi este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. Regula este aceea că după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, iar excepţia, în situaţia în care există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, autoritatea părintească va fi exercitată numai de către unul dintre părinţi, situaţie în care celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut şi educat, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Astfel exercitarea în comun (custodia comună) a autorităţii părinteşti impune ca părintele la care minorul locuieşte să se consulte cu celălalt părinte cu privire la elementele fundamentale care privesc viaţa copilului.

Potrivit art. 2 alin. 1 şi 3 din Legea 272/2004 orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al acestuia. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Interesul superior al copilului este acela de a se asigura o continuitate a mediului în care a crescut şi a fost îngrijit, în care se bucură de un confort adecvat, beneficiind astfel de condiţii mai bune de creştere, educare şi dezvoltare a personalităţii sale.

Prin sentinţa de divorţ minorul părţilor a fost încredinţat spre creştere şi educare mamei, conferind acesteia exercitarea autorităţii părinteşte asupra copilului, în vechea legislaţie  neexistând noţiunea de exercitare în comun a autorităţii părinteşti.

Faţă de situaţia concretă a minorului C. M., în vârstă de numai 3 ani, care are o sănătate precară încă de când s-a născut, care necesită pe de-o parte o îngrijire specială, pe de altă parte o protecţie sporită şi viteză de reacţie în ceea ce priveşte deciziile ce se impun în legătură cu starea sa de sănătate, instanţa consideră că exercitarea în comun de către ambii părinţi a autorităţii părinteşte nu se raliază interesului superior al copilului, ce implică şi protejarea vieţii şi sănătăţii acestuia. Având în vedere că din probatoriul administrat rezultă că între părinţi există divergente de opinii în privinţa minorului, în condiţiile unei sănătăţi precare a acestuia ,instanţa consideră că exercitarea autorităţii părinteşti în modalitatea stabilită de instanţa de divorţ care se transpune în exercitarea sa în exclusivitate de către mamă, care este singura care la îngrijit pe minor până la această vârstă şi i-a fost în permanenţă alături, se raliază principiului interesului superior al copilului, care la această vârstă fragedă şi profund afectată de boala cu care fost diagnosticat trebuie să beneficieze atât de o continuitatea a mediului în care a crescut cât şi de o protecţie specială, ce implică uneori decizii rapide pentru protejarea vieţii acestuia.

Pentru aceste considerente instanţa va respinge capătul de cerere privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.

În ceea ce priveşte modificarea programului de vizitare al minorului:

Potrivit art. 401 C. civ.  în cazurile prevăzute de art. 400 C. civ. părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. În caz de neînţelegere între părinţi instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare ale acestui drept.

 Din cuprinsul acestei dispoziţii se deduce preocuparea legiuitorului ca fiecare dintre părinţi să aibă posibilitatea de a menţine şi dezvolta legături personale cu copilul său chiar dacă nu i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.

Instanţa apreciază că din analiza textului, dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat minorul de a păstra legături personale cu acesta constituie şi o modalitate pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care părintele le are faţă de copilul său şi care subzistă atâta timp cât nu a fost decăzut din drepturile părinteşti.

Astfel, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.

In acest sens sunt şi dispoziţiile art.14 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr.18/1990.

De asemenea, potrivit art.2 al.3 Lg.272/2004 „Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate,  precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”.

Din corelarea acestor dispoziţii legale, se deduce că nu numai părintele este îndreptăţit la a avea legături personale cu copilul său, ci şi copilului îi este recunoscut dreptul de a menţine legături cu ambii părinţi, atâta timp cât aceste legături nu sunt contrare interesului său.

Instanţa are în vedere că, în cauze de acest fel, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesului superior al minorilor  este întotdeauna de o importanţă fundamentală, că interesul copiilor trebuie considerat ca fiind primordial şi că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca părintele să fie privat de dreptul său părintesc de a păstra legături personale cu proprii copii în interesul superior al acestora.

 De asemenea, instanţa apreciază că în spiritul bunei-credinţe şi al înţelegerii, principial, ambii părinţi trebuie să manifeste o disponibilitate maximă şi o cooperare deplină, fiind excluse şicanele, de aşa manieră încât minorul să se bucure de prezenţa, afecţiunea şi grija ambilor părinţi.

De asemenea, instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care în aplicarea art. 8 al Convenţiei a statuat, în cauza Monory contra României (Hotărârea din 5 aprilie 2005) că relaţia dintre părinţi şi copii intră în sfera vieţii de familie, în sensul art. 8 din Convenţie. Posibilitatea părintelui şi a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, iar măsurile care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerinţă în dreptul protejat de art. 8 din Convenţie, deci trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de paragraful 2, respectiv amestecul să fie prevăzut în lege, să fie necesar într-o societate democratică (...) pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

În consecinţă, este necesar a se stabili un echilibru corect între interesele părinţilor şi cele ale minorilor, având în vedere că trecerea timpului poate avea consecinţe iremediabile asupra relaţiilor dintre copii şi părintele care nu locuieşte cu aceştia.

In realizarea acestui deziderat, instanţa ţine cont şi de durata de timp în care părintele poate avea legături personale cu minorul, de interesul manifestat de părinte în acest sens, precum şi de vârsta minorului.

Art.16 alin.2 din Legea nr.272/2004 arată că, luând în considerare cu prioritate interesul superior al copilului se poate limita exercitarea acestui drept, când există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală morală… a copilului.

Interesul superior al minorului C.M., în vârstă de numai 3 ani  este evitarea stării de pericol, asigurarea unei „stări de bine” în contextul în care probatoriul administrat a dovedit că schimbările de mediu îi pot afecta starea de sănătate  (fila5).

Precaritatea sănătăţii minorului, (3 ani) sunt motive temeinice care justifică şi impun limitarea pentru moment a exercitării dreptului tatălui la legături personale în modalitatea stabilită prin decizia nr.1020/29.iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova.

Evaluând situaţia minorului instanţa constată că acesta nu a suferit modificări faţă de cea avută în vedere de instanţă la pronunţarea deciziei nr.1020/29 iulie 2011. Analizând modalitatea de întrevedere cu minorul solicitată de reclamant instanţa constată că în raport cu sănătatea precară a minorului, acesta l-ar expune pe minor la diferite medii care îi pot pune în pericol starea de sănătate şi ar fi prea stresantă şi obositoare. Pornind de la principiul interesului superior al copilului , instanţa apreciază că în conformitate cu disp. art.43 Codul familiei, 16(2) din Legea nr.272/2004, art._  Legea nr.18/90 Convenţia pentru apărarea drepturilor copilului) satisfacerea nevoilor copilului în acest moment impun, în raport cu persoana sa exercitării dreptului tatălui la legături personale în modalitatea stabilită prin decizia nr.1020/29.iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat apel, reclamantul C.C.I. criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

 In motivele de apel, apelantul reclamant, precizează faptul că instanţa de fond  deşi recunoaşte că regula din noul cod civil este „custodia comună”, totuşi nu a aplicat-o motivând că situaţia minorului din speţa de faţă este specială.

Probele de la dosarul de fond au fost interpretate în favoarea unuia dintre părinţi concluzionându-se că există divergenţe între aceştia cu privire la minor, deşi acest aspect nu reiese de nicăieri.

Hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Instanţa de fond invocă în motivarea soluţiei acte normative care nu au legătură cu aspectele cercetate în cauza de faţă.

Instanţa de fond invocă prevederile Codului familiei ,ori, prin art. 230 litera m din Legea nr.71/2011 de aplicare a Noului Cod Civil se arată că la data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă legea nr. 4/1953 privind Codul  familiei, republicată în Buletinul oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările şi completările ulterioare.

In drept apelantul reclamant îşi întemeiază calea de atac pe prevederile  art.299 şi urm. cod de procedură civilă şi art. 304 pct. 7 şi 9 cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, apreciind că sentinţa apelată e temeinică şi legală iar motivele invocate de recurent, relative la studiile sale şi presupusa absenţă a intimatei de lângă minor, motivată de faptul că şi-a reluat serviciul, sunt neîntemeiate .

Analizând apelul în conformitate cu motivele invocate şi cu prevederile art. 295 cod procedură civilă tribunalul apreciază că este nefondat .

Divergenţele între modul în care fiecare din părinţi vede relaţia cu minorul reies chiar din conţinutul cererii de chemare în judecată, a precizărilor la această cerere şi respectiv întâmpinării depuse .

Un exemplu este solicitarea reclamantului ca minorul să locuiască alternativ la el şi la intimata pârâtă pe perioade egale de timp, deşi la momentul acestei solicitări avea cunoştinţă despre problemele de sănătate ale acestuia, limitările cărora trebuie să le facă faţă şi impactul negativ pe care o astfel de măsură le-ar putea avea asupra lui.

În mod justificat a apreciat instanţa de fond că situaţia minorului este una specială, determinată de vârsta şi starea lui de sănătate .

Acesta a fost şi motivul, întemeiat, pentru care s-a apreciat că, momentan, autoritatea părintească trebuie să se exercite doar de unul din părinţi, soluţie în concordanţă cu prevederile art. 398, alin. 1 cod civil, care constituie o excepţie de la regula custodiei comune prevăzută de art. 397 cod civil .

În fapt prin respingerea cererii reclamantului, instanţa de fond a menţinut modalitatea de vizitare stabilită prin decizia Curţii de Apel Craiova, apreciind că situaţia copilului nu a suferit modificări substanţiale care să justifice o schimbare a modului de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul .

De altfel din însăşi modul în care îşi formulează pretenţiile (a se vedea precizarea de acţiune, respectiv modalitatea în care solicită să se desfăşoare programul de vizitare) reclamantul denotă lipsă de interes faţă de starea copilului, neputându-se prevala de necunoaşterea acesteia, întrucât decizia civilă prin care a fost încredinţat iniţial copilul, face referire inclusiv la starea de sănătate a acestuia .

Pe de altă parte de la data stabilirii acestui program de vizitare şi până la introducerea cererii de modificare, reclamantul nu a lăsat să treacă decât câteva luni, perioadă în care nu se puteau schimba, şi nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens, temeiurile avute în vedere la acel moment .

Atât raportările la jurisprudenţa CEDO cât şi cele la Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului sunt pertinente în cauză, instanţa motivând în acest fel faptul că a stabilit anumite limitări ale programului de vizitare, justificat de starea specială confirmată, în care se află minorul, care are o vârstă fragedă şi o serie de probleme medicale .

Art. 8 din Convenţia privind drepturile fundamentale ale omului apără viaţa privată de familie, dar permite anumite ingerinţe (amestecul), dacă sunt prevăzute de lege, ceea ce s-a întâmplat în cauză, instanţa înţelegând să limiteze programul de vizitare al minorului de către tată, în considerarea interesului superior al acestuia constând în nevoia de stabilitate şi de uşurare a modalităţii de luare a deciziilor în privinţa sa . 

Faţă de aceste considerente, tribunalul, în conformitate cu prevederile art.296 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.C.I. împotriva sentinţei civile nr. 558/25.06.2012 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Domenii speta

Spete similare