Litigii de munca

Decizie 1547/R din 19.11.2009


Dosar nr. 1064/189/2009litigiu muncă

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

 SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1547/R

Şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE CORINA-SUZANA ARTENE

Judecător LAURA-MONICA BALAN

Judecător MIRELA-CRISTINA ŢÂRLEA

Grefier GHEORGHE RADU

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul recurent B C, domiciliat în , în contradictoriu cu pârâta intimată SC „A „SRL Sibiu, cu sediul în mun., având ca obiect litigiu de muncă – recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1452 din 13 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Bârlad.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, învederând stadiul procesual al dosarului, care se află la al treilea termen şi că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanţa, verificând actele şi lucrările dosarului, şi consultându-se, apreciază că nu sunt motive de amânare a cauzei şi constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 (2) Cod procedură civilă, lasă dosarul în pronunţare, după care s-a trecut la deliberare, conform art. 256 Cod procedură civilă, pentru când:

INSTANŢA DE JUDECATĂ

Asupra recursului de faţă;

Prin Sentinţa civilă nr. 1452 din 13 mai 2009, pronunţată în cauza înregistrată sub nr. 1064/189/2009, Judecătoria Bârlad a respins ca rămasă fără obiect acţiunea formulată de către reclamantul B C, în contradictoriu cu pârâta S.C. ’’A’ ’S.R.L. Instanţa de fond a respins ca nedovedită cererea reclamantului pentru cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că  reclamantul B C  a chemat în judecată pârâta  S.C. „A” S.R.L. pentru a-i remite carnetul de muncă completat la zi, conform dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 608/22 sept. 2005, a Sentinţei civile nr. 1974 din 19.10.2006, a Sentinţei civile nr. 374/15.03.2007 pronunţate de Tribunalul Vaslui, definitive şi irevocabile, sub sancţiunea plăţii de daune moratorii de 50 lei pe fiecare zi întârziere şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus la dosarul cauzei, la Tribunalul Vaslui carnetul de muncă.

Reclamantul a confirmat că s-a primit carnetul de muncă situaţie dovedită prin Sentinţa civilă nr. 241/2009, prin care s-a declinat competenţa. În preambulul hotărârii s-a  consemnat situaţia predării în original a carnetului de muncă de către pârâtă reclamantului. Cum obligaţia s-a stins în temeiul art. 1091 din Codul civil, instanţa de fond a respins cererea ca rămasă fără obiect, iar cererea pentru cheltuieli de judecată a fost respinsă ca nedovedită.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1452/13 mai 2009 a Judecătoriei Bârlad, reclamantul B C a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurentul B C a arătat că a solicitat obligarea S.C. ’’A’’ S.R.L. la plata de cheltuieli de judecată, existând la dosarul cauzei (dosar declinat de la Tribunalul Vaslui) şi chitanţa privind onorariul de avocat.

Recurentul B C nu şi-a motivat în drept cererea.

În recurs,  recurentul a depus chitanţa de achitare a onorariului pentru avocat.

Intimata S.C. ’’A’’ S.R.L. Sibiu a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea Sentinţei civile nr.  1452/13 mai 2009, apreciind că în mod corect instanţa de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că recursul declarat în cauză este întemeiat, pentru următoarele motive:

La data de 29 octombrie 2008, B C a investit Tribunalul Vaslui cu o cerere de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3431/89/2008, solicitând obligarea S.C. ’’A’’ S.R.L. să îi remită carnetul de muncă şi cheltuieli de judecată.

La termenul din 15 ianuarie 2009, B C a depus chitanţa în valoare de 1.000 lei (fila 105 din dosar nr. 3431/89/2008), chitanţa reprezentând contravaloare onorariu avocat.

La data de 28 ianuarie 2009, S.C. ’’A’’ S.R.L. Sibiu a depus în original carnetul de muncă solicitat, fiind înmânat recurentului B C la termenul din 26 februarie 2009.

Prin Sentinţa civilă nr. 241 din 26 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 3431/89/2009 al Tribunalului Vaslui s-a dispus declinarea competenţei de judecată a cauzei către Judecătoria Bârlad.

Ca urmare a depunerii originalului carnetului de muncă, Judecătoria Bârlad, prin Sentinţa civilă nr. 1452 din 13 mai 2009, a respins ca rămasă fără obiect acţiunea formulată.

Deşi recurentul a depus chitanţa reprezentând onorariu avocat,  instanţa de fond a respins cererea acestuia pentru cheltuieli de judecată, dovada efectuării acestora existând la dosarul cauzei (fila 105 din dosar nr. 3431/89/2008).

Depunerea originalului carnetului de muncă nu exonerează S.C. ’’A’ S.R.L. de la plata cheltuielilor de judecată efectuate de B C, întrucât îndeplinirea obligaţiei a avut loc după prima zi de înfăţişare, aşa încât intimata nu poate beneficia de dispozitiile art. 275 Cod procedură civilă.

Intimata se afla în culpă procesuală întrucât nu a depus carnetul de muncă până la prima zi de înfăţişare, astfel încât are obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.

Raportat la cele expuse, instanţa de recurs reţine faptul că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 punctul 9 din Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit prevederilor art. 312 alin. 1 şi 3 din Cod procedură civilă, recursul declarat de către recurent va fi admis, sentinţa recurată va fi modificată în parte, în sensul că va obliga pârâta S.C. ’’A’’ S.R.L. Sibiu să plătească reclamantului B C cheltuieli de judecată de 1.000 lei, menţinând celelalte dispoziţii care nu sunt contrare.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, intimata S.C. ’’Atlassib’’ S.R.L. Sibiu va fi obligată să plătească recurentului B C cheltuieli de judecată efectuate în recurs, respectiv suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat (fila 4 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentul B C, împotriva Sentinţei civile nr. 1452 din 13 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Bârlad, pe care o modifică în parte, în sensul că:

Obligă pârâta SC „A” SRL Sibiu să plătească reclamantului B C cheltuieli de judecată de 1.000 lei.

Menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei civile nr. 1452 din 13 mai 2009 care nu contravin prezentei decizii.

Obligă intimata SC „A” SRL Sibiu să plătească recurentului B C cheltuieli de judecată (în recurs) de 200 lei.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

Domenii speta