Condiţiile în care angajatorii au posibilitatea de recuperare a sumelor plătite în plus faţă de contribuţiile de asigurări sociale datorate potrivit legii în cazul concediilor medicale dovedite cu certificate medicale

Condiţiile în care angajatorii au posibilitatea de recuperare a sumelor plătite în plus faţă de contribuţiile de asigurări sociale datorate potrivit legii în cazul concediilor medicale dovedite cu certificate medicale

-art.40 din OUG nr.158/2005

Termenul de 90 de zile prevăzut de art.40 din OUG nr.158/2005, vizează perioada in care beneficiarii indemnizațiilor trebuie sa solicite acordarea acestora, pe baza certificatelor medicale doveditoare. Ca atare, textul se aplica exclusiv asiguraților, deoarece numai aceştia pot fi beneficiarii indemnizațiilor pentru concediu medical, nu si angajatorilor care doresc sa îşi recupereze sumele plătite in plus fata de contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii.

Oricât de extensiv am interpreta termenul de beneficiar, având în vedere întreaga legislaţie referitoare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, această calitate nu o poate avea niciodată angajatorul, deoarece în baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite acesta nu poate dobândi niciunul dintre drepturile prevăzute de lege pentru asiguraţi. Beneficiari în înţelesul legii sunt doar asiguraţii, iar în cazul persoanelor care prestează activitate în baza unui contract individual de muncă, singurii beneficiari ai drepturilor de asigurări sociale sunt angajaţii, angajatorii fiind doar debitori ai obligaţiilor de calculare, reţinere şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 3507R din 23.05.2014)

Prin sentinţa civilă nr.11551/20.12.2013 pronunţată în dosarul nr.4268/3/2013, Tribunalul Bucureşti – Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis acţiunea precizată privind pe contestatoarea SC L.G. SRL în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiuluji Bucureşti. A obligat  parata să plătească reclamantei suma de 7.106 lei, reprezentând indemnizaţii plătite de către angajator, care au depăşit contribuţia datorată pentru lunile iunie 2010, septembrie 2010, octombrie 2010, noiembrie 2010. De asemenea, a obligat  parata la plata către reclamanta a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Recurenta solicită instanţe admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi modificarea în tot a sentinţei atacate.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea găseşte recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele: 

Prin cererile înregistrate sub nr.xxx-xxx/1.11.2010, intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte restituirea diferenței dintre indemnizațiile pentru concediile medicale plătite si contribuțiile datorate de angajator pentru perioada iulie-septembrie 2010. La data de 11.07.2012, intimata a revenit asupra cererilor anterioare, solicitând totodată recurentei să vireze şi diferența dintre indemnizațiile pentru concediile medicale plătite si contribuțiile datorate de angajator pentru perioada octombrie-noiembrie 2010.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu raportul de expertiză şi susţinerile recurentei, sumele cu titlu de diferența dintre indemnizațiile pentru concediile medicale plătite si contribuțiile datorate de angajator pentru  perioada iunie –noiembrie 2010 au fost de 11.491 lei, din care recurenta a achitat reclamantei suma de 4.385 lei reprezentând diferenţele aferente lunilor iulie - august 2010, cu Ordinele de plată nr.3237 şi nr.3254, rămânând neachitata suma de 7.106 lei.

Recurenta-pârâta a refuzat plata diferenţelor aferente lunilor iunie 2010, septembrie-noiembrie 2010, motivând că acestea nu pot fi acordate deoarece intimata nu şi-ar fi exercitat dreptul în termenul de 90 de zile prevăzut de art.40 alin.1 din OUG nr.158/2005 aşa cum a fost modificat prin OUG nr.36/2010.

Analizând dispoziţiile legale invocate şi probele administrate în cauză, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a considerat că termenul de 90 de zile prevăzut de art.40 alin.1 din OUG nr.158/2005 nu este aplicabil şi în cazul cererilor de restituire formulate de angajator în baza art.38 din respectivul act normativ, în speţă nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art.40 din OUG nr.158/2005, vizează perioada in care beneficiarii indemnizațiilor trebuie sa solicite acordarea acestora, pe baza certificatelor medicale doveditoare. Ca atare, textul se aplica exclusiv asiguraților, deoarece numai aceştia pot fi beneficiarii indemnizațiilor pentru concediu medical, nu si angajatorilor care doresc sa îşi recupereze sumele plătite in plus fata de contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii.

Oricât de extensiv am interpreta termenul de beneficiar, având în vedere întreaga legislaţie referitoare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, această calitate nu o poate avea niciodată angajatorul, deoarece în baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite acesta nu poate dobândi niciunul dintre drepturile prevăzute de lege pentru asiguraţi. Beneficiari în înţelesul legii sunt doar asiguraţii, iar în cazul persoanelor care prestează activitate în baza unui contract individual de muncă, singurii beneficiari ai drepturilor de asigurări sociale sunt angajaţii, angajatorii fiind doar debitori ai obligaţiilor de calculare, reţinere şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

Beneficiari sunt asiguraţii, aşa cum aceştia sunt prevăzuţi de art. 1 din OUG 158/2005, deoarece legea stabileşte că ei au dreptul, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă:  A. desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum şi orice alte activităţi dependente;  B. desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A;  C. beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii. De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoanele care nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1), dar sunt:  a) asociaţi, comanditari sau acţionari;  c) membri ai asociaţiei familiale; d) autorizate să desfăşoare activităţi independente;  e) persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii şi indemnizaţii pentru maternitate şi concedii şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, în condiţiile în care au început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.

 Niciunde în cuprinsul legii angajatorul nu este prevăzut ca beneficiar de concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, ci doar debitor al obligaţiilor prevăzute de art.5, 6, 36 din ordonanţă sau al altor obligaţii.

În sensul celor arătate este şi art.39 din OUG nr.158/2005, potrivit căruia indemnizaţiile se achita beneficiarului, reprezentantului legal sau mandatarului desemnat prin procura de către acesta. Indemnizaţiile cuvenite şi neachitate asiguratului decedat se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor. Din cuprinsul acestui text de lege rezultă clar că beneficiar nu poate fi decât asiguratul care are dreptul la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, fără ca angajatorul să aibă calitatea de beneficiar.

Aceeaşi interpretare rezultă şi din succesiunea textelor de lege, deoarece obligaţia recurentei de restituire a sumelor achitate de angajator cu titlu de indemnizaţii către asiguraţi şi care se suportă potrivit legii din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, sume ce depăşesc cuantumul contribuţiilor datorate de acesta în luna respectivă este prevăzută de art.38 din OUG nr.158/2005.

Potrivit acestui articol, sumele reprezentând indemnizaţii, care se plătesc asiguraţilor şi care, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se reţin de către plătitor din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă.

Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

Dar, termenul de 90 de zile invocat de recurentă este prevăzut abia la art.40, în condiţiile în care între cele două texte de lege se intercalează art.39 care stabileşte cui se achită efectiv indemnizaţiile de concedii de odihnă.

În aceste condiţii nu poate fi reţinută susţinerea recurentei în sensul că termenul prevăzut de art.40 este aplicabil situaţiei reglementate de art.38, deoarece art. 40 prevede un alt destinatar (beneficiarul) şi o altă situaţie, respectiv solicitarea de plată a indemnizaţiei, în baza actelor justificative, plată care se face potrivit art.39 doar beneficiarului sau persoanelor prevăzute de lege.

Angajatorul nu solicită, în temeiul art.38, în calitate de beneficiar,  plata indemnizaţiei, deoarece plata indemnizaţiei o poate solicita doar asiguratul, iar textul respectiv prevede doar dreptul angajatorului să i se restituie din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sumele plătite de el cu acest titlu salariaţilor –beneficiari,  care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă.

 În aceste condiţii nu se poate reţine că termenul prevăzut de art.40 ar fi aplicabil acestei cereri de restituire, când textul se referă expres la o altă situaţie, respectiv la dreptul beneficiarul de a solicita indemnizaţiile de la debitorul obligaţiei de plată.

Recurenta a făcut trimitere în dezvoltarea motivelor de recurs şi la termenul de 90 de zile prevăzut de art.II din OUG nr.36/2010, dar acesta este o normă tranzitorie aplicabilă doar în cazul  obligaţiei de depunere la casele de asigurări de sănătate a certificatelor medicale eliberate pana la data intrării in vigoare a OUG nr.36/2010, adică pana in data de 26.04.2010. Or, în speţă este vorba de certificate medicale din iunie 2010, septembrie-noiembrie 2010, în cazul cărora nu mai este aplicabilă norma tranzitorie prevăzută de art.II din OUG nr.36/2010.

În plus, textul respectiv reglementează un termen imperativ până la care angajatorii au obligaţia să depună la casele de asigurări de sănătate certificatele medicale eliberate pana la data intrării in vigoare a OUG Nr.36/2010, fără ca acesta să se aplice cererii de recuperare a formulate în baza art.38 din OUG nr.158/2005.

În cazul dreptului angajatorului de a solicita recuperarea sumelor reprezentând indemnizaţii plătite asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, OUG nr.158/2005 sau Ordinul nr.60/32/2006 emis de Ministrul sanatatii si de preşedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nu prevăd nici un termen special de prescripţie extinctivă, motiv pentru care dreptul la acţiune cu acest obiect este supus termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de dreptul comun, termen care este respectat in speţa.

Ca atare, niciunul din argumentele invocate de recurenta-parata nu este legal, refuzul de plata a sumelor solicitate fiind nejustificat.

Angajatorul a depus certificatele medicale în baza cărora a făcut plata indemnizaţiilor către beneficiari, iar recurenta nu a contestat sumele solicitate, invocând doar nerespectarea termenului de 90 de zile, prevăzut de art.40 din OUG nr.158/2005, care, aşa cum am arătat, nu este aplicabil în cauză.

În consecinţă, Curtea constată că pretenţiile reclamantei pentru recuperarea sumei de 7106 lei, reprezentând diferenţa dintre suma indemnizaţiilor plătite de aceasta asiguraţilor şi contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate datorate pentru iunie 2010, septembrie 2010, octombrie 2010, noiembrie 2010 sunt întemeiate, în baza art.38 din OUG nr.158/2005.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, având în vedere şi dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art.274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a recurentei, parte care a căzut în pretenţii, aceasta va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în calea de atac, dovedite cu chitanţa depusă la dosar.

Domenii speta

Spete similare