Contestatie la executare-declinare de competenta

Hotărâre 21 din 27.01.2009


DOSAR NR.2813/88/2008

SENTINŢA PENALĂ NR.21

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009

Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea petentele ......... şi ........., prin reprezentant, au formulat contestaţie la executare împotriva titlurilor de executare date în baza deciziei din data de 20.06.2008  în dosarul 1008/88/2008.

În motivarea cererii, petentele, prin reprezentant legal, au arătat în esenţă că au formulat contestaţie la executare împotriva titlurilor de executare date în baza deciziei din 20 iunie 2008, pronunţată în dosarul 1008/88/2008, de Tribunalul Tulcea deoarece hotărârea este nelegală întrucât s-a judecat separat un recurs formulat împotriva încheierilor din 11 şi 14 aprilie 2007 pronunţate de Judecătoria Tulcea în dosarul 6861/327/2007

Prin sentinţa penală nr. 1237 din 11 noiembrie 2008 Judecătoria Tulcea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea cauzei la Tribunalul Tulcea.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt incidente dispus art. 461 lit. c Cod pr. penală, fapt pentru care competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Tulcea.

Pe rolul acestei din urmă instanţe dosarul a fost înregistrat cu nr. 2813/88/2008.

La termenul din 27 ianuarie 2008 Tribunalul Tulcea a  invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială.

Referitor la acest aspect, se reţine următoarele:

Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 6861/3427/2007 a fost admisă cererea de abţinere formulată de  procurorul de şedinţă ……… şi s-a respins cererea de recuzare formulată de ......... şi ......... prin reprezentant legal ..........

Împotriva acestei  încheieri, înainte de soluţionarea pe fond a dosarului Judecătoriei Tulcea, care avea ca obiect cerere de revizuire, petentele ......... şi ......... au declarat recurs.

Prin decizia nr. 110 din 20 iunie 2008 a Tribunalului Tulcea, au fost  respinse ca inadmisibile recursurile declarate de revizuiente împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare fiind obligate recurentele la plata sumei de 10 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

După trimiterea dosarului la instanţa de fond  în urma unei erori materiale a Judecătoriei  Tulcea s-au emis titluri executorii pe numele revizuientelor însă, din greşeală, la suma cu care trebuiau să fie luate în debit s-a consemnat 310 lei în loc de 10 lei.

Urmare a acestei erori, Judecătoria Tulcea, prin Biroul executări penale, a emis adresa nr. 6861/327/2007 din 5.09.2008 către Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti, sector IV prin care a solicitat să fie restituite instanţei cele două titluri executorii emise pe numele ......... şi ..........

Astfel, referitor la contestaţia la executare, formulată de revizuientele ........., se invocă drept temei  legal dispoziţiile art. 461 lit. a şi c Cod pr. penală.

Este adevărat că, potrivit art. 461 al. 2 Cod pr. penală, competenţa de soluţionare a contestaţiei când se invocă art. 461 al. 1 lit. c aparţine instanţei care  a pronunţat hotărârea care se execută, în speţa de faţă Tribunalul Tulcea, însă prima instanţă trebuia să verifice motivaţia cererii formulate de petente care sunt nemulţumite în esenţă că au fost luate în debit cu suma de 310 lei.

În acest condiţii Judecătoria Tulcea trebuia să cenzureze contestaţia în raport de cele susţinute prin cerere şi nu de temeiul juridic invocat de părţi.

Tribunalul constată că  nu poate fi incident în cauză temeiul prevăzut de art. 461 lit. c Cod pr. penală, respectiv când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută deoarece, prin decizia penală nr. 110 din 20 iunie 2008 a Tribunalului Tulcea este prevăzută în mod clar şi expres că recurentele ......... au fost obligate la plata sumei de 10 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În aceste condiţii, deoarece hotărârea în primă instanţă aparţine Judecătoriei Tulcea, iar adresa privind darea în debit către Administraţia Financiară cu o sumă greşită a fost emisă de aceeaşi instanţă, cazurile de contestaţie care puteau fi invocate fiind cele prevăzute de art. 461 lit. a şi d Cod pr. penală şi nu cel prevăzut de lit. c.

Faţă de cele expuse, va fi admisă excepţia de necompetenţă materială şi se va declina cauza în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Totodată, în baza art. 43 al. 3 Cod pr. penală va fi sesizată  Curtea de Apel Constanţa în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Domenii speta