Comercial –închidere procedură insolvenţă

Sentinţă civilă 130 din 30.01.2009


Dosar nr.854/88/2008

87/2008

SENTINTA CIVILA NR. 130

Sedinta publica de la 30 ianuarie 2009

Asupra cererii de fata:

Prin Sentinta civila nr. 1684 din 11 iulie 2008 a Tribunalului Tulcea s-a dispus deschiderea procedurii insolventei în forma simplificata cu privire la debitoarea S.C. ... SNC Tulcea si desemnarea în calitate de lichidator al acesteia pe C.C. .... Constanta.

Cererea privind declansarea procedurii insolventei a fost introdusa de catre Cabinetul Individual de Insolventa "...".

Au fost întocmite, depuse si afisate tabelul preliminar si cel definitiv consolidat privind obligatiile debitoarei.

La data de 21 noiembrie 2008, prin Serviciul Registratura al Tribunalului Tulcea, lichidatorul desemnat în cauza a depus Raportul privind propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, la data de 23 ianuarie 2009, lichidatorul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instantei ca, în baza art. 4 din legea nr. 85/2006, sa aprobe decontarea din fondul de lichidare a sumei totale de 3324,33 lei, reprezentând cheltuieli de procedura, onorariu lichidator si cheltuieli pentru închiderea procedurii.

În baza atributiilor stabilite de lege pentru lichidator, C.C. ... Constanta a solicitat O.R.C. Tulcea eliberarea fisei societatii debitoare, pentru identificarea asociatilor, precum si a administratorului acesteia, de unde a rezultat ca aceasta figureaza cu sediul în ..., str.... nr...., Bl...., ap...., judetul Tulcea, iar  asociatii acesteia sunt doi cetateni români si anume: ... si ....

Cu privire la patrimoniul societatii debitoare, lichidatorul a aratat ca, Primaria Municipiului Tulcea le-a comunicat faptul ca S.C. ... & Co SNC nu figureaza înregistrata în evidentele acestei institutii publice cu bunuri mobile sau imobile.

De asemenea, s-a mai aratat de catre lichidatorul judiciar, în raport, ca a solicitat de la fostul lichidator Cabinetul Individual de Insolventa "..." daca are în posesie documentele financiar contabile ale societatii, însa acesta nu a dat nici un raspuns.

Raportului privind propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii a fost notificat singurului creditor înregistrat în tabelul obligatiilor debitoarei nefiind formulate obiectiuni la acesta.

Neexistand bunuri care sa fie valorificate in interesul creditorului si nici lichiditati in conturile banesti ale debitoarei, judecatorul sindic constata  ca fiind îndeplinite cerintele prevazute de lege pentru închiderea procedurii si în temeiul art. 131 Lg. 85/2006 va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC ... & CO SNC TULCEA, jud.Tulcea cu consecinta radierii societatii din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea.

Având în vedere cererea formulata de lichidator privind plata din fondul de lichidare a a sumei totale de 3324,33 lei, reprezentând cheltuieli de procedura, onorariu lichidator si cheltuieli pentru închiderea procedurii, judecatorul sindic va încuviinta plata acesteia pentru lichidatorul C.C.... din fondul de lichidare constituit conf.art.4 Lg.85/2006.

Închiderea procedurii va fi notificata D.G.F.P. Tulcea si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Tulcea.

Referitor la cererea formulata de fostul lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolventa "...", desemnat prin încheierea nr.238 din 30 ianuarie 2006 pronuntata de judecatorul delegat la  O.R.C. de pe lânga Tribunalul Tulcea,  pentru plata cheltuielilor de procedura efectuate pentru operatiunile privind lichidarea societatii debitoare, se constata ca acestea nu sunt aferente procedurii prevazute de Legea 85/2006 si urmeaza a se respinge cererea ca fiind nefondata.

Domenii speta