Plângere contravenţională

Prin acţiunea înregistrată sub nr. la data de  pe rolul Judecătoriei Mizil, aleatoriu repartizată în sistem informatic acestui complet (completul C.... civil ) petentul A.D., în contradictoriu cu intimatul IPJ,  a solicitat anularea procesului verbal seria , nr. încheiat în data de  de către intimat, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivare, contestatorul a învederat instanţei că agentul constatator a încheiat la data de 15.04.2014, ora 10:30, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria  nr., prin care a constatat ca petentul, conducând autoutilitara Dacia cu numărul de înmatriculare pe DJ, în sat, a circulat fără a avea asupra sa poliţa de răspundere civilă auto (în continuare denumita RCA). Pentru această contravenţie, petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 510 lei, reprezentând 6 puncte-amendă în cuantum de 85 lei fiecare. A mai arătat că, în momentul controlului, petentul nu a găsit asupra sa poliţa de asigurare RCA a autoutilitarei cu care circula, rugându-l pe agentul constatator să-i permită să aducă asigurarea în 5 minute, dar acesta nu a acceptat şi a sancţionat petentul contravenţional, după ce a efectuat o verificare prin staţia din maşină în vederea stabilirii existenţei acestei poliţe RCA. A invocat petentul netemeinicia motivelor arătate in procesul-verbal contestat, întrucât agentul constatator a considerat, in mod eronat, ca fapta petentului a constituit o contravenţie. Potrivit OUG 195/2002 alin (1) pct 18: Constituie contravenţii si se sancţionează cu amenda prevăzută in clasa a 111-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: Nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art.35 alin.(2) legea OUG 195/2002 art. 35 alin (2): Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, sa inmaneze acestuia documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de inregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevăzute de lege. Conform articolului de lege mai sus menţionat conducătorul auto trebuie sa aiba documentele menţionate in lege asupra lui. In fapt eu am avut asupra mea aceste documente dar nu si poliţa de asigurare RCA.Intrucat in art nu se precizează obligaţia conducătorul auto de a avea asupra sa poliţa RCA, fapta sa nu constituie contravenţie in condiţiile legii.

 A menţionat petentul că autoutilitara avea asigurare de răspundere civila auto RCA valabilă din data de 21-03-2014 având seria si numărul, încheiată la data 19-03-2014 de către firma asigurătoare, deşi agentul constatator susţine ca a verificat poliţa de asigurare de răspundere civila auto, deşi nu are acces la baza de date a poliţelor de răspundere civila pentru ca aceasta baza de date nu exista in prezent. A mai invocat inexistenta unei contravenţii in sensul legii, considerând ca trebuie sancţionată atitudinea abuziva a agentului constatator, care, cunoscând legea, a sancţionat aceasta fapta conform legii 199/2002 art. 98 alin (4) punctul c. Legea nr. 199/2002 se refera la stingerea unor obligaţii de plata ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizaţiilor internaţionale acreditate in România, precum si ale personalului acestora si nu conţine decât 3 articole. Prin urmare, pentru a avea caracterul unei contravenţii, fapta trebuie săvârşita cu vinovăţie. In acest caz insa, nu exista vinovăţia petentului, întrucât autoutilitara avea asigurare RCA valabila la data încheierii procesului verbal. A mai invocat petentul lipsa menţiunilor prevăzute de art.16 din Legea nr.2/2001, arătând că potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 2/2001: "Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârşita, precum si arătarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitaţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte si se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea". Astfel, procesul-verbal contestat nu conţine nicio prevedere referitoare la ocupaţia si locul de munca ale petentului, desi aceste prevederi sunt stipulate in conţinutul articolului mai-sus menţionat ca fiind obligatorii, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a procesului verbal pentru acest motiv.

În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 101 alin. (1) punctul 18 din OUG nr. 195/2002 si art. 16 alin. (1) din Legea nr. 2/2001.

A  solicitat în temeiul art. 154 din Noul Cod de Procedură Civilă, ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la adresa  din......., cât şi prin telefon la numărul........, deasemenea solicitând judecata în lipsă.

În susţinerea acţiunii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie următoarele înscrisuri: procesul –verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, chitanţa nr. şi poliţa de asigurare de răspundere civilă auto seria  emisă de şi cartea de identitate a acestuia.

Conform art. 19 din O.U.G. nr.80/2013, privind taxele judiciare de timbru, plângerea contravenţională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei, potrivit chitanţei nr., ce a fost anulată şi depusă la dosar.

Prin rezoluţia din data de 25.04.2014, completul căruia i-a fost repartizată cauza a dispus comunicarea către reclamant a unei adrese, cu menţiunea ca în termen de 10 zile de la primirea înştiinţării, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, să  dovezile pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, iar pentru martori, numele, prenumele şi adresa acestora, obligaţie care a fost complinită la data de 06.05.2014, prin indicarea martorei, ataşând copia cărţii de identitate a acesteia şi bonul de măciniş din ..........

 Prin rezoluţia din data de 06.05.2014, s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate acesteia intimatului, care a primit aceste înscrisuri la data de 08.05.2014, depunând întâmpinare, în două exemplare, în termen legal de 25 de zile, respectiv la 23.05.2014, întâmpinare aflată la dosarul cauzei, prin care a solicitat instanţei de judecată să ia în considerare aplicarea sancţiunii avertismentului, deoarece agentul a constatat în mod corect faptele reţinute în sarcina petentului şi anume că la momentul controlului nu a putut să facă dovada asigurării obligatorii RCA.

 În motivare, intimatul  a învederat instanţei că, la data de 15.04.2014, petentul a fost sancţionat contravenţional la data de 15.04.2014, în condiţiile legii, pentru săvârşirea faptelor prevăzute de OUG 195/2002 faţă de aceea că, la data mai sus menţionată, a condus auto marca Dacia cu numărul de înmatriculare fără a avea asupra sa poliţa de asigurare RCA.

A mai arătat că fapta pentru care petentul a fost sancţionat contravenţional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumţia de temeinicie.

Astfel, procesul-verbal de contravenţie, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forţă probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatoarei, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Totodată, temeinicia celor reţinute prin procesul-verbal rezultă şi din aceea că poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliţie), consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realităţii, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menţionării intenţionate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancţiuni de natură disciplinară şi/ sau penală. Menţionează că la momentul controlului acesta nu a putut face dovada poliţei de asigurare obligatorie RCA, consemnând la rubrica Obiecţiuni din cuprinsul procesului-verbal că „aveam asigurare, dar recunosc că nu o aveam asupra mea".

În susţinere, intimatul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: la care a ataşat raportul din 19.05.2014 întocmit de a.s.p., raportul din  întocmit de a.p.p. şi borderou, iar, în conformitate cu prevederile art. 223 alin. 2 C. proc. civ., a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa reprezentantului instituţiei. 

 La data de 28.05.2014 petentului i-a fost comunicată întâmpinarea depusă de intimat, acesta nedepunând răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din data de 13.06.2014, instanţa a fixat primul termen de judecată la data de 09.07.2014, dispunându-se citarea părţilor.

 La primul termen de judecată ce a fost fixat conform disp. art. 201 C.Pr.civ la data de 04.04.2014, instanţa, din oficiu, în temeiul disp. art. 131 C.Pr.Civ., a procedat la verificarea competenţei,  constatând că este competentă din punct de vedere general să soluţioneze prezenta  plângere în temeiul art. 126  alin.1 şi 2 din Constituţia României şi art.2 şi 3 din Legea nr.304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,  material  în temeiul art.94 C.pr.civ. şi teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din O.G. nr.2/2001, ca instanţă în raza căreia s-a săvârşit contravenţia imputată, iar în temeiul  dispoziţiilor art. 238 alin.1 C.Pr.Civ., după ascultarea petentului, a estimat că durata necesară  să  soluţioneze prezenta  cauză este  de  un  termen  de judecată  faţă de faptul că prezenta cauză  are ca obiect „plângere contravenţională”.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a încuviinţat  pentru petent şi intimat, în temeiul art. 255 rap. la art.258 C.pr.civ., proba cu  înscrisurile depuse la dosarul cauzei, considerându-le  pertinente, concludente şi utile soluţionării  cauzei, probele fiind administrate la acelaşi termen de judecată, luându-se act de renunţarea de către petent,  la proba cu martorul solicitat prin plângere.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei, instanţa a  reţinut  următoarele:

Prin procesul- verbal seria..... , nr..... încheiat în data de 15.04.2014 ora 10.30 de către intimatul I.P.J., petentul a fost sancţionat contravenţional cu 6 puncte amendă în sumă de 510 de lei, pentru că la data menţionată, orele 10:23, a condus autoutilitara marca ,,Dacia” cu nr. de înmatriculare fără a avea asupra sa poliţa de asigurare RCA.

Potrivit art. 101 alin.1 pct.18 din O.U.G. nr.195/2002, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, care potrivit art.98 alin.4 lit.c) este de la 6 la 8 puncte, nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art.35 alin.2.

Potrivit art.35 alin.2 din aceeaşi ordonanţă, participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.

Conform art.48 indice 1 teza ultimă din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările, încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule se dovedeşte cu poliţa de asigurare/documentul Carte Verde.

.  Procesul-verbal contestat a fost întocmit în prezenţa petentului, care a  semnat procesul verbal şi la rubrica „ menţiuni”, a precizat că „ nu sunt de acord cu sancţiunea, deoarece aveam asigurarea, dar recunosc că nu o aveam asupra mea”.

În soluţionarea cauzei de faţă, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art.34 din O.G. 2/2001 “instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel ce a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării”. 

Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un înscris oficial, autentic şi beneficiază de prezumţia de legalitate şi temeinicie, în măsura în care a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege. Această prezumţie este însă una relativă de adevăr, făcând dovadă asupra stării de fapt reţinute până la proba contrară. O astfel de prezumţie nu încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie. După cum a constatat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Cauza Salabiaku c. Franţei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Cauza Telfner c. Austriei, no 33501/96, § 16, 20 mart. 2001; Cauza Anghel c. României, no 28183/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumţiile de fapt şi de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora şi în materie penală (cum este calificată şi materia contravenţională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiţii: respectarea unor limite rezonabile, ţinându-se cont de miza litigiului şi respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului, dată de sancţiunea aplicată contestatorului, cât şi asigurarea posibilităţii petentului de a-şi dovedi susţinerile, de a combate prezumţia de legalitate şi temeinicie, permit aplicarea acestei prezumţii.

  Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa constată că persoana care a întocmit procesul verbal contestat avea calitatea de agent constatator potrivit art.15 alin.3 din O.G. nr.2/2001, iar procesul verbal atacat conţine toate menţiunile obligatorii prevăzute de art.16 şi art.17 din O.G. nr.2/2001, modificată, fiind corect întocmit, lipsa elementelor referitoare la ocupaţia şi locul de muncă al petentului, invocate de acesta, nefiind sancţionate cu nulitatea absolută a procersului verbal de contravenţie.

Instanţa, având în vedere înscrisurile de la dosarul cauzei, faptul că petentul nu a administrat probe pentru a dovedi o stare de fapt contrară celei reţinute în procesul-verbal, precum şi faptul că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei  este prezumat relativ a exprima adevărul,  a reţinut că acesta nu cuprinde motive de nelegalitate, în cauza de faţă nerăsturnându-se prezumţia relativă de adevăr a acestuia.

  În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal de contravenţie, instanţa  a reţinut  următoarele:

 Petentului îi revenea  sarcina probei, din probele administrate în cauză nerezultând o altă stare de fapt decât cea înscrisă în procesul-verbal, acesta recunoscând starea de fapt reţinută în procesul verbal, motiv pentru care instanţa constată că acesta este legal şi temeinic.

De asemenea, în cauză au  fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 249 C.Pr.Civ., potrivit cărora sarcina probei revine celui care face o susţinere înaintea instanţei de judecată, dispoziţii  ce sunt aplicabile şi în prezenta plângere contravenţională.

Instanţa a  reţinut  faptul că petentul nu a răsturnat prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie.

Faţă de solicitarea petentului A. D., cu privire la înlocuirea, în subsidiar, a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea “avertismentului”, instanţa a avut în vedere atât dispoziţiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, cât şi  standardele privind marja de apreciere a statelor în ceea ce priveşte noţiunea de pericol social al faptei ale C.E.DO.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, “sancţiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama şi de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”. 

Instanţa  a reţinut că, ulterior ratificării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie. De asemenea, interpretarea şi aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi.

Instanţa  a reţinut că potrivit art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.

Prin urmare statele parte la Convenţie au dreptul de a impune sancţiuni pecuniare (amenzi) drept sancţiune pentru încălcarea anumitor dispoziţii legale. Marja de apreciere a statelor nu este însă absolută.

Astfel, cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, (spre exemplu cauza Chassagnou şi alţii c. Franţei) ingerinţele statului în dreptul de proprietate al persoanelor, pentru a fi compatibile cu art. 1 alin. 2, din Protocolul adiţional nr. 1, trebuie să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim şi să asigure o proporţie echitabilă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate.

Instanţa a  constatat că în cauza de faţă, cu privire la pericolul social al faptei, nu  au fost respectate condiţiile  impuse de jurisprudenţa CEDO. Astfel, faptele reţinute în sarcina contestatorului precum şi sancţiunile aplicate acesteia au fost prevăzute de dispoziţii legale accesibile şi previzibile, dar instanţa reţine că, faţă de pericolul social al faptei, sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 510 lei este disproporţionată, asigurarea respectării legii prin asigurarea colectivă a victimelor accidentelor de autovehicule, putând fi asigurată şi prin sancţiunea avertismentului.

Astfel, depunerea în instanţă a asigurării obligatorii a autoturismului pe care îl conducea, nu poate duce la exonerarea de răspundere a petentului, deoarece legea impune obligaţia conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2), inclusiv asigurarea obligatorie de răspundere civilă. 

Cu toate acestea, având în vedere că, la momentul constatării contravenţiei, respectiv 15.04.2014, petentul deţinea pentru acel autovehicul asigurarea obligatorie de răspundere civilă prin efectul legii, cu valabilitate  de la 21.03.2014 la 20.09.2014, potrivit înscrisurilor depuse la dosar chitanţa nr. şi poliţa de asigurare de răspundere civilă auto seria nr. emisă de, de scopul urmărit al acesteia, respectiv de a asigura colectiv victimele accidentelor de autovehicule, indiferent de persoana responsabilă şi de a asigura persoana asigurată şi alte persoane care conduc autovehiculul, împotriva riscului de a plăti despăgubiri către terţii prejudiciaţi prin fapta ilicită ce atrage răspunderea lor civilă, precum şi de împrejurarea că petentul nu a mai fost sancţionat contravenţional pentru asemenea abateri contravenţionale, instanţa a dispus înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale  în cuantum de 510 lei aplicată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 101 alin.1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, cu sancţiunea avertismentului, urmând să menţină restul dispoziţiilor procesului verbal.

Potrivit disp.art.7 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa a atraa atenţia petentului cu privire la pericolul social al faptei săvârşite, precum şi asupra respectării dispoziţiilor legale.

JUDECĂTOR,

Ion Postelnicu

Domenii speta

Spete similare