Dreptul la un proces echitabil

Dreptul la un proces echitabil.

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventie, nu poate trece ca un drept efectiv decât daca cererile si observatiile partilor sunt în mod real ascultate, adica în mod real si concret examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 din CEDO implica mai ales în sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de proba, argumentelor si elementelor de proba ale partilor.

Prin sentinta civila nr. 1702/23.06.2009 pronuntata de Judecatoria Si¬ghe¬tu Marmatiei în dosarul nr. 1481/307/2008, a fost respinsa actiunea civila îna¬in¬tata de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâta Comuna Rona de Jos prin Primar, având ca obiect uzucapiune si s-a constatat ca re¬cla¬man¬tul a renuntat la judecata fata de pârâtul T.I., cu domiciliu necu¬nos¬cut.

În considerentele sentintei civile nr. 1702/23.06.2009, Judecatoria Si¬ghe¬tu Marmatiei a retinut ca:

Prin actiunea civila înregistrata sub dosar nr. 1481/307 din 14.05.2008,  re¬clamantul C. M. a chemat în judecata pe pârâtii T. I., cu do¬mi¬ciliul necunoscut, solicitând instantei:

- sa se constate dobândirea de catre reclamant a dreptului de pro¬pri¬e¬ta¬te prin uzucapiune privind terenul situat în Rona de Sus la locul „Mocsarnyi” în suprafata de cca. 4.500 mp înscris în CF 1826 nr. top. 2599;

- sa se dispuna înscrierea dreptului de proprietate în favoarea  recla¬man¬tului, dupa dezmembrarea ce se va efectua;

- sa se dispuna notarea asupra terenului a constructiei edificata de re¬cla¬mant care are destinatie brutarie.

În motivarea actiunii reclamantul arata ca a cumparat printr-un act sub sem¬natura privata terenul din litigiu în anul 1998 de la numitul B.I. Pe acest teren a edificat o brutarie.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 111 Cod procedura civila, drep¬tul cutumiar maghiar, Legea nr. 7/1996.

Prin precizarea de actiune din data de 29.01.2009, reclamantul si-a  pre¬cizat actiune astfel:

- sa se constate ca mostenirea dupa defunctul T. I. este vacanta, a¬cesta neavând mostenitori legali sau testamentari;

- sa se constate ca reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin u¬zu¬capiune asupra terenului situat în Rona de Sus, la locul „Mocsarnyi” în su¬pra¬fata de 4.500 mp înscris în CF 1826 nr. top. 2599;

- sa se dispuna înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în CF în favoarea reclamantului, dupa dezmembrarea ce se va efec¬tu¬a;

- sa se dispuna notarea asupra terenului a constructiei edificata cu des¬ti¬natie brutarie.

În sedinta din data de 29.01.2009 reclamantul a chemat în judecata si pe Comuna Rona de Sus prin Primar.

În sedinta din data de 07.05.2009 reprezentantul reclamantului arata ca re¬nunta la judecata fata de pârâtul  T.I.

Prin precizarea de actiune reclamantul solicita ca, în urma efectuarii no¬tei de constatare, sa se constate ca terenul din litigiu are o suprafata de 10.915 mp.

Pârâta Comuna  Rona de Sus prin Primar, legal citata, nu si-a exprimat po¬zitia procesuala în cauza.

Din actele de la dosar instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit extrasului CF depus la dosar rezulta ca terenul supus litigiului este înscris în CF nr. 1826 nr. top. 2599 „Arabil Mocsarnyi”, fara suprafata, pro¬prietatea lui I. T., cu titlu de donatie, cu înscriere în  anul 1929.

Cu declaratia martorilor audiati în cauza , s-a dovedit ca reclamantul a cumparat terenul din li¬ti¬giu de la tatal sau în anul 1998, anterior familia sa folosind terenul în jur de 80 de ani.

În cauza a fost efectuata o nota de constatare având ca obiectiv iden¬ti¬fi¬ca¬rea terenului în litigiu.

Conform notei de constatare întocmita în cauza , re¬zulta urmatoarele:

Terenul situat la locul numit „Arabil Mocsarnyi”, folosit de reclamant,  este situat în comuna Rona de Sus, între vecinii: drum, G.G., G.E. si F.B., are suprafata de 10.915 mp, fiind înscris în CF 1826 Rona de Sus nr. top. 2599/1 dupa dezmembrare si CF nr. 23337 Rona de Sus, nr. top. 2600/1 dupa dezmembrare. Pe  acest teren reclamantul a edificat o con¬structie.

Cu declaratiile martorilor audiati în cauza reclamantul a dorit sa do¬ve¬dea¬sca îndeplinirea conditiilor cerute de lege pentru dobândirea dreptului de pro¬prietate prin uzucapiune. Din declaratiile martorilor nu rezulta cu exacti¬ta¬te momentul începerii cursului prescriptiei achizitive pentru a se putea deter¬mi¬na legea aplicabila în materie.

Desi reclamantul îsi bazeaza actiunea pe prevederile Codului Civil, pri¬vind Cadastrul si Publicitatea Imobiliara, conform recursului în interesul legii pro¬nuntat de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. XXI/12.12.2005, s-a hotarât ca actiunile de carte funciara având ca obiect înscrierea în cartea fun¬ciara a unor drepturi reale imobiliare sunt guvernate de dispozitiile De¬cre¬tu¬lui-Lege nr. 115/1938 si nu de Legea nr. 7/1996, fapt de altfel specificat ex¬pres în dispozitiile finale ale Legii nr. 7/1996 care arata ca pâna la finalizarea lu¬crarilor cadastrale si a Registrului de Publicitate Imobiliara pe teritoriul fi¬e¬ca¬rui judet, în zonele de carte funciara supuse sistemului reglementat în De¬cre¬tul-Lege nr. 115/1938 vor fi aplicabile în continuare dispozitiile acestui decret.

Ori, în regim de carte funciara, conform Decretului-Lege nr. 115/1938 do¬bândirea dreptului de proprietate se face doar în doua situatii expres si li¬mi¬ta¬tiv prevazute de lege, respectiv art. 27, 28 ale Decretului-Lege nr. 115/1938.

Reclamantul nu se afla în nici una din situatiile prevazute de textul de le¬ge.

Pentru ca în regim de carte funciara sa se aplice dispozitiile Codului ci¬vil în materia prescriptiei achizitive, trebuie determinat exact momentul înce¬pe¬rii cursului prescriptiei, chiar prin jonctiunea posesiilor, cum este cazul în spe¬t¬a.

Astfel Decretul-Lege nr. 115/1938, nu a fost aplicabil în Transilvania  ci au fost aplicabile dispozitiile Codului civil, o perioada foarte scurta de timp res¬pectiv în perioada în care dispozitiile Decretului-Lege nr. 115/1938 au fost sus¬pendate, prin Legea nr. 389/1943, lege a carei încetare a fost prevazuta prin Le¬gea nr. 241/1947. Deci pentru a putea fi aplicabile dispozitiile din Codul ci¬vil în regim de carte funciara, cursul prescriptiei achizitive trebuia sa înceapa în acest interval de timp 1943-1947, când dispozitiile Decretului-Lege nr. 115/ 1938 au fost suspendate în Transilvania.

Din probele administrate în cauza nu reiese cu exactitate începerea cur¬sului prescriptiei achizitive a reclamantului si a antecesorilor lor în aceasta pe¬ri¬oada, deci nu pot fi aplicate în speta dispozitiile Codului civil în materia u¬zu¬ca¬piunii.

Conform doctrinei, determinarea începerii prescriptiei achizitive cu e¬xac¬¬titate este obligatorie pentru a se putea determina legea aplicabila.

Prin precizarea de actiune formulata reclamantul solicita sa se constate suc¬cesiunea vacanta dupa proprietarul tabular, instanta apreciind ca un astfel de capat de cerere nu este admisibil deoarece conform Legii nr. 36, privind no¬ta¬rii publici aceasta este competenta exclusiva a acestora în baza unei pro¬ce¬duri administrative prevazute de lege, motiv pentru care s-a respins si acest ca¬pat de cerere.

Cu privire la capatul de cerere privind înscrierea constructie în cartea fun¬ciara, instanta  a respins si aceasta cerere deoarece conform dispozitiilor Le¬gii nr. 50/1991 înscrierea în cartea funciara a constructiilor se face pe baza de adeverinta emisa de autoritatea locala.

Împotriva sentintei civile nr. 1702/23.06.2009, în termenul prevazut de art. 301 Cod procedura civila a declarat recurs recurentul, soli¬ci¬¬tând admiterea recursului, modificarea în tot a hotarârii atacate, admiterea ac¬tiunii formulate de reclamant astfel cum aceasta a fost formulata.

În drept, recurentul a invocat dispozitiile art. 312 Cod procedura civila co¬roborat cu art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila, art. 242 alin. 2 Cod pro¬ce¬dura civila.

În motivele de recurs, recurentul arata ca apreciaza hotarârea instantei de fond ca nelegala si netemeinica raportat la starea de fapt si probele ad¬mi¬nis¬tra¬te în cauza.

Martorii audiati au confirmat sustinerile privind folosinta terenului din pe¬rioada anilor 1920-1930, folosinta exercitata în mod continuu, pasnic, public si sub nume de proprietar.

În Transilvania, anterior intrarii în vigoare a Legii nr. 389/1943 privind ex¬¬tinderea legislatiei civile si comerciale în România peste Carpati (Monitorul O¬ficial nr. 142 din 22.06.1943), a Legii nr. 260/1945, privitoare la legislatia a¬pli¬cabila în Transilvania de Nord, precum si a drepturilor dobândite în acest te¬ri¬toriu, pe timpul ocupatiunii ungare (Monitorul Oficial nr. 78 din 04.04.1945) si a legii n. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii privind u¬ni¬ficarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare din 27.04.1938 (Monitorul O¬ficial nr. 157 din 12.07.1947), uzucapiunea este reglementata de legile ma¬ghi¬a¬re si Codul Civil Austriac. În teritoriile în care se aplicau legile locale ma¬ghi¬a¬re, uzucapiunea era de 32 de ani, iar în tinuturile unde se aplica Codul Civil Au¬striac, uzucapiunea opera printr-o posesie de 30 de ani, de plin drept, chiar fara întabularea în cartea funciara.

Prin noile reglementari (art. 31 din Legea nr. 398/1943 si art. 6 din Le¬gea nr. 241/1947) s-a prevazut ca prescriptiile începute înainte de extinderea le¬gis¬latiei române peste Carpati sunt cârmuite, în ceea ce priveste natura, durata si efectele lor, de dispozitiile legilor care au început.

Din depozitiile martorilor rezulta cu certitudine ca, cursul prescriptiei a în¬ceput înainte de anii ’30, motiv pentru care sunt aplicabile dispozitiile legale men¬tionate mai sus si nu cele ale Decretului-Lege nr. 115/1938, asa cum retine ins¬tanta de fond.

Analizând sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate si în considerarea dispozitiilor art. 304 indice 1 Cod procedura civila, tribunalul con¬stata urmatoarele:

Prima instanta, prin sentinta recurata nr. 1702/23.06.2009, respinge ac¬ti¬unea reclamantilor cu motivarea ca, din probele administrate „nu reiese cu e¬xac¬titate” începerea cursului prescriptiei achizitive a reclamantului si a au¬to¬ri¬lor acestuia.

În ceea ce priveste capatul de cerere vizând constatarea succesiunii va¬can¬te dupa proprietarul tabular, prima instanta retine ca acesta este inad¬mi¬si¬bil, raportat la dispozitiile Legii nr. 36/1995 iar cu privire la înscrierea dreptului de pro¬prietate asupra constructiei în cartea funciara, judecatoria retine ca se va res¬pinge raportat la dispozitiile Legii nr. 50/1991.

Din încheierile sedintelor publice care au avut loc la prima instanta re¬zul¬ta ca judecatoria nu a pus în discutie niciunul dintre aceste aspecte, retinute în considerentele sentintei ca fiind motivele pentru care actiunea a fost respinsa.

Potrivit art. 129 pct. 5 Cod procedura civila, judecatorii au  îndatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind a¬flarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale. Ei vor putea or¬do¬na administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se împotrivesc.

În conformitate cu dispozitiile art. 129 pct. 5 Cod procedura civila ra¬por¬tat la art. 138 alin. 1 pct. 2 Cod procedura civila, prima instanta, cu res¬pec¬ta¬rea principiului contradictorialitatii, se impunea sa puna în discutia partilor ne¬cesitatea administrarii de probe în vederea elucidarii tuturor aspectelor de ca¬re face vorbire chiar în considerentele hotarârii.

Depozitiile martorilor fiind extrem de succinte, se impunea ca prima instanta sa puna în discutie, în ba¬za art. 129 pct. 5 Cod procedura civila raportat la art. 138 alin. 1 pct. 2 Cod pro¬cedura civila, suplimentarea probatiunii testimoniale în vederea elucidarii as¬pectelor vizând momentul începerii cursului prescriptiei achizitive.

Prima instanta nu a pus în discutie, cu respectarea principiului con¬tra¬dic¬torialitatii, niciuna dintre problemele la care face referire abia în con¬si¬de¬ren¬te, enumerându-le ca fiind motivele pentru care a respins actiunea. Pro¬ce¬dând astfel, tribunalul apreciaza ca prima instanta a solutionat procesul fara a in¬tra în cercetarea fondului.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut în mod constant în ju¬ris¬prudenta sa ca dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventie, nu poate trece drept un drept efectiv decât daca cererile si obser¬va¬tiile partilor sunt în mod real ascultate, adica în mod real si concret exa¬mi¬na¬te de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 din CEDO implica mai ales în sar¬cina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de pro¬ba, argumentelor si elementelor de proba ale partilor.

Raportat la considerentele mai sus expuse, apreciind ca prima instanta nu si-a exercitat rolul activ prevazut de art. 129 pct. 5 Cod procedura civila si a so¬lutionat procesul fara a intra în cercetarea fondului, în baza art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, raportat la art. 312 alin. 3 si 5 Cod procedura civila, tri¬bu¬nalul va admite recursul, va casa sentinta si va trimite cauza spre rejudecare a¬celeiasi instante.

În rejudecare, prima instanta va pune în discutie necesitatea ad¬mi¬nis¬tra¬rii probelor pertinente, concludente si utile în vederea elucidarii aspectelor le¬ga¬te de momentul începerii cursului prescriptiei achizitive si de conditiile jonc¬ti¬u¬nii posesiilor.

Pornind de la realitatea ca existenta unei succesiuni vacante si a com¬po¬nen¬tei acesteia se poate constata si de catre instanta judecatoreasca, în mod di¬rect, în lipsa certificatului de vacanta succesorala eliberat de notarul public, do¬bândirea de catre stat a mostenirii vacante având loc pe data deschiderii suc¬ce¬siunii, prima instanta va pune în discutie necesitatea administrarii de probe în ve¬derea solutionarii precizarii de actiune formulata la data de 29.01.2009

Domenii speta

Spete similare