Condiţii promovare în funcţia de execuţie de asistent medical cu studii superioare de scurtă durată.

Decizie 4106R din 25.06.2014


Condiţii promovare în funcţia de execuţie de asistent medical cu studii superioare de scurtă durată.

-art. 25 din OUG nr. 115/2004; Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1470/2005; H.G. nr. 916/2005; H.G. nr. 635/2008 şi H.G. nr. 749/2009

Întrucât intimata-reclamantă era încadrată la 01.12.2009 pe funcţia de execuţie de asistent medical cu grad profesional principal şi studii postliceale sanitare, pentru a fi promovată în funcţia de execuţie de asistent medical cu studii superioare de scurtă durată trebuie să îndeplinească condiţiile amintite anterior, adică atât condiţii de studii, cât şi condiţii de ocupare a unui post prin concurs. Este evident, însă, că de la funcţia deţinută, corespunzătoare poziţiei 33 în Criteriile menţionate anterior, salariata nu putea fi încadrată direct pe funcţia de la poziţia 30, aceea ce asistent medical cu grad de principal şi studii superioare de scurtă durată, astfel cum se pretinde în cauză, ci cu respectarea şi obţinerea gradelor profesionale pentru noul nivel de studii.

Normele de drept în vigoare la data faptelor cauzei recunosc ca specializare în studiile universitare de licenţă, în domeniul sănătăţii, asistenţa medicală de laborator clinic, ceea ce nu permite intimatei-reclamante să se prevaleze de diploma de studii universitare de licenţă obţinute în specializarea Asistenţă Medicală Generală pentru promovarea într-o funcţie în altă specializare.

(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 4106R din 25.06.2014)

Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr.xxxxx/3/2012, reclamanta N.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.C.U.B.A., solicitând obligarea pârâtului la încadrarea sa pe funcţia de asistent medical de laborator clinic licenţiat principal, cu studii superioare, începând cu data de 01.12.2009, şi la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din reîncadrare, începând cu data de 01.12.2009, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr.xxxx din data de 15.03.2013, Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta N.A.; a obligat pârâtul S.C.U.B.A. să încadreze pe reclamantă la nivelul de salarizare pentru funcţia de asistent medical de laborator clinic licenţiat principal cu studii superioare începând cu data de 01.12.2009; a obligat pârâtul să plătească diferenţe de drepturi salariale rezultate din reîncadrare, începând cu data de 01.12.2009, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul S.C.U.B.A. a declarat recurs la data de 23.08.2013, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 13.09.2013, în dosarul nr. 45754/3/2012.

Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea recurată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Fiind indicate dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă drept temei al recursului formulat, Curtea va analiza legalitatea sentinţei pronunţate de tribunal sub aspectul temeiului său legal, al modului de aplicare ori interpretare al normelor de drept incidente în pretenţia dedusă judecăţii.

Concret, pretenţia formulată de intimata-reclamantă N.A. este aceea de obligare a angajatorului S.C.U.B.A.la reîncadrarea sa, începând cu data de 01.12.2012, în funcţia de asistent medical de laborator clinic, funcţie cu studii superioare, cu plata corespunzătoare a drepturilor salariale. Ca temei de drept au fost indicate dispoziţiile O.U.G. nr. 115/2004 anexa 1 A poz. 24, Legea-cadru nr. 330/2009 anexa II/2 A poz. 21 şi Legea-cadru nr. 284/2010 anexa III cap. 1 pct. 2 poz. 21.

Această solicitare obligă instanţa de judecată a stabili, în primul rând, care este procedura de promovare în funcţie a unui salariat din categoria profesională a personalului medical şi, în al doilea rând, dacă intimata-reclamantă îndeplineşte criteriile pentru încadrarea pe funcţia de asistent medical principal de laborator clinic cu studii superioare.

Reamintind situaţia de fapt a cauzei, Curtea constată că intimata reclamantă N.A. este angajată la S.C.U.B.A.în funcţia de asistent medical PL, specialitatea laborator, începând cu anul 2001, iar în octombrie 2002 a fost numită în funcţia de asistent medical principal şef, locul de muncă fiind la Laboratorul de analize medicale. În sesiunea din septembrie 2009 a obţinut diploma de licenţă în asistenţă medicală generală în domeniul Sănătate, programul de studii Asistenţă Medicală Generală, la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti – Facultatea de Medicină, împrejurare pe care a invocat-o pentru reîncadrarea sa.

Sintetizând, la data la care pretinde promovarea, 01.12.2009, intimata-reclamantă era încadrată pe funcţia de execuţie de asistent medical cu gradul profesional de principal, studii postliceale sanitare în specialitatea laborator, funcţia de conducere deţinută de şef al laboratorului fiind nerelevantă în cauză.

Ori, la data de 01.12.2009, era în vigoare O.U.G. nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar care, la art.25, prevedea următoarele: „(1) Angajarea personalului pe funcţii, grade şi trepte profesionale se face prin concurs pe un post vacant existent în statul de funcţii. (2) Promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării. (3) Criteriile privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, cu consultarea organizaţiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară”.

În executarea prevederilor art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 115/2004 a fost emis Ordinul ministrului sănătăţii nr.1470/2005 pentru aprobarea Criteriilor privind angajarea şi promovarea în funcţii, grade şi trepte profesionale în unităţile sanitare publice din sectorul sanitar. Se prevede în acest ordin, în anexa 1 pct.II „Asistenţi medicali şi alte categorii de personal sanitar cu pregătire superioară de scurtă durată, postliceală sanitară sau medie”, la poziţia 30: funcţia de asistent medical principal (SSD) pentru care sunt necesare următoarele studii şi criterii la angajare şi promovare: diplomă de absolvire a învăţământului superior de 3 ani în specialitate, examen pentru obţinerea gradului de principal, concurs pentru ocuparea postului, precum şi o vechime minimă în specialitate de 5 ani ca asistent medical. Enumerarea din această listă continuă cu poziţia 31 pentru funcţia de asistent medical (SSD) pentru care sunt necesare următoarele studii şi criterii la angajare şi promovare: diplomă de absolvire a învăţământului superior de 3 ani în specialitate, concurs pentru ocuparea postului, precum şi o vechime minimă în specialitate de 6 luni ca asistent medical. La poziţia 32 se prevede funcţia de asistent medical debutant (SSD) pentru care sunt necesare următoarele studii şi criterii la angajare şi promovare: diplomă de absolvire a învăţământului superior de 3 ani în specialitate şi concurs pentru ocuparea postului.

Urmează apoi funcţiile pentru care este suficientă pregătirea postliceală sanitară: la poziţia 33, funcţia de asistent medical, asistent farmacie, asistent social, cu grad profesional de principal (PL) pentru care condiţia de studii este diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă, iar criterii de promovare examen pentru obţinerea gradului de principal şi concurs pentru ocuparea postului, cu o condiţie de vechime minimă în specialitate de 5 ani ca asistent medical; la poziţia 34, funcţia de asistent medical, asistent farmacie, asistent social (PL), iar la poziţia 35, funcţia de asistent medical, asistent farmacie, asistent social, debutant (PL).

Întrucât intimata-reclamantă era încadrată la 01.12.2009 pe funcţia de execuţie de asistent medical cu grad profesional principal şi studii postliceale sanitare, pentru a fi promovată în funcţia de execuţie de asistent medical cu studii superioare de scurtă durată trebuie să îndeplinească condiţiile amintite anterior, adică atât condiţii de studii, cât şi condiţii de ocupare a unui post prin concurs. Este evident, însă, că de la funcţia deţinută, corespunzătoare poziţiei 33 în Criteriile menţionate anterior, salariata nu putea fi încadrată direct pe funcţia de la poziţia 30, aceea ce asistent medical cu grad de principal şi studii superioare de scurtă durată, astfel cum se pretinde în cauză, ci cu respectarea şi obţinerea gradelor profesionale pentru noul nivel de studii.

Indiferent de gradul profesional pentru funcţia de asistent medical cu studii superioare de scurtă durată, Curtea consideră că intimata-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea condiţiei de studii înscrisă la cele 3 poziţii 30-32 din Criteriile aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1470/2005, adică o diplomă de absolvire a învăţământului superior de 3 ani în specialitate.

Condiţia legală de studii a generat opinii contradictorii ale părţilor: în opinia salariatei, diploma de licenţă în specialitatea asistenţă medicală generală este necesară şi suficientă pentru atestarea studiilor superioare în specialitate; în opinia angajatorului, diploma de licenţă necesară salariatei pentru ocuparea funcţiei în discuţia era aceea de asistenţă medicală în specialitatea Laborator clinic.

Curtea consideră corectă opinia recurentului-pârât, problema de drept fiind greşit dezlegată de prima instanţă din acest punct de vedere.

Astfel, conform H.G. nr. 916/2005 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu şi a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licenţă, la domeniul „Sănătate” pentru studiile universitare de licenţă, sunt acreditate următoarele specializări: medicină, medicină dentară, farmacie, moaşe şi asistenţă medicală, această ultimă specializare fiind diferenţiată după următoarele specializări: Radiologie şi imagistică, Laborator clinic, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperate, Tehnică Dentară, Asistenţă Dentară, Asistenţă de Farmacie.

Potrivit H.G. nr. 635/2008 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în cadrul căreia funcţionează Facultatea Moaşe şi Asistenţă medicală, s-a prevăzut domeniul de licenţă „Sănătate” şi specializări/programe de studii acreditate: Moaşe, Asistenţă Medicală Generală, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Radiologie şi Imagistică, Laborator clinic, Asistenţă dentară şi Tehnică dentară.

De asemenea, prin H.G. nr. 749/2009 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor/ programelor de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea şi sistemul naţional de codificare de bază al acestora, s-a reglementat Sănătatea, ca domeniu fundamental ştiinţă, artă şi cultură, cu domenii de studii universitare de licenţă reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene (între care şi specializarea Asistenţă medicală generală) şi cu studii universitare de licenţă reglementate general (între care şi Laborator clinic).

Prin urmare, normele de drept în vigoare la data faptelor cauzei recunosc ca specializare în studiile universitare de licenţă, în domeniul sănătăţii, asistenţa medicală de laborator clinic, ceea ce nu permite intimatei-reclamante să se prevaleze de diploma de studii universitare de licenţă obţinute în specializarea Asistenţă Medicală Generală pentru promovarea într-o funcţie în altă specializare. Neîndeplinirea condiţiei legale de studii atrage netemeinicia pretenţiei de a fi reîncadrată în funcţia de asistent medical principal cu studii universitare.

Salariata nu se poate prevala de faptul că nu au fost organizate cursuri universitare în ciclul licenţă în specialitatea asistenţă medicală de laborator clinic, fie pentru că Universitatea Titu Maiorescu nu are acreditată o astfel de specialitate, fie pentru că Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti are acreditată această specialitate, dar nu a organizat cursuri din lipsa studenţilor care să se fi înmatriculat. O situaţie de fapt, cum este cea prezentată, nu este de natură a eluda prevederea legală în materie.

În fine, ca o ultimă observaţie, este de menţionat şi faptul că după abrogarea O.U.G. nr.115/2004 prin Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2010, se menţin în linii mari aceleaşi condiţii de promovare în funcţie, criteriile concrete fiind evidenţiate în Ordinul ministrului sănătăţii nr.467/2010 care abrogă Ordinul nr.1470/2005.

Pentru aceste motive, în temeiul art.312 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul şi va modifica sentinţa recurată, în sensul că va respinge acţiunea ca fiind neîntemeiată.