Anulare

Sentinţă civilă 234/CA din 19.10.2009


Dosar nr. 682/89/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

 SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr.  234/CA

Şedinţa publică de la 19 Octombrie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE CORINA-SUZANA ARTENE

Grefier MARIANA MINCIU

 S-a luat în examinare  judecarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamantul  B V, domiciliat în , în contradictoriu cu  pârâtul CONSILIUL LOCAL AL UAT MUNTENII DE JOS, cu sediul în comuna Muntenii de Jos, judeţul Vaslui, având ca obiect anularea  Hotărârii nr. 35/30.09.2008.

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, au lipsit părţile.

?Procedura legal îndeplinită.

S-au verificat actele şi lucrările de la dosar, după care;

Dezbaterile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 12.10.2009, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când,  având nevoie de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea cauzei, astăzi, 19. 10.2009,  dându-se sentinţa  de faţă;

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă,

Cu nr. 682/89 din 18-03-2009 s-a înregistrat acţiunea formulată de reclamantul B V în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al com. Muntenii de Jos, solicitând anularea hotărârii nr. 35/30-09-2008 privind aprobarea trecerii suprafeţei de 3244 m.p. teren din domeniul privat in domeniul public al UAT Muntenii de Jos şi luarea măsurilor pentru demolarea anexelor gospodăreşti improvizate şi neautorizate pe aceasta suprafaţă de teren.

În motivarea acţiunii, reclamantul B V arată că la data de 26 mai 2000 a încheiat un contract de concesiune înregistrat sub nr. 581, cu Primăria com. Muntenii de Jos - reprezentată la acea vreme de primar Frăţiman Georgeta - având ca obiect preluarea în concesiune a suprafeţei de 325 mp. teren. La art. 3 din contract  arată că durata concesionării este de 25 ani.

Arată că la momentul adoptării hotărârii nr. 35/30 septembrie 2008, contractul său era încă în vigoare iar anterior adoptării acesteia nu a fost notificat în  vreun fel că ar exista în proiect adoptarea hotărârii privind trecerii suprafeţei de 3244 mp. teren din domeniul privat în domeniul public al UAT Muntenii de Jos şi luarea măsurilor pentru demolarea anexelor gospodăreşti improvizate şi neautorizate existente pe această suprafaţa de teren. Mai mult decât atât, suprafaţa de 325 mp. teren din contractul său era  cuprinsă în suprafaţa de 3244 mp. teren din hotărârea nr. 35.

Totodată, înainte de a se  adresa instanţei de contencios administrativ competente, a solicitat autorităţii publice emitente, revocarea, în totalitate a hotărârii astfel pronunţate Atât procesul verbal încheiat la data de 19.02.2009 cat şi adresa nr. 56/5.03.2009 exprima refuzul autorităţilor locale de a recunoaşte valabilitatea unui contract valabil încheiat.

Prin urmare, considera reclamantul că drepturile sale au fost grav vătămate, Consiliul Local Muntenii de Jos pronunţând un act administrativ unilateral fără consultarea sa prealabilă. Reclamantul a solicitat să se  constate nulitatea absolută a hotărârii astfel pronunţate.

În drept, reclamantul B V a invocat dispoziţiile art. 1, art. 7 si art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Acţiunea a fost timbrată cu taxa de timbru de 4 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei.

În dovedirea acţiunii, reclamantul B V a folosit proba cu înscrisuri.

Pârâtul Consiliul Local al com. Muntenii de Jos a depus întâmpinare, invocând, pe cale de excepţie, lipsa plângerii  prealabile. Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ , republicată, înainte de a se adresa instanţei persoana vătămată printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 zile de la emitere , revocarea în tot sau în parte a actului. Reclamantul afirmă că înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ a solicitat revocarea actului însă nu face dovada că a cerut autorităţii emitente, respectiv Consiliului Local al comunei Muntenii de Jos, revocarea actului prin care i-au fost încălcate drepturi sau interese legitime.

În acest sens se invocă procesul verbal încheiat la data de 19.02. 2009 şi adresa nr. 956/05.03.2009 prin care susţine că „exprimă refuzul autorităţilor locale de a recunoaşte valabilitatea unui contract".

Apreciaza paratul ca reclamantul face confuzie cu privire la competenţele celor două entităţi. Consiliul local este autoritate deliberativă a administraţiei publice locale, în timp ce primăria comunei este o structură funcţională care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului  local.

Când s-a adresat primăriei, reclamantul a solicitat recunoaşterea valabilităţii unui contract de concesiune , încheiat cu primăria , motivat de intenţia de reziliere pe cale amiabilă a contractului de concesiune, cât şi de formularea de către U.A.T. Muntenii de Jos a cererii de chemare în judecată pentru rezilierea respectivului contract.

 Reclamantul nu motivează pentru ce doreşte să rămână în vigoare şi nu justifică un interes pentru menţinerea contractului de concesiune.

în realitate scopul urmărit de reclamant este ilicit întrucât pe terenul concesionat a improvizat ilegal mai multe anexe gospodăreşti fără autorizaţie de execuţie a lucrărilor şi fără a plăti impozitele pe respectivele construcţii, urmărind menţinerea acestei stări şi fraudarea bugetului local.

Terenul a fost concesionat pentru construcţia unui garaj şi anexe gospodăreşti. În loc de a executa construcţiile cu respectarea prevederilor legale , fără a solicita emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie, a improvizat ilegal şi abuziv alte anexe decât cele avute în vedere la încheierea contractului, sustrăgându-se de la plata impozitelor prevăzute de legislaţia în vigoare.

De la data concesionării şi până în prezent a achitat cu titlul de redevenţă pentru concesiune teren pentru perioada 2000-2008 doar suma de 505 lei, refuzând intrarea în legalitate.

In continuare, paratul arata ca adoptarea hotărârii pentru trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public a fost determinată de necesitatea amplasării unor investiţii de utilitate publică prin extinderea suprafeţei terenului aflat în administrarea unităţii de învăţământ şi anume: construcţia unei şcoli noi cu 12 săli de clasă şi laboratoare, investiţie în curs de finalizare; teren de sport multifuncţional Tip II, investiţie aprobată şi contract de execuţie atribuit; sală de sport , investiţie aprobată, teren predat în administrare

Companiei Naţionale de Investiţie, pentru implementarea proiectului.

S-a avut în vedere la emiterea hotărârii de către consiliul local şi faptul că terenul este ocupat de construcţii improvizate , cu aspect de ruină , insalubru, focar de infecţii, amplasat în imediata vecinătate a şcolii, blocului de locuinţe şi bisericii cât şi refuzului autorităţii sanitare de a elibera avizul pentru funcţionarea şcolii.

Cu toate că nu se impunea notificarea persoanelor care au construit ilegal pe terenul proprietatea U.A.T, totuşi, consiliul local a invitat, inclusiv pe reclamant, pentru luare la cunoştinţă de proiectele ce urmează a fi amplasate pe acest teren.

În conformitate cu prevederile contractuale, concesiunea încetează în cazul în care nu au fost respectate clauzele contractuale , nu a început execuţia lucrărilor pentru care s-a încheiat contractul în condiţiile prevăzute de legea privind autorizarea lucrărilor de construcţii. Reclamantul nu a cerut şi nu a fost autorizat pentru executarea de lucrări pe terenul concesionat.

Pârâtul Consiliul Local al com. Muntenii de Jos a folosit proba cu acte.

Din actele si lucrările dosarului, instanţa retine următoarele :

Prin hotărârea nr. 35/30-09-2008 a Consiliului Local Muntenii de Jos s-a aprobat trecerea din domeniul privat in domeniul public al UAT Muntenii de Jos a suprafeţei de teren de 3.244 m.p. situat in intravilanul satului Muntenii de Jos si luarea masurilor pentru demolarea anexelor gospodăreşti improvizate si neautorizate existente pe aceasta suprafaţa de teren.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Din  conţinutul dispoziţiilor legale indicate rezulta ca anterior sesizării instanţei cu anularea hotărârii nr. 35/30-09-2008, reclamantul B V avea obligaţia exercitării recursului administrativ, ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii.

În cuprinsul contestaţiei, reclamantul B V a precizat ca, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, a solicitat autorităţii emitente revocarea in totalitate a hotărârii, indicând, la termenul din 12-10-2009, adresa nr. 917/04-03-2009 ca fiind dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Analizând adresa nr. 917/04-03-2009 (fila 22 dosar) se constata ca reclamantul B V a solicitat respectarea valabilităţii contractului de concesiune, faptul ca nu a fost notificat anterior promulgării unui proiect de hotărâre sau a hotărârii nr. 35/30-09-2008, ca hotărârea este prematura si ca trebuia notificat anterior emiterii acesteia. In final, reclamantul B V solicita stabilirea unei întâlniri în vederea concilierii si recunoaşterii valabilităţii contractului de concesiune nr. 581/26-05-2000.

Se constata ca obiect al adresei nr. 917/04-03-2009 este contractul de concesiune nr. 581/26-05-2008 si nu hotărârea nr. 35/30-09-2008 a Consiliului Local Muntenii de Jos, invocata doar in cuprinsul cererii. Nu rezulta din adresa nr. 917/04-03-2009 ca reclamantul B V ar fi solicitat, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, revocarea, în tot sau în parte, a actului administrativ - hotărârea nr. 35/30-09-2008 a Consiliului Local Muntenii de Jos.

In concluzie, instanţa apreciază ca adresa nr. 917/04-03-2009 nu poate fi asimilata unei proceduri prealabile in ceea ce priveşte hotărârea nr. 35/30-09-2008 a Consiliului Local Muntenii de Jos.

Reluând, instanţa apreciază că, potrivit art. 109 alin. 2 C.p.c. coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabila administrativa este reglementata ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune in contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire in termenele si condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii.

În cauză, reclamantul B V nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, astfel încât excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocata de paratul Consiliul Local al com. Muntenii de Jos este întemeiata.

Pentru aceste motive, se va respinge ca inadmisibila acţiunea formulata de reclamantul B V in contradictoriu cu paratul Consiliul Local al com. Muntenii de Jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite excepţia  neîndeplinirii procedurii prealabile.

Respinge ca inadmisibilă  acţiunea formulată de reclamantul B V în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al com. Muntenii de Jos.

Cu recurs  în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din  19 Octombrie 2009.

Domenii speta