Recurs litigii cu profesionişti. Pretenţii. Renunţare la judecata acţiunii – act cu caracter irevocabil. Inadmisibilitatea revenirii asupra declaraţiei de renunţare, în recurs.

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Recurs litigii cu profesionişti. Pretenţii. Renunţare la judecata acţiunii – act cu caracter irevocabil. Inadmisibilitatea revenirii asupra declaraţiei de renunţare, în recurs.

- art. 246 Cod de procedură civilă 1865

- art. 169 şi 218 din O.G. nr. 92/ 2003

Decizia nr. 211/ C/ 03. 06. 2014 a Secţiei a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea.

Dosar 11731/271/2012 - R

Prin ÎNCHEIEREA nr. 492/COM/2013, Tribunalul B., a luat act de renunţarea la judecata cererii formulate de reclamanţii S. S. şi C. M. L. ambii prin mandatar C. T. S. în contradictoriu cu pârâta B. T. cu sediul în O., având în vedere cererea de renunţare la judecată formulată de reclamanţi şi depusă la data de 14.12.2012 la fila 49 din dosarul Judecătoriei O., în temeiul art. 246 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs C. T. S. mandatarul reclamanţilor, solicitând desfiinţarea ei şi admiterea acţiunii astfel cum a formulat-o.

În motivarea recursului său, mandatarul arată că fiul său a înţeles de la un avocat din SUA cu care s-a consultat că taxa de timbru pe care trebuie să o plătească este foarte mare în Statele Unite, deşi astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, acţiunea de faţă, având ca obiect despăgubiri derivate dintr-o cauză penală, este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art.15 din Legea nr. 146/1997.

Mai învederează faptul că este vorba de o gravă eroare de fapt, fiul şi nora sa, neintenţionând să renunţe la judecata acţiunii civile pentru daunele morale cauzate de moartea fiicei lor în accidentul provocat la sediul B. T. din O., obligându-se să depună un înscris autentic notarial din care să rezulte inducerea în eroare a mandanţilor săi.

În drept recursul nu este motivat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata B. T. a invocat excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant a numitului C. T. S. în formularea căii de atac şi excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele detaliate în motivare.

Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041 şi 306 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că aceasta este temeinică şi legală.

Prin înscrisul aflat la fila 49 din dosarul de fond, înregistrat la dosar la 14.12.2012, reclamanţii C. M. L. şi S. S. au învederat instanţei că înţeleg să renunţe la judecată, motivat de faptul că în dosarul penal cu nr. xxxxx/271/2011, având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1), a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarea S. S. împotriva Deciziei Penale nr. 497-R/15.05.2012 a Curţii de Apel O. – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cererea de renunţare la judecată este semnată de reclamanţi.

Susţinerea mandatarului reclamanţilor în sensul că reclamanţii ar fi renunţat la judecată din alte motive decât cele învederate în cererea de renunţare, întrucât ar fi fost induşi în eroare de un avocat din SUA cu privire la cuantumul mare al taxei de timbru datorat, nu este confirmată de nici un act al dosarului, mandatarul nefăcând această dovadă, deşi prin cererea de recurs s-a obligat să depună un înscris oficial doveditor al susţinerilor sale.

Pe de altă parte renunţarea la judecată produce numai efecte procedurale, drepturile părţilor rămânând neatinse, astfel că reclamanţii pot formula o nouă acţiune cu acelaşi obiect, dacă între timp nu a operat prescripţia extinctivă.

Cum renunţarea la judecată echivalează cu o desistare de la judecarea cererii introductive, în recurs nu se poate reveni asupra declaraţiei de renunţare şi să se ceară continuarea judecăţii, întrucât declaraţia de renunţare la judecată este un act unilateral ce reprezintă manifestarea de voinţă a unei singure părţi şi specific unui astfel de act este caracterul său irevocabil.

De asemenea, potrivit art. 246 alin. 2 Cod procedură civilă, prin încheiere, se constată renunţarea la judecată, legiuitorul neconferind actului instanţei un caracter constitutiv, de vreme ce nu prevede că renunţarea se dispune prin încheiere.

Or, odată exprimată această poziţie procesuală, nu se mai poate reveni asupra ei şi întrucât instanţa doar constată şi nu dispune renunţarea. Curtea a apreciat că prin intermediul recursului, reclamantul nu poate critica faptul că instanţa a luat act de renunţare, putând invoca doar aspecte legate de condiţiile de regularitate în care s-a luat act de renunţare, adică faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 246 alin. 3 şi 4 Cod procedură civilă, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată şi luarea poziţiei celeilalte părţi, dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii introductive şi respectiv intrarea în dezbaterea fondului, ceea ce în speţă nu s-a invocat.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art.312 raportat la art.316 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare