Drepturi băneşti

Sentinţă civilă 7 din 11.03.2010


Nr. Operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Completul compus din:

PREŞEDINTE Stelian Victor Ulmet

Judecător Maria Angela Cîlniceanu

Asistent  judiciar Eleonora Băloi

Asistent  judiciar Nicolae Marica

Grefier Roxana Constantin

Pe rol fiind judecarea acţiunii formulată de petenta P.G. în contradictoriu cu intimatul…..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns consilier juridic….. pentru intimat, lipsă fiind părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,  după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat  cuvântul reprezentantei intimatei.

Consilier juridic.… pentru intimat a solicitat respingerea cererii petentei pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr....95/2010, petenta P.G. a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să să se dispună obligarea intimatului… la plata sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor în medicină aplicat la salariul de bază.

 În motivare, petenta a arătat că prin Ordinul 6026/27.11.2009 eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a primit titlul ştiinţific de doctor în medicină conform anexei 43, pct.34. În acest sens a înaintat conducerii intimatului o cerere prin care a solicitat să se ia în considerare acest titlu şi, pe cale de consecinţă, să i se acorde drepturile salariale cuvenite precum şi operarea acestora în carnetul de muncă.

A mai menţionat petenta că, prin adresa nr. 807/13.01.2010 a primit răspuns negativ din partea unităţii doar în ceea ce priveşte drepturile salariale, deşi sporul solicitat i se cuvine în baza art.11 din O.U.G. 115/2004 care prevede că „personalul care posedă titlul ştiinţific de doctor beneficiază de acest spor dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul respective…”. Astfel s-a realizat o semnificativă discriminare întrucât de acest spor beneficiază în continuare toţi salariaţii care întrunesc condiţiile pentru acordarea acestuia astfel că răspunsul unităţii este nejustificat. 

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului Muncii şi O.U.G.115/2004.

În dovedire, au fost depuse în copie: ordinul nr.6026/27.11.2009 privind acordarea  titlului ştiinţific de doctor şi anexele, răspunsul unităţii nr.806/13.01.2010, extras din carnetul de muncă.

Intimata a formulat întâmpinarea prin care a solicitat respingerea cererii petentei ca neîntemeiată cu motivarea că  prevederile actului normativ pe care îşi întemeiază petenta acţiunea sunt abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009, care la anexa 2/II stabileşte salariile de bază şi sporurile incluse în acestea, sporul aferent titlului ştiinţific  de doctor neregăsindu-se printre acestea.

În dovedire, au fost depuse la dosar, în copie: adresele Ministerului Sănătăţii – Direcţia  Planificarea  Sistemului Sanitar şi Politici Salariale nr.XI/C/1422/2010, respectiv nr.6991/2010.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii cadru  nr. 330/2009 şi O.U.G. nr.1 /2010.

Tribunalul examinând ansamblul probatoriu administrat în cauză, constată şi reţine următoarea stare de fapt:

 Prin Ordinul nr.6026/27.11.2009 eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării  petenta a primit titlul ştiinţific de doctor în medicină conform anexei 43, pct.34 (filele3-5 din dosar ).

Petenta a formulat cerere prin care a  solicitat luarea în considerare a titlului obţinut, acordarea drepturilor salariale cuvenite precum şi operarea menţiunilor în cartea de muncă.

Prin adresa nr.807/13.01.2010 intimatul a confirmat doar operarea titlului de doctor  în medicină în carnetul de muncă al petentei, iar în ceea ce priveşte drepturile salariale a precizat că potrivit Legii nr.330/2009 şi adresei MS-DPSSPS nr.XI/C/ 1442/09.01.2010(fila 16) personalul care în luna decembrie 2009 a beneficiat de sporuri cu caracter permanent care au fost eliminate (cum ar fi şi sporul pentru titlul ştiinţific de doctor)  nu vor mai beneficia de aceste sume în anul 2010.

Instanţa constată că potrivit  dispoziţiilor art.3 din Legea nr.330/2009, unul din principiile sistemului de salarizare reglementat prin prezenta lege este şi luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare.

De asemenea, art. 30 din acelaşi act normativ statuează că  “începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz, indemnizaţiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere.

Instanţa nu poate reţine apărarea intimatului cum că în anexa II/2 şi nota la anexă din Legea nr. 330/2009 sporul aferent titlului ştiinţific de doctor  nu se regăseşte întrucât conform  art.6 din O.U.G.nr.1/2010 privind unele măsuri de încadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum unele măsuri în domeniul bugetar :“ În cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea” .

Mai mult decât atât, chiar în adresa MS-DPSSPS nr.XI/C/1442/09.01.2010 pct.2 (fila 16) depusă de intimat şi invocată în apărare se precizează că „în categoria prevederilor legale menţionate se includ drepturile salariale care exced prevederilor din Legea nr.330/2009 respectiv sporul pentru titlul ştiinţific de doctor…etc.”.

Prin urmare, intimatul avea obligaţia legală de a acorda şi plăti petentei sporul pentru titlul ştiinţific de doctor  începând cu data primirii prin Ordinul nr.6026/27.11.2009 eliberat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, având în vedere că acest drept subzistă şi în continuare în temeiul O.U.G. nr.1/2010 .

Faţă de considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile Legii nr. 330/2009 şi O.U.G. nr.1/2010, instanţa va admite acţiunea petentei şi va obliga intimatul la plata sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor în medicină, începând cu data de 27.11.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de petenta P.G. cu domiciliul în…, în contradictoriu cu intimatul ...

Obligă intimatul la plata sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor în medicină, începând cu data de 27.11.2009.

Sentinţă definitivă şi executorie.

Cu recurs în termen de 10 zile de la  comunicare .

Pronunţată în şedinţa publică din 11.03.2010, la Tribunalul Gorj. 

Preşedinte,

Stelian Victor UlmetJudecător,

Maria Angela CîlniceanuAsistent  judiciar,

Eleonora Băloi

Asistent  judiciar,

Nicolae Marica

Grefier,

Roxana Constantin

Red. US/ex.4

E.B. 19 Martie 2010