Conflict de competenta. Reabilitare.

Decizia nr. LXXXIII (83)/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în continuare obligatorie, dată fiind identitatea reglementărilor în materia competenţei materiale în privinţa cererilor de reabilitare. Prin această decizie s-a stabilit că „în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.”

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 10.12.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, sub numărul 16260/225/2013, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul condamnat C.V. referitoare la sentinţa penală nr. 422/01.11.2000 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.

În cererea formulată, petentul a arătat că a executat pedeapsa în anul 2000, de la executare nu a suferit o nouă condamnare, a avut asigurată existenţa prin muncă, a avut o bună conduită şi a achitat în întregime despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat.

Prin sentinţa penală nr. 222 din 30.01.2014, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect reabilitare judecătorească, formulată de către petentul C.V., domiciliat în Drobeta Tr. Severin, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, s-a dispus a fi avute în vedere de instanţă la soluţionarea pe fond a cauzei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, aşa cum prevăd dispoziţiile  art. 494 din vechiul Cod de procedură penală, competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

S-a arătat că, din actele aflate la dosarul cauzei a rezultat că petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 422/01.11.2000  a Tribunalului Mehedinţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 3 şi 5 cod penal cu aplicarea art, 74-76 cod penal şi art. 290 cod penal cu aplic. art. 41 cod penal şi art. 74-76 cod penal la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Ca urmare, s-a reţinut că, instanţa de executare este Tribunalul Mehedinţi.

S-a mai arătat că, este adevărat că, în ceea ce priveşte cererea de reabilitare legiuitorul a prevăzut o competenţă alternativă, însă aceasta este limitată şi anume fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin a reţinut că, nefiind nici instanţă de executare şi nici instanţă corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul, nu poate proceda la examinarea îndeplinirii condiţiilor de formă ale cererii întrucât ar soluţiona o cerere asupra căreia, din datele existente în cauză, nu este competentă să se pronunţe.

Primind cauza spre soluţionare, Tribunalul Mehedinţi a constatat că, potrivit art. 529 din NCPP „Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.”

În cauza de faţă, s-a constatat că petentul condamnat a solicitat reabilitarea în raport de pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 422/01.11.2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 c.p.  şi art. 215 alin. 2 şi 5 C.p.

La momentul introducerii cererii de reabilitare competenţa pentru a judeca infracţiunile de înşelăciune (prev. de art. 244 din noul cod penal) şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată (prev. de art.322 din noul cod penal), pentru care s-a dispus condamnarea petentului, aparţine, în primă instanţă, judecătoriei; dispoziţiile art. 35 şi respectiv art.36 din N.C.p.p. fiind de imediată aplicare.

Deşi textul de lege invocat de prima instanţă (art. 494 din vechiul Cod de procedură penală) lăsa impresia că instanţa competentă să soluţioneze o cerere de reabilitare ar fi chiar cea care a dispus condamnarea (formularea fiind similară şi în disp. art. 529 din noul Cod de procedură penală), la soluţionarea cauzei nu se poate face abstracţie de faptul că între timp s-a modificat competenţa materială a instanţelor sus menţionate.

În acest sens, s-a reţinut că potrivit deciziei în interesul legii nr. 83/2007 „În caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.”

Faţă de cele expuse, în temeiul disp. art. 47 alin. 1, alin. 2 şi alin. 4 rap. la art. 50 N.C.p.p. coroborat cu art. 529 din NCPP şi Decizia nr. 83/2007 a ÎCCJ – Secţiile Unite, Tribunalul Mehedinţi prin  sentinţa penală nr.292 din 15 aprilie 2014, în baza art. 47 alin. 1, alin. 2 şi alin. 4 rap. la art. 50 N.C.p.p. coroborat cu art. 529 din NCPP şi Decizia nr. 83/2007 a ÎCCJ – Secţiile Unite, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul – condamnat C.V. referitoare la sentinţa penală nr. 422/01.11.2000 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, iar în baza art. 51 C.p.p., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi sesizează Curtea de Apel Craiova în vederea soluţionării acestui conflict..

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că obiectul conflictului negative de competenţă îl  constituie competenţa materială de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de petent.

Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 422/01.11.2000 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin nerecurare, a fost condamnat petentul pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 26 din 1968 rap. la art. 215 alin. 3 şi 5 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 74-76 Cod penal din 1968 şi art. 290 Cod penal din 1968 cu aplic. art. 41 Cod penal din 1968 şi art. 74-76 Cod penal din 1968 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În prezent, după intrarea în vigoare la data de 01.02.2014 a Codului penal aprobat prin Legea 286/2009, infracţiunea ce a determinat iniţial competenţa de judecată a cauzei de către Tribunalul Mehedinţi, complicitatea la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave are corespondent în dispoziţiile art 48 şi 244 Cod penal, iar cea de a doua infracţiune din componenţa concursului de infracţiuni, de fals în înscrisuri sub semnătură privată, are corespondent în dispoziţiile  art. 322 Cod penal.

 Prin art. 494 din Codul de procedură penală din 1968 se prevedea că, „Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.”, iar prin art. 529 din Codul de procedură penală în vigoare de la data de 01.02.2014 se arată că, „Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.”.

Din compararea acestor două texte legale se observă că modul de stabilire al instanţei competente să judece cererea de reabilitare este identic în ambele reglementări, cu excepţia competenţei teritoriale în cazul în care condamnatul locuieşte în străinătate la momentul introducerii cererii, situaţie ce nu este însă incidentă în prezenta cauză.

Dată fiind identitatea reglementării modului de stabilire a competenţei materiale şi teritoriale a soluţionării cererii de reabilitare, atâta sub imperiul Codului de procedură penală din 1968 cât şi sub imperiul Codului de procedură penală în vigoare de la 01.02.2014, Curtea, în acord cu Tribunalul Mehedinţi, a constatat că şi în prezent este aplicabilă Decizia nr. LXXXIII (83)/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 494 fraza I din Codul de procedură penală, referitoare la instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti în situaţia în care, prin schimbarea normelor legale de competenţă, instanţa care a judecat cauza în primă instanţă nu mai are această competenţă în momentul introducerii cererii.

Ori prin această decizie s-a stabilit că „în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.”

În prezent competenţa de judecată în cazul infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi sancţionată de art 244 Cod penal, aparţine Judecătoriei indiferent de valoarea prejudiciului, conform art 35 Cod pr penală, competenţa materială a Tribunalului fiind limitată la infracţiunile prevăzute de art 36 Cod pr penală, la art 3 din Legea 255/2013 fiind prevăzută aplicarea legii noi de procedură de la data intrării ei în vigoare, 01.02.2014, cu excepţiile prevăzute de lege, deci inclusiv în materia competenţei materiale a instanţelor.

Tot Judecătoria este competent şi în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 Cod penal.

Având în vedere faptul că în prezent competenţa de soluţionare a infracţiunilor pentru care a fost condamnat petentul aparţine Judecătoriei, iar Decizia nr. LXXXIII (83)/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în continuare obligatorie, dată fiind identitatea reglementărilor în materia competenţei materiale în privinţa cererilor de reabilitare, Curtea, constatând şi faptul că domiciliul petentului este în municipiul Drobeta Turnu Severin, a constatat că Judecătoria Drobeta Turnu Severin are competenţa materială de a soluţiona cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat C.V.  şi soluţionând în acest sens conflictul negativ de competenţă, va trimite cauza la Judecătoria Dr. Tr. Severin pentru continuarea judecării cererii.

În temeiul art 275 alin 3 Cod pr penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare