Cerere de atragere a răspunderii patrimoniale formulată în baza art.138 alin.1 lit.c) respinsă ca inadmisibilă.

Decizie 2349 din 09.12.2013


Cerere de atragere a răspunderii patrimoniale formulată în baza art.138 alin.1 lit.c) respinsă ca inadmisibilă. Motivarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri pe aspecte de temeinicie a cererii. Nulitatea recursului

Motivele de recurs trebuie să se raporteze la dispozitivul şi/sau considerentele hotărârii atacate, constituindu-se într-o critică totală sau parţială a acesteia.

-Articolul 3021  alin.1 lit. c) şi art.306 alin.1 Cod procedură civilă de la 1865.

 În timp ce prin hotărârea atacată instanţa de fond a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale ca inadmisibilă, motivându-şi în fapt şi în drept soluţia adoptată şi arătând că admiterea excepţiei de inadmisibilitate a cererii face inutilă cercetarea cauzei în fond, recurenta reclamantă a criticat o  soluţie de respingere a cererii în fond, fără a face vorbire despre dispozitivul hotărârii sau considerentele acesteia care se referă strict la inadmisibilitatea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale şi nu la netemeinicia acesteia.

Aspectele învederate de către recurenta reclamantă în motivarea cererii de recurs nu au astfel valoarea unor critici care, fie şi indirecte, să vizeze soluţia şi considerentele sentinţei date de Tribunalul Ilfov, fiind cu desăvârşire străine dezlegărilor făcute de tribunal.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR. 2349 din 9.12.2013)

Deliberând asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1144 din 9.05.2013 Tribunalul Ilfov-Secţia Civilă a respins ca inadmisibilă, cererea reclamantei D.G.F.P.I, formulată în contradictoriu cu pârâtul C. A., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 .

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1403 din data de 13.12.2012 pronunţată de Tribunalul Ilfov în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei deschisă împotriva debitorului SC N. D. I. SRL, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 136 din Legea nr.85/2006, atât judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.

Cum cererea de atragerea răspunderii patrimoniale a fost depusă de creditorul D.G.F.P. I. pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 05.03.2013 (data poştei), după ce a fost închisă procedura insolvenţei împotriva debitorului SC N. D. I. SRL (la 13.12.2012), faţă de dispoziţiile art. 136 din Legea nr.85/2006, cererea este inadmisibilă, caracterul extinctiv al închiderii procedurii pentru orice alte cereri în legătură cu procedura, inclusiv pentru cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, fiind justificat de necesitatea asigurării securităţii raporturilor juridice.

Ca atare, instanţa de fond a apreciat  că nu se mai impune analizarea pe fond a îndeplinirii condiţiile privind atragerea răspunderi patrimoniale a pârâtului întemeiată pe dispoziţiile art.138 alin. 1 lit. c din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea reclamantă D.G.F.P.I., recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Civilă, sub nr. 1221/93/2012/a1 din 19.06.2013.

Recurenta a susţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că în mod greşit instanţa de fond  a reţinut că nu au fost probate faptele imputabile care s-ar circumscrie dispoziţiilor legale ale art. 138 alin. 1 lit c din Legea nr.85/2006.

Astfel, societatea debitoare a înregistrat pierderi şi până la data dizolvării acesteia pârâtul a continuat activitatea având în vedere interesul personal, deşi avea obligaţia fie de a efectua o infuzie de capital pentru redresarea economiei, fie de a aplica prevederile art. 27 din Legea nr.85/2006.

În mod eronat instanţa de fond a susţinut că nu este îndeplinită condiţia interesului personal în continuarea activităţii, arătând că petentul creditor D.G.F.P. I. nu a dovedit interesul personal, ci a făcut doar referiri teoretice generale cu privire la textul de lege, deoarece fapta ilicită prevăzută de art 138 alin. 1 este o răspundere delictuală specială, diferită de cea prevăzută de art. 998 – 999 Cod civil şi rezultă, în speţă, din actele depuse la dosarul cauzei în sensul continuării activităţii care duce în mod vădit la încetarea de plăţi, probatoriul fiind foarte clar.

Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond în mod eronat nu a reţinut că starea de insolvenţă a debitoarei este rezultatul managementului defectuos efectuat de pârât, al continuării activităţii care ducea în mod vădit la încetarea de plăţi şi al ţinerii de către pârât, în calitate de administrator al societăţii, a unei contabilităţi fictive.

În drept, art. 304 şi următoarele Cod procedură civilă.

Recurenta a solicitat proba cu înscrisuri, fără a depune însă vreun înscris la dosar,  anexat cererii de recurs şi nu s-a prezentat în instanţă, deşi a fost legal citată, solicitând judecarea cauzei în lipsa sa, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Intimatul pârât C. A. a formulat întâmpinare la data de 28.11.2013, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi judecarea cauzei în lipsa sa.

În şedinţa publică de la 9.12.2013 Curtea, din oficiu, a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului, pe care a admis-o pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Aşadar, există obligaţia legală a motivării recursului, stipulată sub sancţiunea nulităţii, de dispoziţiile art. 3021 alin. 1, dar şi de dispoziţiile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.

Motivarea recursului presupune evocarea cauzelor de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac, din cele reglementate prin art. 304 Cod procedură civilă,şi dezvoltarea lor, respectiv încadrarea într-unul din motivele prevăzute expres de lege, printr-o argumentare, în fapt şi în drept, a greşelilor pretins a fi fost săvârşite prin hotărârea atacată.

Rezultă că motivele de recurs trebuie să se raporteze la dispozitivul şi/sau considerentele hotărârii atacate, constituindu-se într-o critică totală sau parţială a acesteia.

În speţă însă, cererea de recurs nu întruneşte aceste cerinţe legale, motivele ei fiind străine de hotărârea atacată şi, deci, inapte să ofere o critică a acesteia.

Astfel, în timp ce prin hotărârea atacată instanţa de fond a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale ca inadmisibilă, motivându-şi în fapt şi în drept soluţia adoptată şi arătând că admiterea excepţiei de inadmisibilitate a cererii face inutilă cercetarea cauzei în fond, recurenta reclamantă critică o  soluţie de respingere a cererii în fond, fără a face vorbire despre dispozitivul hotărârii sau considerentele acesteia care se referă strict la inadmisibilitatea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale şi nu la netemeinicia acesteia.

Aspectele învederate de către recurenta reclamantă în motivarea cererii de recurs nu au astfel valoarea unor critici care, fie şi indirecte, să vizeze soluţia şi considerentele sentinţei date de Tribunalul Ilfov, fiind cu desăvârşire străine dezlegărilor făcute de tribunal.

În consecinţă, Curtea a constatat că recursul este lovit de nulitate în sensul prevăzut de art. 3021 alin. 1 lit c şi art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.