Contestatie la executare - Penal

Sentinţă penală 55 din 13.03.2015


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal  nr.l677/P/2010  din data de 4.02.2011,  a fost trimis in judecată inculpatul R. R. F., sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă,prev.şi ped.de art.l78 alin.1,2 şi 3 Cod penal.

S-a reţinut in actul de sesizare că inculpatul R. R. F., locuieşte efectiv in mun. Caracal jud.Olt ,iar la data de  3l.05.2010 ,aproximativ orele l9,00,a condus autoturismul marca Renault Megane cu nr. înmatriculare OT-…-RRR,  pe DJ 642 pe raza com. Băbiciu,jud.Olt in direcţia de deplasare  către com. Traian  jud.-Olt,fiind însoţit de numitul C. D. C.,  care ocupa locul din dreapta faţă, împrejurare in care datorită vitezei mari  de deplasare in condiţii de carosabil umed, a neatenţiei şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi răsturnându-se in canalul magistral de irigaţii.

La puţin timp după producerea acestui accident,in zona canalul de irigaţii s-a deplasat cu bicicleta martorul R. I.,pentru a observa culturile înfiinţate pe terenul agricol personal,împrejurare  în care „am plecat pe jos pe lângă canalul magistral iar după cca.l5 m. am auzit zgomote slabe şi gemete scurte dinspre direcţia canalului .Am întors capul in acea direcţie şi am observat un autoturism răsturnat in canal , de culoare neagră, marca Renault Megane cu roţile in sus,cu spatele către Nord (pod) şi  fata către Sud(Vişina) cu nr. de înmatriculare OT-… RRR (decl. martorului R. I. ):

La acel moment, martorul R. I. a apelat serviciul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul telefonului mobil pe şeful de post al Poliţiei comunale Băbiciu ( G. V. solicitându-i acestuia  de a veni in graba la faţa locului însoţit de cineva, întrucât situaţia părea destul de gravă.

„Până să ajungă şeful de post, dinspre maşina s-au auzit gemete  şi câteva bătăi, lovituri cu o frecvenţă destul de redusă. Eu eram arunci poziţionat pe pod, pe latura Vestică a canalului,într-o poziţie obligă, văzând maşina  pe latura volanului,aşa cum era ea răsturnată, văzând atunci un membru al corpului uneia dintre persoanele ce se aflau in maşina cu o vestimentaţie de culoare neagră,dându-mi seama atunci că din această parte,de la această persoană vin acele  gemete( declaraţia martorului R. N.).

La faţa locului au ajuns in scurt timp şeful postului comunal de poliţie Băbiciu,jud.Olt G. V. ,însoţit de martorul D. I., după care a mai opărit o altă maşină din care au coborât doi băieţi şi o fată, unul dintre băieţi coborând in canal la maşina răsturnată împreună cu agentul de poliţie şi martorul D. I..

Odată ajuns lângă maşina răsturnată şi fiind poziţionat pe aceeaşi latură a maşinii pe care o vedea şi martorul R. I.,respectiv  cea pe care este poziţionat volanul,martorul D. I., ne-a pus că  persoana de pe acea latură a maşinii trăieşte,  după care a trecut prin faţa maşinii in partea cealaltă spunându-ne că cealaltă persoană  este decedată.

Cei care au coborât in canal, au spart un geam de pe partea volanului şi văzând că uşa nu se desface,acel băiat care a oprit la locul accidentului,a luat  un levier cu care G. şi D. au forţat uşa şoferului şi au tras afară un bărbat pe care l-am văzut in straie preoţeşti… şi purta barbă,ce acuza dureri in zona toracică .imediat au trecut la scoaterea celeilalte persoane,au spart geamul de la portiera dreaptă faţă şi l-au scos din maşină şi pe celălalt bărbat care era decedat,aşezându-l lângă maşină.

In urma acestui accident rutier numitul C. D. C. a decedat ,rezultând astfel din Raportul de constatare medico legală nr.l75/A eliberat la data de l4.09.2010 de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt, că moartea acestuia a fost violentă,s-a datorat asfixiei mecanice acute cu sânge rezultat dintr-un politraumatism cu fracturi de boltă şi baza  de craniu,leziunile traumatice constatate la autopsie putând fi produse prin lovire cu şi de corpuri contondente in condiţiile accidentului de circulaţie suferit şi au legătură directă de cauzalitate cu cauza morţii.

De asemenea, in urma acestui accident,inculpatul R. R. F. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat  pentru vindecare un număr de 35-40 zile îngrijiri medicale aşa cum rezultă din Raportul de constatare medico legală nr.l547/E eliberat la data de 2.09.2010 de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt, acestuia fiindu-i recoltat la Spitalul Mun.Caracal,o probă de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei,după care acesta  a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova jud. Dolj, la recomandarea cadrelor medicale din cadrul Spitalului mun.Caracal,jud. Olt,  unde i-a fost recoltată a doua probă de sânge.

S-a stabilit astfel in urma analizelor de laborator că la ora prelevării primei probe de sânge la Spitalul mun. Caracal ,respectiv ora l9,45 inculpatul R. R. F. avea o alcoolemie de 1,35 %o nivel constatat prin buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr 88l eliberat la  data de 2.06.20l0 de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Olt şi o alcoolemie de  0,95 gr%o la ora 21,30, nivel constatat prin buletinul de analiză  toxicologică alcoolemie nr .312/2010, eliberat la data de l0.06.2010, de către Institutul  de Medicină Legală Craiova jud. Dolj.

In cursul cercetărilor şi urmăririi penale efectuate in cauză,inculpatul R. R. F. a declarat că la momentul producerii accidentului de circulaţie,la volanul autoturismului se afla victima C. D. C.,cu care s-a întâlnit in după amiaza zilei de 31.05.2010, in zona unităţii unde muncea acesta pe str.Vornicu Ureche nr…..  şi care i-a solicitat să-l însoţească la un prieten al său pe Valea Oltului, astfel că, după mai multe insistente ale acestuia inculpatul a  acceptat să-l lase pe acesta să conducă,deşi a  refuzat iniţial de mai multe ori.

Având in vedere astfel,situaţia de fapt reţinută şi făcând o apreciere  justă a probelor administrate in cauză, a elementelor descoperite cu prilejul cercetării la faţa locului, a concluziilor actelor medico legale,dinamica  producerii leziunilor şi cauza decesului victimei,urmează a nu se reţine ca  plauzibilă apărarea formulată de inculpatul R. R. F., in condiţiile in care aceasta nu se coroborează cu probele administrate in cauza,apreciind astfel că, in ceea ce priveşte persoana care conducea  autoturismul la momentul accidentului,edificatoare sunt declaraţiile martorilor  oculari, care au ajuns la faţa locului,imediat după producerea accidentului şi care  s-au pronunţat in sensul că şoferul autoturismului este cel care trăieşte,  iar cealaltă  persoană este decedată, aceştia fiind scoşi din autoturismul avariat,  fiecare pe partea pe care se află şi unde au fost găsiţi de cadrele medicale de pe ambulantele ce au sosit la faţa locului.

S-a acordat  de asemenea o valoare probatorie considerabilă declaraţiei martorului M. C. F., care l-a recunoscut cu ocazia  audierii sale pe inculpatul R. R. F., ca fiind cel pe care l-a văzut dansând lângă maşina implicată in accidentul rutier,cu puţin timp înainte de producerea accidentului in apropierea locuinţei sale,pe strada principală din comuna Băbiciu, jud. Olt şi care s-a urcat la volanul maşinii care a plecat in direcţia centru comuna Băbiciu - Rusăneşti, precizând cu certitudine şi respingând ipoteza  că persoana decedată, îmbrăcată intr-un tricou cu dungi roşii şi negre poziţionată  pe sol lângă maşina avariată, şi prezentată acestuia in fotografiile ataşate cauzei ,să fie cea pe care a văzut-o dansând lângă maşina şi care s-a urcat ulterior la  volanul maşinii (declaraţia martorului M. C. F.):

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei sub mr.890/2011.

La data de l6.03.2011, părţii civile C. C., i s-a luat declaraţie, înainte de citirea actului de sesizare , ocazie in care acesta a declarat că in calitate de ascendent (tatăl victimei) , s-a constituit parte civilă in prezenta cauză cu suma de 4.500.000 lei din care suma de 500.000 RON daune materiale, constând in cheltuieli de înmormântare ,pomenire etc.şi 4.000.000 RON daune morale.

Interogat nemijlocit in instanţă in şedinţa publică din 6.aprilie 2011, inculpatul R. R. F. nu a  recunoscut fapta pentru care a fost trimis in judecată,precizând in cursul cercetării judecătoreşti ,că pe data de 3l.mai 2010, in jurul prânzului, a mers la Sucursala A…. CARACAL- loc de muncă al părinţilor săi, unde s-a întâlnit cu numitul C. D. C. pe care il cunoştea şi care  se afla de asemenea la locul de muncă , persoană care i-a propus inculpatului să-i împrumute autoturismul pe care acesta îl conducea, pentru a se deplasa pe Valea Oltului,la un prieten.

Ulterior,inculpatul a  declarat instanţei că, a acceptat propunerea victimei de a-l însoţi la acea destinaţie,unde acesta dorea să ajungă, fapt pentru care cei doi s-au deplasat iniţial spre com. Fărcaşele,unde părinţii inculpatului deţin un imobil , au mâncat ,iar inculpatul a  declarat că a consumat băuturi alcoolice întrucât cel ce urma să conducă autoturismul era victima. A precizat de asemenea inculpatul că a observat că victima avea un pahar de sticlă de culoare transparentă,in care avea un lichid de culoare alb gălbui,iar când a întrebat-o pe victimă ce consuma, acesta i-a răspuns că apă minerală, numitul C. D. C. negând in permanenţă că ar fi consumat băuturi alcoolice.

După această oprire a celor doi in com.Fărcaşele, jud.Olt, in jurul orei l7,30 inculp. a declarat că împreună cu victima care conducea autoturismul s-au deplasat in direcţia Stoeneşti-Băbiciu,oprind o singură dată la intrarea in com. Băbiciu,după care inculp., a precizat că s –a urcat in autoturism fiind poziţionat pe bancheta din spate,iar numitul C. D. C. s-a urcat la volanul autoturismului,deplasându-se in direcţia Vlădila -Vădăstriţa.

De asemenea, inculpatul a declarat instanţei faptul că,întrucât conducătorul autoturismului nu a adaptat viteza de depăşire la condiţiile unui carosabil umed, inculpatul i-a atras atenţia acestuia să ruleze cu viteză redusă, insă numitul C. D. C. ce conducea autoturismul proprietatea tatălui inculpatului nu a adaptat viteza, şi in condiţiile unui carosabil umed,autoturismul a derapat şi astfel s-a produs tragicul accident, când in urma pierderii controlului asupra direcţiei de mers, acesta a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-un canal de irigaţii.

Inculpatul a  menţionat instanţei faptul că la data producerii accidentului era îmbrăcat in haine preoţeşti,iar victima într-un tricou de culoare alb-albastru.

După întâmplarea nefericită în care a decedat numitul C. D. C. inculpatul a  declarat instanţei că nu-şi mai aduce nimic şi nu poate să identifice nici o altă persoană, care s-ar fi aflat la locul tragediei in acea zi.

De asemenea,inculpatul a declarat că in autoturism nu se mai afla nici o altă persoană,iar pe raza com. Băbiciu,inculpatul arată că autoturismul nu a staţionat cu excepţia staţionării de la intrarea in comună unde inculpatul s-a aşezat pe bancheta din spate,în timp ce victima se afla la volanul autoturismului.

In faza de cercetare judecătorească in temeiul disp a.rt.327 C.p.p. au fost audiaţi şi următorii martori :

In şedinţa publică din 6 aprilie 2011, a fost audiat martorul D. I., persoană care la data de 3l.mai 2010 l-a însoţit pe şeful de post de la Postul de  Poliţie Băbiciu, pe numitul G. V. , la faţa locului, unde se întâmplase accidentul , iar în faza de cercetare judecătorească martorul a  declarat faptul că,la ieşirea din com. Băbiciu spre com. Traian in apropierea unui pod ce traversează canalul de irigaţii, martorul a observat un autoturism răsturnat cu roţile in sus, şi coborând in canal, a declarat următoarele: „de la volan pe plafon fiind poziţionat s-a scos pe ocupantul maşinii care se afla in viaţă,făcându-se manevra pe uşa din spate dreapta, iar pe ocupantul decedat, l-a scos de pe bancheta din spate,fiind poziţionat pe plafon, manevră făcându-se pe uşa din spate stânga. Martorul a  declarat instanţei, faptul că, persoana care trăia,purta pe ea haine de culoare neagră, gen halat, iar persoana decedată purta blugi şi un tricou de culoare albastru in dungi. Persoana decedată, martorul a  găsit-o cu faţa in jos pe plafon,cu picioarele îndreptate spre parbriz şi capul spre lunetă,iar persoana pe care a scos-o de la volan era îmbrăcată in haine de culoare neagră, inculpatul  declarând în şedinţă publică că era îmbrăcat în haine preoţeşti.

Acelaşi martor a declarat instanţei faptul că la faţa locului primul care a sosit in urma producerii accidentului a fost numitul R. I..

De asemenea, acelaşi martor a precizat faptul că ocupantul autoturismului care trăia,avea poziţie ghemuită,pe plafonul autoturismului in dreptul volanului, capul fiind îndreptat înspre partea din spate a autoturismului,fapt pentru care acesta a fost scos pe uşa din spate dreapta.

Ocupanţii  autoturismului,întrucât erau pe plafonul acestuia, nu aveau puse centurile de siguranţă, iar in şedinţa publică din 6.aprilie 2011, martorul l-a identificat pe inculpat ca fiind ocupantul autoturismului care a supravieţuit accidentului rutier din 3l mai 2010 şi care se afla poziţionat  în dreptul volanului autoturismului.

La acelaşi termen de judecată a fost audiat şi martorul M. C. F.,care a menţionat că persoana inculpatului , este una şi aceeaşi persoană cu cea observată de acesta pe data de 31 mai 2010, urcându-se la volanul autoturismului de culoare neagră marca Renault Megane, ce a staţionat la o distanţă de 40-60 m de locuinţa martorului din comuna Băbiciu.

In cauză a fost introdusă societatea asiguratoare SC CARPATICA ASIG SA, având in vedere faptul că la dosarul cauzei a fost depusă poliţa de asigurare privind autoturismul marca Renault Megane cu nr. înmatriculare OT-….-RRR implicat in accidentul rutier din data de 3l.mai 2010.

La termenul din 27.aprilie 20ll, in faza de cercetare judecătorească,instanţa a procedat şi la ascultarea martorului R. I.,dina  cărei depoziţie s-a reţinut următoarele: pe data de 3l mai 2010, această persoană a fost primul martor care a observat autoturismul ce se afla răsturnat intr-un canal de irigaţii, in afara com.Băbiciu, persoană care a şi apelat serviciul de urgenţă 112 şi apoi pe şeful de post, căreia i-a relatat cele observate.

Martorul R. I., a declarat instanţei faptul că, apropiindu-se de autoturism dinspre latura pe care era poziţionat volanul,a observat întâi un membru superior sau inferior şi in dreptul volanului se afla poziţionată persoana care trăia îmbrăcată in blugi şi haine preoţeşti de culoare neagră,faţa nerasă, persoană pe care a identificat-o in sala de judecată in persoana inculpatului, ca fiind aceeaşi persoană cu cea care a fost scoasă’ din autoturism din dreptul volanului şi care a fost scos de către numitul D. I.,ajutat de un cetăţean de etnie romă.

Acelaşi martor a declarat instanţei că pe partea cealaltă a autoturismului pe locul din faţă dreapta a fost deschisă portiera şi a văzut bărbatul decedat îmbrăcat in blugi şi tricou cu mânecă scurtă,menţinând de asemenea declaraţiile date in cursul de urmărire penală cu precizările făcute in faza de cercetare judecătorească.

In dovedirea acţiunii civile,partea civilă C. C. nu a depus înscrisuri,insă instanţa a încuviinţat acestuia administrarea probei cu doi martori R. E. şi P. C. A., persoane care au apreciat că cheltuielile de înmormântare şi pomenire ale defunctului,s-ar fi ridicat la suma de 40.000 lei-50.000 lei, sume pe care le cunosc din spusele părinţilor victimei.

La data de l7.mai 2011, instanţa a procedat în conformitate cu dispoziţiile legale la o cercetare la faţa locului privind epava autoturismului marca Renault Megane cu nr .înmatriculare OT-…-RRR, dată la care s-a procedat la prelevarea de probe biologice,in vederea efectuării în cauză a unor rapoarte de expertiză necesare soluţionării prezentei cauze.

In şedinţa publică din l8.mai 2011, au fost audiaţi  martorii A. M., G. V., T. M. V..

Potrivit depoziţiei martorului G. V., instanţa a reţinut faptul că in calitatea sa de agent şef, funcţie pe care o deţine in cadrul Postului de Poliţie Băbiciu,in după amiaza zilei de 3l mai 2010 a primit un apel telefonic de la numitul R. I.,in care i s-a comunicat despre accidentul ce avusese loc in apropierea comunei şi care deplasându-se la faţa locului a observat următoarele: de pe partea volanului  numitul D. I. l-a scos afară pe bărbatul care trăia şi care fiind identificat după documentele din portmoneu, martorul G. V. a observat că bărbatul care trăia purta numele de R.,iar acelaşi martor D. I. l-a tras afară din autoturism şi pe celălalt ocupant,care se afla poziţionat pe partea pasagerului care stă pe scaunul din dreapta faţă şi care era decedat.

Martorul G. V.,a menţionat  instanţei faptul că cei doi ocupanţi ai autoturismului au fost scoşi din epava acestuia şi poziţionaţi jos pe sol, exact de pe partea de pe care au fost scoşi fiecare şi anume : bărbatul care trăia a fost poziţionat paralel pe partea dreaptă a autoturismului răsturnat,iar bărbatul decedat pe partea stângă a  autoturismului răsturnat,tocmai in aceea idee de a marca poziţia in care aceştia fuseseră găsiţi in autoturism după accident.

Bărbatul care trăia,martorul a declarat că purta straie preoţeşti,iar victima purta un tricou, iar in şedinţa publică din l8 mai 2011, fiind prezentată persoana inculpatului,martorul G. V. a declarat că identifică persoana acestuia cu persoana care a supravieţuit accidentului din data de 3l mai 2010 şi care se afla la volanul autoturismului.

De asemenea, instanţa a reţinut conform depoziţiei că cei doi ocupanţi nu purtau centuri de siguranţă,iar in habitatul autoturismului,poziţia corpurilor celor doi ocupanţi era următoarea: corpurile erau paralele aşezate pe plafonul autoturismului cu picioarele către faţa autoturismului şi capul către spate,iar membrele inferioare ale  persoanei care trăia,porneau din dreptul volanului,iar membrele inferioare ale decedatului porneau din dreptul bordului,respectiv din partea scaun dreapta faţă.

La data de 25 mai 2011, prin încheiere,instanţa a încuviinţat proba cu expertiză biocriminalistică, probă solicitată atât de inculpat cât şi de partea civilă ; a încuviinţat expertiza traseologică a firului de păr solicitată de reprezentantul Ministerului Public;  a încuviinţat expertiza serologică şi ADN a firului de păr prelevat cu ocazia cercetării la faţa locului, fiind emise adrese către instituţiile abilitate.

La data de 26 mai 2011, Poliţia Municipiului Caracal, a înaintat instanţei planşele foto realizate la faţa locului,in urma accidentului rutier produs pe raza com. Băbiciu, jud. Olt, pe DJ 642 la data de 3l.05.2010.

La termenul din 8 iunie 2011, instanţa a încuviinţat inculpatului  efectuarea unei expertize medico legale pentru calculul retroactiv al alcoolemiei, care să aibă şi avizul comisiei superioare de avizare şi control.

La data de 7.07.2011, instanţa a procedat la întocmirea procesului verbal de desigilare a probelor prelevate de către reprezentanţii Poliţiei mun. Caracal şi înaintarea acestora către instituţiile abilitate in vederea efectuării expertizelor dispuse in cauză.

La data de 21.ll.2011, la dosarul cauzei a fost depus de către Institutul de Medicină Legală Craiova ,Raportul de expertiză medio legală  nr.95 CR /2011, privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, numitului R. R. F., pentru ca ulterior la data de 25.0l.2012, să se dispună refacerea raportului medico legal privind calculul retroactiv al alcoolemiei.

La data de 12.04.2012,a fost depus la dosarul cauzei,Raportul de expertiză criminalistică efectuat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, ce a răspuns obiectivelor stabilite de către instanţă, vis-a-vis de dinamica producerii accidentului rutier,; viteza de deplasare a autoturismului in momentele premergătoare producerii accidentului in momentul impactului cu parapetul şi în cel al căderii in canalul de irigaţii; posibilităţile de evitare a evenimentului rutier, momentul apariţiei stării de pericol; cauza producerii accidentului; poziţia celor două persoane aflate in autoturism, raport de expertiză ale cărei concluzii nu au fost contestate de părţi.

La data de 26.04.2012, a fost depus de asemenea la dosarul cauzei Raportul de expertiză medică legală nr.32 CR/2012, privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, ale cărei concluzii atestă faptul că, la data de 3l.05.2010,ora l7,40, (ora producerii accidentului, conform  materialului probator) numitul R. R. F.,ar fi putut avea o alcoolemie in creştere de 0,60 gr.%.o

De asemenea, la dosarul cauzei a fost depus la data de l7 mai 2012, Raportul de expertiză nr.l36811/7.05.2012, emis de I.G.P.R., prin care s-a răspuns vis-a-vis de probele biologice ridicate de către instanţă la obiectivele fixate, ale cărui concluzii nu au fost contestate de părţi.

La data de 7.mai 2012, la dosar a fost depus de către I.N.M.L. Mina Minovici şi rezultatul Laboratorului de serologie,vis-a.-vis de probele biologice recoltate şi înaintate  acestei instituţii, iar la data de 22.l0.2012, I.G.P.R. a înaintat instanţei raportul de expertiză nr.l37ll5/l5.l0.2012, privind examinarea smocului de fire de păr prelevate din epava autoturismului , din care a rezultat faptul că genotipul ADN extras din această urmă a pus in evidenţă, un profil genetic special şi nereproductibil, care nu poate fi valorificat in vederea atribuirii unei persoane,concluzii care de asemenea nu au fost contestate de părţi.

La dosarul cauzei, a fost depusă foaia de observaţie clinică neurochirurgicală de către apărătorul părţii civile, privind pe numitul C. D. C. ce a fost internat in Spitalul neurochirurgie 2,in perioada l0.04.2007-20.04.2007 şi din care rezultă expres menţiune a grupa sanguină a persoanei vizate.

Analizând in mod coroborat ansamblul probelor administrate in cursul urmăririi penale şi in faza de cercetare judecătorească,instanţa urmează să constate situaţia de fapt:

La data de 3l mai 2010, inculpatul  R. R. F. a condus autoturismul marca Renault Megane cu nr. înmatriculare OT-...-RRR pe DJ 642 pe raza comunei Băbiciu,jud.Olt în direcţia de deplasare către comuna Traian,jud.Olt, fiind însoţit de numitul C. D. C. care ocupa locul din dreapta faţă şi datorită neadaptării vitezei de deplasare in condiţii de carosabil umed şi  a neatenţiei a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare,părăsind partea carosabilă şi răsturnându-se in canalul magistral de irigaţii.

In urma impactului, ocupantul de pe locul din dreapta faţă numitul C. D. C., a suferit leziuni care i-au produs decesul , aspect ce rezultă din raportul de constatare medico legală(autopsie). Moartea numitului C. D. C. a  fost violentă, leziunile traumatice constatate la autopsie putând fi produse prin lovire cu şi de corpuri contondente, in condiţiile accidentului de circulaţie suferit şi au legătură directă de cauzalitate cu cauza morţii.

Deşi, inculpatul R. R. F. nu a recunoscut comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis in judecată, negând atât in faza de urmărire penală,cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti săvârşirea acesteia, coroborând materialul probator administrat in cauză,instanţa apreciază că, acesta a avut o atitudine nesinceră, rezultând fără dubiu că, persoana care s-a aflat la volanul autoturismului marca Renault Megane cu nr. înmatriculare OT-...-RRR  la data de 3l mai 2010, autoturism care a fost implicat într-un tragic accident rutier,a  fost inculp. R. R. F..

Acest aspect rezultă din depoziţiile martorilor audiaţi nemijlocit in cauză, astfel cum acestea au fost detaliate mai sus, in sensul că martorii oculari au declarat instanţei că persoana care trăia a fost scoasă din autoturism din dreptul volanului,în timp ce persoana decedată a  fost scoasă de asemenea pe partea identificată pe plafon cu ocupant scaun dreapta, astfel că apare neplauzibilă susţinerea inculpatului că acesta s-ar fi aflat poziţionat pe bancheta din spate  şi nicidecum la volanul autoturismului.

De asemenea, pentru a se stabili dinamica producerii accidentului,cauzele acestuia precum şi viteza iniţială de deplasare a autovehiculului,in cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză criminalistică ce a fost înregistrat sub nr.123 din 9.apr.2012, la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti,ale cărui concluzii nu au fost contestate de către inculpat şi din care rezultă fără putinţă de tăgadă,următoarele aspecte: In urma accidentului rutier din data de 3l mai 2010,cauzat datorită neadaptării vitezei de rulaj la condiţiile de carosabil ud,a intrării autoturismului într-un proces de derapare intr-un sector de drum aflat in curbă(in S), a avut loc accidentul de circulaţie ca urmare a pierderii controlului asupra direcţiei de mers de către inculpat.

In aceste condiţii autoturismul a ieşit in afara carosabilului pe partea stângă  in raport cu direcţia sa de mers, a lovit un parapet şi a căzut intr-un canal de irigaţii,unde a fost găsit răsturnat pe plafon.

A reţinut instanţa de asemenea că, in lipsa  urmelor de frânare, imprimate de autoturismul implicat in accident nu s-a putut determina pe baza unui calcul analitic viteza autoturismului in momentele premergătoare producerii accidentului, in momentul impactului cu parapetul şi in cel al căderii in canal.

De asemenea, conform raportului de expertiză criminalistică,rezultă faptul că in cadrul simulărilor efectuate in cauză, s-a ajuns la concluzia  că in urma căderii autoturismului in canal şi a procesului său de răsturnare, conducătorul autoturismului şi pasagerul aflat in autoturism, îşi menţin aproximativ poziţiile ocupate in habitatul autoturismului anterior căderii acestuia in canal.

Astfel,instanţa apreciază: coroborând materialul probator testimonial cu concluziile acestui raport de expertiză criminalistic, rezultă fără putinţă de tăgadă că inculp. R. R. F.,a condus autoturismul marca Renault Megane înmatriculat cu nr.OT-...-RRR  in ziua de 3l mai 2010 şi datorită neadaptării vitezei de circulaţie la condiţii de carosabil umed, a produs accidentul rutier,ce s-a soldat cu decesul celuilalt ocupant numitul C. D. C..

Din acelaşi probatoriu testimonial administrat in cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă că, cel ce s-a urcat la volanul autoturismului pe raza com. Băbiciu, jud.Olt,este una şi aceiaşi persoană cu persoana care trăia in urma accidentului rutier şi care era îmbrăcată in haine negre preoţeşti, având faţa nerasă cu semn cioc sau barbă persoana inculp .fiind identificată in faza de cercetare judecătorească de către martorii audiaţi la diverse termene de judecată ca fiind una şi aceeaşi persoană cu cea a persoanei ce a supravieţuitor accidentului rutier produs la data de, 3l.mai 20102 şi care  a fost scos din epava autoturismului de pe partea volanului.

Este adevărat că, raportul de expertiză întocmit in cauză de I.G.P.R. nr.l37ll5/l5.l0.2010,ce a avut de  examinat smocul de fire de păr de culoare castaniu închis, ca urmare a examinării analizele genetice ale probelor biologice puse la dispoziţie,nu au putut identifica ADN-ul extras din acestea,care să pună in evidenţă un profil genetic , care să poată fi valorificat in vederea atribuirii unei persoane, in speţă inculpatului, această probă necoroborându-se cu altă probă ştiinţifică, nu poate fi luată in calcul şi ea nu poate profita inculpatului.

De asemenea, expertiza medico legală biologică, efectuată în cauză,a stabilit că urmele de sânge identificate in interiorul autoturismului conform raportărilor la buletinele de analiză serologice inculpatul R. R. F. prezentând grupa A, iar victima C. D. C. grupa A2+, conform foii de observaţie clinică neurochirurgicală, evidenţiază pe obiectele care au fost ridicate urme de sânge uman, care pot aparţine grupei 0 sau oricărei alte grupe cu markeri specific de grup distruşi, în timp ce alte probe nu au prezentat urme de sânge, reacţiile de pretestare fiind negative.

Astfel,instanţa apreciază că,plicul nr.l4 conţinând probele pe care au fost evidenţiate numeroase urme brun roşcate pe partea şoferului,fiind examinate urme din: partea din dreapta pedalierului (şoferului), partea din dreptul pasagerului,partea interioară a cartonului din dreptul pasagerului,au evidenţiat urme de sânge uman , ce pot aparţine grupei 0 sau oricărei alte grupe, ca şi celelalte nu pot profita inculpatului întrucât acestea nu au pus in evidenţă prezenta urmelor de sânge uman ce ar fi aparţinut grupei A2 + , grupă pe care o deţinea victima.

Toate aceste probe coroborate in prezenta cauză,ce conduc la stabilirea vinovăţiei inculpatului,in comiterea faptei  de ucidere din culpă, privind pe numitul C. D. C., scot in evidenţă nu in ultimul rând in aprecierea culpei ce urmează a fi reţinută in cauză,că şi victima are o culpă de cca.20% in producerea accidentului de circulaţie şi anume conduita numitului C. D. C. care aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice l,50 gr.%o cât şi a faptului că nu a purtat centura de siguranţă încălcând astfel disp art.36 alin.1 din OUG l95/2002, a concurat la decesul acestuia.

Astfel, conform depoziţiilor martorilor audiaţi in cauză,cât şi expertizei tehnice criminalistice,rezultă faptul că victima nu purta in momentul accidentului ca de altfel şi inculpatul centură de siguranţă.

Deşi, acest aspect nu poate conduce la o minimalizare a vinovăţiei inculpatului,s-a dovedit ştiinţific faptul că neutilizarea centurilor de siguranţă,este o cauză primordială de deces in accidentele rutiere, după viteza excesivă şi înaintea consumului de alcool.

Centura împreună cu celelalte elemente de siguranţă,cu care este dotata  autoturismului in cazul unei coliziuni frontale,laterale,din spate,sau a unei răsturnări,este menită să asigure o poziţie fixă in scaun,atât a conducătorului auto cât şi a  ocupanţilor,astfel că leziunile produse,in special la nivelul capului şi coloanei vertebrale, să fie evitate, ori  conform raportului de constatare medico legală(autopsie), rezultă faptul că moartea numitului C. D. C. a fost violentă şi ea s-a datorat asfixiei mecanice cu sânge ,rezultat dintr-un politraumatism cu fracturi de boltă şi bază de craniu,epitaxis şi otoragie bilaterală.

Astfel, apreciază instanţa că atât inculpatul R. R. F. cât şi victima C. D. C. au o culpă comună,in proporţie de 80% inculpatul şi 20% victima cu privire la accidentul produs, reţinerea culpei concurente urmând să aibă repercusiuni, in raport de contribuţia fiecărei părţi la producerea rezultatului şi la sumele ce urmează a fi stabilite ca despăgubiri,urmând să se reţină şi să se aplice coeficientul de culpă al victimei la acordarea acestora.

Cât priveşte cererea privind schimbarea încadrării juridice formulată înainte de închiderea dezbaterilor de către inculpat,prin apărător ales, din infracţiunea prev.şi ped.de art.178 alin.1,2 şi 3 in infracţiunea prev.şi ped.de art.178 alin.l şi 2 C.p. instanţa urmează să constate in conformitate cu dispa.rt.334 C,.p.p., dacă în cursul judecăţii , se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a  fi schimbată, instanţa este obligată să pună in discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă,sau eventul amânarea judecăţii,pentru aşi pregăti apărarea.

La data de 20.03.2013, inculpatul R. R. F.,a fost de acord cu schimbarea încadrării juridice propusă la acest termen de judecată de apărătorul său ales,din din infracţiunea prev.şi ped.de art.178 alin.1,2 şi 3 in infracţiunea prev.şi ped.de art.178 alin.l şi 2 C.p., ceea ce implicit conduce instanţa către ideea că acesta recunoaşte săvârşirea faptei,în această ultimă formă prev.de lege.

Intr-adevăr, conform Raportului de expertiză medico legală nr.32CR/2012, privind interpretare retroactivă a alcoolemiei,întocmit de I.M.L. Craiova, rezultă faptul că având in vedere datele cuprinse in acest raport de expertiză s-a apreciat că la data de 3l mai 2010, ora l7,40 , numitul R. R. F.,ar fi putut avea o alcoolemie teoretică in creştere de 0,60 gr.%o.

Luând in calcul concluziile ştiinţifice ale acestei lucrări,precum şi depoziţiile martorilor audiaţi in cauză (depoziţie martor Mitrică Cristian „când mă raportez la ora l7,30 mă raportez la filmarea avută pe telefon,declaraţie martor R. I.,Ora l7-l8, declaraţie martor G. V. ora l6-l7 am primit apelul telefonic,declaraţie martor Şerban Constantin”am ajuns la faţa locului la aproximativ o oră de la producerea accidentului,aproximativ l7,30),datorită stabilirii orei l7,30 ca ora producerii accidentului rutier şi nu orele l9, aşa cum s-a reţinut in rechizitoriu,instanţa  a dispus efectuarea calcului retroactiv al alcoolemiei.

Din cuprinsul buletinului de examinare clinică întocmit de Spitalul de Urgenţă Craiova,rezultă faptul că,inculpatul a  fost internat după accident şi in urma prelevării probelor biologice a rezultat o alcoolemie de 0,95 gr.%o la ora 21,30(f.44 u.p.),inculpatul având manifestări neurologice şi psihice normale: vorbire clară,comportare ordonată, orientată in timp şi spaţiu,coerent.

In raport de alcoolemia prezentată la ora producerii accidentului şi de rezultatele examinării clinice,din care rezultă fără dubiu,că inculpatul nu se afla in stare de ebrietate, instanţa urmează să dispună admiterea cererii privind schimbarea încadrării juridice a faptei din  infracţiunea prev,. şi ped. de art. 178 al. 1, 2 şi 3 C.P. in infracţiunea prev. şi ped. de art. 178 al. 1 şi 2 C.P.

In drept, fapta inculp. R. R. F., întruneşte astfel elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev.şi ped.de art.l78 alin.1 şi2  C.p. constând in aceea că in ziua de 3l mai 2010, conducând autoturismul marca Renaut Megane cu nr. înmatriculare OT-...-RRR , datorită nerespectării măsurilor de prevedere pentru îndeplinirea activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice,in condiţiile unui carosabil umed, ca urmare a neadaptării vitezei de rulaj,a pierdut controlul asupra direcţiei de mers,fapt ce a avut ca urmare accidentul rutier,soldat cu decesul victimei C. D. C..

Sub aspectul laturii obiective,fapta a fost săvârşită prin acţiunea de conducere imprudentă a autovehiculului,cu consecinţa pierderii controlului asupra acestuia,iar sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită cu vinovăţie,sub forma culpei,fără prevedere prev.de art.l9 pct.2 lit.b C.p.,inculpatul neprevăzând rezultatul faptei sale,deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Reţinând vinovăţia inculpatului R. R. F.,instanţa urmează să-i aplice acestuia o pedeapsă cu închisoare, iar la individualizarea pedepsie,instanţa va avea in vedere criteriile generale prev.de art.72 C.p.,respectiv limitele de pedeapsă stabilite de  lege pentru fapta săvârşită, gradul de pericol social concret al acesteia,constând in atingerea adus vieţii unei

persoane,modul de săvârşire a faptei,precum şi circumstanţele personale ale inculpatului,prezentarea constantă a acestuia la termenele de judecată, lipsa antecedentelor penale.

Apreciind că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, instanţa va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de  5 ani, conform art.86/2 C.p.

Se vor pune in vedere inculpatului disp.art.86/3 alin.1 şi 2 C.p., in sensul că pe durata termenului de încercare,acesta trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere,iar in baza art.86/3 alin.3 lit.e C.p., inculpatul  va fi obligat ca pe durata termenului de încercare să nu conducă nici un vehicul.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp art.83 C.p., privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

In baza dispoziţiilor art. 71 alin.1-3 C.p. se va aplica  inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b C.p., pe durata executării pedepsei, iar in baza  dispoziţiilor art. 71 alin. 5 C.p. se va suspenda  executarea pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare mai sus stabilit.

Cât priveşte latura civilă,potrivit disp art.998-999 C.civ., săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, obligă pe cel culpabil de săvârşirea unei asemenea fapte,să acopere paguba cauzată.

Principiile generale care guvernează materia răspunderii civile delictuale stabilesc: repararea integrală a  prejudiciului moral şi material,cauzat de fapta ilicită,indiferent de starea materială a autorului şi starea materială a victimei.

Instanţa urmează ca in conformitate cu dispoziţiile 14, art. 15  C.P. şi  art. 346 alin. 1 C.pr.p., să admită  în parte cererea părţii  civile  C. C. şi să oblige asiguratorul S.C. Carpatica ASIG S.A.  la plata sumei totale de  69 000  lei , din care  54.000 lei  cu titlul de daune morale şi  15 000 lei  cu titlul de despăgubiri materiale  către acesta .

Având in vedere că pentru dovedirea acţiunii civile se aplică regulile privind administrarea probelor specifice dreptului civil, art.1169 C.civ. instituind obligaţia de a face dovada existenţei prejudiciului in sarcina părţii civile,instanţa constată că p.civ. C. C. a făcut dovada existenţei unui prejudiciu numai pe bază testimonială (martorii  R. E. şi P. C. A., auzind de la acesta cuantumul cheltuielilor efectuate), constând in cheltuieli de înmormântare şi pomeniri ulterioare, la dosar nedepunându-se înscrisuri care să dovedească întreaga sumă solicitată.

In concluzie reţinând culpă de 80% pentru inculpat şi 20% pentru victimă,instanţa urmează să îl oblige pe asigurator la plata daunelor materiale şi morale la care va aplica un coeficient de 20% reducere, apreciindu-se că prin obligarea la plata unei sume totale de 69.000 lei,poate fi acoperit atât prejudiciul material cât şi moral .

In ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit de partea civilă,cu privire la cuantificarea acestuia,legea civilă nu prevede criterii de  determinare , însă in speţă instanţa de judecată va avea in vedere criteriile subiective referitoare la consecinţele negative suferite de cel in cauză in plan psihic şi fizic,măsura afectării,partea civilă fiind tatăl, victimei,urmându-se a se avea in vedere şi practica judiciară in această materie,vis-a-vis de sumele ce se acordă moştenitorilor victimelor.

Prin acordarea acestei sume, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice,insă instanţa apreciază că statuând in echitate a acordat părţii civile descoperi apte să constituie o satisfacţie echitabilă,pentru aceasta.

Potrivit disp.a.rt.49 alin.1 din L.l36/l995, privind asigurările şi reasigurările in România, astfel cum a fost acesta modificat, asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, in baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule,in conformitate cu legislaţia in vigoare din România.

Rezultă, astfel că răspunderea asiguratorului,este o răspundere contractuală angajată in baza raportului de asigurare încheiat cu asiguratorul şi nu o formă a răspunderii civile delictuale,in speţă existând poliţă de asigurare de răspundere civilă auto, RCA,  încheiată cu SC CARPATICA ASIG SA, valabilă la data producerii accidentului rutier (fila l8).

Se va dispune  restituirea epavei  autoturismului  marca  Renault Megane, înmatriculat sub nr. OT-…-RRR  către  numitul R. F., proprietarul acestuia.

În baza dispoziţiilor art.189 alin.1 şi art.191 alin.1 C.pr.p. a fost obligat  inculpatul R. R. F.  la plata sumei de 13. 194  lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului ,  iar în baza disp. art. 193  C.p.p.  inculpatul a fost obligat la 760  lei  cu titlul de cheltuieli judiciare către partea civilă C. C. .

În baza disp.art. 334 C.P.P. a fost admisă cererea privind  schimbarea încadrării juridice  din  infracţiunea prev,. şi ped. de art. 178 al. 1, 2 şi 3 C.P. in infracţiunea prev. şi ped. de art. 178 al. 1 şi 2 C.P.

În baza dispoziţiilor art. 178 alin. 1 şi 2 C.p. a fost condamnat pe inculpatul R. R. F. ,  la pedeapsa de 3 ani închisoare.

 În baza dispoziţiilor art. 71 alin.1-3 C.p. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b C.p., pe durata executării pedepsei.

În baza dispoziţiilor art. 86 1 C.p.,  s.a dispus suspendarea executării pedepsei sub  supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform dispoziţiilor art. 86 2  C.p.

În baza disp.art. 86 3  al. 1 şi 2 C.P. a fost  obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor  măsuri de supraveghere :

-să se prezinte la datele  fixate, la SERVICIUL DE PROBAŢIUNE DIN CADRUL TRIBUNALULUI OLT, conform programului stabilit de acesta.

- să anunţe, în prealabil,  orice schimbare de domiciliu,  reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile , precum şi întoarcerea.

-să comunice şi să justifice  schimbarea locului de muncă.

-să  comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza  disp.art. 86 3 al. 3 lit. e, C.P. a fost  obligat inculpatul,  ca pe durata termenului de încercare să nu conducă nici un vehicul.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare mai sus stabilit.

În baza dispoziţiilor art. 359 C.pr.p. se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza dispoziţiilor 14, art. 15  C.P. şi  art. 346 alin. 1 C.pr.p., a fost  admisă în parte cererea părţii  civile  C. C. şi obligat  asiguratorul S.C. Carpatica ASIG S.A.  la plata sumei totale de  69 000  lei , din care  54.000 lei  cu titlul de daune morale şi  15 000 lei  cu titlul de despăgubiri materiale  către acesta .

S-a dispus  restituirea epavei  autoturismului  marca  Renault Megane, înmatriculat sub nr. OT …. RRR  către  numitul R. F., proprietarul acestuia.

În baza dispoziţiilor art.189 alin.1 şi art.191 alin.1 C.pr.p. obligă pe inculpatul R. R. F.  la plata sumei de 13. 194  lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului ,  iar în baza disp. art. 193  C.p.p.  obligă inculpatul la 760  lei  cu titlul de cheltuieli judiciare către partea civilă C. C. .

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CARACAL, inculpatul R. R. F., partea responsabilă civilmente C. C. şi asigurătorul S.C. CARPATICA ASIG S.A., iar prin Încheierea de şedinţă din data de 03 februarie 2014, a fost calificată calea de atac conform art. 10 alin. 2 din Lg. 255/2013, ca fiind apel.

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CARACAL a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2  Cod Penal  - legalitatea incriminării; art. 178 alin. 3  Cod Penal  cu privire la încadrarea juridică dată faptei, deşi cu privire la acest aspect existau probe care să ducă la reţinerea aceleași stări de fapt ca cea din rechizitoriu.

Oral, ca urmare a succesiunii în timp a unor legi penale aplicabile în cauză s-a cerut schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de ucidere din culpă ca urmarea conducerii unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală în două infracţiuni, una de ucidere din culpă şi una de conducerea a unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală.

Partea civilă C. C. a criticat sentinţa pe latură penală şi civilă, cerând condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar şi pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală dar şi pentru neteminicie pe latură civilă, deoarece instanţa de fond nu a motivat proporţia reţinerii culpei în acordarea  despăgubirilor.

Asigurătorul S.C. CARPATICA ASIG S.A a criticat sentinţa doar în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi a solicitat  reducerea daunelor morale acordate de instanţa de fond, în raport de practica instanţelor judecătoreşti în materie,  dar şi obligarea asiguratorului în solidar cu inculpatul

Inculpatul R. R. F. a  criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie deoarece în mod greşit, contrar probelor, ar fi fost condamnat pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Oral a criticat sentinţa şi pentru greşita încadrare dată faptelor , ca urmare a succesiunii în timp a unor dispoziţii penale şi, pe cale de consecinţă a cerut achitarea sa..

Apelul asiguratorului de răspundere civilă S.C. Carpatica Asig SA este nefondat, iar apelurile declarate de Ministerul Public, inculpatul R. R. F. şi de partea civilă Cazacu Constantin, sunt fondate, urmând a fi soluţionate ca atare pentru următoarele considerente:

Aşa cum au susţinut şi Ministerul Public dar şi părţile, Curtea constată că de la data comiterii fapte, a judecăţii în primă instanţă şi până la data prezentei decizii, în timp a existat o succesiune de legi penale privitoare la încadrările juridice aduse faptelor inculpatului, respectiv codul penal de la 1968 a fost înlocuit cu un nou cod penal, Legea nr. 286/2009, cu începere de la data de 01.02.2014.

Se reţine că inculpatul a fost acuzat  atât de comiterea unei infracţiuni de ucidere din culă a unei persoane ca urmare a conducerii culpabile pe drumurile publice a unui autoturism dar si că ar fi condus acest autoturism pe o alcoolemie ce depăşeşte limita legală de 0.80 gr. %0.

Prin modificările menţionate fapta complexă pentru care a fost trimis în judecată inculpatul a rămas incriminată în două dispoziţii distincte respectiv în prevederile art. 192 alin. 2 cod penal şi art. 336 alin. 1 cod penal

Prin urmare atât timp cât faptele de care este acuzat inculpatul nu au fost dezincriminate şi ele se regăsesc sancţionate ca infracţiuni şi în prevederile legii noi, în baza art. 386 alin. 1 cod penal , se va schimba încadrarea juridică infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. 2 cod penal cu aplic. art. 5 cod penal şi art. 336 cod penal cu aplic. art. 5 cod penal, deoarece  prin schimbarea încadrării juridice limitele maxime ale pedepselor ce por fi aplicate inculpatului ( maxim 7 ani ) sunt mai mici decât cele ce s-ar aplica acestuia potrivit codului penal 1968 ( 15 ani), celel două infracţiuni aflându-se în concurs real..

Curtea mai constată, contrar apărărilor inculpatului, că acesta a comis cu vinovăţia cerută de fiecare încriminare penală – din culpă, uciderea victimei C. D. C. şi cu intenţie directă, conducerea autoturismului pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală -, împotriva sa existând probe certe şi concludente pentru a atrage răspunderea penală şi civilă.

Astfel, Curtea reţine ca fiind credibile, deoarece  se coroborează cu expertiza tehnică auto şi cu constatările de la locul faptei, declaraţiile martorului R. I., D. I.,  M. C. F., Ş. C. C. ( fila 186 dosar fond). G. , depoziţii din care rezultă că inculpatul a consumat băuturi alcoolice  - lucru neinfirmat de inculpat care în cadrul apărării a recunoscut că a încercat să consume alcool chiar în timpul deplasării autoturismului deoarece nu era implicat în procesul conducerii lui şi se afla pe bancheta din spate a autoturismului – şi datorită neadaptării vitezei de deplasare s-a răsturnat cu acesta în albia unui râu.

Martorul R. I. spune în mod neechivoc că împreună cu matrorii G. şi D. I. au scos pe inculpat de pe scaunul şoferului. Această stare de fapt este confirmată şi de procesul verbal de cercetare de la faţa locului şi planşele fotografice existente la dosar( fila 379- 388, raport de expertiză criminalistică) care atestă că inculpatul s-a aflat la volanul autoturismului la momentul accidentului, deoarece papucul inculpatului era rigidizat, blocat în zona pedalierului.

 Ori, Curtea reţine că era imposibil ca această blocare a papucului inculpatului să se realizeze în zona arătată dacă el s-ar fi aflat pe bancheta din spate.

Faptul că ocupanţii autoturismului nu si-au schimbat poziţia de pe scaune în timpul rostogolirii autoturismului este certificat prin raportul de expertiză criminalistic nr. 123/09.04.2012.

În raport de aceste probe Curtea va înlătura ca neconcludente – de altfel concluziile lor sunt în acest sens – şi expertizele genetice care nu reţin urme biologice ce ar aparţine inculpatului în zona locului conducătorului auto – stânga faţă.

De asemenea ea nu va reţine ca fiind concludente, deoarece concluziile sunt teoretice şi se bazează pe susţinerile contradictorii ale inculpatului, nici constatările expertizelor care tind să stabilească valoarea alcoolemiei inculpatului sub limita legală  pe baza declaraţiilor sale( raport nr. A12/545 din 19.04.2012 a IML Craiova).

De altfel acelaşi act medico legal, preluat necritic de instanţa de fond, arată în mod cert că datele pe care s-a bazat recalcularea alcoolemiei, aşa cum au fost declarate de inculpat, sunt greu de acceptat – 700 ml alcool în 5 minute -  şi ele ar fi produs fenomene de intoleranţă digestivă.

Nu poate fi reţinută nici critica inculpatului că el fiind trimis în judecată pentru o infracţiune unică complexă, în apel nu as-ar putea schimba încadrarea juridică dată actelor sale materiale, în două infracţiuni, atât timp cât apelul Ministerului Public este declarat împotriva sa atât timp cât instanţa este obligată să ţină seama, în limitele art. 5 cod penal, şi de dispoziţiile art. 417 alin. 1 cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracţiuni se vor ţine seama de dispoziţiile art. 74 cod penal, inclusiv de poziţia nesinceră şi necooperantă a inculpatului, care a încercat tergiversarea procesului penal prin formularea de cereri probatorii a căror admitere a necesitat administrarea lor într-un interval de timp obiectiv  îndelungat. Şi nu a dovedit regret.

Nu este fondată critica asiguratorului de răspundere civilă, deoarece asiguratorul de răspundere civilă este obligat să despăgubească victimele şi, eventual, pe moştenitorii acestora în mod direct şi individual în temeiul legii, aceasta nestabilind în favoarea asiguratorului o răspundere solidară cu inculpatul..

Potrivit deciziei nr. 1/2005 dată în recurs în interesul legii de ICCJ, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurator de răspundere civilă şu nu în calitate de parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii despăgubirilor civile, soluţie care are suport în dispoziţiile art. 49 alin. 1 din legea nr. 136/1995  care prevăd că asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicul.

Nu este fondată nici critica părţii civile C. C. privind nemotivarea sentinţei cu privire la proporţia culpei ce s-ar reţine fiului său victimă deoarece instanţa de fond, în considerentele sentinţei (fila nr. 9) motivează acest lucru, motivare pe care Curtea înţelege să nu o mai reia şi pe care o consideră temeinică şi legală, încât nu va modifica proporţia acestei culpe..

Cu motivarea reţinută, în baza art. 421 alin. 1 pct.. 1 lit. b Cod proc. penală  a respins ca nefondat apelul asiguratorului de răspundere civilă şi în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a cod proc. penală, s-au admis apelurile declarate de Ministerul Public, inculpatul R. R. F. şi de partea civilă C. C., se va desfiinţa sentinţa şi rejudecând se va proceda potrivit celor motivate.

Văzând şi prevederile art. 275 alin. 2 şi 3 cod proc. penală prin decizia epnală nr. 763/05 iunie 2014 s-a respins, ca nefondat, apelul asiguratorului de răspundere civilă S.C. Carpatica Asig SA, declarat împotriva sentinţei penale nr. 107 din 03 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 890/207/2011.

 S-au admis apelurile declarate de Ministerul Public, inculpatul R. R. F. şi de partea civilă C. C., împotriva sentinţei penale nr. 107 din 03 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 890/207/2011.

S-a desfiinţat sentinţa pe latură penală.

În baza art. 386 alin. 1 cod penal

 A schimbat încadrarea juridică  dată faptei inculpatului R. R. F. din infracţiunea prev. de art. 178 alin. 1 şi 2 cod penal 1968 în infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. 2 cod penal cu aplic. art. 5 cod penal şi art. 336 cod penal cu aplic. art. 5 cod penal.

În baza art. 192 alin. 2 cod penal cu aplicarea art. 5 cod penal a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 336 alin. 1 cod penal cu aplic. art. 5 cod penal.

 A condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. 1 cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b cod penal,

A contopit pedeapsa grea mai grea  de 2 ani şi 6 luni închisoare cu sporul de 4 luni reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa totală de 2 ani şi 10 luni de închisoare, ce se va executa conform art. 60 cod penal.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

 A fost obligat apelantul asigurator de răspundere civilă S.C. Carpatica Asig SA. la 550 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând în drept dispoz.art.438 alin.1 pct.12 Cod procedură penală.

Prin decizia nr.367/RC/11 decembrie 2014, dosar nr.3976/1/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a fost admis recursul  în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale rn.763/ 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minorii  şi de familie.

A casat in parte decizia penală atacată şi rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului  în pedepsele componente de 1 an închisoare şi de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 192 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal  condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art.38 alin.1 şi art. 39 lit. b. Cod penal aplică inculpatului  pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care a fost condamnat prin decizia penală atacată, la care adaugă un spor de 8 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 2 luni  închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat in sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

La data de 16.12.2014 de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Caracal, a depus o sesizare prin care a formulat contestaţie la executare privind incidentul ivit la punerea în executare a sentinţei penale nr.107/3 apr.2013 pronunţată în dosarul nr.890/207/2011.

În contestaţie s-a arătat că Judecătoriei Caracal - Biroul executări penale a pus în executare sentinţa  penală nr.107/3 apr.2013 pronunţată în dosarul nr.890/207/2011, definitivă prin  decizia penală nr.763/ 5 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova prin emiterea mandatului de executarea pedepsei închisorii nr.158/2013/6 iunie 2014 pentru pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.

Între timp, prin decizia penală nr.316/RC / 11 dec.2014 ICCJ a aplicat condamnatului  3 ani şi 2 luni  închisoare fără a dispune cu privire la anularea mandatului 158/2013 şi emiterea unui alt mandat, astfel că Judecătoria Caracal - Biroul executări penale a emis  mandatul cu acelaşi număr 158/2013 la 12 dec.2014 pentru pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare.

Cu adresa H 93614/PBJB/15.12.2014 Penitenciarul Bucureşti –Jilava a sesizat instanţa cu privire la cele două mandate emise în baza aceleiaşi sentinţe în vederea promovării unei contestaţii la executare.

Biroul executări penale a sesizat instanţa cu privire la acest incident constatând că sunt îndeplinite dispoziţiile art.598 al.1 lit.c. C.p.p. pentru a dispune anularea MEPI nr.158/2013 emis la 6 iunie 2014, astfel încât condamnatul să execute cel de-al doilea mandat cu acelaşi număr 158/2013 emis la 12 decembrie 2014 pentru pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin decizia penală nr.367/RC/11 decembrie 2014 a ICCJ.

La dosar au fost depuse  mandatele de executarea pedepsei închisorii nr.158/2013 din 12 decembrie 2014 şi nr.158/2013 din 06 iunie 2014.

Examinând probele administrate in cauză instanţa  reţine faptul că sesizarea Biroului executări penale din cadrul Judecătoriei Caracal este întemeiată, situaţie în care va admite contestaţia formulată, va dispune  anularea mandatului de executarea pedepsie închisorii privind pe condamnatul R. R. F. nr. 158/2013/ 6 iunie 2014 pentru pedepasa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi menţine ca valabil mandatul de executarea pedepsei inchisorii  nr.158/2013  emis la 12 dec.2014 în baza deciziei penale nr.367/RC/11.12.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie  prin care a fost majorată durata pedepsei închisorii la care a fost condamnat R. R. F. la 3 ani şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 275 al. 3 Cpp, cheltuielile de judecata  efectuată în prezenta cauză răman in sarcina statului.

Postat 30.04.2015