Respingerea cererii de intabulare în lipsa dovezii plăţii impozitului

Faptul că impozitul este datorat şi în cazul transferului dreptului de proprietate urmare a executării silite  rezultă şi din dispoziţiile art. 771 alin. 6 din Codul fiscal prin raportare la art. 151 indice 7 din HG nr.44/2004, unde se prevede că fostul proprietar  executat silit,  are obligaţia de a declara  venitul la organul fiscal competent, în termen de 10 zile. Ulterior expirării termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului şi emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentaţiei aferente transferului.

Astfel, în situaţia în care contribuabilul nu achită impozitul datorat, persoana fizică care a dobândit dreptul de proprietate prin act de adjudecare şi în patrimoniul căreia s-a transferat dreptul de proprietate are posibilitatea să plătească, în numele debitorului, impozitul aferent.

Mai mult, legislaţia în materie nu face nicio diferenţiere între transferul dreptului de proprietate în mod voluntar şi transferul dreptului de proprietate atunci când este vorba de înstrăinări silite, aspect care reiese şi din modificarea adusă Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin Hotărârea Guvernului nr. 1620/2009, respectiv pct. 151 indice 2.

Nu se poate  reţine neconformitatea legii  interne cu  Convenţia europeană, în ceea ce priveşte respectarea dreptului de proprietate al adjudecatarului, astfel că  respingerea cererii de intabulare în lipsa dovezii plăţii impozitului apare ca fiind legală.

 Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 9760/2013, pronunţată în dosarul nr. 4892/190/2013

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamantul M.V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B.A., B.M. şi OCPI B.N., să se dispună modificarea încheierii de respingere nr. 12294/11.04.2013 în sensul admiterii cererii de înscriere a dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului apartament înscris în cf 19221/8, nr. cad.13438-C2-U8 Bistriţa, cadastral 13438-C2-U8, în baza actului de adjudecare din dosar execuţional nr.603/EX/2010 al executorului judecătoresc M.M..

În motivare se arată că reclamantul, în baza actului de adjudecare emis de executorul judecătoresc M.M., asupra imobilului apartament înscris în cf 19221/8 nr. cad.13438-C2-U8 Bistriţa, cadastral 13438-C2-U8, din dosar execuţional nr. 603/EX/2010 al executorului judecătoresc M.M., reclamantul a dobândit dreptul de proprietate, dar înscrierea în cf a dreptului astfel dobândit a fost respinsă motivat de faptul că nu s-a făcut dovada plăţii impozitului pe tranzacţie. Împotriva încheierii de respingere, acesta a depus plângere care a fost respinsă, motiv pentru către a formulat prezenta plângere în instanţă.

Reclamantul consideră că actul de adjudecare emis conţine toate elementele prevăzute de art. 516 Cod procedură civilă. Ca urmare a eliberării actului de adjudecare, reclamanta a înaintat o cerere de intabulare la OCPI Bistriţa, la care a anexat actul de adjudecare şi decizia de impunere pentru plata impozitului de către fostul proprietar al imobilului, cerere care a fost respinsă motivat de faptul că nu s-a făcut dovada plăţii impozitului pe transfer.

Dispoziţiile art. 77 ind. 1 al. 1 şi 3 din Codul fiscal, apreciază reclamantul că nu sunt aplicabile procedurii de executare silită imobiliară ci tranzacţiilor imobiliare. În sensul legii, executarea silită nu poate fi considerată o tranzacţie imobiliară pentru că nu există vânzător-cumpărător, vânzarea bunului se produce ca urmare a licitaţiei şi nu ca urmare a acordului de voinţă.

Al. 1 al. art. 77 ind. 1 stabileşte modul de calcul al impozitului datorat de contribuabil "...la transferul dreptului de proprietate (...) prin acte juridice între vii", iar al. 3 al aceluiaşi articol prevede impozitul declarat de moştenitori în cazul transmiterii dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlu de moştenire dacă succesiunea nu este dezbătută şi finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii.

Normele metodologice emise pentru aplicarea art. 77 ind. 1 din actul normativ defineşte la pct. 151 ind. 2 lit. a noţiunea de contribuabil prevăzând că "... în cazul transferului dreptului de proprietate (...) prin acte juridice între vii contribuabil este cel din patrimoniul cărui se transferă dreptul de proprietate (...) cu excepţia transferului prin donaţie ", iar în cazul transferului dreptului de proprietate pentru cauză de moarte (...) calitatea de contribuabil revine moştenitorilor (...)".

Faţă de aceste prevederi, rezultă că niciuna dintre situaţiile generatoare ale obligaţiei de plată a impozitului expres şi limitativ stabilite  prin art. 77 ind. 1 al. 1 şi 3 Cod fiscal, nu se încadrează procedura executării silite imobiliară şi în mod evident, faptul că nici adjudecatarul reclamant şi nici debitorul al cărui imobil a fost vândut la licitaţie publică nu au calitatea de contribuabil în sensul legii.

Art. 77 ind. 1 prevede obligaţia de plată a impozitului, în primul rând pentru transmiterea dreptului de proprietate imobiliară prin acte juridice între vii. Pe baza dispoziţiilor Codului civil, doctrina şi practica judiciară au definit unitar şi constant de-a lungul timpului, actul juridic civil ca reprezentând manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice. Ori vânzarea la licitaţie publică se realizează "silit" prin constrângere, de către organele abilitate ale statului în baza unui titlu executoriu şi în contra voinţei proprietarului debitor, neputându-se confunda sau asimila din punct de vedere juridic, manifestării libere de voinţă specifică actului juridic civil.

Dacă s-ar aplica legea în sensul în care a aplicat-o OCPI atunci se descurajează finalizarea executărilor silite şi nimeni nu ar mai vrea să adjudece un bun deoarece nu îl poate intabula în cf, astfel că unele sentinţe nu şi-ar mai avea finalitate rămânând doar o iluzie în ceea ce priveşte recuperarea sumelor datorate.

În drept s-au invocat prevederile art. 50 din Legea 7/1996, art. 77 ind. 1 Cod fiscal şi art. 151 din. 2 din HG44/2004.

În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 7-8, 19-24) şi s-a solicitat acvirarea dosarului nr. 9673/2013 al OCPI B.N..

Deşi au fost legal citaţi, pârâţii B.A. şi B.M. nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa a reţinut următoarele :

Prin cererea înregistrată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B.N. – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa sub nr. 9673/2013 (f. 53-55 dosar fond), petentul M.V.I. a solicitat întabularea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra imobilului apartament înscris în CF 19221/8, nr. cad. 13438-C2-U8 Bistriţa, fosta proprietate lui B.A. şi B.M., în baza actului de adjudecare din 04.12.2012, emis de BEJ M.M. în dosarul execuţional nr. 603/2010 (f. 56-57).

Prin Încheierea de respingere nr. 9673 (f. 50 dosar fond), Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B.N. – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa a dispus respingerea cererii petentului cu privire la imobilul cu nr. cad. 13438-C2-U8, înscris în CF 19221/8 B, motivat de faptul că petentul nu a ataşat cererii sale şi dovada achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate. 

Ulterior, la data de 11.04.2013, petentul a formulat cererea de reexaminare nr. 12294/2013 (f. 47-49 dosar fond) care a fost subsecvent respinsă de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B.N. – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară B prin Încheierea de respingere nr. 12294/2013 (f. 7-8 dosar fond), reiterându-se motivele invocate în primul act de respingere, respectiv registratorul a dispus respingerea cererii de intabulare a imobilului, motivat de faptul că, la actul depus, nu a fost ataşată şi dovada achitării impozitului pe transferul dreptului de proprietate prevăzut de art. 77 ind. 1 din Codul fiscal.

Instanţa de fond a reţinut că ultima teză a alin. 6 al art. 77 ind. 1 din Codul fiscal prevede că „Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului".

Totodată, Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 conţin la pct. 1512 dat în aplicarea art. 77 ind. 1 din Codul Fiscal următoarele definiţii: „e) prin transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia se înţelege înstrăinarea, prin acte juridice între vii, a dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia, indiferent de tipul sau natura actului prin care se realizează acest transfer: vânzare-cumpărare, donaţie, renta viageră, întreţinere, schimb, dare în plată, tranzacţie, aport la capitalul social, inclusiv în cazul când transferul se realizează în baza unei hotărâri judecătoreşti şi altele asemenea".

Totodată pct. 151 indice 7 din aceleaşi Norme, prevede, la ultimul alineat, că „în cazul transferurilor prin alte modalităţi decât procedura notarială sau judecătorească, contribuabilul are sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, în termen de 10 de zile, inclusiv, de la data transferului, în vederea stabilirii impozitului, în condiţiile legii… în cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalităţi decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului şi emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentaţiei aferente transferului".

Astfel, în situaţia în care contribuabilul nu achită impozitul datorat, persoana fizică care a dobândit dreptul de proprietate prin act de adjudecare şi în patrimoniul căreia s-a transferat dreptul de proprietate are posibilitatea să plătească, în numele debitorului, impozitul aferent.

Potrivit art. 563 alin. 1 lit. d din Codul de procedură civilă executorul judecătoresc are obligaţia de a achita „creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale", iar potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (2) indice 6 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "în situaţia în care plata se efectuează de către o altă persoană decât debitorul, dispoziţiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător".

Prin raportare la prevederile Noului Cod civil (care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011 şi care, la art. 6 al. 2 prevede expres aspectul că „actele şi faptele juridice ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”, deci a fost aplicabil speţei pendinte), au devenit aplicabile prevederile art. 1472 din acest act normativ potrivit cărora „Plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terţ în raport cu acea obligaţie".

Cu alte cuvinte, orice persoană, chiar un terţ faţă de raportul obligaţional, poate efectua o plată valabilă. De regulă, plata este făcută de însuşi debitorul raportului juridic obligaţional, direct sau prin reprezentant. Dar, spre deosebire de art. 1093 C. Civ., art. 1472 din Noul Cod Civil nu se referă la situaţii concrete determinate de calităţi speciale ale solvensului (co-obligaţi sau fideiusori), motiv pentru care, raportat la cele arătate anterior, a reieşit că dispoziţiile Codului de procedură fiscală au fost în acord cu cele ale Codului civil, respectiv au permis efectuarea plăţii obligaţiilor fiscale de către o terţă persoană, iar apoi, având în vedere prevederile art. 1517 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 563 alin. 1 lit. d din Codul de procedură civilă, această plată a putut fi efectuată de organul de executare silită, în situaţia de faţă executorul bancar, această sumă urmând a fi inclusă în cheltuielile de executare, sau de către cumpărător.

În concluzie, deşi art. 77 ind. 1 din Codul fiscal nu a indicat expres în categoria actelor juridice între vii prin care se realizează transferul dreptului de proprietate şi actul de adjudecare a imobilului, acesta s-a înscris în categoria „alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească" prin care s-a realizat transferul proprietăţii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât normele metodologice fac vorbire de obligaţia organului de executare silită sau cumpărătorului, după caz, de a solicita organului fiscal competent stabilirea impozitului şi emiterea deciziei de impunere. Această sumă, reprezentând contravaloarea impozitului pe transferul dreptului de proprietate, achitată în numele debitorului de către adjudecatar, constituie o creanţă pentru a cărei realizare devin aplicabile prevederile legale în materia executării silite.

Mai mult, legislaţia în materie nu face nicio diferenţiere între transferul dreptului de proprietate în mod voluntar şi transferul dreptului de proprietate atunci când este vorba de înstrăinări silite, aspect care reiese şi din modificarea adusă Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin Hotărârea Guvernului nr. 1620/2009, respectiv pct. 151 indice 2.

S-a reţinut că, în ceea ce priveşte legislaţia în materie de publicitate imobiliară prin care este prevăzută obligaţia de a prezenta dovada plăţii impozitului pe transferul dreptului de proprietate, în aplicarea prevederilor art. 77 ind. 1 Cod fiscal, prin art. 47 din Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 784/2011 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 633/2006, anexa nr. 10 la regulament se înlocuieşte cu anexa nr. 4 la prezentul ordin. Această anexă cuprinde modelul încheierii de carte funciară de respingere în cadrul căreia este prevăzută obligaţia precizării, atunci când este cazul, a verificării îndeplinirii obligaţiei de plată a impozitului prevăzut de art. 77 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond a menţionat că, din analiza art. 77 ind. 1 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi a art. 151 ind. 7 alin. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice da aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reiese că verificarea îndeplinirii acestei obligaţii de către registratorii de carte funciară presupune verificarea existenţei deciziei de impunere emise de organul competent şi dovada achitării impozitului.

Conform prevederilor art. 48 alin. 1 lit. a şi g din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care registratorul admite cererea, dispune întabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul în baza căruia se solicită înscrierea este încheiat cu respectarea condiţiilor de formă prevăzut de lege şi sunt îndeplinite alte prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competenţa registratorului.

Instanţa de fond a înlăturat susţinerea petentului în sensul că autorizarea de către instanţă a conduitei OCPI în sensul respingerii înscrierilor de CF motivat de faptul că nu a fost achitat impozitul aferent transferului dreptului de proprietate, ar putea descuraja achiziţionarea de bunuri prin procedura licitaţiei publice întrucât, aşa cum rezultă din raţionamentul juridic expus anterior, acesta avea posibilitatea achitării impozitului datorat bugetului de stat, legea neimpunând nicio restricţie în acest sens, respectiv la calitatea persoanei care o efectua.

Aşa fiind şi văzând că, în speţă, nu au fost îndeplinite condiţiile legale pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al petentului în ceea ce priveşte imobilul apartament înscris în CF 19221/8, nr. cad. 13438-C2-U8 Bistriţa, fosta proprietate lui B.A. şi B.M., dobândit prin adjudecare la licitaţia publică în dosarul de executare silită nr. 603/Ex/2010, instanţa a respins plângerea formulată de petent împotriva încheierii de carte funciară nr. 12294 din dosarul nr. 12294/11.04.2013 al Oficiului De Cadastru şi Publicitate Imobiliară B.N..

S-a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul M.V.I., în termen legal, a formulat apel, solicitând admiterea acestuia cu schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii plângerii cu consecinţa modificării încheierii de respingere nr. 12294/2013 si admiterea cererii de înseriere a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului apartament înscris cf 19221/8 cu număr cadastral 13438S-C2-U8, cadastral 13438-C2-U8 Bistriţa, în baza actului de adjudecare al B.E.J. M.M. emis în dosar execuţional nr. 603/2010.

În motivare s-a arătat că în fapt, prin sentinţa atacată s-a respins plângerea reclamantului de modificare a încheierii de respingere în sensul admiterii cererii de înscriere în cf a apartamentului cumpărat la licitaţie publică, motivat de faptul că acesta nu a făcut dovada achitării impozitului pe tranzacţie.

S-a menţionat că, dispoziţiile art. 77 indice 1  din Codul fiscal nu sunt aplicabile în speţa de faţă, deoarece acea aşa zisa tranzacţie s-a efectuat prin procedura de executare silită, sens în care dacă fostul proprietar nu va vrea să plătească niciodată impozitul pe tranzacţie, reclamantul nu va putea niciodată să intabuleze dreptul lui de proprietate, îngrădindu-i-se astfel acest drept.

S-a apreciat că a fost o interpretare greşită a legii, deoarece în sarcina adjudecatarului, legiuitorul a stabilit că acesta are obligaţia doar să solicite emiterea deciziei de impunere. Cererea de înscriere în cf a fost făcuta de adjudecatar, prin urmare dosarul trebuia să conţină ceea ce a avut de făcut adjudecatarul pe lege şi nimic în plus. A se proceda în aceasta manieră s-a apreciat că se adaugă la lege. Atât timp cât legea nu dispune emiterea deciziei de impunere pe numele reclamantului, acesta a crezut că nu i se poate imputa neplata acestei datorii bugetare.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 456 şi 480 Cod procedură civilă.

Pârâţii intimaţi B.A. şi B.M. nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au formulat apărări scrise.

Apelul este nefondat.

Domenii speta

Spete similare