Recurs contencios administrativ. Litigiu privind funcţionari publici cu statut special. Acordarea compensaţiei lunare pentru chirie

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Litigiu privind funcţionari publici cu statut special. Acordarea compensaţiei lunare pentru chirie

-Art. 40 din Legea nr. 293/ 2004

Recurentul are calitatea de funcţionar public – agent şef principal, în cadrul Penitenciarului O., calitate în care a formulat cererea înregistrată sub nr. xxxxxx din xx.xx.xxxx, prin care a solicitat acordarea compensaţiei lunare pentru chirie. În susţinerea cererii sale, recurentul a anexat contractul de închiriere nr. xxxx/xx.xx.xxxx, încheiat de reclamant, în calitate de chiriaş şi proprietarul unei camere de locuit din imobilul situat în localitatea T., judeţul B.

La data de 15.03.2013, intimatul Penitenciarul O., a respins solicitarea acestuia, motivând că aceasta nu are viza de legalitate dată de consilierul juridic al unităţii.

Potrivit art. 40 din Legea 293/2004, ”funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu dacă, în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, ei sau soţul/soţia nu beneficiază de locuinţă în proprietate ori nu li s-a atribuit locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale. (2) Funcţionarii publici cu statut special cărora nu li s-a acordat locuinţă potrivit prevederilor alin. (1) şi care nici ei şi nici soţul/soţia nu au în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii”.

Din interpretarea sistematică şi teleologică a acestui text de lege rezultă că legiuitorul a conceput sistemul acordării compensării lunare a chiriei ca unul subsidiar şi subsecvent acordării unei locuinţe de serviciu în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea.

Această concluzie rezultă fără putinţă de tăgadă atât din topografia textelor, aliniatul 1 al art. 40 prevăzând dreptul funcţionarilor publici la acordarea unei locuinţe de serviciu, iar aliniatul doi dreptul la acordarea compensării chiriei, cât şi din modul de exprimare al legiuitorului care la art. 40 alin. 2 din Legea 293/2004 face referire la funcţionarii publici cărora nu li s-a acordat locuinţă potrivit prevederilor primului aliniat din acelaşi text de lege.

Aşa fiind, ţinând seama de faptul că acordarea compensării chiriei este doar o modalitate de a suplini neacordarea unei locuinţe de serviciu, locuinţă care poate fi acordată doar în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea conform art. 40 alin. 1 din Legea 293/2004, rezultă că şi compensarea chiriei se poate face doar pentru închirierea unei locuinţe în localitatea unde funcţionarul îşi desfăşoară activitatea, astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.

O astfel de interpretare este conformă scopului urmărit de legiuitor când a reglementat dreptul funcţionarilor publici la compensarea lunară a chiriei, legiuitorul dorind atât prin acordarea unei locuinţe de serviciu cât şi prin compensarea chiriei în cazul în care o locuinţă de serviciu nu poate fi asigurată, să le confere funcţionarilor publici cu statut special, ţinând seama de specificul activităţii lor, condiţii optime de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, prin punerea la dispoziţiei a unei locuinţe în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

Instanţa de recurs a reţinut că este fără relevanţă buna sau reaua credinţă a recurentului în exercitarea dreptului la compensarea chiriei.

De asemenea, este lipsit de relevanţă în cauză punctul de vedere exprimat de intimat în cadrul unei adrese, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de interpretarea legii propusă de organe administrative.

Decizia nr. 2281/CA/04.09.2014 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar 4551/111/CA/2013

Prin Sentinţa nr. 419/CA din 16.01.2014, Tribunalul B. a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul M. R. în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ A PENITENCIARELOR, şi PENITENCIARUL O.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul M. R., solicitând schimbarea în totul a sentinţei, în sensul admiterii în întregime a acţiunii introductive.

În motivare apelantul a arătat că sentinţa recurată este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Conform susţinerilor apelantului, art. 40 din Legea nr. 293/ 2004 nu reglementează o interdicţie de închiriere a unei locuinţe aflată în altă localitate, ci doar condiţia ca funcţionarul public cu statut special să nu beneficieze în respectiva localitate de o locuinţă, iar reclamantul a făcut dovada îndeplinirii acestei condiţii.

Susţine apelantul că se încadrează şi în limitările stabilite de legiuitor în teza finală a art. 40 din Legea nr. 293/ 2004 privind cuantumul compensării chiriei, iar în lege nu este prohibită cumularea decontării transportului cu decontarea chiriei.

 Mai arată apelantul că Ministerul Justiţiei a apreciat într-un punct de vedere oficial că atât locuinţa de serviciu cât şi cea închiriată se pot afla şi într-o altă localitate decât cea în care-şi desfăşoară funcţionarul activitatea.

În drept, apelantul a invocat art. 40 alin. 2 din Legea nr. 293/ 2004.

În probaţiune, apelantul a depus la dosar înscrisuri.

Intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.

În motivare, intimata arată că art. 40 din Legea nr. 293/ 2004 reglementează dreptul la decontarea chiriei ca un drept subsecvent neacordării locuinţei de serviciu, care în mod evident nu poate fi asigurată decât în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public.

 Conform susţinerilor intimatei art. 40 alin. 2 prevede că funcţionarul public trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere că el sau soţia acestuia nu deţin locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

 Arată, intimata, în esenţă, că în cazul în care funcţionarul public alege să locuiască în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, acesta poate beneficia de decontarea transportului.

În drept, art. 205-208 din Legea nr. 134/ 2010.

La dosar a depus întâmpinare intimatul Penitenciarul O. solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.

În motivare, intimatul arată că art. 40 din Legea nr. 293/ 2004 reglementează dreptul la decontarea chiriei ca un drept subsecvent neacordării locuinţei de serviciu, care în mod evident nu poate fi asigurată decât în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public.

Mai arată intimatul că Ordinul M.J. nr. 1443/C/2008 face referire la localitatea în care solicitantul îşi desfăşoară activitatea, astfel încât locuinţa ce urmează a fi închiriată trebuie să fie situată în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 40 din Legea 293/2004, Ordinul M.J. nr. 1443/C/2008 şi art. 205 Cod de procedură civilă.

Intimatul Ministerul Justiţiei a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului.

În motivare, intimatul a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu este instituţia cu care reclamantul are raporturi de serviciu. În plus, intimatul a susţinut, în esenţă, că din interpretarea art. 40 din Legea nr. 293/2004 şi a Ordinul M.J. nr. 1443/C/2008 rezultă că funcţionarii publici cu statut special din cadrul administraţiei penitenciare au dreptul la compensarea lunară a chiriei în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea.

În drept, intimatul nu şi-a motivat întâmpinarea.

La termenul de judecată din data de 12.06.2014 instanţa a dispus recalificarea căii de atac din apel în recurs.

Analizând recursul, instanţa a constatat următoarele:

Recurentul are calitatea de funcţionar public – agent şef principal, în cadrul Penitenciarului O., calitate în care a formulat cererea înregistrată sub nr. xxxxxx din xx.xx.xxxx, prin care a solicitat acordarea compensaţiei lunare pentru chirie. În susţinerea cererii sale, recurentul a anexat contractul de închiriere nr. xxxx/xx.xx.xxxx, încheiat de reclamant, în calitate de chiriaş şi proprietarul unei camere de locuit din imobilul situat în localitatea T., judeţul B.

La data de 15.03.2013, intimatul Penitenciarul O., a respins solicitarea acestuia, motivând că aceasta nu are viza de legalitate dată de consilierul juridic al unităţii.

Potrivit art. 40 din Legea 293/2004, ”funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu dacă, în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, ei sau soţul/soţia nu beneficiază de locuinţă în proprietate ori nu li s-a atribuit locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale. (2) Funcţionarii publici cu statut special cărora nu li s-a acordat locuinţă potrivit prevederilor alin. (1) şi care nici ei şi nici soţul/soţia nu au în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii”.

Din interpretarea sistematică şi teleologică a acestui text de lege rezultă că legiuitorul a conceput sistemul acordării compensării lunare a chiriei ca unul subsidiar şi subsecvent acordării unei locuinţe de serviciu în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea.

Această concluzie rezultă fără putinţă de tăgadă atât din topografia textelor, aliniatul 1 al art. 40 prevăzând dreptul funcţionarilor publici la acordarea unei locuinţe de serviciu, iar aliniatul doi dreptul la acordarea compensării chiriei, cât şi din modul de exprimare al legiuitorului care la art. 40 alin. 2 din Legea 293/2004 face referire la funcţionarii publici cărora nu li s-a acordat locuinţă potrivit prevederilor primului aliniat din acelaşi text de lege.

Aşa fiind, ţinând seama de faptul că acordarea compensării chiriei este doar o modalitate de a suplini neacordarea unei locuinţe de serviciu, locuinţă care poate fi acordată doar în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea conform art. 40 alin. 1 din Legea 293/2004, rezultă că şi compensarea chiriei se poate face doar pentru închirierea unei locuinţe în localitatea unde funcţionarul îşi desfăşoară activitatea, astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.

O astfel de interpretare este conformă scopului urmărit de legiuitor când a reglementat dreptul funcţionarilor publici la compensarea lunară a chiriei, legiuitorul dorind atât prin acordarea unei locuinţe de serviciu cât şi prin compensarea chiriei în cazul în care o locuinţă de serviciu nu poate fi asigurată, să le confere funcţionarilor publici cu statut special, ţinând seama de specificul activităţii lor, condiţii optime de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, prin punerea la dispoziţiei a unei locuinţe în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea.

Instanţa de recurs a reţinut că este fără relevanţă buna sau reaua credinţă a recurentului în exercitarea dreptului la compensarea chiriei.

De asemenea, este lipsit de relevanţă în cauză punctul de vedere exprimat de intimat în cadrul unei adrese, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de interpretarea legii propusă de organe administrative.

Prin urmare, constatând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, instanţa a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare