Cerere de repunere în termen de apel. Tardivitate apel

Cerere de repunere în termen de apel. Tardivitate apel

Conform dispoziţiilor articolului 103 Cod procedură civilă „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termen legal, atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.

Existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa părţii nu constituie singura  condiţie necesară pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voinţa părţii să intervină înăuntrul termenului legal.

-  Articolului 103 Cod procedură civilă

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.701/A din 23.09.2014)

 Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin încheierea din 10.09.2013, pronunţată de Secţia a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr.51602/3/2011 s-a admis cererea şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentintei civile nr.622 din 17.01.2012 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civila, în sensul menţionarii sintagmei „obliga reclamanta la plata sumei de 17.360 lei, cheltuieli de judecata catre parata”, cum s-a mentionat in minuta hotararii.

Împotriva acestei încheieri S.C. V. GmbH, a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 103, art. 723, art. 281 - 2813 şi art. 282 şi urm. din Codul de Procedura Civila cerere de Repunere în Termen cu privire la formularea Apelului impotriva încheierii pronuntate la dată de 10.09.2013, în dosarul civil nr. 51602/ 3/ 201, de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI - a Civila şi apel impotriva încheierii pronunţata la dată de 10.09.2013, în dosarul nr. 51602/ 3/ 2011 de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI - a Civila prin care a solicitat respingerea cererii  denumită „Cerere de îndreptare a erorii materiale", formulata la dată de 26.07.2013, de către parata C., că netemeinica şi nelegala, cu obligarea  paratei, C., la plata tuturor cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii de repunere în termen a arătat că a formulat în anul 2011, o acţiune referitoare la constatarea faptului că rezilierea unilaterala de către parata a contractului nr. 16/ 25.03.2008, incheiat între parţi, este nula.

Acţiunea a format obiectul dosarului civil nr. 51602/ 3/ 2011, al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI - a Civila şi fost anulata de instanta că netimbrata, prin sentinta nr. 622/ 17.01.2012, sentinta ramasa definitiva şi irevocabila prin neapelare.

În dispozitivul acestei sentinte, instanta nu a dispus ca W., să achite, cu titlu de cheltuieli de judecata, onorariile de avocat pretinse de parata, onorarii, care, fiind depuse la inchiderea dezbaterilor, nu au putut fi verificate şi cenzurate de subscrisa, W..

Ulterior, la dată de 26.06.2013, deci la peste un an şi jumătate de la pronunţarea sentinţei de mai sus, sentinta ramasa irevocabila prin neapelare, parata. C., formuleaza o cerere denumita „Cerere de indreptare a erorii materiale", prin care solicita completarea dispozitivului sentintei nr. 622/ 17.01.2012, cu obligarea societatii W. să plateasca suma de 17.360 lei, cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat.

În respectiva cerere, intitulata de parata, „Cerere de îndreptare a erorii materiale", aceasta a indicat, cu rea - credinţa, că adresa de citare a subscrisei, W., o adresa situata în Bucureşti, str. Teodosie Rudeanu, nr. 3, Bl. IC, sc, 2, et.l, ap. 39, sector 1, desi cunoştea faptul că, la acea dată, subscrisa W., aveam un reprezentant în Romania, în persoana juridica, SC W. RO SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Maior Gh. Sontu nr. 10-12, apt. 1, cam. 2, sector 1.

Menţionarea respectivului reprezentant a fost făcuta la data de 28.02.2013, cu ocazia unei întâlniri pentru Conciliere Directa, initiata de subscrisa W., în vederea soluţionării unor dispute generate de executarea contractului nr. 16/ 25.03.2008.

Mai mult, la acea dată, C. a ridicat şi chestiunea pretinselor cheltuieli de judecata, în valoare de 17.260 lei, cheltuieli în legătură cu care a formulat, peste 5 luni, cererea denumita „Cerere de îndreptare a erorii materiale" (Fila 3 din Procesul - Verbal de Conciliere Directa, încheiat de W. şi C., la sediul C., la dată de 28.02.2013)1

În plus, având în vedere că cererea intitulata de parata, C., „Cerere de îndreptare a erorii materiale", a fost formulata la peste un an şi jumatate de când sentinta ce se dorea a fi completata rămăsese irevocabila, parata avea obligaţia de a indica fie un reprezentant al reclamantei din tara, fie să solicite citarea acesteia la sediul sau din Germania, sediu al cărei adresa era cunoscuta de C..

A apreciat că şi instanta care a pronuntat încheierea din dată de 12.09. 2013, prin care a solutionat cererea formulata de C., avea obligaţia legala să solicite paratei C. să indice adresa societatii W., deoarece, în speţa, având în vedere că deja cauza fusese solutionata irevocabil, nu mai subzista obligaţia prevăzută de art. 98 CPC 1865, astfel încât persoana care a solicitat asa - zisa îndreptare a erorii din sentinta avea obligaţia legala să precizeze sediul de la acel moment al societatii W..

Cererea s-a judecat în Camera de Consiliu, fără citarea părţilor , iar încheierea prin care s-a solutionat cererea formulata de C. nu ne-a fost comunicata, nici la reprezentant şi nici la sediul nostru din Germania, incalcandu-i-se dreptul la aparare.

A arătat că a aflat de existenta încheierii pronuntate la dată de 10.09.2013, în dosarul civil nr. 51602/ 3/ 2011, de către Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI - a Civila, de abia la dată de 14 aprilie 2014, când a primit, la sediul din Germania, de la BEJ S. P., din Bucureşti, somaţia privind inceperea  de către C., a executării silite privind pretinsele cheltuieli de judecata din dosarul nr. 51602/ 3/ 2011.

A solicitat să se observe că,  din cauza relei - credinţe a paratei C. şi a insuficientei documentari a instantei care a pronuntat încheierea din dată de 10.09.2013, din dosarul civil nr. 51602/ 3/ 2011, societatea W. nu a putut lua cunostinta de aceasta Încheiere decât la data de 14 aprilie 2014, când a primit somaţia de la BEJ S..

Faţă de acestea a solicitat să se constate că cererea de repunere în termen de formulare a apelului este  întemeiată. 

În drept cererea  a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 103, art. 723 C.proc.civ.

 Prin apelul formulat a solicitat respingerea cererii intitulata „Cerere de îndreptare a erorii materiale", formulata la dată de 26.07.2013, de către parata C., ca netemeinica şi nelegala.

În motivarea a arătat că C., parata în cauza care a format obiectul dosarului nr, 51602/ 3/ 2011, a formulat o cerere intitulata de către aceasta „Cerere de indreptare a erorii materiale", prin care solicita completarea dispozitivului sentintei nr. 622/ 17.01.2012, cu obligarea societăţii W. să platească suma de 17.360 lei, cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat.

În opinia sa nu  este vorba de o simpla eroare materiala a instanţei de fond, ci de lipsa, din dispozitivul sentinţei nr. 622/ 17.01.2012, a oricărei menţiuni cu privire la obligarea subscrisei de a achita pretinsele cheltuieli de judecată. În aceste condiţii, în speţa nu erau aplicabile dispoziţiile art. 281 CPC 1865, ci dispoziţiile art. 281- CPC 1865, potrivit cărora: ”Daca prin hotararea dată instanta a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs impotriva acelei hotar ari, iar în cazul ho tar ar Hor date în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare",

În realitate, C. a cerut completarea dispozitivului sentintei nr. 622/ 17.01.2012 şi nu indreptarea unei erori materiale, dar, constatând că trecuse de mult termenul pentru a formula o astfel de cerere, şi-a intitulat cererea „Cerere de indreptare a erorii materiale"

Faţă de acestea a solicitat să se constate  că, în realitate, C. a solicitat completarea sentintei nr. 622/ 17.01.2012, cerere care se solutioneaza conform prevederilor art. 2812 CPC 1865, care însă prevede că cererea de completare a hotararii trebuie formulata în termenul de apel impotriva respectivei hotarari.

Cum sentinta nr. 622/ 17.01.2012, a fost pronuntata pe dată de 17.01.2012 şi redactata, conform menţiunilor de pe sentinta, la dată de 01.02.2012, cererea de completare a hotararii, depusa de C. la dată de 26.07.2013, adică la peste un an şi jumatate de la pronunţarea sentintei, este tardiv introdusa.

Conchizând a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii cu consecinţa respingerii cererii de completare a hotararii formulata de parata, C. sub denumirea de „Cerere de indreptare a erorii materiale", ca fiind tardiv introdusa.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. art. 281 - 2813 şi art. 282 şi urm. din Codul de Procedura Civila de la 1865.

Intimata pârâtă S.C. C. S.A.  a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia netimbrarii cererii de repunere în termenul de formulare a apelului; excepţia tardivităţii formularii cererii de repunere în termen ( 15 zile de la dată încetării împiedicării - art. 103 alin 2 C.proc.civ. ) iar pe fondul cauzei respingerea apelului că neîntemeiat; cu cheltuieli de judecată.

  Cu privire la excepţia netimbrarii cererii de repunere în termenul de formulare a apelului a arătat că potrivit dispoziţiilor  art. 9 lit. c) din OUG 80/2013  trebuia achitată suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării cererii de repunere în termen ( 15 zile de la dată încetării împiedicării ) a arătat că potrivit  dispoziţiilor art. 103 alin 1 teza ultima C.proc.civ.  „Neexercitarea oricărei cai de atac în termenul legal atrage decaderea, afara de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.(2) În acest din urma caz, actul de procedura se va îndeplini în termen de 15 zile de la incetarea împiedicării, în acelaşi termen vor fi aratate şi motivele împiedicării. „

Anterior învestirii Biroului de executori Judecătoreşti S. P., apelanta SC W. GmbH prin reprezentanţii săi legali din Romania, au luat cunostinta de existenta hotararilor judecătoreşti ce cuprind cheltuieli de judecata, respectiv hotararile dispuse în dosarele 51602/3/2011 şi 51603/3/201 I.

Astfel, la dată de 28.02.2013, se incheie un proces verbal de conciliere directa în care sunt inserate cele doua sume pretinse în dosarele 51602/3/2011 şi 51603/3/2011 cu titlu de cheltuieli de judecata: 17.360 lei şi 2.480 lei. ( anexa 1 )

Ambele sume au fost solicitate, dovedite şi analizate de instantele de judecata care au dispus în consecinţa.

Procesul verbal de conciliere din data de 28.02.2013 a fost semnat de administratorul societatii W. GmbH şi de avocaţii acestuia, aceiaşi cu cei din prezentul dosar : C. T. şi C. H., fiind consemnate pretentiile rezultate din cele doua dosare mentiuonate.

Prin notificarea de plata din data de 17.07.2013, societatea W. GmbH ia cunostinta din nou de existenta pretenţiilor cu titlu de cheltuieli de judecata, semnând recipisa de primire ( anexa 2 ) , comunicandu-se la adresa sediului social.

Avocatul C. T.. semnatar şi al procesului verbal de conciliere directa din data de 28.02.2013, reprezintă societatea apelanta în dosare şi desemnează sediul ales la adresa acestuia din str. Teodosie Rudeanu nr. 3, unde s-a comunicat şi încheierea apelată conform filei 72, dosar fond.

Pe cale de consecinţa, încă din data de 17.07.2013 ( dată notificării ) societatea apelanta cunoştea titlul executoriu şi pretentiile cuprinse în acesta, având posibilitatea să formuleze cale de atac.

Promovarea cererii de repunere în termen abia după ce s-a primit cererea de executare silita este tardiv formulata a solicitat decaderea apelantei din dreptul de a promova calea de atac, în baza dispoziţiilor art. 103 C.proc.civ.

Pe fondul cauzei, va solicitam să respingeţi apelul ca neîntemeiat  arătând,

că la dată de 10.09.2013 în mod legal Tribunalul Bucureşti a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurata în dispozitivul Sentintei Civile Nr. 622 din 17.01.2012 în sensul menţionării în dispozitivul sentintei sintagma „ Obliga reclamanta la plata sumei de 17.360 Lei, cheltuieli de judecata către parata ,, cum s-a mentionat în minuta hotararii.

Astfel atât în Minuta Sentintei Civile nr. 622/17.01.2012, cat şi în considerentele sentintei rezulta fără echivoc faptul că instanta s-a pronuntat cu privire la cheltuielile de judecata solicitate de către subscrisa şi în acelaşi timp a obligat reclamanta W. GmbH la plata către C. SA a sumei de 17.360 Lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

În opinia intimatei dispoziţiile art. 2812 C.proc.civ. nu erau aplicabile cauzei deoarece instanţa s-a pronunţat cu privire la cheltuielile de judecata.

Doar în situatia în care instanta ar fi omis să se pronunţe prin hotărâre cu privire la cheltuielile de judecata solicitate de către subscrisa în cauza ar fi fost incidente dispoziţiile invocate de către apelanta-reclamanta.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 103, 115 şi urm C.proc.civ., 281 C.proc.civ, 2812 C.proc.civ.

La termenul de judecată din data de 17.06.2014 intimata a arătat că nu mai susţine excepţia netimbrării cererii de repunere în termen.

Analizând cererea de repunere în termenul de formulare a apelului Curtea reţine că următoarele:

 Conform dispoziţiilor art. 103 C.proc.civ. „neexercitarea oricărei cai de atac si neîndeplinirea oricărui al act de procedura în termenul legal, atrag decăderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.

Prin urmare, decăderea este o sancţiune legala de respectarea termenelor de procedura, raţiunea si importanta decăderii fiind determinata tocmai de imperativul stabilirii unor termene imperative de natura a disciplina activitatea procesuala.

Dispoziţiile art. 103 alin.1 teza a II-a C.proc.civ., reglementează o repunere în termen în condiţii restrictive, când partea dovedeşte ca „a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei” să acţioneze înăuntrul termenului prevăzut de lege, în speţă înăuntrul termenului de 15 zile care curge de la data comunicării încheierii pronunţată în data de 10.09.2013. (art. 284 C.proc.civ. raportat la art. 2813 C.proc.civ. )

Termenul de 15 zile în care poate fi formulat apelul este un termen de decădere a cărui nerespectare determină pierderea de către partea interesată a dreptului de a mai contesta soluţia pronunţată. Fiind un termen procedural, este supus dispoziţiilor legale de drept  comun aplicabile în lipsa unor prevederi exprese contrare. Astfel, termenul de 15 zile se va calcula pe zile libere, conform art. 101 C.proc.civ. ceea ce înseamnă că ziua de început şi cea care se va împlini nu se vor lua în calcul.

Existenta unei împrejurări mai presus de voinţa părţii nu constituie singura condiţie necesară pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voinţa părţii sa intervină înăuntrul termenului legal.

Pentru acordarea beneficiului repunerii în termen mai este necesara o dubla condiţie: partea sa indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia si actul de procedura sa fie îndeplinit înăuntrul aceluiaşi termen.

 Se reţine că în cauză recurenta nu a invocat şi dovedit nici o împrejurare  mai presus de voinţa ei, sintagmă menţionată de art. 103 C.proc.civ.,  care să justifice admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului.

 Se observă că în cererea care a făcut obiectul dosarului nr. 51602/ 3/ 2011, al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI - a Civila  reclamanta SC. W. GmbH şi-a ales sediul în str. Teodosie Rudeanu, nr. 3, bl.1C, sc.2, et.1, ap.39, sector 1.(f.2 dosar Tribunal) la această adresă fiind comunicată sentinţa civilă nr. 622/17.01.2012.(f.55)

Prin încheierea din data de 10.09.2013 a fost soluţionată cererea de îndreptare formulată de pârâta, fără citare părţi, în camera de consiliu, iar încheierea a fost comunicată la  sediul ales al reclamantei SC. W. GmbH  astfel cum acesta a fost menţionat în cererea de chemare în judecată cu care partea a învestit instanţa de judecată. ( f. 72 dosar Tribunal)

Din analiza înscrisurilor existente la dosar se retine ca încheierea pronunţată în data de 10.09.2013 a fost comunicată în data de 20.11.2013(f.72 dosar fond) iar apelul împotriva acestei încheieri a fost promovat în data de 28.04.2014.(f.5 dosar apel)

Susţinerea apelantei în sensul că  pârâta, cu rea - credinţa, a arătat în cererea de îndreptare eroare materială că adresa de citare a SC. W. GmbH este în Bucureşti, str. Teodosie Rudeanu, nr. 3, Bl. IC, sc, 2, et.l, ap. 39, sector 1, desi cunoştea faptul că, la acea dată, aceasta avea un reprezentant în Romania, în persoana juridica, SC W. RO SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Maior Gh. Sontu nr. 10-12, apt. 1, cam. 2, sector 1 nu poate fi reţinută ca echivalând cu o imposibilitate pentru apelanta reclamantă de a promova calea de atac întrucât încheierea a fost comunicată la sediul ales al acesteia, menţionat în cererea de chemare în judecată. Era de altfel singurul sediul ales al reclamantei care rezulta din dosar.

De asemenea, schimbarea ulterioară a sediului părţii nu poate fi imputată instanţei de judecată care a soluţionat cererea şi care a procedat la comunicarea încheierii conform C.proc.civ. , menţiunile din cuprinsul procesului verbal de comunicare fiind în sensul îndeplinirii procedurii de comunicare prin afişare. 

Împrejurările ulterioare începerii executării silite a sentinţei în privinţa sumei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv  întâlnirea pentru conciliere directa din data de 28.03.203, nu pot justifica admiterea cererii de repunere în termen. 

Cum încheierea a fost legal comunicată la sediul ales al părţii, sediu care rezulta din dosar,  nu se poate reţine că doar în data  în  care a primit somaţia de la BEJ S. , 14.04.2014,  reclamanta a cunoscut cuprinsul acesteia.

Pentru aceste considerente Curtea constată că toate aspectele invocate de apelanta reclamantă nu au fost de natură să determine imposibilitatea absolută a acesteia de a exercita calea de atac pusă la dispoziţia sa, condiţiile reglementate de art. 103 alin.1 teza a II-a C.proc.civ. nefiind îndeplinite în cauză.

Pentru aceste considerente Curtea a constatat că cererea de repunere în termen este neîntemeiată şi  a respins-o ca atare.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării cererii de repunere în termen, invocată de intimata pârâtă Curtea reţine că aceasta ar fi urmat să fie analizată în situaţia în care în cauză s-ar dovedit o împrejurare mai presus de voinţa părţii dar care nu ar fi fost invocată în termenul de 15 zile prevăzut de textul legal. Cum împrejurările invocate de parte nu au fost reţinută ca fiind de natură să justifice repunerea în termen Curtea nu va analiza în mod expres această excepţie.

Analizând, în temeiul art. 137 C.proc.civ., excepţia tardivităţii formulării apelului, invocată de intimată şi pusă în discuţia părţilor  la termenul de judecată din data de 23.09.2014 Curtea constată că încheierea pronunţată în data de 10.09.2013 a fost comunicată în data de 20.11.2013(f.72 dosar fond) iar apelul a fost promovat în data de 28.04.2014.(f.5 dosar apel) cu nerespectarea  dispoziţiilor art. 284 C.proc.civ.  în privinţa termenului în care trebuie promovată calea de atac.

Pentru aceste considerente, reţinând că apelul a fost promovat tardiv, cu nerespectarea termenul de 15  zile care curge de la comunicarea încheierii, Curtea a constatat excepţia tardivităţii formulării apelului întemeiată, şi a admis-o, respingând apelul ca tardiv  formulat.

Domenii speta

Spete similare