Recurs contencios administrativ. Anulare decizie de impunere emisa de a.f.m.

SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie de impunere emisa de A.F.M.

-Art. 16 din H.G. nr. 621/ 2005

-Ordinul nr. 578/ 2006

Instanta de fond a apreciat ca societatea reclamanta si-a îndeplinit obligatiile ce îi revin pentru anii 2005-2007 aratând ca obiectivele anuale au fost atinse chiar daca procesul de valorificare si reciclare a deseurilor nu a fost realizat în mod direct de reclamanta.

În acest sens, instanta de recurs a retinut însa, contrar celor retinute de instanta de fond (pe baza expertizei efectuate de expertul M.I.) ca normele incidente în cauza prevad obligatii exprese operatorilor economici responsabili cu privire la valorificarea si reciclarea deseurilor, care în speta nu au fost corect aplicate si interpretate.

Potrivit art. 16 din HG nr. 621/2005: „ (1) Operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deseuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piata nationala, dupa cum urmeaza:[…]

(2) Responsabilitatile operatorilor economici prevazute la alin. (1) se pot realiza:

a) individual, pentru deseurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piata nationala;

b) prin intermediul unui operator economic autorizat de catre o comisie constituita la nivelul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

Responsabilitatea societatii exista pe întreaga perioada ce curge de la preluarea ambalajelor pâna la reciclarea acestora, chiar daca în acest proces intervin si alti operatori.

În speta, pentru perioada supusa inspectiei (3.10.2003 - 31.12.2007) s-au stabilit în sarcina societatii recurente obligatii de plata la fondul de mediu imputându-i-se neîndeplinirea obiectivului de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje de sticla si plastic introduse pe piata.

Cât priveste predarea deseurilor de sticla catre U. SA, organul de inspectie a retinut în actul de control ca în anul 2005 aceasta din urma societate nu a raportat A. P. M. preluarea vreunei cantitati de deseuri ambalaje sticla, iar în anii 2006-2007 singura cantitate raportata  a fost cea preluata de la o alta societate decât intimata reclamanta, respectiv de la E. R. A. SA.

Cu privire la deseurile de plastic predate catre G. SA si A. SA, acestea nu au fost luate în considerare ca fiind reciclate în vederea îndeplinirii obiectivului, întrucât predarea/valorificarea catre acestia nu echivaleaza cu încredintarea lor în scopul si în conditiile exprese ale HG 621/2005 cu preluarea obligatiei exprese de la titular.

Nu pot fi retinute afirmatiile intimatei în sensul ca o astfel de interpretare contravine principiului liberei circulatii a bunurilor sau libertatii contractuale, întrucât sub aspectul analizat este evident ca, din ratiuni de interes public, legiuitorul a înteles sa instituie un cadru legal care sa permita gestionarea deseurilor  prin impunerea unor responsabilitati sporite în sarcina operatorilor economici, având în vedere impactul asupra mediului.

Prin urmare, instanta de recurs constata ca, în mod gresit s-a retinut de catre prima instanta ca intimata reclamanta si-a îndeplinit obiectivele anuale de reciclare a deseurilor, când în realitate aceasta a dovedit simpla predare a lor catre alte societati.

În mod pertinent s-a sustinut de catre recurenta ca respectarea prevederilor legale cu privire la mentiunile din documentele de însotire a deseurilor de ambalaje si existenta contractelor anterior emiterii acestor documente se impun pentru a dovedi scopul prestabilit al tranzactiilor si a faptului ca agentul economic valorificator îsi asuma obligatia de predare a deseurilor în numele operatorului responsabil.

În acelasi sens este si practica Înaltei Curti de Casatie si Justitie care, sub aspectul chestiunii deduse judecatii a retinut, prin raportare la prevederile art. 16, 17 din HG nr. 621/2005 si ale Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contributiilor si taxelor datorate la Fondul de mediu, ca predarea cantitatilor de deseuri în baza unor contracte de vânzare - cumparare  catre operatori economici nu echivaleaza cu încredintarea lor spre valorificare în scopul îndeplinirii obiectivului anual. S-a stabilit ca, opinia potrivit careia nerespectarea unor cerinte formale nu poate duce la neluarea în calcul a cantitatilor predate de reclamanta operatorilor economici si nu poate justifica opinia organelor de control ca nu au fost realizate obiectivele anuale de valorificare, este lipsita de temei legal (Decizia nr. 7862/ 18.12.2013).

Decizia nr. 3064/CA/15.10.2014 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal

Dosar 6790/83/CA/2010*

Prin Sentinta nr. 1251/CA din 03.04.2014 Tribunalul S. M. a admis actiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta S.C. I. S.R.L., în reorganizare, prin administrator special S. M. M. în contradictoriu cu pârâta A.F.M. Bucuresti, a anulat Decizia nr. 89/07.10.2009 emisa de pârâta, privind modul de solutionare a contestatiei nr. 25510/ 28.08.2009 formulata de pârâta, a admis contestatia reclamantei si, în consecinta, a anulat în parte Decizia de impunere nr. 158/ 03.08.2009 si Raportul de inspectie fiscala nr. 183/ 03.08.2009 emise de pârâta, privitor la obligatiile fiscale în suma de 412.073 lei. A obligat pârâta sa plateasca reclamantei suma de 8201 lei cheltuieli de judecata si a obligat reclamanta sa plateasca în contul expertului judiciar A.O.E. suma de 850 lei, reprezentând diferenta onorariu neachitata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca organele de control din cadrul institutiei publice pârâte au efectuat la societatea reclamanta inspectia fiscala pentru perioada 2003-2007 privind modul de evidentiere, de calcul si virare a obligatiilor fata de bugetul fondului pentru mediu, constatarile fiind inserate în Raportul de inspectie fiscala nr. 183/ 03.08.2009, în baza caruia a fost emisa Decizia de impunere nr. 158/ 03.08.2009, prin care, în sarcina societatii reclamante s-au stabilit obligatii fiscale în suma de 433.159 lei.

Împotriva Raportului de inspectie fiscala si a Deciziei de impunere, reclamanta a formulat contestatie ce a fost respinsa ca neîntemeiata prin Decizia nr. 89/07.10.2009 emisa de pârâta.

In vederea clarificarii aspectului daca reclamanta datoreaza sau nu taxele pentru mediu, raportat la documentele din evidenta primara si contabila a reclamantei si la legislatia aplicabila cauzei, în speta a fost încuviintata proba cu expertiza judiciara, fiind întocmite atât o expertiza contabila cât si una fiscala.

Conform raportului de expertiza fiscala întocmit de catre consultant fiscal judiciar M.I. (filele nr. 104-112 de la dosar), în perioada verificata, reclamanta a recuperat si reciclat materiale, realizând obiectivele anuale de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje în anii 2005-2007, iar pentru perioada octombrie 2003 – decembrie 2004 datoreaza taxele de mediu aferente.

S-a stabilit de catre expertul fiscal ca în mod gresit pentru anii 2005, 2006, 2007 organul de control nu a luat în calcul ca si reciclate, cu scutire de la plata taxei, deseurile predate de reclamanta la SC U. SRL, SC G. SRL si SC A. SRL, în baza contractelor încheiate cu aceste societati comerciale având ca obiect preluarea în vederea reciclarii a cantitatilor de deseuri.

 Analizând aspectul verificarii îndeplinirii atât a obiectivului de valorificare, cat si a celui de reciclare, care, prin natura lor, sunt doua obligatii distincte ce trebuie îndeplinite cumulativ si nu alternativ (decizia nr. 1421/09.03.2011 pronuntata de ICCJ - Sectia Contencios administrativ si Fiscal), Tribunalul a retinut ca prin încheierea contractelor cu persoanele juridice autorizate de AFM sa desfasoare activitati în domeniul deseurilor, reclamanta si-a îndeplinit obligatiile legale, în conditiile în care deseurile (de sticla, plastic, folie) au fost reciclate în final. Aspectul îndeplinirii obiectivului de reciclare rezulta si din sustinerea paratei A.F.M. (obiectiuni - filele nr. 68-69), în sensul ca, desi SC A. SRL nu este autorizata în desfasurarea activitatilor de reciclare a deseurilor, ci doar în cea a desfasurarii activitatilor de colectare, stocare temporara si valorificare a deseurilor, din documentele prezentate de reclamanta reiese ca în final acestea au fost reciclate de catre SC A. SRL. Ba mai mult, parata nu contesta aspectul îndeplinirii reciclarii de catre firme autorizate, în schimb apreciaza ca reclamanta a ignorat faptul ca firmele cu care aceasta a contractat nu erau autorizate în vederea reciclarii deseurilor. Raportat la acest aspect, Tribunalul a retinut ca scopul legal final a fost atins, chiar prin transmiterea obligatiilor catre firme autorizate în activitatea de reciclare a deseurilor de catre firmele cu care reclamanta a contractat.

De asemenea, Tribunalul a retinut ca, potrivit art. 14 din HG nr. 349/2002: „(1) Agentii economici sunt obligati sa organizeze recuperarea si reciclarea deseurilor de ambalaje pentru realizarea obiectivelor prevazute la art. 13, în una dintre urmatoarele modalitati:

a) individual, utilizând propriile resurse;

b) prin transferarea acestei responsabilitati, pe baza de contract, catre un agent economic legal constituit.

(2) Prevederile alin. (1) se refera la ambalajele primare, secundare si tertiare.”

Ca atare, Tribunalul a apreciat ca, chiar daca procesul de valorificare si reciclare a deseurilor nu a fost realizat în mod direct de reclamanta, au fost realizate obiectivele anuale prevazute de HG 621/2005 în anii 2005-2007.

Totodata, prin expertiza s-a determinat ca în mod gresit au fost considerate „ambalaje introduse pe piata”, cantitatile de 416.537, respectiv 347.748 bucati de sticle uzate achizitionate de reclamanta în anii 2006 si 2007, pentru care s-a calculat taxa de mediu.

Prin completarea la raportul de expertiza fiscala (fila 130), consultantul fiscal a stabilit obligatiile principale de plata datorate de reclamanta pentru perioada 2003 – 2004 ca fiind în suma de 8.137 lei, la care se adauga majorari de întârziere si penalitati de 12.949 lei.

În baza art. 274 Cod de procedura civila, a obligat pârâta, ca parte cazuta în pretentii, la plata sumei de 8.201 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariu expert, plata onorariului avocatial nefiind dovedita. De asemenea, a fost obligata reclamanta la plata diferentei de onorariu în suma de 850 lei, neachitata în contul expertului judiciar A.O.E.

 Împotriva acestei sentinte, în termen si scutit de plata taxelor de timbru, a  declarat recurs recurenta-pârâta A.F.M., solicitând admiterea recursului si modificarea în tot a sentintei în sensul respingerii actiunii intimatei-reclamante.

In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca întelege sa critice hotarârea instantei de fond sub aspectul interpretarii corecte a dispozitiilor legale în raport de care au fost stabilite în sarcina intimatei-reclamante obligatii de plata la Fondul pentru mediu.

La situatia de fapt retinuta, necontestata în cauza, instanta de fond nu a identificat corect normele legale incidente si nu a facut o corecta aplicare în timp a acestora.

A accepta rationamentul instantei de fond conform caruia chiar daca procesul de valorificare si reciclare a deseurilor nu a fost realizat în mod direct de reclamanta, au fost realizate obiectivele anuale prevazute de HG nr. 621/2005 în anii 2005 - 2007, înseamna, a adauga la legea interna sau a ignora norme imperative aplicabile în speta. Pe de alta parte, acceptând acest rationament, ar însemna a se extinde un anumit comportament al operatorilor economici responsabili în sensul în care, oricând si oricum, pot fi formulate pretentii ignorând reguli imperative ale dreptului intern.

Desi prin Decizia de casare nr. 712/CA/2013-R Curtea de Apel Oradea a dispus ca, în rejudecare, sa fie supus cercetarii judecatoresti fondul litigiului prin verificarea aspectelor legate de îndeplinirea obiectivelor de valorificare cât si a celor de reciclare, precum si a aspectului daca simpla predare a deseurilor catre alte societati comerciale face dovada îndeplinirii acestor obiective, instanta fondului a analizat superficial aceste aspecte, neconformându-se dispozitiilor obligatorii trasate de instanta de recurs. Astfel:

1. Considera neîntemeiate alegatiile instantei de fond potrivit carora intimata si-ar fi îndeplinit obiectivul de reciclare prin predarea deseurilor catre firme terte valorificatoare, ignorând faptul ca la rândul lor, aceste firme, care nu erau autorizate în vederea reciclarii, au predat altor firme autorizate deseurile pentru efectuarea operatiunilor specifice de reciclare.

Obligatia intimatei de a dovedi îndeplinirea obiectivelor anuale este instituita prin norme imperative, iar în lipsa acestor dovezi norma juridica este golita de continut, fiind lipsita de efectul pe care legea îl urmareste.

Astfel, în lipsa documentelor care sa ateste chiar îndeplinirea obiectivelor de valorificare si reciclare, nu doar simpla predare a deseurilor, nu se poate sustine ca legea si-a atins scopul si ca fondul, substanta normei, s-ar fi realizat.

In acelasi sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 7862/18.12.2013, prin care a retinut ca: "Astfel fiind, instanta de recurs retine ca societatea comerciala reclamanta a predat/valorificat, pe baza unor contracte de vânzare-cumparare, cu clauze specifice, cantitatile respective de deseuri de ambalaje, în loc sa le "încredinteze", în scopul si în conditiile exprese ale dispozitiilor HG nr. 621/2005 si a Ordinului nr. 578/2006, astfel încât, în mod legal, organele fiscal nu le-au luat în calcul la îndeplinirea obiectivului anual".

Îndeplinirea prevederilor legale referitoare la mentiunile din documentele de însotire a deseurilor de ambalaje precum si existenta contractelor anterior emiterii acestor documente sunt absolut necesare pentru a dovedi:

a)Scopul prestabilit al acestor tranzactii

b)Dovada ca agentul economic valorificator îsi asuma sarcina pentru predarea deseurilor colectate strict în contul intimatei.

Concluzionând, agentii economici valorificatori nu au obligatia de a preda pentru valorificare aceste deseuri de ambalaje în contul operatorului economic responsabil (în cauza, intimata) decât în ipoteza în care aceasta obligatie este asumata în mod expres în cadrul contractului, cumulativ cu existenta mentiunilor din documentele de însotire - procedura ce nu a fost îndeplinita de reclamanta.

Prin urmare, intimata, în calitate de operator economic responsabil, optând pentru realizarea obiectivelor anuale în mod individual, pentru a-si îndeplini obiectivul de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje, trebuia sa contracteze predarea deseurilor de ambalaje, introduse pe piata, direct catre un agent economic autorizat în reciclarea acestora, în calitate de operator economic reciclator, iar ulterior, tot intimata are obligatia de a face dovada îndeplinirii obiectivelor anuale.

2. Art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si a deseurilor de ambalaje prevede ca: „Obiectivele anuale de valorificare, respectiv de reciclare, a deseurilor de ambalaje se pot realiza:

a) individual, de catre operatorii economici prevazuti la alin. (1) lit. a) - c), prin gestionarea deseurilor de ambalaje generate si a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piata;

b) prin transferarea responsabilitatii catre un operator economic autorizat de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor".

De asemenea, art. 33 alin. (1) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contributiilor si taxelor datorate la Fondul pentru mediu prevede urmatoarele: „(1)Obiectivul anual de valorificare a deseurilor de ambalaje se realizeaza în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotarârea Guvernului nr. 621/2005. prin:

a) valorificarea de catre operatorii economici responsabili a deseurilor de ambalaje generate si a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piata;

b) încredintarea de catre operatorii economici responsabili a deseurilor de ambalaje generate si a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piata, în baza unui contract, unui operator economic valorificator ".

În considerarea prevederilor legale anterior mentionate, este evident, arata recurenta, ca, daca intimata ar fi optat pentru realizarea în mod individual a obiectivului anual de valorificare a deseurilor de ambalaje ar fi trebuit sa procedeze fie la valorificarea deseurilor de ambalaje generate, fie la încredintarea acestora, în baza unui contract, unui operator economic specializat, autorizat în valorificare sau reciclare.

În sprijinul sustinerilor sale, a invocat prevederile art. 91 alin. 6 din OG. nr. 78/2000 privind regimul deseurilor potrivit carora „Persoanele fizice autorizate/persoanele juridice care asigura, cu titlu profesional, colectarea sau transportul deseurilor, precum si cele care intermediaza eliminarea sau valorificarea deseurilor pentru terti se supun procedurii de autorizare conform legislatiei în vigoare".

Fata de argumentele de fapt si de drept expuse anterior, arata ca intimata-reclamanta nu s-a conformat prevederilor HG nr. 621/2005, OMMGA nr. 578/2006 în sensul de a încredinta în mod valabil catre un operator economic valorificator a responsabilitatii îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deseurilor de ambalaje generate si a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piata, obligatiile la Fondul pentru mediu fiind determinate în mod corect de catre organul fiscal.

3. Critica, de asemenea, solutia primei instante cu privire la capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata pentru urmatoarele considerente:

Fundamentul juridic al acordarii cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a partii „care cade în pretentii”.

Asa cum s-a exemplificat în doctrina, reclamantul este în culpa procesuala daca cererea de chemare în judecata a fost anulata ca netimbrata, ori calea de atac exercitata a fost anulata ca netimbrata sau ca fiind depusa la instanta care solutioneaza calea de atac (art. 288 alin. 2 si art. 302 Cod de procedura civila ; daca cererea s-a perimat; daca a chemat în judecata o persoana straina de raportul juridic dedus judecatii; daca renunta la judecata sau la dreptul subiectiv; daca pretentiile sale nu sunt întemeiate, în tot sau în parte (caz în care culpa procesuala priveste partea de pretentii considerate neîntemeiate).

Or, în speta, intimata a formulat actiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea actelor de impunere fiscala emise de recurenta, respectiv: Raportul de inspectie fiscala nr. 183/22664/ 03.08.2009 si Decizia de impunere nr. 158/22665/ 03.08.2009 prin care s-a stabilit in sarcina societatii o obligatie in cuantum total de 433.159 lei, compusa din:

- obligatii la Fondul pentru mediu in cuantum de 259.849 lei;

- majorari de întârziere in cuantum de 173.310 lei.

Prin Sentinta nr. 1251/CA/2014 instanta de fond a admis în parte actiunea si a anulat în parte Decizia de impunere nr. 158/22665/ 03.08.2009 cu privire la suma de 412.073 lei.

Chiar daca solutia instantei de fond este eronata cu privire la cuantumul sumei pentru care s-a dispus anularea actelor de impunere, întrucât pretentiile care formeaza obiectul actiunii au fost admise partial, instanta trebuia sa acorde numai partea din cheltuielile de judecata corespunzatoare pretentiilor admise, aceasta fiind si opinia exprimata în jurisprudenta instantelor. Admiterea în parte a retentiilor intimatei nu poate legitima dreptul acesteia la acordarea în integralitate a cheltuielilor de judecata în cauza pendinte.

În considerarea celor ce preced, a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei atacate în sensul respingerii în totalitate a actiunii.

În drept a invocat dispozitiile art. 299 si urm. Cod de procedura civila.

Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotarârii pronuntate de instanta de fond ca temeinica si legala.

În aparare, se arata ca, recurenta-pârâta invoca nelegalitatea si netemeinicia sentintei pronuntate de instanta de fond, sustinând în cadrul primelor doua motive de recurs ca intimata-reclamanta, optând pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje în mod individual, trebuia sa procedeze, fie la valorificarea deseurilor de ambalaje generate, fie la încredintarea acestora, în baza unui contract, unui operator economic specializat, autorizat în valorificare sau reciclare, fara a putea sa apeleze la intermediari.

În cadrul celui de-al treilea motiv, recurenta-pârâta critica solutia primei instante cu privire la capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata, invocând faptul ca actiunea ar fi fost admisa în parte, astfel încât cheltuielile de judecata trebuiau a fi limitate.

Tribunalul S. M., prin Sentinta civila nr. 1251/CA/ 03.04.2014, a raspuns în mod temeinic si legal la toate obiectivele stabilite de Curtea de Apel Oradea, astfel: au fost stabilite dispozitiile legale aplicabile în speta; s-a verificat îndeplinirea celor doua obiective, iar Tribunalul S. M. a constatat ca acestea au fost atinse; s-a stabilit ca predarea deseurilor catre societatile în cauza face dovada îndeplinirii acestor obiective.

Sustinerea recurentei-pârâte în sensul ca societatea I. S.R.L. S. M. este obligata sa îndeplineasca personal obiectivele anuale sau sa le predea direct unor firme autorizate (nu prin intermediari, care nu sunt firme autorizate) este nefondata si este rodul unui mod de interpretare a legii rigid, formalist si nereal, apreciaza intimata.

Astfel, dispozitiile art. 14 din H.G. nr. 349/2002 reglementeaza modalitatea de recuperare si reciclare a deseurilor de ambalaje, dispunând în sensul urmator: "Agentii economici sunt obligati sa organizeze recuperarea si reciclarea deseurilor de ambalaje pentru realizarea obiectivelor prevazute in una dintre urmatoarele modalitati:

a)individual, utilizând propriile resurse;

b)prin transferarea acestei responsabilitati, pe baza de contract, catre un agent economic legal constituit"

Legislatia specifica în materie, respectiv H.G. nr. 349/2002, nu exclude apelarea la societati intermediare, în cazurile de valorificare si reciclare a deseurilor. Mai mult decât atât, participarea unor societati intermediare în circuitul civil al deseurilor este permisa de lege implicit: principiul libertatii actelor juridice civile, principiul libertatii comertului, principiul liberei circulatii a bunurilor. Legea nu prevede obligatia ca participantul la circuitul civil al deseurilor sa detina autorizatie decât în cazul valorificarii si reciclarii deseurilor, adica în etapa finala a circulatiei deseurilor, conditie care s-a îndeplinit în cazul nostru. În acest sens, exista si prevederea din art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 349/2002 modificata prin H.G. nr. 899/2004 (echivalentul art. 16 alin. 6 din H.G. nr. 621/2005): „ Valorificarea si reciclarea deseurilor de ambalaje trebuie sa fie astfel organizate încât sa nu introduca bariere în calea comertului. "

Societatea A. SRL este o companie autorizata (legal) sa desfasoare activitatile de colectare, stocare temporara si valorificare a deseurilor (unul din obiectivele finale), desi nu este autorizata sa desfasoare activitati de reciclare a deseurilor (al doilea obiectiv final).

Acest obiectiv de reciclare s-a îndeplinit, prin predarea deseurilor de catre societatea A. SRL catre A. SRL, care este autorizata sa desfasoare astfel de activitati.

Îndeplinirea acestor obligatii de catre reclamanta I. SRL au fost retinute de catre instanta de fond in considerentele Sentintei civile nr. 1251/CA/03.04.2014 (pag.10), astfel:

-chiar daca procesul de valorificare si reciclare a deseurilor nu a fost realizat în mod direct de reclamanta, au fost realizate obiectivele anuale prevazute de HG 621/2006 in anii 2005-2007;

-scopul legal al acestor obligatii a fost atins, chiar prin transmiterea obligatiilor catre firme autorizate în activitatea de reciclare a deseurilor de catre firmele cu care reclamanta a contractat;

-aspectul îndeplinirii obiectivului de reciclare rezulta si din sustinerea pârâtei A.F.M. în sensul ca, desi societatea A. SRL nu este autorizata în desfasurarea activitatilor de reciclare a deseurilor, din documentele prezentate de reclamanta reiese ca, în final, acestea au fost reciclate de catre societatea A. SRL.

In concluzie, obligatiile legale ale societatii I. SRL privind recuperarea si reciclarea deseurilor de ambalaje au fost respectate prin transmiterea acestor obligatii catre societati autorizate în activitatea de reciclare a deseurilor, fiind astfel realizate obiectivele anuale de reciclare si valorificare prevazute de art. 13 din H.G. nr. 349/2002, astfel cum a fost modificata prin H.G. nr. 899/2004 (art. 14 din H.G. nr. 621/2005).

In ceea ce priveste sustinerea recurentei referitoare la faptul ca agentii economici valorificatori, respectiv partenerii contractuali ai intimatei-reclamante, nu au obligatia de a preda pentru valorificare deseurile decât daca aceasta obligatie este asumata în mod expres în cadrul contractului încheiat cu intimata-reclamanta, apreciaza ca aceasta este neîntemeiata având în vedere urmatoarele argumente:

-Obligatia de predare a deseurilor de ambalaje are natura unei obligatii legale iar nu doar contractuala, fiind reglementata de legislatia specifica în materie, respectiv H.G. nr. 621/2005. Deseurile, în speta de ambalaje, nu pot fi pur si simplu abandonate, ci acestea trebuie predate spre reciclare si valorificare, în conditiile impuse de prevederile legale in materie.

-Deseurile de ambalaje sunt reciclate datorita întregului traseu pe care îl parcurg, de la societatile care le genereaza, la cele care le colecteaza si prelucreaza primar, pana la cele care le prelucreaza in forma finala.

-H.G. nr. 621/2005 nu instituie obligatia ca procesul de reciclare sa se efectueze de catre un singur operator economic, ci, din contra, legiuitorul prevede posibilitatea ca societatile care genereaza deseuri în cadrul procesului de productie sa poata încheia contracte cu operatori economici autorizati în preluarea acestora (conform art. 14 alin. 1) din H.G. nr. 349/2002 si art. 16 alin.2, lit. b) din H.G. nr. 621/2005).

Mai mult decât atât, nerespectarea acestei obligatii legale constituie contraventie, conform reglementarilor din capitolul XV al OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului.

In concluzie, apreciaza ca aceasta sustinere este total nefondata, societatea I. SRL respectându-si obligatia de predare spre reciclare a deseurilor de ambalaje rezultate în cadrul procesului de productie.

Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs invocat, conform caruia instanta de fond trebuia sa acorde numai partea din cheltuielile de judecata corespunzatoare pretentiilor admise, având în vedere ca pretentiile care formeaza obiectul actiunii au fost admise partial, arata ca, prin cererea de chemare în judecata formulata a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 158/ 03.08.2009, anularea Raportului de inspectie fiscala nr. 183/ 03.08.2009 si anularea Deciziei 89/ 07.10.2009 emise de A.F.M., iar prin sentinta atacata, Tribunalul S. M. a dispus urmatoarele: anularea Deciziei 89/ 07.10.2009, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 158/ 03.08.2009 si a Raportului de inspectie fiscala nr. 183/ 03.08.2009 cu privire la obligatiile fiscale în suma de 412.073 lei. 

În cadrul dezbaterilor din primul ciclu procesual, cererea de chemare în judecata a fost precizata în sensul anularii partiale a actelor administrative contestate, astfel ca, având în vedere precizarea de actiune, apreciaza ca prin sintagma „anuleaza în parte”, instanta de fond se refera la faptul ca „admite actiunea astfel cum a fost formulata si precizata”. Oricum s-ar interpreta, dispozitia instantei este clara, în sensul ca se refera la cuantumul obligatiilor administrative pe care le înlatura, respectiv suma de 412.073 lei.

În consecinta, apreciaza ca instanta de fond în mod întemeiat a dispus obligarea pârâtei, care a cazut în pretentii, la plata cheltuielilor de judecata efectuate în cauza de catre reclamanta.

Pentru considerentele expuse, a solicitat respingerea recursului.

În drept a invocat prevederile art. 115, 274 Cod de procedura civila din 1865, H.G. nr. 349/2002, H.G. nr. 621/2005.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât si din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publica, instanta de recurs, a retinut ca este fondat si l-a admis pentru urmatoarele considerente:

Criticile aduse hotarârii prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila 1865, sunt întemeiate.

Instanta de fond a apreciat ca societatea reclamanta si-a îndeplinit obligatiile ce îi revin pentru anii 2005-2007 aratând ca obiectivele anuale au fost atinse chiar daca procesul de valorificare si reciclare a deseurilor nu a fost realizat în mod direct de reclamanta.

În acest sens, instanta de recurs a retinut însa, contrar celor retinute de instanta de fond (pe baza expertizei efectuate de expertul M.I.) ca normele incidente în cauza prevad obligatii exprese operatorilor economici responsabili cu privire la valorificarea si reciclarea deseurilor, care în speta nu au fost corect aplicate si interpretate.

Potrivit art. 16 din HG nr. 621/2005: „ (1) Operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deseuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piata nationala, dupa cum urmeaza:[…]

(2) Responsabilitatile operatorilor economici prevazute la alin. (1) se pot realiza:

a) individual, pentru deseurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piata nationala;

b) prin intermediul unui operator economic autorizat de catre o comisie constituita la nivelul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

Responsabilitatea societatii exista pe întreaga perioada ce curge de la preluarea ambalajelor pâna la reciclarea acestora, chiar daca în acest proces intervin si alti operatori.

În speta, pentru perioada supusa inspectiei (3.10.2003 - 31.12.2007) s-au stabilit în sarcina societatii recurente obligatii de plata la fondul de mediu imputându-i-se neîndeplinirea obiectivului de valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje de sticla si plastic introduse pe piata.

Cât priveste predarea deseurilor de sticla catre U. SA, organul de inspectie a retinut în actul de control ca în anul 2005 aceasta din urma societate nu a raportat A. P. M. preluarea vreunei cantitati de deseuri ambalaje sticla, iar în anii 2006-2007 singura cantitate raportata  a fost cea preluata de la o alta societate decât intimata reclamanta, respectiv de la E. R. A. SA.

Cu privire la deseurile de plastic predate catre G. SA si A. SA, acestea nu au fost luate în considerare ca fiind reciclate în vederea îndeplinirii obiectivului, întrucât predarea/valorificarea catre acestia nu echivaleaza cu încredintarea lor în scopul si în conditiile exprese ale HG 621/2005 cu preluarea obligatiei exprese de la titular.

Nu pot fi retinute afirmatiile intimatei în sensul ca o astfel de interpretare contravine principiului liberei circulatii a bunurilor sau libertatii contractuale, întrucât sub aspectul analizat este evident ca, din ratiuni de interes public, legiuitorul a înteles sa instituie un cadru legal care sa permita gestionarea deseurilor  prin impunerea unor responsabilitati sporite în sarcina operatorilor economici, având în vedere impactul asupra mediului.

Prin urmare, instanta de recurs constata ca, în mod gresit s-a retinut de catre prima instanta ca intimata reclamanta si-a îndeplinit obiectivele anuale de reciclare a deseurilor, când în realitate aceasta a dovedit simpla predare a lor catre alte societati.

În mod pertinent s-a sustinut de catre recurenta ca respectarea prevederilor legale cu privire la mentiunile din documentele de însotire a deseurilor de ambalaje si existenta contractelor anterior emiterii acestor documente se impun pentru a dovedi scopul prestabilit al tranzactiilor si a faptului ca agentul economic valorificator îsi asuma obligatia de predare a deseurilor în numele operatorului responsabil.

În acelasi sens este si practica Înaltei Curti de Casatie si Justitie care, sub aspectul chestiunii deduse judecatii a retinut, prin raportare la prevederile art. 16, 17 din HG nr. 621/2005 si ale Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contributiilor si taxelor datorate la Fondul de mediu, ca predarea cantitatilor de deseuri în baza unor contracte de vânzare - cumparare  catre operatori economici nu echivaleaza cu încredintarea lor spre valorificare în scopul îndeplinirii obiectivului anual. S-a stabilit ca, opinia potrivit careia nerespectarea unor cerinte formale nu poate duce la neluarea în calcul a cantitatilor predate de reclamanta operatorilor economici si nu poate justifica opinia organelor de control ca nu au fost realizate obiectivele anuale de valorificare, este lipsita de temei legal (Decizia nr. 7862/ 18.12.2013).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, a admis recursul, a modificat în parte hotarârea în sensul ca a respins actiunea ca nefondata. A mentinut dispozitia cu privire la onorariul expertului A. O. si a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata în recurs.

Domenii speta

Spete similare