Acţiune în constatare. condiţii de operare a accesiunii artificiale imobiliare

Hotărâre 3 din 07.11.2013


ACŢIUNE ÎN CONSTATARE. CONDIŢII DE OPERARE A ACCESIUNII ARTIFICIALE IMOBILIARE

Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata sub nr. …./200/22.05.2012 pe rolul acestei instante, reclamantii CM si CBau formulat in contradictoriu cu paratul MUNICIPIUL BUZAU PRIN PRIMAR actiune in constatare solicitand sa le fie consfintit dreptul de proprietate asupra extinderii balconului edificat la imobilul apartament 3 situat in ……, proprietatea lor, conform contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. …./17.06.2009 de catre BNP Vasile Victor, constructie pe care a executat-o fara a poseda autorizatie de construire, balconul fiind construit din piloni si placa beton, inchis cu termopan. Au evaluat imobilul la suma de 5000 de lei.

In motivarea cererii a aratat ca in anul 2009 a achizitionat apartamentul cu nr. 3 conform contractului de vanzare-cumparare susmentionat, dreptul de proprietate fiind inscris in cartea funciara nr. … a mun. Buzau.

A aratat in continuare ca in anul 2010, intrucat la momentul achizitionarii apartamentului aveau un balcon mic, iar apartamentele de la etajele superioare au balcon pe toata lungimea lor, au extins balconul, constructie edificata pe piloni de beton si placa, inchis cu termopan, respectand aliniamentul cu cel de la etajele superioare.

In drept au invocat dispozitiile art. 111 C.p.c. si art. 491-492 C.civ.

In dovedirea cererii au inteles sa se foloseasca de proba cu acte si cu martori.

Au anexat cererii urmatoarele inscrisuri, in fotocopie: carti de identitate, Dispozitia nr. …./27.04.2010, contract de vanzare-cumparare, incheierea de carte funciara nr. …./18.06.2009, releveu apartament, Dispozitia nr. …./27.04.2010.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 411 lei (fila 17) si 3 lei timbru judiciar.

Paratul a formulat note de sedinta (fila 18) solicitand instantei sa puna in vedere reclamantilor sa depuna o schita/expertiza tehnica de specialitate pentru a se vedea regimul juridic al terenului, daca aceasta constructie ocupa domeniul public sau privat al mun. Buzau, daca este amplasat pe spatiul verde sau nu, avand in vedere dispozitiile art. 1 si 2 din HCL nr. 41/1995.

A mai precizat ca daca suprafata de teren ocupa trotuarul din jurul blocului, care este proprietatea indiviza a tuturor locatarilor din respectivul imobil, calitate procesuala pasiva au ceilalti coproprietari, si nu Municipiul Buzau.

Instanta a incuviintat pentru reclamanti proba cu inscrisuri, proba cu un martor si proba cu expertiza tehnica specialitatea constructii.

Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata reclamantii au solicitat instantei sa constate ca sunt proprietarii imobilului extindere balcon in temeiul accesiunii imobiliare artificiale.

Instanta va stabili pentru inceput legea aplicabila.

Coroborand dispozitiile art. 6 alin. 2 C.civ. din 2009 cu cele ale art. 58 din Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a Codului Civil, instanta apreciaza ca legea aplicabila in domeniul accesiunii imobiliare artificiale este legea in vigoare la data producerii imprejurarii care atrage incidenta acesteia.

In consecinta, vazand ca potrivit sustinerilor reclamantilor, constructiile au fost edificate in anul 2010, legea aplicabila cauzei este Codul civil din 1864.

Potrivit dispozitiilor art. 492 C.civ. 1864 orice constructie facuta in pamant sau asupra pamantului este prezumata a fi facuta de proprietarul acelui pamant, cu materialele sale, pana se va dovedi contrariul.

Prezumtia relativa prevazuta de textul de lege vizeaza faptul material al construirii, situatie premisa constatarii dreptului de proprietate prin accesiune. Dreptul de proprietate asupra constructiei nu se dobandeste prin simplul fapt al edificarii acesteia.

Proprietarul terenului este singurul in masura sa invoce dobandirea dreptului de proprietate asupra constructiei prin accesiune, constructorul dobandind un drept de creanta al carui obiect este determinat in functie de credinta cu care actioneaza in momentul edificarii constructiei.

Din contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. …./17.06.2009 de catre BNP Vasile Victor (fila 8) rezulta ca reclamantii sunt proprietarii imobilului apartament ., dreptul de proprietate fiind inscris in cartea funciara nr. …., avand nr. cad. ….-C1-U3 (fila 10 verso).

Din declaratia martorului MC (fila 30) coroborata cu concluziile raportului de expertiza intocmit de expert Dascalescu Ioan si inregistrat la BLETC sub nr. …./08.05.2013 (fila 39) rezulta ca reclamantii sunt cei care au edificat constructiile constand in extindere balcoane, constructii identificate prin raportul de expertiza.

Din acelasi raport de expertiza rezulta ca balcoanele au fost executate de catre reclamanti pe domeniul public.

La solicitarea instantei privind regimul juridic al terenului pe care au fost edificate constructiile, Primaria Mun. Buzau a comunicat, prin adresa nr. …./06.11.2013 (fila 93), faptul ca terenul este proprietatea publica a mun. Buzau, conform Hotararii Guvernului nr. 1348/2001, anexa nr. 2, pozitia 1616.

Astfel, instanta apreciaza ca reclamantii nu pot invoca dobandirea dreptului de proprietate asupra constructiei prin accesiune imobiliara artificiala, atat timp cat nu sunt si proprietarii terenului pe care a fost edificata.

In consecinta, va respinge ca neintemeiata cererea de chemare in judecata.