Dreptul muncii. Rectificare carnet de munca. Instanta competenta din punct de vedere material.Competenta de solutionare a cererilor privind rectificarea carnetelor de munca este data de legiuitor in competenta materiala a judecatoriilor.

Sentinţă civilă 1080 din 05.11.2009


Dreptul muncii. Rectificare carnet de munca. Instanta competenta din punct de vedere material.Competenta de solutionare a cererilor privind rectificarea carnetelor de munca este data de legiuitor  in competenta materiala a judecatoriilor.

Prin cererea inregistrata initial pe rolul Curtii de Apel Craiova, sub nr. 656/54/2008, reclamantul S.M. a chemat in judecata Guvernul Romaniei, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Inspectoratul Scolar al judetului Olt pentru a fi obligati acestia la achitarea prejudiciilor materiale si morale cauzate prin adoptarea de acte cu caracter normativ si rectificarea carnetului de munca.

Prin sentinta civila nr. 94/04.04.2008 Curtea de Apel Craiova – Sectia contencios administrativ si fiscal a respins actiunea privind obligarea paratilor la daune materiale si morale, iar, in ceea ce priveste rectificarea carnetului de munca s-a disjuns cererea si s-a declinat competenta de solutionare in favoarea Tribunalului Olt – Sectia Conflicte de munca si asigurari sociale.

Impotriva acestei hotarari s-a declarat recurs de catre reclamant, dar fara a-l timbra, fapt pentru care acesta a fost anulat, prin decizia nr. 4473/03.12.2008 a Curtii de Apel Craiova.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalului Olt la data de 17.02.2009, sub nr. 758/104/2009.

Reclamantul, prin inscrisul de la f. 91, 92, a invederat ca intelege sa cheme in judecata Scoala cu clasele I-VIII Farcasele de Sus, Colegiul Tehnic Matei Basarab Caracal, Scoala cu clasele I-VIII Soparlita, Scoala cu clasele I-VIII Jieni/Rusanesti, Scoala cu clasele I-VIII Falcoiu (Chilii), Scoala cu clasele I-VIII Cezieni, Scoala Dobrosloveni (Potopin) si Grupul Scolar Agricol Dimitrie Petrescu Caracal pentru rectificarea cartii de munca cu privire la vechimea in munca si drepturile salariale.

Instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale, raportat la obiectul cererii, exceptie de procedura, absoluta, peremptorie, care urmeaza a fi admisa pentru urmatoarele considerente:

Inscrierile eronate sau efectuate fara respectarea legii se rectifica de catre unitatea care pastreaza carnetul de munca sau, daca cel in cauza nu mai este incadrat, de catre ultima unitate. Rectificarea din oficiu a inscrierilor, precum si refuzul de a inscrie in carnetul de munca unele date rezultand din acte sau de a efectua rectificarile solicitate se comunica, in termen de 15 zile, in scris si motivat, celui in cauza, care se poate adresa cu plangere judecatoriei in termen de 30 de zile de la data comunicarii, instanta solutionand cauza printr-o hotarare definitiva, in completul prevazut pentru judecarea litigiilor de munca; cererile si plangerile sunt scutite de taxa de timbru (art. 8 si 24 din Decretul nr. 92/1976).

Desi textele legale amintite ar putea parea cazute in desuetudine, instanta constata ca, initial, prin Codul muncii (art. 298 alin. 3), s-a dispus abrogarea Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, incepand cu data de 01.01.2004, ulterior insa, prin mai multe acte normative, a fost prorogat acest termen si anume prin: Legea nr. 541/2003, OUG nr. 55/2006 si OUG nr. 148/2008. Potrivit art. 298 alin. 3 din Codul muncii astfel modificat, dispozitiile Decretului nr. 92/1976 se vor abroga abia la data de 01.01.2011.

Prin urmare, competenta de solutionare a cererilor privind rectificarea carnetelor de munca este data de legiuitor tot in competenta materiala a judecatoriilor, ceea ce conduce la admiterea exceptiei invocate din oficiu, raportat si la prevederile art. 158 C. proc. civ., cu consecinta declinarii competentei in favoarea Judecatoriei Slatina.

Data publicarii pe portal : 16.04.2010