Plângere contravenţională

 Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.09.2014 sub nr. 2564/255/2014, petentul G.A.O. a solicitat în principal anularea procesului-verbal de contravenţie seria CP nr. 6838392 din data de 06.09.2014 iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate cu avertismentul.

În motivarea cererii s-a arătat că în data de 06.09.2014 petentul a fost sancţionat contravenţional pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere, însă agentul constatator a efectuat verificări şi a constatat că deţine permis de conducere valid. Totodată, a apreciat că nu a săvârşit cu vinovăţie fapta, aceasta constituie o întâmplare pe care nu a prevăzut-o, invocând cazul fortuit.

A mai învederat că în procesul-verbal nu este indicat cu exactitate locul săvârşirii contravenţiei, nefiind menţionat niciun reper, ci doar pe DC 120 în loc. A.M.. De asemenea, a susţinut că de pe plicul în care i-a fost comunicat procesul-verbal lipseşte ştampila unităţii din care face parte agentul constatator.

A apreciat petentul că fapta reţinută în sarcina sa prezintă un grad redus de pericol social.

În drept au fost invocate prevederile art. 11 alin. 5,  art. 16 alin. 1, art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 şi cauza Anghel împotriva României.

Pentru dovedirea pretenţiilor petentul a solicitat proba cu înscrisuri, la cerere fiind ataşate în copie procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CP nr. 6838392 din data de 06.09.2014 şi plicul în care a fost comunicat procesul-verbal de contravenţie.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din  OG. nr. 2/2001 rap. la art. 19 din OUG nr. 80/2013, conform chitanţei depuse la dosarul cauzei (f. 1).

Prin precizarea depusă la data de 25.09.2014, petentul a susţinut că agentul constatator avea obligaţia de a desemna un martor asistent care să semneze procesul-verbal potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001, întrucât petentul a refuzat să-l semneze.

Prin întâmpinarea depusă la Serviciul Registratură în data de 23.10.2014, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând în esenţă că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, iar temeinicia celor consemnate rezultă  din procesul-verbal de contravenţie şi din raportul agentului constatator, corespunzând realiăţii.

A învederat intimatul că petentul a fost sancţionat în urma unui control, când agentul constatator a constatat că petentul nu are asupra sa cartea de identitate şi permisul de conducere, pentru identificarea acestuia agentul utilizând bazele de date ale poliţiei.

A mai susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale cazului fortuit, fapta petentului fiind o culpă a sa care nu îl exonerează de răspunderea contravenţională, iar lipsa martorului a fost menţionată în procesul-verbal conform art. 19 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, deoarece la acea oră târzie agentul constatator nu a reuşit să identifice vreo persoană care să aibă calitatea de martor.

Pentru dovedirea susţinerilor a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar raportul agentului constatator.

În drept au fost invocate dispoziţiile OUG nr. 195/2002, HG 1391/2006, OG nr. 2/2001 şi C.pr.civ.

În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 28.10.2014 petentul a depus la Serviciul Registratură răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele învederate în plângere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 06.09.2014, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CP nr. 6838392 întocmit de către intimat, petentul G.A.O. a fost sancţionat cu o amendă contravenţională în cuantum de 540 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 147 pct. 1 din R.A. O.U.G. nr. 195/2002 (sancţionată de art. art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.), constând în aceea că, în ziua de 06.09.2014, ora 01.30, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare SJ... pe DC 120 în localitatea A.M. fără a avea asupra sa permisul de conducere şi actul de identitate.

În drept, potrivit art. 34  alin. 1 din Ordonanţa de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Astfel, sub aspectul legalităţii, instanţa constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr.  2/2001, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei conţinând menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Petentul a invocat însă încălcarea prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 susţinând că nu este indicat cu exactitate locul săvârşirii contravenţiei; plicul în care i-a fost comunicat procesul-verbal nu are aplicată ştampila unităţii din care face parte agentul constatator; procesul-verbal nu a fost semnat de un martor asistent.

Instanţa observă că neindicarea unui reper în descrierea locului faptei şi nesemnarea procesului-verbal de un martor asistent nu constituie cauze de nulitate absolută, neregăsindu-se în enumerarea exhaustivă a cauzelor de nulitate absolută din articolul 17 al OG nr. 2/2001. Urmează că acestea constituie o cauză de nulitate relativă, astfel cum rezultă din Decizia nr. XXII/2007, pronunţată de Secţiile Unite ale ICCJ în recurs în interesul legii. În considerentele acestei decizii instanţa supremă a reţinut că “situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă.

Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situaţii "nulitatea se constată şi din oficiu".

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.

Într-adevăr, în cauza de faţă ne aflăm în prezenţa unor motive de nulitate relativă, care reclamă dovada din partea petentului a existenţei unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenţie. Or, din afirmaţiile petentului, cât şi din actele depuse la dosar, nu rezultă că i s-ar fi produs acestuia vreo vătămare.

Instanţa constată că locul a fost descris prin menţiunea “DC 120 în localitatea A.M.” şi, datorită faptului că petentul nu a învederat şi nu a dovedit vreo vătămare pricinuită prin neindicarea în concret a unui reper la locul săvârşirii faptei, instanţa apreciază că au fost respectate dispoziţiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, fiind suficientă descrierea făcută de agentul constatator. Pe de altă parte, conducătorul auto are obligaţia de a avea asupra sa actul de identitate şi permisul de conducere în orice loc în care circulă pe drumurile publice.

În privinţa împrejurării că procesul-verbal nu este semnat de un martor asistent conform art. 19 din OG nr. 2/2001, instanţa, analizând actul atacat, reţine că au fost respectate dispoziţiile art. 19 alin. 3 referitoare la imposibilitatea depistării unui martor asistent precum şi a consemnării motivelor care au condus la această imposibilitate, având în vedere ora săvârşirii şi cea a constatării contravenţiei.

Instanţa subliniază că neaplicarea pe plicul în care se comunică procesul-verbal a unei ştampile aparţinând instituţiei din care face parte agentul constatator nu poate atrage sub nicio formă nulitatea acestuia, întrucât cauzele de nulitate sunt prin definiţie concomitente sau anterioare încheierii actului, iar nu cauze ulterioare acestuia, care ţin de comunicarea actului, nicidecum de validitatea lui.

Pentru considerentele arătate în cele ce preced, instanţa reţine că procesul-verbal de contravenţie a fost legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Cu privire la administrarea probelor care să susţină temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa constată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanţele române, orice persoana are dreptul de a fi prezumata nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele imputate, contravenţia fiind chiar asimilată unei acuzaţii penale (cauza Anghel c/Romaniei, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Totuşi, acest drept al unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (de altfel, în cauza Haiducu şi alţii c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să se sancţioneze încălcările legislaţiei în materia circulaţiei rutiere, care intră în competenţa poliţiei), în măsura în care statul se încadrează în limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

În aceste condiţii, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Având în vedere aceste principii, instanţa constată că la baza întocmirii procesului-verbal de contravenţie au stat constatările proprii ale agentului intimatului care, procedând la efectuarea unui control în localitatea A.M., a oprit pentru verificare autoturismul cu nr. de înmatriculare SJ..., care circula pe DC 120.

Aceste împrejurări de fapt conduc în mod rezonabil la concluzia că împotriva petentului s-a ridicat o acuzaţie bazată pe împrejurări de fapt care au fost constatate personal de către intimat, ceea ce necesită explicaţii fundamentate pe probe din partea acesteia (principiu extras din cauza Blum v. Austria, hotărârea din 3 februarie 2005).

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. 

De asemenea, trebuie avute în vedere şi Deciziile nr. 83/08.03.2002 şi nr. 197/2003 ale Curţii Constituţionale, prin care aceasta a arătat că dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 sunt în deplină concordanţă cu cerinţele art. 6 din Convenţie şi cu jurisprudenţa CEDO.

Instanţa reţine că, potrivit art. 147 pct. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare, iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice, nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2), adică documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.

Dat fiind faptul că în cauză este vorba despre o contravenţie constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanţei, instanţa apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naştere prezumţiei simple menţionate mai sus, în sensul că situaţia de fapt şi împrejurările reţinute corespund adevărului.

Instanţa subliniază că petentul nu a reuşit să răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie, aceasta nedovedind prin niciun mijloc de probă contrariul celor constatate de intimat.

În ceea ce priveşte susţinerea că în cauză este înlăturat caracterul contravenţional al faptei prin incidenţa cazului fortuit prev. de art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa subliniază că potrivit art. 31 C.pen. (aplicabil în baza art. 47 din O.G. nr. 2/2001), nu este imputabilă fapta contravenţională al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

Pentru a ne afla în prezenţa cazului fortuit, este necesar aşadar să existe o împrejurare exterioară, imprevizibilă, care se suprapune peste acţiunea sau inacţiunea făptuitorului. Imprevizibilitatea împrejurării exterioare trebuie să aibă un caracter general, obiectiv, adică atât autorul, cât şi orice altă persoană să nu poată prevedea intervenţia împrejurării exterioare.

În cauză însă nu există nicio împrejurare exterioară care să se suprapună peste inacţiunea făptuitorului (de a nu deţine asupra sa permisul de conducere şi actul de identitate), prin urmare, nefiind îndeplinită această condiţie, nu putem vorbi despre existenţa cazului fortuit.

Pentru considerentele arătate în cele ce preced, instanţa reţine că procesul-verbal de contravenţie a fost temeinic întocmit, iar situaţia de fapt reţinută este corespunzătoare realităţii, petentul nedovedind contrariul celor reţinute în actul constatator.

Faţă de importanţa scopului urmărit de autorităţile statului, instanţa apreciază că a fost respectat caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, câtă vreme s-a oferit posibilitatea petentului de a administra probe împotriva menţiunilor  procesului-verbal de contraventie cu referire la această faptă, fără ca aceasta să poată dovedi existenţa unei situaţii de fapt diferite.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

 În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată în cauză, respectiv amenda contravenţională în cuantum de 540 lei, instanţa apreciază că nerespectarea regulilor privind deţinerea de către conducătorul de autovehicul sau de tramvai asupra sa a actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, a  atestatul profesional, precum şi a celorlalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare reprezintă o faptă contravenţională ce aduce atingere valorilor sociale protejate de legea specială ce reglementează domeniul circulaţiei rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al cărei scop enunţat în art. 1 alin. 2, este de asigura desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi de a ocroti viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile şi interesele legitime ale acestora, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanţa constată că sancţiunea aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale petentului.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că nu se impune aplicarea unei sancţiuni mai blânde respectiv avertismentul, fiind necesară menţinerea amenzii contravenţionale pentru a atrage atenţia petentului asupra consecinţelor şi gravităţii faptelor sale şi pentru a preveni repetarea acestora pe viitor. Instanţa reţine că însuşi legiuitorul, prin încadrarea sancţiunii prevăzute pentru această contravenţie în clasa a III-a de sancţiuni (din patru clase aplicabile persoanelor fizice), a dorit să sublinieze gravitatea faptei şi pericolul social sporit pe care îl prezintă. Pe de altă parte, instanţa constată că petentului i-a fost aplicată amenda contravenţională în cuantumul minim prevăzut de lege.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională şi va menţine procesul-verbal seria CP nr. 6838392 din data de 06.09.2014 ca fiind legal şi temeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul G.A.O., domiciliat ... şi cu domiciliul procesual ales în ..., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, cu sediul în Oradea, Parcul Traian nr. 18, jud. Bihor.

Menţine procesul-verbal seria CP nr. 6838392 din data de 06.09.2014 ca fiind legal şi temeinic întocmit.

Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria M..

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.11.2014.

Preşedinte Grefier

Domenii speta

Spete similare