Recurs contencios administrativ. Anulare decizie de suspendare a solutionarii contestatiei administrativ fiscale pâna la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala

SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie de suspendare a solutionarii contestatiei administrativ fiscale pâna la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala

Art. 214 alin. 1 Cod de procedura fiscala

În perioada 16.01.2013 – 28.01.2013 recurenta a fost supusa unui control fiscal inopinat efectuat de Oficiul de inspectie fiscala din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice B., în urma caruia s-a încheiat procesul-verbal nr.116/28.01.2013 (f.16-19 dosar fond) contestat la organul fiscal care, prin decizia nr.3.209/11.04.2013 (f. 10-11 dosar fond), a dispus suspendarea solutionarii contestatiei pâna la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala.

Curtea a constatat ca hotarârea instantei de fond este legala si temeinica.

Astfel, instanta de control judiciar a retinut ca în speta sunt îndeplinite conditiile cumulative cerute de lege pentru a se putea dispune suspendarea solutionarii contestatiei administrative de catre organele fiscale.

Instanta de recurs a constatat ca, faptul ca nu organul fiscal este cel care a sesizat organele de cercetare penala ci acestea s-au sesizat printr-un alt mod, solicitând organelor fiscale stabilirea cuantumului pretinsului prejudiciu, nu echivaleaza cu neîndeplinirea conditiilor prevazute de art. 214 alin.1 Cod de procedura fiscala, modalitatea de sesizare a  organelor de cercetare penala nefiind o conditie propriu-zisa pentru suspendarea contestatiei. Instanta de control judiciar a retinut ca pentru ca o astfel de solutie sa poata fi adoptata de organele fiscale este necesar doar ca pretinsa infractiune sa aiba o influenta decisiva asupra solutiei ce urmeaza a fi pronuntata de catre organul fiscal si ca acesta sa aprecieze ca, raportat la situatia concreta, se impune suspendarea solutionarii contestatiei.

Pe de alta parte, Curtea a constatat ca nu este întemeiat nici motivul de recurs conform caruia modul de solutionare a cauzei penale depinde de solutionarea contestatiei fiscale. Sub acest aspect, instanta de control judiciar a apreciat ca trebuie pornit de la natura juridica a procesului verbal contestat. Astfel, instanta a constatat ca în chiar cuprinsul acestuia se precizeaza ca nu reprezinta în act emis în urma unei inspectii fiscale ci doar un act prin care se calculeaza un prejudiciu ipotetic.

Curtea a observat ca la capitolul concluzii din procesul verbal contestat se stabileste ca „în ipoteza în care se va stabili de catre organele de cercetare penala ca facturile înregistrate nu au la baza operatiuni reale” cuantumul obligatiilor fiscale datorate de recurenta este de 73776 lei si respectiv 110663 lei.

Prin urmare, organele fiscale nu au stabilit printr-o decizie de impunere sau printr-un raport de inspectie fiscala existenta unor obligatii fiscale ale recurentei ci au facut un simplu calcul al unui prejudiciu care ar putea exista în masura în care se va stabili ca a fost savârsita o anumita infractiune. Or, fata de aceasta stare de fapt, nu se poate sustine ca organele de cercetare penala sunt cele care ar trebui sa astepte modul de solutionare a contestatiei fiscale atât timp cât din punct de vedere fiscal în sarcina recurentei nu s-a stabilit nicio obligatie fiscala, o eventuala astfel de obligatie putând fi stabilita numai dupa ce pe latura penala se va stabili daca s-a savârsit sau nu o infractiune.

Decizia nr. 2202/CA/23.06.2014 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal

Dosar 5197/111/CA/2013

Prin sentinta nr. 6717 /CA/12.12.2013 Tribunalul Bihor a respins actiunea formulata de reclamant SC T.C. SRL împotriva pârâtei Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C.-N. - prin Administratia Judeteana a Finantelor Publice B. si a pârâtei Directia Generala Regionala a Finantelor Publice C.-N., având ca obiect anulare act administrativ, ca fiind neîntemeiata.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta reclamanta  SC T.C. SRL solicitând admiterea recursului, casarea sentintei atacate si în urma rejudecarii cauzei, admiterea cererii de chemare în judecata.

 În motivare, recurenta sustine, în esenta, ca nu se afla în nici una dintre situatiile în care OG 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala prevede posibilitatea suspendarii solutionarii unei contestatii de catre organul competent, fiind în situatia inversa celei prevazute la art. 214 alin (1) lit. a) din OG 92/2003, respectiv nu organul de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor savârsirii unei infractiuni a carei constatare ar avea o înrâurire hotarâtoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data în procedura administrativa, ci organele de cercetare penala au solicitat pârâtei sa procedeze la efectuarea calculului pretinsului prejudiciu pe care recurenta l-ar fi cauzat bugetului de stat, calcul care este necesar tocmai în vederea finalizarii cercetarii penale.

Recurenta arata ca referitor la relatiile comerciale cu SC C. SRL, a fost efectuata, în cursul anului 2011, o inspectie fiscala, iar, astfel cum rezulta din cuprinsul Procesului-verbal nr. 1791/15.12.2011, cu aceasta ocazie nu au fost constatate încalcari ale dispozitiilor legale în materie fiscala.

Pe de alta parte, recurenta afirma ca alin. (3) al art. 214 din OG 92/2003, mentionat de instanta de fond în motivarea sentintei atacate, este absolut irelevant în cauza, cât timp solutia de suspendare a solutionarii contestatiei recurentei pâna la finalizarea dosarului penal nu a fost dispusa în mod legal, neexistând vreun temei care sa o justifice, cu atât mai mult cu cât organele de cercetare penala au solicitat efectuarea calculului respectiv în vederea finalizarii cercetarilor.

Recurenta apreciaza ca pârâta nu poate dispune suspendarea solutionarii contestatiei subscrisei pâna la finalizarea cercetarilor de catre organele de cercetare penala, cât timp calculul acestui prejudiciu este necesar pentru finalizarea cercetarilor.

Or, sustine recurenta, având în vedere faptul ca însasi solutia ce urmeaza a fi pronuntata în cadrul procesului penal depinde de prejudiciul cauzat bugetului de stat de catre recurenta, a carui existenta sau inexistenta, si al carui cuantum pot fi stabilite doar de catre organele de inspectie fiscala, nu numai ca solutionarea contestatiei recurentei ar trebui sa preceada solutia ce urmeaza a fi pronuntata în procesul penal, dar chiar se impune acest lucru, cu atât mai mult cu cât, în procesul penal, luarea unor eventuale masuri asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile aflate în proprietatea învinuitilor, se dispune pâna la concurenta valorii probabile a prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, care, astfel cum am mai aratat, trebuie calculat în mod corect de catre intimata.

În drept, recurenta a invocat dispozitiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct.8 Cod de procedura civila.

Intimatii legal citati nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentinta atacata, curtea a constatat urmatoarele:

În perioada 16.01.2013 – 28.01.2013 recurenta a fost supusa unui control fiscal inopinat efectuat de Oficiul de inspectie fiscala din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice B., în urma caruia s-a încheiat procesul-verbal nr.116/28.01.2013 (f.16-19 dosar fond) contestat la organul fiscal care, prin decizia nr.3.209/11.04.2013 (f. 10-11 dosar fond), a dispus suspendarea solutionarii contestatiei pâna la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala.

Curtea a constatat ca hotarârea instantei de fond este legala si temeinica.

Astfel, instanta de control judiciar a retinut ca în speta sunt îndeplinite conditiile cumulative cerute de lege pentru a se putea dispune suspendarea solutionarii contestatiei administrative de catre organele fiscale.

Instanta de recurs a constatat ca, faptul ca nu organul fiscal este cel care a sesizat organele de cercetare penala ci acestea s-au sesizat printr-un alt mod, solicitând organelor fiscale stabilirea cuantumului pretinsului prejudiciu, nu echivaleaza cu neîndeplinirea conditiilor prevazute de art. 214 alin.1 Cod de procedura fiscala, modalitatea de sesizare a  organelor de cercetare penala nefiind o conditie propriu-zisa pentru suspendarea contestatiei. Instanta de control judiciar a retinut ca pentru ca o astfel de solutie sa poata fi adoptata de organele fiscale este necesar doar ca pretinsa infractiune sa aiba o influenta decisiva asupra solutiei ce urmeaza a fi pronuntata de catre organul fiscal si ca acesta sa aprecieze ca, raportat la situatia concreta, se impune suspendarea solutionarii contestatiei.

Pe de alta parte, Curtea a constatat ca nu este întemeiat nici motivul de recurs conform caruia modul de solutionare a cauzei penale depinde de solutionarea contestatiei fiscale. Sub acest aspect, instanta de control judiciar a apreciat ca trebuie pornit de la natura juridica a procesului verbal contestat. Astfel, instanta a constatat ca în chiar cuprinsul acestuia se precizeaza ca nu reprezinta în act emis în urma unei inspectii fiscale ci doar un act prin care se calculeaza un prejudiciu ipotetic.

Curtea a observat ca la capitolul concluzii din procesul verbal contestat se stabileste ca „în ipoteza în care se va stabili de catre organele de cercetare penala ca facturile înregistrate nu au la baza operatiuni reale” cuantumul obligatiilor fiscale datorate de recurenta este de 73776 lei si respectiv 110663 lei.

Prin urmare, organele fiscale nu au stabilit printr-o decizie de impunere sau printr-un raport de inspectie fiscala existenta unor obligatii fiscale ale recurentei ci au facut un simplu calcul al unui prejudiciu care ar putea exista în masura în care se va stabili ca a fost savârsita o anumita infractiune. Or, fata de aceasta stare de fapt, nu se poate sustine ca organele de cercetare penala sunt cele care ar trebui sa astepte modul de solutionare a contestatiei fiscale atât timp cât din punct de vedere fiscal în sarcina recurentei nu s-a stabilit nicio obligatie fiscala, o eventuala astfel de obligatie putând fi stabilita numai dupa ce pe latura penala se va stabili daca s-a savârsit sau nu o infractiune.

Pe cale de consecinta, instanta de control judiciar a constatat ca motivele de recurs sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare