Recurs contencios administrativ. Anulare decizie de impunere emisa de organul fiscal

SECTIA A II – A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

Materie: RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie de impunere emisa de organul fiscal.

-Art. 216 alin. 3 din O.G. nr. 72/ 2003

-Art. 102.5 din H.G. nr. 1050/2004

-Art. 215 alin. 5 din O.G. nr. 92/ 2003

-Pct. 9.3 si pct. 12.1 din Ordinul 519/2005 pentru aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea Titlului IX din OG nr. 92/2003

-Art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/ 2003

În conformitate cu prevederile art. 216 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, precum si ale pct. 102.5 din HG nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aprobare a OG nr. 92/2003, prin decizia emisa de organul fiscal de solutionare a contestatiei se poate desfiinta total sau partial actul administrativ atacat, situatia în care urmeaza sa se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de solutionare, fara a se putea stabili în sarcina contestatorului sume mai mari decât cele din actul desfiintat, acesta putând fi contestat potrivit legii.

Potrivit dispozitiilor art. 215 alin. 5 din acelasi cod: „(5) Organul de solutionare competent se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond, iar când se constata ca acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei”, aceste dispozitii fiind completate de cele ale pct. 9.3 si pct. 12.1 din Ordinul nr. 519/2005 pentru aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea Titlului IX din OG nr. 92/2003, în conformitate cu care contestatia poate fi respinsa ca fiind fara obiect, în situatia în care sumele si masurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat sau daca prin reluarea procedurii administrative, luându-se act de solutia pronuntata de instanta penala, se constata ca cererea ramâne lipsita de obiect.

De asemenea, conform art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003: „Deciziile emise în solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestatar sau de catre persoanele introduse în procedura de solutionare a contestatiei potrivit art. 212, la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, în conditiile legii”.

În speta, s-a retinut ca prin Decizia nr.xxxxx/22.09.2010 emisa de pârâta în solutionarea contestatiei formulata de reclamanta împotriva deciziilor de impunere nr. F-SM xxxxx/29.07.2009 si nr.xxxxx/29.07.2009 au fost desfiintate deciziile de impunere în cauza pentru suma de 17.088 lei (reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar în anul 2008 în suma de 15.229 lei, majorari de întârziere în suma de 15 lei, TVA în suma de 936 lei, majorari de întârziere aferente TVA în suma de 908 lei) si a fost respinsa ca fiind fara obiect contestatia pentru suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit.

 În conditiile în care, conform art.218 alin.2 Cod procedura fiscala, prin prezenta actiune în contencios administrativ instanta este chemata sa se pronunte asupra legalitatii Deciziei nr. xxxxx/22.09.2010, temeinicia motivelor de nelegalitate invocate de reclamanta a fost analizata, justificat, de catre judecatorul fondului, prin prisma considerentelor retinute de organul de solutionare a contestatiei.

Astfel, din cuprinsul deciziei de solutionare a contestatiei a rezultat ca obiectul acesteia îl reprezinta obligatii fiscale în suma totala de 30.800 lei compusa din: TVA în suma de 936 lei stabilita suplimentar prin decizia de impunere nr. F-SM xxxxx/29.07.2009, majorarile aferente în suma de 908 lei, impozit pe venit în suma de 15.229 lei stabilit suplimentar pentru anul fiscal 2008 prin decizia de impunere nr. F-SM xxxxx/29.07.2009 cu majorarile de întârziere aferente în suma de 15 lei, precum si suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit pentru anul 2005, ce nu a facut obiectul celor doua decizii de impunere contestate.

S-a mai retinut din actele dosarului ca reclamanta a formulat precizare la contestatie prin care a învederat contestarea sumei totale de 38.889 lei (fila nr.132), însa reclamanta nu a formulat critici de nelegalitate în acest sens si nu a solicitat obligarea pârâtei la solutionarea contestatiei pentru suma totala de 38.889 lei, precum si ca desfiintarea deciziilor de impunere contestate pentru obligatiile fiscale în suma totala de suma de 17.088 lei a fost luata de pârâta în considerarea documentelor anexate de reclamanta si a argumentelor expuse prin contestatie, masura întemeindu-se pe dispozitiile art.216 alin.3 din OG nr.92/2003.

Este corecta aprecierea instantei de fond în sensul ca reclamanta nu motiveaza în ce consta nelegalitatea masurii dispusa la pct.1 din Decizia nr. xxxxx/ 22.09.2010, respectiv desfiintarea deciziilor de impunere, prezentând argumente de fond referitoare la gresita stabilire a obligatiilor fiscale de catre organul de inspectie fiscala. Ori tocmai aceste argumente si documentele justificative la care face trimitere reclamanta au determinat organul fiscal sa procedeze, în aplicarea prevederilor art. 216 alin. 3 din OG nr. 92/2003 si ale pct. 102.5 din HG nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aprobare a OG nr. 92/2003 la desfiintarea actelor administrative fiscale, în masura contestarii lor, urmând o verificare a aceleiasi perioade si a aceluiasi obiect al contestatiei pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente si, evident, întocmirea unui nou act administrativ fiscal.

Solutia organului fiscal de solutionare a contestatiei de desfiintare a deciziilor de impunere pentru suma de 17.088 lei (reprezentând impozit pe venit suplimentar în anul 2008, în suma de 15.229 lei; majorari de întârziere în suma de 15 lei; TVA stabilit suplimentar în suma de 936 lei si majorari de întârziere aferente TVA în suma de 9089 lei) a fost pronuntata pentru ca sustinerile reclamantei din cuprinsul contestatiei au fost considerate ca pot avea influenta asupra cuantumului obligatiilor fiscale stabilite suplimentar în sarcina sa, impunându-se analizarea unor documente de catre organele fiscale precum : Situatia cuprinzând amortizarea 2006-2008, Registrul inventar la data de 10.02.2006-31.12.2008, actele aditionale la contractele de asistenta juridica, jurnalele de vânzari cumparari, analiza în urma careia activitatea agentului economic sa fie reflectata cât mai fidel, iar obligatiile fiscale pe care recurenta la datoreaza bugetului de stat sa fie corect stabilite.

Referitor la modul de solutionare a contestatiei pentru suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit aferent anului 2005, respinsa ca fiind fara obiect, este corecta constatarea organului fiscal în sensul ca aceasta suma nu a fost stabilita prin Deciziile de impunere nr. F-SM xxxxx/ 29.07.2009 si nr. xxxxx/ 29.07.2009. Impozitul pe venit aferent anului 2005 nu a constituit obiectul inspectiei fiscale efectuate în anul 2009 ci a celei realizate în 2007.

De asemenea, instanta de fond a retinut, justificat, ca obligatiile fiscale stabilite cu titlu de impozit pe profit pentru anii 2006-2007, asa cum s-a aratat mai sus, nu au constituit obiectul verificarii organului de solutionare a contestatiei si prin urmare legalitatea acestora nu poate fi cercetata direct de catre instanta.

Decizia nr. 3897/CA/28.11.2014 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal

Dosar 2769/83/CA/2011 - R

Prin Sentinta nr. 1794/CA/10.06.2014 Tribunalul S. M. a respins actiunea în contencios administrativ formulata de reclamantul L. Z.D., N. T. – CABINETE DE AVOCAT ASOCIATE, cu sediul în S. M., în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE C.-N.

Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Reclamantul a fost supus unei inspectii fiscale partiale privind modul de calculare, evidentiere si virare a impozitelor si taxelor datorate, aferente perioadei 01.01.2006-31.12.2008, constatarile organului de control fiind inserate în Raportul de inspectie fiscala nr.xxxxx/29.07.2009, în baza caruia au fost emise Deciziile de impunere nr. F-SM xxxxx/ 29.07.2009 si nr.xxxxx/ 29.07.2009.

Prin Decizia nr. xxxxx/ 22.09.2010 emisa de pârâta în solutionarea contestatiei formulata de reclamanta împotriva deciziilor de impunere nr. F-SM xxxxx/ 29.07.2009 si nr. xxxxx/ 29.07.2009 au fost desfiintate deciziile de impunere în cauza pentru suma de 17.088 lei (reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar în anul 2008 în suma de 15.229 lei, majorari de întârziere în suma de 15 lei, TVA în suma de 936 lei, majorari de întârziere aferente TVA în suma de 908 lei) si a respins ca fiind fara obiect contestatia pentru suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit.

 În conditiile în care conform art.218 alin.2 C. proc. fisc. prin prezenta actiune în contencios administrativ instanta este chemata sa se pronunte asupra legalitatii Deciziei nr. xxxxx/ 22.09.2010, temeinicia motivelor de nelegalitate invocate de reclamant vor fi analizate prin prisma considerentelor retinute de organul de solutionare a contestatiei.

Din cuprinsul deciziei de solutionare a contestatiei rezulta ca obiectul acesteia îl reprezinta obligatii fiscale în suma totala de 30.800 lei compusa din: TVA în suma de 936 lei stabilita suplimentar prin decizia de impunere nr. F-SM xxxxx/ 29.07.2009, majorarile aferente în suma de 908 lei, impozit pe venit în suma de 15.229 lei stabilit suplimentar pentru anul fiscal 2008 prin decizia de impunere nr. F-SM xxxxx/ 29.07.2009 cu majorarile de întârziere aferente în suma de 15 lei, precum si suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit pentru anul 2005, ce nu a facut obiectul celor doua decizii de impunere contestate.

S-a mai retinut din actele dosarului ca reclamanta a formulat precizare la contestatie prin care a învederat contestarea sumei totale de 38.889 lei (fila nr.132), însa reclamanta nu a formulat critici de nelegalitate în acest sens si nu a solicitat obligarea pârâtei la solutionarea contestatiei pentru suma totala de 38.889 lei

Desfiintarea deciziilor de impunere contestate pentru obligatiile fiscale în suma totala de suma de 17.088 lei a fost luata de pârâta în considerarea documentelor anexate de reclamanta si a argumentelor expuse prin contestatie, masura întemeindu-se pe dispozitiile art. 216 alin.3 din OG nr. 92/2003.

Reclamantul nu a motivat în ce consta nelegalitatea masurii dispusa la pct.1 din Decizia nr. xxxxx/ 22.09.2010, prezentând argumente de fond referitoare la gresita stabilire a obligatiilor fiscale de catre organul de inspectie fiscala. Ori tocmai aceste argumente si documentele justificative la care face trimitere reclamantul au determinat organul fiscal sa procedeze la desfiintarea actelor administrative fiscale, în masura contestarii lor.

Reclamantul a învederat ca e eronata decizia în privinta majorarilor de întârziere aferente impozitului pe venit suplimentar în anul 2008, deoarece acestea ar fi mult mai mare, însa aceasta sustinere este nefondata, în cuprinsul raportului de inspectie fiscala, respectiv fila nr.23 a raportului, aratându-se ca pentru neachitarea în termen a diferentei de plata a impozitului pe venit în anul 2008 în suma de 15.229 lei s-au calculat majorari de întârziere în suma de 15 lei, iar nu mai mult, dupa cum apreciaza reclamantul. Prin urmare, nu are temei afirmatia reclamantului potrivit careia pâna la solutionarea contestatiei dobânzile si majorarile de întârziere au fost calculate la întreaga suma pentru care a fost emisa decizia de impunere, întrucât accesoriile au fost stabilite distinct pentru fiecare obligatie fiscala principala retinuta a fi datorata.

Referitor la modul de solutionare a contestatiei pentru suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit, respinsa ca fiind fara obiect, dupa cum corect a retinut organul de solutionare a contestatiei, aceasta suma nu a fost stabilita prin Deciziile de impunere nr. F-SM xxxxx/ 29.07.2009 si nr. xxxxx/ 29.07.2009. Impozitul pe venit aferent anului 2005 nu a constituit obiectul inspectiei fiscale efectuate în anul 2009 ci a celei realizate în 2007 (filele nr. 105-110 din dosar).

Prin urmare, în raport de modul de solutionare a contestatiei administrative formulate de catre reclamant, argumentele sale privitoare la nelegala stabilire a taxei pe valoarea adaugata si a impozitului pe venit pentru anul fiscal 2008 prin deciziile de impunere atacate se prezinta a nefondate, câta vreme acestea au fost desfiintate, organul de inspectie fiscala urmând a reverifica perioada impozabila prin analizarea documentelor suplimentare prezentate de reclamant, respectiv actele aditionale la contractele de asistenta juridica, jurnalele de vânzari-cumparari, registrul inventar la data de 10.02.2006 - 31.12.2008 si situatia privind amortizarea în perioada 2006-2008.

Obligatiile fiscale stabilite cu titlu de impozit pe profit pentru anii 2006-2007, asa cum s-a aratat mai sus, nu au constituit obiectul verificarii organului de solutionare a contestatiei si prin urmare legalitatea acestora nu poate fi cercetata direct de catre instanta.

Pentru considerentele ce preced, instanta a apreciat ca Decizia nr. xxxxx/ 22.09.2010 emisa de pârâta este legala si prin urmare, constatând caracterul neîntemeiat al actiunii în contencios administrativ formulata de reclamant, în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004, art. 218 alin.2 Cod proc. fiscala, instanta a respins actiunea.

Împotriva acestei sentinte, în termen si legal timbrat, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei recurate si pe cale de consecinta, sa se dispuna anularea în parte a Deciziei nr. xxxxx din 22.09.2010 privind solutionarea contestatiei, admiterea contestatiei si, pe cale de consecinta, în temeiul art. 18 alin. 1) din Legea 554/2004, anularea Deciziei de impunere nr. xxxxx/29.07.2009, respectiv anularea Deciziei de impunere nr. xxxxx/29.07.2009 si obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nelegal, cu dobânzile fiscale aferente prevazute de Codul de procedura fiscala calculate de la data încasarii obligatiilor fiscale necuvenite si pâna la data efectiva a platii,cu cheltuieli de judecata.

În motivare arata ca a fost supusa unui control fiscal efectuat de Serviciul de Inspectie Fiscala - Persoane fizice 2 din cadrul DGFP S. M.. Obiectul controlului a constituit verificarea modului de calcul a impozitului pe venit pe perioada 01.01.2006 - 31.12.2008, TVA-ului pe perioada 01.03.2007 - 30.06.2009 si a impozitului pe venitul din salarii si contributii pe perioada 01.01.2007 -30.06.2009. La finalizarea verificarilor efectuate a fost întocmit Raportul de inspectie fiscala cu nr. xxxxx din 29.07.2009, iar în baza acestuia au fost emise Decizia de impunere nr. xxxxx/29.07.2009 respectiv Decizia de impunere nr. xxxxx/29.07.2009.

Prin decizia de impunere cu xxxxx emisa de intimata pârâta în data de 29.07.2009, s-au stabilit obligatii de plata suplimentare dupa cum urmeaza: diferenta de impozit pe venitul net anual aferent anului 2006 stabilita suplimentar în suma de 2.344 lei si obligatii fiscale accesorii de plata în suma de 1.350 lei; diferenta de impozit pe venitul net anual aferent anului 2007 stabilita suplimentar în suma de 6.941 lei si obligatii fiscale accesorii de plata în suma de 1.443 lei; diferenta de impozit pe venitul net anual aferent anului 2008 stabilita suplimentar în suma de 15.229 lei si obligatii fiscale accesorii de plata în suma de 15 lei; cuantumul total al obligatiilor de plata suplimentare rezultate din impozitul pe venit fiind de 24.514 lei la care se adauga obligatii fiscale accesorii în suma de 2.808 lei.

Prin decizia de impunere cu xxxxx emisa de intimata pârâta în data de 29.07.2009, s-au stabilit obligatii de plata reprezentând taxa pe valoare adaugata stabilita suplimentar pe perioada verificata 01.03.2007 - 30.06.2009, în suma de 936 lei la care se adauga majorari de întârziere în suma 908 lei stabilite pe perioada 26.10.2007-29.07.2009.

Împotriva deciziilor de impunere mentionate anterior, recurenta a formulat, în conformitate cu dispozitiile art. 7 din Legea 554/2004, contestatia ce a fost înregistrata la D.G.F.P. S. M. sub nr. xxxxx/ 01.09.2009, prin care a solicitat anularea în parte a acestora.

Prin contestatia formulata s-a contestat si suma de 13.712 lei care a fost retinuta de organele fiscale (platita de recurenta reclamanta), fara a exista o decizie de impunere emisa în acest sens, desi prin raportul de inspectie fiscala nr. xxxxx/ 26.07.2007 s-a prevazut expres faptul ca aceasta suma a fost eronat stabilita.

Contestatia a fost solutionata de catre intimata-pârâta prin decizia nr. xxxxx/ 22.09.2010, prin care a desfiintat în parte deciziile de impunere mentionate anterior, emise în baza constatarilor din raportul de inspectie fiscala cu nr. xxxxx din 29.07.2009, pentru suma de 17.088 lei reprezentând: impozit pe venit stabilit suplimentar în anul 2008 în suma de 15.229 lei; majorari de întârziere în suma de 15 lei; TVA stabilit suplimentar în suma de 936 lei; majorari de întârziere aferente TVA în suma de 908 lei.

Totodata, prin decizia de solutionare a contestatiei s-a respins ca fiind fara obiect contestatia formulata de recurenta pentru suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit.

Astfel, desi în urma emiterii deciziei privind solutionarea contestatiei, recurenta-reclamanta avea obligatii fiscale totale de plata în suma de 10.234 lei, aceasta a fost obligata la plata sumei de 23.699 lei la care au fost adaugate dobânzi si majorari, sume care au fost achitate de catre recurenta.

Împotriva deciziei prin care a fost solutionata contestatia cu nr. xxxxx/ 22.09.2010 respectiv a deciziilor de impunere cu nr. xxxxx/ 29.07.2009 si nr. xxxxx/ 29.07.2009, recurenta a formulat actiunea în contencios administrativ ce a format obiectul dosarului cu nr. 2769/ 83/ 2011 al Tribunalului S. M., prin care a solicitat: anularea în parte a deciziei privind solutionarea contestatiei, ca netemeinica si nelegala, admiterea contestatiei si, anularea deciziilor de impunere, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nelegal, cu dobânzile fiscale aferente prevazute de Codul de procedura fiscala calculate de la data încasarii obligatiilor fiscale necuvenite si pâna la data efectiva a platii.

Pe parcursul solutionarii actiunii în contencios administrativ, având în vedere neconcordantele între sumele datorate de recurenta si sumele retinute de catre intimata pârâta, la cererea recurentei s-a încuviintat proba cu expertiza fiscala.

Obiectivele raportului de expertiza propuse de recurenta reclamanta, au fost urmatoarele: daca cele retinute în Raportul de inspectie fiscala nr. xxxxx din data de 29.07.2009 în ceea ce priveste TVA stabilit pentru anii 2007-2008-2009, sunt temeinice si legale, raportat pe de o parte la starea de fapt, iar pe de alta parte la actele si documentele puse la dispozitia organului de control; daca cele retinute în Raportul de inspectie fiscala nr. xxxxx din data de 29.07.2009 în ceea ce priveste impozitul pe venit aferent anilor 2005 -2006 – 2007 - 2008 sunt temeinice si legale, raportat pe de o parte la starea de fapt, iar pe de alta parte la actele si documentele puse la dispozitia organului de control; efectele constatarilor în privinta sumelor cuprinse în decizia atacata; sumele încasate de catre pârâta în mod necuvenit.

Din raportul de expertiza fiscala administrat în cauza, rezulta în mod fara echivoc faptul ca aspectele invocate de recurenta prin contestatia împotriva deciziilor de impunere se confirma, intimata - pârâta stabilind în mod nelegal obligatii fiscale în sarcina recurentei.

În privinta impozitului datorat de catre recurenta, din probele administrate rezulta în mod fara echivoc faptul ca: în mod nelegal s-a stabilit un impozit suplimentar aferent anului 2005 în suma de 11.154 lei, ca un impozit în plus fata de suma de 12.912 lei declarata initial de contribuabil si, implicit, în mod nelegal au fost stabilite accesorii la aceasta suma; în mod nelegal s-a stabilit un impozit suplimentar aferent anului 2007 în suma de 1,548 lei, prin impozitarea unor venituri care nu ar fi aparut în evidenta contribuabilului si, implicit, în mod nelegal au fost stabilite accesorii în suma de 322 lei.

Astfel, pentru a se stabili cu certitudine sumele nedatorate si achitate de catre recurenta-reclamanta si implicit accesoriile la aceste sume, la termenul de judecata din 19.11.2013, aceasta a formulat o cerere în probatiune, prin care a solicitat în baza prevederilor 172 din Cod procedura civila, ca instanta de fond sa puna în vedere intimatei pârâte sa depuna la dosarul cauzei calculul accesoriilor, în detaliu, stabilite în sarcina recurentei, întocmite în perioada 2005 - 2008, respectiv sa arate modalitatea în care s-a operat stingerea obligatiilor fiscale din platile efectuate de catre recurenta.

Motivul pentru care s-a formulat aceasta cerere în probatiune a constat în faptul ca pârâta intimata nu a comunicat deciziile de calcul accesorii respectiv deciziile privind stingerea creantelor fiscale.

Desi cererea în probatiune a fost încuviintata, cu ocazia termenului de judecata din data de 03.06.2014, instanta de fond a decis sa revina asupra acestei probe, respectiv a decis ca probatoriul administrat în cauza este suficient pentru solutionarea acesteia, faza probatiunii fiind închisa.

Ulterior, prin Sentinta civila cu nr. 1794/2014/CA pronuntata în data de 10.06.2014, în dosar nr. 2769/83/2011 aflat pe rolul Tribunalului S. M., instanta de fond a dispus respingerea actiunii în contencios administrativ ce face obiectul cauzei.

Sentinta nr. 1794/2014/CA din 10.06.2014, pronuntata de Tribunalul S. M. este nelegala din urmatoarele considerente:

Din motivarea sentintei pronuntate rezulta ca instanta de fond a interpretat gresit actul dedus judecatii.

În acest sens, în mod netemeinic si nelegal instanta de fond a retinut faptul ca „obligatiile fiscale stabilite cu titlu de impozit pe profit pentru anii 2006-2007, asa cum s-a aratat mai sus, nu au constituit obiectul verificarii organului de solutionare a contestatiei si prin urmare legalitatea acestora nu poate fi cercetata direct de catre instanta."

Contrar celor retinute de instanta, prin decizia de impunere cu xxxxx emisa de intimata pârâta în data de 29.07.2009, s-au stabilit obligatii de plata suplimentare dupa cum urmeaza:

-diferenta de impozit pe venitul net anual aferent anului 2006 stabilita suplimentar în suma de 2.344 lei si obligatii fiscale accesorii de plata în suma de 1.350 lei;

-diferenta de impozit pe venitul net anual aferent anului 2007 stabilita suplimentar în suma de 6.941 lei si obligatii fiscale accesorii de plata în suma de 1.443 lei;

-diferenta de impozit pe venitul net anual aferent anului 2008 stabilita suplimentar în suma de 15.229 lei si obligatii fiscale accesorii de plata în suma de 15 lei.

Totodata prin actiunea în contencios recurenta a contestat obligatiile fiscale stabilite ca diferenta de impozit pe venitul net anual aferent anului 2006 respectiv anului 2007, motivând totodata considerentele pentru care apreciaza ca aceste obligatii fiscale au fost stabilite în mod nelegal.

Sentinta pronuntata nu cuprinde motivele pe care se sprijina.

În urma verificarilor efectuate de echipa de control fiscal a fost întocmit Raportul de inspectie fiscala cu nr. xxxxx din 29.07.2009, iar în baza acestuia au fost emise Decizia de impunere nr. xxxxx/ 29.07.2009 respectiv Decizia de impunere nr. xxxxx/ 29.07.2009.

Recurenta a fost obligata la plata sumelor stabilite prin titlurile executorii mentionate anterior respectiv la plata accesoriilor aferente aceste sume înainte de a fi solutionata plângerea prealabila formulata de aceasta.

La o analiza de ansamblu a deciziei privind solutionarea contestatiei cu nr. xxxxx/ 22.09.2010 se poate constata faptul ca aceasta a fost emisa dupa aproximativ un an si doua luni de la emiterea deciziilor de impunere (29.07.2009).

Pâna la data prezentei cereri de recurs, intimata pârâta nu a restituit reclamantei sumele achitate de aceasta, nici macar cele care însasi intimata pârâta a retinut ca au stabilite în mod nelegal prin decizia privind solutionarea contestatiei cu nr. xxxxx/ 22.09.2010.

Prin actiunea în contencios administrativ recurenta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nelegal, cu dobânzile fiscale aferente prevazute de Codul de procedura fiscala calculate de la data încasarii obligatiilor fiscale necuvenite si pâna la data efectiva a restituirii.

Cu privire la acest capat de cerere, instanta de fond a omis sa se pronunte, în dispozitivul sentintei neexistând nicio precizare cu privire la acest capat de cerere.

Analizând motivarea sentintei recurate, se poate constata faptul ca instanta nu a aratat motivele de fapt si de drept care a condus la solutia pronuntata.

Sentinta pronuntata este lipsita de temei legal si data cu încalcarea dispozitiilor legale.

A. în ceea ce priveste suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit, respinsa ca fiind fara obiect prin decizia de solutionare a contestatiei.

Instanta de fond a retinut urmatoarele „referitor la modul de solutionare a contestatiei pentru suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit, respinsa ca fiind fara obiect, dupa cum corect a retinut organul de solutionare a contestatiei, aceasta suma nu a fost stabilita prin Deciziile de impunere nr. F-SM xxxxx/29.07.2009 si nr. xxxxx/29.07.2009. impozitul pe venit aferent anului 2005 nu a constituit obiectul inspectiei fiscale efectuate în anul 2009 ci a celei realizate în 2007 (filele nr. 105-110 din dosar).

Contrar celor retinute de instanta, pentru suma de 13.712 lei nu a fost emis un titlu executoriu, aceasta suma fiind stabilita ca fiind retinuta în mod nelegal chiar de catre intimata pârâta prin Raportul de inspectie fiscala cu nr. xxxxx din 29.07.2009.

Astfel, având în vedere ca Raportul de inspectie fiscala cu nr. xxxxx din 29.07.2009 sta la baza emiterii deciziilor de impunere rezulta faptul ca acestea au fost emise în mod nelegal, organele de control fiscal având obligatia de a compensa aceste sume.

B. În ceea ce priveste dobânzile si majorarile de întârziere, instanta de fond a retinut urmatoarele „prin urmare, nu are temei afirmatia reclamantului potrivit careia pâna la solutionarea contestatiei dobânzile si majorarile de întârziere au fost calculate la întreaga suma pentru care a fost emisa decizia de impunere, întrucât accesoriile au fost stabilite distinct pentru fiecare obligatie fiscala principala retinuta a fi datorata."

Pentru a se stabili cu certitudine sumele nedatorate si achitate de catre recurenta-reclamanta si implicit accesoriile la aceste sume, la termenul de judecata din 19.11.2013, aceasta a formulat o cerere în probatiune, prin care a solicitat în baza prevederilor 172 din Cod procedura civila, ca instanta de fond sa puna în vedere intimatei pârâte sa depuna la dosarul cauzei calculul accesoriilor, în detaliu, stabilite în sarcina recurentei, întocmite în perioada 2005 - 2008, respectiv sa arate modalitatea în care s-a operat stingerea obligatiilor fiscale din platile efectuate de catre recurenta.

Pâna la data prezentei cereri de recurs, intimata pârâta nu a restituit reclamantei sumele achitate de aceasta, nici macar cele care însasi intimata pârâta a retinut ca au stabilite în mod nelegal prin decizia privind solutionarea contestatiei cu nr. xxxxx/ 22.09.2010, iar raportat la acest aspect rezulta faptul ca aceasta cerere în probatiune este concludenta si utila solutionarii prezentei cauze.

Utilitatea probei rezulta si raportat la faptul ca, prin actiunea în contencios administrativ recurenta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nelegal, cu dobânzile fiscale aferente prevazute de Codul de procedura fiscala calculate de la data încasarii obligatiilor fiscale necuvenite si pâna la data efectiva a restituirii.

Faptul ca anumite sume au fost încasate de catre pârâta intimata în mod nelegal nu a fost contestat de aceasta, iar pentru a se stabili dobânzile fiscale prevazute de Codul de procedura fiscala, calculate de la data încasarii obligatiilor fiscale necuvenite si pâna la data efectiva a restituirii era necesara administrarea acestei probe.

Prin urmare, în mod nelegal instanta de fond a decis sa revina asupra acestei probe.

In drept, dispozitiile art. 312 alin 1) din vechiul Cod procedura civila, art. 304 pct. 7, 8 si 9 din vechiul Cod procedura civila

Prin întâmpinarea înregistrata la instanta la data de 22. 09. 2014 intimata solicita respingerea recursului declarat de catre reclamant si pe cale de consecinta mentinerea ca temeinica si legala hotarârea instantei de fond privind respingerea actiunii.

În motivare arata ca, prin sentinta civila nr. 1794/ 10.06.2014 pronuntata de catre Tribunalul S. M. in dosar nr. 2769/ 83/ 2011, in mod judicios instanta de fond a retinut ca „în raport de modul de solutionare a contestatiei administrative formulate de catre reclamant argumentele sale privitoare la nelegala stabilire a taxei de valoare adaugata si a impozitului pe venit pentru anul fiscal 2008 prin deciziile de impunere atacate se prezinta a fi nefondate. "

În ceea ce priveste taxa pe valoare adaugata, confruntându-se Jurnalul de vânzari cu TVA colectat cuprins in deconturile de TVA, s-a constatat neconcordanta intre acestea, dupa cum urmeaza:

Conform deconturilor de TVA înregistrate la D.G.F.P. S. M., s-a înregistrat TVA colectat în suma de 37.458 lei si nu de 37.072 lei cum sustine contribuabilul rezultând astfel diferenta de 386 lei.

Conform deconturilor de TVA înregistrate la D.G.F.P. S. M., s-a înregistrat TVA deductibil in suma de 24.735 lei, iar în urma controlului a reiesit un TVA deductibil in suma de 23.344 lei si nu in suma de 26.682 lei cum sustine contribuabilul ca ar reiesi din jurnalele de cumparari, rezultând astfel o diferenta de 3.338 lei.

Conform deconturilor de TVA înregistrate la D.G.F.P. S. M., contribuabilul a înregistrat TVA colectat în suma de 109.447 lei iar in urma controlului a reiesit un TVA deductibil in suma de 110.876 lei si nu in suma de 110.392 lei cum sustine contribuabilul ca ar reiesi din jurnalele de cumparari, rezultând astfel o diferenta de 484 lei.

Conform deconturilor de TVA înregistrate la D.G.F.P. S. M., contribuabilul a înregistrat TVA deductibil in suma de 75.495 lei, iar in urma controlului a reiesit un TVA deductibil in suma de 70.623 lei, si nu in suma de 75.961 lei cum sustine contribuabilul ca ar reiesi din jurnalele de cumparari, rezultând astfel o diferenta de 5.338 lei.

Prin cele de mai sus au fost încalcate urmatoarele prevederi legale din Legea 571/2003 privind Codul fiscal - forma aplicabila la 31.12.2007: art. 134 al. (l) Faptul generator al taxei reprezinta faptul prin care sunt realizate conditiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei. Taxa pe valoarea adaugata devine exigibila atunci când autoritatea fiscala devine îndreptatita, în baza legii, la un moment dat, sa solicite taxa pe valoarea adaugata de la platitorii taxei, chiar daca plata acesteia este stabilita prin lege la o alta data.

(2) Faptul generator al taxei intervine si taxa devine exigibila, la data livrarii de bunuri sau la data prestarii de servicii, cu exceptiile prevazute în prezentul titlu. (3) Livrarile de bunuri si prestarile de servicii, altele decât cele prevazute la art. 128 alin. (3) lit. a) si art. 129 alin. (2) lit. a), care se efectueaza continuu, dând loc la decontari sau plati succesive, cum sunt gazele naturale, apa, serviciile telefonice, energia electrica si altele asemenea, se considera ca sunt efectuate în momentul expirarii perioadelor la care se refera aceste decontari sau plati. (4) Exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata este anticipata faptului generator si intervine: la data la care este emisa o factura fiscala, înaintea livrarii de bunuri sau a prestarii de servicii; la data încasarii avansului, în cazul în care se încaseaza avansuri înaintea livrarii de bunuri sau a prestarii de servicii. Se excepteaza de la aceasta prevedere avansurile încasate pentru plata importurilor si a drepturilor vamale stabilite, potrivit legii, si orice avansuri încasate pentru operatiuni scutite de taxa pe valoarea adaugata sau care nu sunt în sfera de aplicare a taxei. Prin avansuri se întelege încasarea partiala sau integrala a contravalorii bunurilor sau serviciilor, înaintea livrarii, respectiv a prestarii. (6) Prin derogare de la alin. (5), în cazul construirii unui bun imobil, antreprenorul general poate opta pentru ca exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata sa intervina la data livrarii bunului imobil, în conditii stabilite prin norme.

Persoanele impozabile, înregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata, au urmatoarele obligatii din punct de vedere al evidentei operatiunilor impozabile: sa tina evidenta contabila potrivit legii, astfel încât sa poata determina baza de impozitare si taxa pe valoarea adaugata colectata pentru livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii efectuate, precum si cea deductibila aferenta achizitiilor; sa asigure conditiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informatiilor si conducerea evidentelor prevazute de reglementarile în domeniul taxei pe valoarea adaugata; sa furnizeze organelor fiscale toate justificarile necesare în vederea stabilirii operatiunilor realizate atât la sediul principal, cât si la subunitati; sa contabilizeze distinct veniturile si cheltuielile rezultate din operatiunile asocierilor în participatiune. Drepturile si obligatiile legale privind taxa pe valoarea adaugata revin asociatului care contabilizeaza veniturile si cheltuielile, potrivit contractului încheiat între parti. La sfârsitul perioadei de raportare, veniturile si cheltuielile, înregistrate pe naturi, se transmit pe baza de decont fiecarui asociat, în vederea înregistrarii acestora în contabilitatea proprie. Sumele decontate între parti fara respectarea acestor prevederi se supun taxei pe valoarea adaugata, în cotele prevazute de lege.

Persoanele înregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata trebuie sa întocmeasca si sa depuna la organul fiscal competent, pentru fiecare perioada fiscala, pâna la data de 25 a lunii urmatoare perioadei fiscale inclusiv, decontul de taxa pe valoarea adaugata, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finantelor Publice. Operatiunile prevazute la art. 150 alin. (1) lit. b) si art. 151 alin. (1) lit. b) vor fi evidentiate în decontul de taxa pe valoarea adaugata atât ca taxa colectata, cât si ca taxa deductibila.

Prevederile art. 145, alin.(l), (3), lit. a) si (8), lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal precizeaza:

(1)Dreptul de deducere ia nastere la momentul exigibilitatii taxei.

(2)Orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii în folosul urmatoarelor operatiuni:

a) operatiuni taxabile: „Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata, orice persoana impozabila trebuie sa justifice dreptul de deducere, în functie de felul operatiunii, cu unul din urmatoarele documente: a) pentru taxa pe valoarea adaugata datorata sau achitata, aferenta bunurilor care i-au fost livrate sau urmeaza sa îi fie livrate, si pentru prestarile de servicii care i-au fost prestate ori urmeaza sa îi fie prestate de o alta persoana impozabila, cu factura fiscala, care cuprinde informatiile prevazute la art. 155 alin. (8), si este emisa pe numele persoanei de catre o persoana impozabila înregistrata ca platitor de taxa pe valoarea adaugata. ".

Cu privire la veniturile ce nu au putut fi identificate, la data verificarii efectuate, echipa de inspectie fiscala, din verificarea documentelor contabile puse la dispozitia organului fiscal, a constatat ca, acele venituri în suma de 9.673 lei nu au fost incluse in Registrul Jurnal de Încasari si Plati, la rubrica de încasari, drept pentru care s-au majorat veniturile cu suma respectiva. Veniturile neînregistrate în suma de 9.673 lei reprezinta încasari (conform invoice no. 14/2007).

Referitor la suma de 95.176 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile aferente exercitiului fiscal 2008, suma de 30.180 lei reprezentând cheltuieli de deplasare, dupa cum urmeaza: suma de 6.982 lei, reprezentând "cazare 6 nopti, diurna, cheltuieli diverse" în Kleindorf - Austria, în perioada 06.01.2008 - 13.01.2008", conform ord. 1/05.01.2008; suma de 3.634 lei, reprezentând "cazare 3 nopti, diurna, cheltuieli diverse", consultanta juridica la Willemen Groep NV Boerenkrigstraat 133 2800 Mechelen, în perioada 21.02.2008 - 25.02.02.2008", conform ord. 4/01.02.2008; suma de 3.672 lei, reprezentând "cazare 3 nopti, diurna, cheltuieli diverse", consultanta juridica la Willemen Groep NV Boerenkrigstraat 133 2800 Mechelen, în perioada 03.06.2008 - 07.06.2008 ", conform ord. 6/02.06.2008; suma de 5.623 lei, reprezentând " cazare 2 nopti, diurna, cheltuieli diverse", consultanta juridica la Plantrans Handels und Projekt Gmbh, A-9831 Plattach, Kleindorf 44, în perioada 13.06.2008 - 16.06.2008, conform ord.7/12.06.2008; suma de 3.557 lei, reprezentând "cazare 3 nopti, diurna, cheltuieli diverse", consultanta juridica la Plantrans Handels und Projekt Gmbh, A-9831 Plattach, Kleindorf 44, în perioada 21.07.2008 - 25.07.2008, conform ord/8/21.07.2008; suma de 3.674 lei, reprezentând "cazare 3 nopti, diurna, cheltuieli diverse", consultanta juridica la Plantrans Handels und Projekt Gmbh, A-9831 Plattach, Kleindorf 44, in perioada 22.09.2008 - 25.09.2008, conform ord. 9/21.09.2008; suma de 3.038 lei, reprezentând "bilete externe 2 buc", conform facturii 0014060/12.06.2008 emisa de Tarom S.A, fara a exista ordin de deplasare; suma de 3.751 lei, reprezentând "tichet extern avion Budapesta-Amstredam-Budapesta, cazare Amsterdam, perioada 29.08.2008-02.09.2008", conform facturii 712/19.08.2008 emisa de United Corporation S.R.L., fara a exista ordin de deplasare.

Referitor la cheltuielile sus mentionate, toate contractele de asistenta juridica încheiate între Cabinet Individual de Avocat Dicu Levente Zsolt si clienti prevad ca: "cheltuielile aferente vor fi suportate de catre clienti, separat de plata onorariului”.

Având in vedere cele de mai sus, organul de control a considerat ca, cheltuielile de deplasare in strainatate au fost suportate de catre clienti si nu de catre reclamant, ori acesta nu a prezentat documente justificative pentru aceste cheltuieli.

În conformitate cu prevederile art. 48, alin. 4, lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificarile si completarile ulterioare:

Art. 48, alin.4. lit. a) "Conditiile generale pe care trebuie sa le îndeplineasca cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt: sa fie efectuate în cadrul activitatilor desfasurate în scopul realizarii venitului, justificate prin documente."

Contribuabilul a înregistrat în cursul anului 2008 investitii în suma de 54.807 lei. Contribuabilul sustine ca "aceasta suma reprezinta cheltuieli curente de întretinere si nicidecum cheltuieli de investitii". Echipa de inspectie fiscala a considerat ca "servicii lucrari de instalatii, usi de interior, geam termopan, corpuri de iluminat, montaj instalatii ascunse în tavan respectiv marfuri" nu sunt lucrari de reparatii ci investitii. Ori, materialele evidentiate pe cheltuieli deductibile nu sunt în realitate pentru întretinere ci pentru modernizare rezultând o îmbunatatire a parametrilor tehnico-functionali ai imobilului. Nu se poate vorbi despre cheltuieli de întretinere si igienizare a spatiului în care îsi desfasoara activitatea cabinetul, analizând cuantumul acestor cheltuieli si natura lor precum si din punct de vedere al întinderii lor pe o durata de 3 ani.

În conformitate cu prevederile art. 48, pct.(4) lit. c) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare pana la data de 31.12.2006:

(4) Conditiile generale pe care trebuie sa le îndeplineasca cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

c) sa respecte regulile privind amortizarea, prevazute în titlul II, dupa caz Conform L571/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, art.24, "(V Cheltuielile aferente achizitionarii, producerii, construirii, asamblarii, instalarii sau îmbunatatirii mijloacelor fixe amortizabile se recupereaza din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizarii potrivit prevederilor prezentului articol”

(2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporala care îndeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

a)este detinut si utilizat în productia, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat tertilor sau în scopuri administrative;

b)are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilita prin hotarâre a Guvernului;

c) are o durata normala de utilizare mai mare de un an.

Pentru imobilizarile corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formeaza un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizarii se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intra în structura unui activ corporal, a caror durata normala de utilizare difera de cea a activului rezultat, amortizarea se determina pentru fiecare componenta în parte.

(3) Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:

a)investitiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locatie de gestiune sau altele asemenea;

b)mijloacele fixe puse în functiune partial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizare corporala; acestea se cuprind în grupele în care urmeaza a se înregistra, la valoarea rezultata prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;

c)investitiile efectuate pentru descoperta în vederea valorificarii de substante minerale utile, precum si pentru lucrarile de deschidere si pregatire a extractiei în subteran si la suprafata;

d) investitiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunatatirii parametrilor tehnici initiali si care conduc la obtinerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;

e) investitiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor apartinând domeniului public, precum si în dezvoltari si modernizari ale bunurilor aflate în proprietate publica;

f) amenajarile de terenuri.

(5) Prin valoarea de intrare a mijloacelor fixe se întelege:

a) costul de achizitie, pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;

b) costul de productie, pentru mijloacele fixe construite sau produse de catre contribuabil;

c) valoarea de piata, pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit.

(6) Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determina conform urmatoarelor reguli:

a) în cazul constructiilor, se aplica metoda de amortizare liniara;

(7) În cazul metodei de amortizare liniara, amortizarea se stabileste prin aplicarea cotei de amortizare liniara la valoarea de intrare a mijlocului fix amortizabil.

Cota de amortizare liniara se calculeaza raportând numarul 100 la durata normala de utilizare a mijlocului fix.

(11) Amortizarea fiscala se calculeaza dupa cum urmeaza:

a)începând cu luna urmatoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în functiune;

b)pentru cheltuielile cu investitiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normala de utilizare, pe durata normala de utilizare ramasa sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere, dupa caz;

c)pentru cheltuielile cu investitiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locatie de gestiune de cel care a efectuat investitia, pe perioada contractului sau pe durata normala de utilizare, dupa caz;"

Conform Legii nr. 15 din 24 martie 1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, CAP. I Dispozitii generale, art.3, lit. b) "Activele corporale aferente capitalului imobilizat sunt: mijloacele fixe. Sunt considerate mijloace fixe obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizeaza ca atare si îndeplineste cumulativ urmatoarele conditii: are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilita prin hotarâre a Guvernului; are o durata normala de utilizare mai mare de un an.

Pentru obiectele care sunt folosite in loturi, seturi sau care formeaza un singur corp, la încadrarea lor ca mijloace fixe se are in vedere valoarea întregului corp, lot sau set. ART. 4 Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe supuse amortizarii: d) investitiile efectuate la mijloacele fixe, in scopul îmbunatatirii parametrilor tehnici initiali, prin majorarea valorii de intrare a mijlocului fix."

Având în vedere ca mijlocul fix îl reprezinta imobilul achizitionat, amortizat pe o perioada de 480 luni, contribuabilul trebuia sa majoreze valoarea de intrare a mijlocului fix cu suma acestor investitii. Nerealizând acest fapt, organul de control a supus amortizarii, pe o perioada de 36 luni, aceste investitii, acceptând la cheltuieli suma de 18.269 lei.

Reclamantul sustine ca, din suma de 54.807 lei suma de 30.493 lei (20.409 lei - factura 409/31.10.2008; 10.084 lei - factura 00079/19.08.2008) nu a fost înregistrata pe cheltuieli.

Referitor la suma de 20.409 lei aferenta facturii nr. 409/ 31.10.2008, a fost înregistrata in Registrul de casa la data de 10.11.2008, la pozitia 10 respectiv la pozitia 13.

Referitor la suma de 10.084 lei aferenta facturii nr. 00079/ 19.08.2008, a fost înregistrata în Registrul de casa la data de 08.10.2008, la pozitia 23, dar nu a fost înregistrata in Registrul inventar (nici amortizata cum sustine contribuabilul), conform documentelor puse la dispozitie la data desfasurarii controlului fiscal.

Conform Ordinului 1.040 din 8 iulie 2004, pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea evidentei contabile în partida simpla de catre persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Cap II. Organizarea evidentei contabile în partida simpla, lit. G. Calculul venitului net, pct.49.

Sunt amortizabile, in conformitate cu prevederile legale, numai bunurile înregistrate în Registrul-inventar.

Asa cum se mentioneaza la pag.6 din Raportul de expertiza fiscala, respectiv "aceste cheltuieli nu aduc contribuabilului beneficii viitoare nici prin cresterea veniturilor sau reducerea costurilor", suma de 36.568 lei a fost exclusa de la deductibilitate în urma inspectiei fiscale în mod temeinic si legal.

În drept, dispozitiile legale la care s-a facut referire în întâmpinare.

Prin concluziile scrise înregistrate la instanta în data de 24. 11. 2014 recurentul reitereaza motivele invocate în recurs.

Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta a apreciat recursul declarat de recurent L. D.Z., N. T. – Cabinete de avocat asociate, ca fi nefondat, pentru urmatoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 216 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, precum si ale pct. 102.5 din HG nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aprobare a OG nr. 92/2003, prin decizia emisa de organul fiscal de solutionare a contestatiei se poate desfiinta total sau partial actul administrativ atacat, situatia în care urmeaza sa se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de solutionare, fara a se putea stabili în sarcina contestatorului sume mai mari decât cele din actul desfiintat, acesta putând fi contestat potrivit legii.

Potrivit dispozitiilor art. 215 alin. 5 din acelasi cod: „(5) Organul de solutionare competent se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond, iar când se constata ca acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei”, aceste dispozitii fiind completate de cele ale pct. 9.3 si pct. 12.1 din Ordinul nr. 519/2005 pentru aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea Titlului IX din OG nr. 92/2003, în conformitate cu care contestatia poate fi respinsa ca fiind fara obiect, în situatia în care sumele si masurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat sau daca prin reluarea procedurii administrative, luându-se act de solutia pronuntata de instanta penala, se constata ca cererea ramâne lipsita de obiect.

De asemenea, conform art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003: „Deciziile emise în solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestatar sau de catre persoanele introduse în procedura de solutionare a contestatiei potrivit art. 212, la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, în conditiile legii”.

În speta, s-a retinut ca prin Decizia nr.xxxxx/22.09.2010 emisa de pârâta în solutionarea contestatiei formulata de reclamanta împotriva deciziilor de impunere nr. F-SM xxxxx/29.07.2009 si nr.xxxxx/29.07.2009 au fost desfiintate deciziile de impunere în cauza pentru suma de 17.088 lei (reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar în anul 2008 în suma de 15.229 lei, majorari de întârziere în suma de 15 lei, TVA în suma de 936 lei, majorari de întârziere aferente TVA în suma de 908 lei) si a fost respinsa ca fiind fara obiect contestatia pentru suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit.

 În conditiile în care, conform art.218 alin.2 Cod procedura fiscala, prin prezenta actiune în contencios administrativ instanta este chemata sa se pronunte asupra legalitatii Deciziei nr. xxxxx/22.09.2010, temeinicia motivelor de nelegalitate invocate de reclamanta a fost analizata, justificat, de catre judecatorul fondului, prin prisma considerentelor retinute de organul de solutionare a contestatiei.

Astfel, din cuprinsul deciziei de solutionare a contestatiei a rezultat ca obiectul acesteia îl reprezinta obligatii fiscale în suma totala de 30.800 lei compusa din: TVA în suma de 936 lei stabilita suplimentar prin decizia de impunere nr. F-SM xxxxx/29.07.2009, majorarile aferente în suma de 908 lei, impozit pe venit în suma de 15.229 lei stabilit suplimentar pentru anul fiscal 2008 prin decizia de impunere nr. F-SM xxxxx/29.07.2009 cu majorarile de întârziere aferente în suma de 15 lei, precum si suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit pentru anul 2005, ce nu a facut obiectul celor doua decizii de impunere contestate.

S-a mai retinut din actele dosarului ca reclamanta a formulat precizare la contestatie prin care a învederat contestarea sumei totale de 38.889 lei (fila nr.132), însa reclamanta nu a formulat critici de nelegalitate în acest sens si nu a solicitat obligarea pârâtei la solutionarea contestatiei pentru suma totala de 38.889 lei, precum si ca desfiintarea deciziilor de impunere contestate pentru obligatiile fiscale în suma totala de suma de 17.088 lei a fost luata de pârâta în considerarea documentelor anexate de reclamanta si a argumentelor expuse prin contestatie, masura întemeindu-se pe dispozitiile art.216 alin.3 din OG nr.92/2003.

Este corecta aprecierea instantei de fond în sensul ca reclamanta nu motiveaza în ce consta nelegalitatea masurii dispusa la pct.1 din Decizia nr. xxxxx/ 22.09.2010, respectiv desfiintarea deciziilor de impunere, prezentând argumente de fond referitoare la gresita stabilire a obligatiilor fiscale de catre organul de inspectie fiscala. Ori tocmai aceste argumente si documentele justificative la care face trimitere reclamanta au determinat organul fiscal sa procedeze, în aplicarea prevederilor art. 216 alin. 3 din OG nr. 92/2003 si ale pct. 102.5 din HG nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aprobare a OG nr. 92/2003 la desfiintarea actelor administrative fiscale, în masura contestarii lor, urmând o verificare a aceleiasi perioade si a aceluiasi obiect al contestatiei pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente si, evident, întocmirea unui nou act administrativ fiscal.

Solutia organului fiscal de solutionare a contestatiei de desfiintare a deciziilor de impunere pentru suma de 17.088 lei (reprezentând impozit pe venit suplimentar în anul 2008, în suma de 15.229 lei; majorari de întârziere în suma de 15 lei; TVA stabilit suplimentar în suma de 936 lei si majorari de întârziere aferente TVA în suma de 9089 lei) a fost pronuntata pentru ca sustinerile reclamantei din cuprinsul contestatiei au fost considerate ca pot avea influenta asupra cuantumului obligatiilor fiscale stabilite suplimentar în sarcina sa, impunându-se analizarea unor documente de catre organele fiscale precum : Situatia cuprinzând amortizarea 2006-2008, Registrul inventar la data de 10.02.2006-31.12.2008, actele aditionale la contractele de asistenta juridica, jurnalele de vânzari cumparari, analiza în urma careia activitatea agentului economic sa fie reflectata cât mai fidel, iar obligatiile fiscale pe care recurenta la datoreaza bugetului de stat sa fie corect stabilite.

Referitor la modul de solutionare a contestatiei pentru suma de 13.712 lei reprezentând impozit pe venit aferent anului 2005, respinsa ca fiind fara obiect, este corecta constatarea organului fiscal în sensul ca aceasta suma nu a fost stabilita prin Deciziile de impunere nr. F-SM xxxxx/ 29.07.2009 si nr. xxxxx/ 29.07.2009. Impozitul pe venit aferent anului 2005 nu a constituit obiectul inspectiei fiscale efectuate în anul 2009 ci a celei realizate în 2007.

De asemenea, instanta de fond a retinut, justificat, ca obligatiile fiscale stabilite cu titlu de impozit pe profit pentru anii 2006-2007, asa cum s-a aratat mai sus, nu au constituit obiectul verificarii organului de solutionare a contestatiei si prin urmare legalitatea acestora nu poate fi cercetata direct de catre instanta.

În consecinta, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedura civila, cu raportare la dispozitiile art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 si ale celorlalte dispozitii legale enuntate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea de Apel O. a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta L. D.Z., N. T. – Cabinete de avocat asociate, fara cheltuieli de judecata în recurs.

Domenii speta

Spete similare