Procedură civilă. Excepţia netimbrării cererii. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiei de plată. Înregistrarea actelor doveditoare

Decizie 6375/R din 10.10.2013


-Codul de procedură civilă (1865);

-Legea nr. 146/1997 :  art. 20.

 Culpa pentru neajungerea înscrisurilor doveditoare privind plata taxei judiciare de timbru la dosarul cauzei pentru termenul de judecată la care debitorul acestei obligaţii a fost citat, în condiţiile în care se dovedeşte că documentele au fost înregistrate la registratura instanţei, nu-i poate fi imputată reclamantului.

Prin Sentinţa nr.5327 din 27.12.2012 pronunţată de Tribunalul Mureş-Secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia netimbrării acţiunii şi s-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de  reclamantul R. C. O. în contradictoriu cu pârâta DGFP Mureş-Administraţia Finanţelor Publice Tg-Mureş.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că reclamantul, deşi a fost legal citat cu menţiunea achitării taxei de timbru, potrivit art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997, nu s-a conformat acestei obligaţii, şi astfel, acţiunea promovată de acesta a fost anulată ca netimbrată.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamantul R. C. O., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei în rejudecare la instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recurentul arată că a fost citat cu menţiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 39 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei, până la primul termen de judecată din 17.12.2012. La data de 17.09.2012 a achitat această taxă judiciară iar prin avocatul ales a fost depusă la Tribunalul Mureş la data de 29.11.2012.

După pronunţarea sentinţei în care cererea i-a fost anulată, a solicitat Primăriei Tg-Mureş o adeverinţă din care rezultă că  a fost achitată taxa solicitată de instanţă la data de 17.09.2012. Este culpa instanţei că nu a observat la dosar chitanţa în original sau că aceste acte nu au ajuns la dosar întrucât  se face dovada că ele au fost depuse la  registratura Tribunalului Mureş la data de 29.11.2012.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 Cod proc. civ.  a reţinut următoarele aspecte:

Prin înscrisul de la fila 7 dosar de recurs, recurentul, prin avocatul său ales, a depus la registratura Tribunalul Mureş la dosarul prezentei cauze, conform înscrisului de depunere de acte, împuternicirea avocaţială, chitanţa TGM 1709090006 din 17.09.2012 în valoare de 43 lei şi timbru judiciar în valoare 0,30 lei.

Totodată, din adeverinţa de la fila 6 din acelaşi dosar, rezultă că la data de 17.09.2012 recurentul a achitat taxa de timbru judiciar în valoare de 43 lei.

Cu toate că înscrisul prin care au fost depuse documentele de mai sus poartă ştampila Tribunalului Mureş precum şi data depunerii acestora, respectiv 29.11.2012, la dosarul de fond  aceste înscrisuri nu se regăsesc.

După cum  rezultă din înscrisurile anexate căii de atac, acesta şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei de timbru, culpa pentru neajungerea acestor înscrisuri la dosarul cauzei neputându-i fi imputată de vreme ce pe înscrisul de depunere al actelor  există ştampila Tribunalului Mureş.

Faţă de acest considerente Curtea a constatat că în mod nelegal instanţa de fond a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de recurentul reclamant.

Pentru a nu tergiversa inutil soluţionarea cauzei, Curtea soluţionând pe fond cererea de chemare în judecată a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin chitanţa seria TS4A nr.2887818 din 19.07.2007, reclamantul a achitat suma de 3261 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, conform deciziei de calcul emisă de Administraţia Finanţelor Publice Tg.Mureş.

Taxa a fost achitată pentru înmatricularea autoturismului Opel, fabricat în anul 2004, care fusese cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, fusese înmatriculat în această ţară şi până la data achiziţionării de către reclamant nu fusese înmatriculat în România, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în faţa instanţei de recurs. Suma a fost încasată de Trezoreria municipiului Tg.Mureş.

Reclamantul a solicitat la data de 18.04.2012 pârâtei restituirea acestei taxe, iar prin adresa nr.41238  din 18.04.2012 pârâta i-a răspuns că cererea nu poate fi soluţionată favorabil.

În conformitate cu expunerea de motive la Proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008, depus la Parlamentul României sub nr. PL-x 536/10 septembrie 2008 (disponibil pe site-ul Camerei Deputaţilor), s-a urmărit ca taxa pe poluare, a cărei cauză şi al cărei scop – „poluatorul plăteşte” – să ducă, în scurt timp, la diminuarea numărului autoturismelor „second-hand” deja înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene, care urmau să fie introduse în România.

O.U.G. nr. 208/2008 a stabilit că autovehiculele cu capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 2.000 cm3 şi care se înmatriculează prima oară în ţară sau în alte state membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 15 decembrie 2008, să fie exceptate de la obligaţia de plată a taxei pe poluare, stabilită prin O.U.G. nr. 50/2008 (art. II), prevederi care, potrivit art. III au fost aplicabile până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv.

O.U.G. nr. 218/2008 (pentru modificarea O.U.G. nr. 50/2008) a abrogat O.U.G. nr. 208/2008 şi a continuat să excepteze de la plata taxei de poluare autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, cu capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 2.000 cm3, cât şi autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează prima oară în ţară sau în alte state membre ale Uniunii Europene, în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009, inclusiv; în schimb, categoriilor de autovehicule de mai sus, înmatriculate pentru prima oară în afara Uniunii Europene şi care se înmatriculează, apoi, în România li se aplică taxele, creându-se, aşadar, un tratament fiscal diferenţiat între autovehiculele noi şi cele vechi, înmatriculate în ţară după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008.

 Scopul instituirii normei din art. 90 TCE (art. 110 TFUE) – niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naţionale similare – este acela de crea şi menţine condiţiile şi cadrul legal al liberei circulaţii a mărfurilor, cu referire la impozitele şi taxele ce impun obligaţii fiscale mai mari produselor provenite din alte state membre, în comparaţie cu cele provenite din producţia internă.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituţie,  prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, inclusiv autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din disp. alin. 2, astfel cum se stipulează expres în alin. 4; de altfel, chiar înainte de aderare, statul român şi-a asumat obligaţia respectării prevederilor din tratatele originare ale Comunităţii, conform Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Jurisprudenţa C.J.C.E. a confirmat faptul că legea care se îndepărtează de Tratat, privit ca izvor independent de drept, nu poate determina anularea aplicării lui, dată fiind natura originală şi specială a acestuia care, însă, nu îl lipseşte de caracterul intrinsec de lege comunitară şi nici nu pune la îndoială baza legală a Comunităţii însăşi; dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă ce are prioritate chiar şi faţă de dreptul naţional ulterior edictat (C.J.C.E., hot. Costa/Enel – 1964); în acest context, Curtea a reţinut că taxa pe poluare a fost introdusă în legislaţia internă numai în anul 2008.

Modalitatea de reglementare a taxei pe poluare este menită să determine scăderea numărului autoturismelor second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru, care vor fi introduse în România, consumatorii fiind direcţionaţi, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, înspre un autoturism nou ori înspre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România, fiind, astfel, în mod evident, protejată producţia internă, astfel cum se rezulta încă în preambulul O.U.G. nr. 208/2008.

Fiind o taxă cu efect echivalent – astfel cu noţiunea a fost consacrată prin jurisprudenţa C.J.C.E. (hot. din 17 iulie 1997 – Haahr Petroleum, C-90/94, hot. din 2 aprilie 1998 – Outokumpu, C-213/96, hot. din 5 octombrie 2006 – Nadasdi şi Nemeth, C-290/05, C-333/05) -, taxa pe poluare lezează principiul liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre, în condiţii de concurenţă, iar eliminarea oricărei forme de protecţie ce decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte state membre a fost stabilită, ca obiectiv, de C.J.C.E. (hot. din 15 iunie 2006 – Air Licuide Industries Belgium, C-393/04, C-41/05).

Din argumentele anterior expuse reiese în mod clar faptul că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 sunt contrare disp. art. 90 TCE (art. 110 TFUE), primele fiind destinate să favorizeze vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în ţară şi, mai recent, a autoturismelor noi produse în ţară, în detrimentul autoturismelor deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii, conduită care, după aderare României la U.E. nu este admisibilă, dat fiind că norma fiscală naţională duce (sau are potenţialul de a duce) la diminuarea consumului produselor importate, prin influenţarea alegerii consumatorilor – C.J.C.E., hot. Cooperativa Co-Frutta Srl/Amministra- zione delle finanze dello Stato – 193/85 din 7 mai 1987 (referitoare la taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia, aplicabilă, prin similitudine, cu privire la principiul analizat); C.J.C.E., hot. G.F. Roders BV s.a./Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen – cauzele reunite C-367/93 şi C-377/93 (referitoare la discriminarea dintre vinurile din Luxemburg şi vinurile din fructe provenite din alte state membre).

Modalitatea de reglementare a taxei în litigiu relevă şi un alt tip de discriminare, şi anume între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 şi cele care au depus această solicitare ulterior, doar acestea din urmă plătind taxa de poluare (deşi data înmatriculării este cu totul irelevantă pentru gradul de poluare produs de ambele categorii de autoturisme); de vreme ce prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte în scopul îmbunătăţirii calităţii aerului, înseamnă că taxa de poluare ar fi trebuit instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic. Curtea a constatat existenţa acestui caz de discriminare şi din perspectiva art. 16 din Constituţie, art. 26 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974), art. 1, 2 din O.G. nr. 137/2000 privind sancţionarea tuturor formelor de discriminare – aspecte care, însă, nu fac obiectul analizei instanţei întrucât exced cadrului procesual al cauzei.

Pentru cel puţin argumentele anterior evocate, taxa pe poluare, astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine normelor dreptului comunitar statornicite prin art. 25 TCE (art. 28 TFUE), art. 28 TCE (art. 41 TFUE) şi art. 90 TCE (art. 110 TFUE), Curtea urmând să admită recursului reclamantului -  art. 312 alin. 1 teza I Cod proc. civ. – şi să dispună modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reclamantului – art. 312 alin. 2 teza I, alin. 3 teza I Cod proc. civ. – şi al obligării pârâtei la plata sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant.

În ce priveşte obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale legale aferente taxei pe poluare, Curtea a făcut aplicarea atât a principiului general al reparaţiei integrale a prejudiciului, consacrat de art. 998 Cod civil, cât şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului,  dat fiind faptul că reclamantul-intimat a fost lipsit, în mod nejustificat, de folosinţa unei sume de bani, de la data  plăţii acesteia.

Referitor la cererea de chemare în garanţie, Curtea a avut în vedere, în mod legal, disp. art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, potrivit căreia taxa pe poluare a constituit un venit efectiv la bugetul Fondului pentru Mediu, iar acest fond se gestiona de chemata în garanţie, Administraţia Fontului pentru Mediu, care are, deci, obligaţia de a vira în contul pârâtei suma ce urmează a-i fi restituită reclamantului. Aşadar, între pârâtă şi chemata în garanţie există raportul procesual cerut de disp. art. 60 din Cod proc. civ.

În legătură cu dobânda, Curtea a reţinut că de suma achitată cu titlu de taxă pe poluare, de către reclamant, a beneficiat, efectiv, chemata în garanţie, potrivit normei procedurale cuprinse în art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008. Aşadar, A.F.M. se află în culpă, iar faptul că taxa a fost calculată de pârâtă, nu poate anihila culpa chematei în garanţie.

În consecinţă, Curtea a admis recursul reclamantului şi a modificat Sentinţa atacată – art. 312 alin.1  teza I, alin. 2 teza a II-a Cod proc. civ. -, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi a cererii de chemare în garanţie.