Înşelăciune (art. 215 Cod penal)

Sentinţă penală 36 din 14.03.2014


JUDECĂTORIA BUHUŞI

SENTINŢA PENALĂ Nr. 36/2014

Şedinţa publică de la 14 Martie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE:  A.M. C.

Grefier: L. D. K.

Ministerul Public reprezentat: procuror A. C. F.

Pe rol fiind  judecarea cauzei penale privind pe inculpat ,,,,,,,,,, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (art. 215 Cod penal);

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din 05 martie 2014, fiind consemnate în încheierea din aceea zi.

INSTANŢA

-deliberând-

Asupra cauzei penale de faţă constată că:

Prin adresa nr. 12691/180/2012/06.01.2014 a Judecătoriei Bacău, înregistrată la Judecătoria Buhuşi sub nr. 12691/180/2012/16.01.2014, s-a înaintat spre soluţionare ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de inculpat, dosarul cu nr. 12691/180/2012 al Judecătoriei Bacău.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 1397/P/2011/06.09.2012, s-a dispus punerea in mişcare a acţiunii penale şi trimiterea in judecată a inculpatului …… pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1, 2, 3 C. pen.

S-a reţinut în sarcina sa că în calitate de agent de vânzări la SC A. SRL, la data de 13.01.2011 a indus în eroare reprezentanţii societăţii angajatoare , priin crearea aparenţei lansării unei comenzi din partea unui client al societăţii SC M…. SRL, iar în acest mod a scos din gestiunea societăţii marfă în valoare de 38.202,48 lei, pe care a valorificat-o în interes propriu unui alt client, respectiv SC A… C… SRL.

Inculpatul, legal citat, s-a prezentat în instanţă (la Judecătoria Bacău) asistat de apărător ales şi nu a recunoscut săvârşirea faptei.

În apărare, inculpatul a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi martori, probe ce au fost încuviinţate şi administrate de instanţă, respectiv de judecătoria Bacău.

Partea vătămată SC A… SRL Galaţi, s-a constituit parte civilă la urmărirea penală cu suma de 32202,48 lei, reprezentând prejudiciul produs de inculpat societăţii.

Părţile au fost legal citate, prezentându-se în instanţă doar inculpatul, asistat de apărător ales.

În cauză au fost audiaţi de Judecătoria Bacău, martorii din lucrări.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

 La data de  13.01.2011, în cadrul activităţilor specifice funcţiei de agent de vânzări la SC A….. SRL Galaţi - punct de lucru Bacău, inculpatul l-a încunoştinţat telefonic pe şeful serviciului  vânzări din cadrul societăţii, martorul ……., despre faptul că unul din clienţii SC A….. SRL , respectiv SC M…… SRL cu sediul în com. Podu Turcului, solicită livrarea de oţel  beton. În baza comenzii, acesta din urmă a completat bonul de livrare pentru cantitatea de 13.448 kg oţel beton de diferite dimensiuni, dându-i totodată dispoziţie unui alt salariat, respectiv martorului ………, să completeze factura fiscală. Acesta s-a conformat completând factura fiscală seria 0153456 din 13.01.2011 pentru beneficiarul SC M…… SRL pentru o valoare totală a mărfii de 38.202,48 lei.

Marfa a fost încărcată efectiv în data de 14.01.2011, într-un autocamion al SC A….. SRL, având  numărul de înmatriculare GL 23 ARS/GL 69 ARA, condus de către martorul ……. şi transportată spre sediul societăţii beneficiare.

Pe traseu, acesta din urmă a fost apelat pe telefonul mobil de serviciu cu numărul ….. de către inculpatul ….. Gheorghe (posesor al telefonului mobil de serviciu cu numărul 0…..) care i-a indicat o altă destinaţie decât cea primită iniţial, respectiv la SC A…. C….. SRL, cu sediul  în com. Cleja, jud. Bacău. Martorul ……. s-a conformat dispoziţiilor trasate, descărcând marfa la sediul indicat şi lăsând-o în custodia martorului ……, administratorul societăţii SC A.. C….. SRL.

Pentru a se descărca de gestiune, martorul …… a completat avizul de însoţire a mărfii  nr. 0001437 din 13.01.2011, menţionând ca beneficiar  SC A..C…. SRL, ce nu a fost însă semnată de administratorul societăţii beneficiare, acesta motivând că i-a achitat contravaloarea  acesteia învinuitului …….

Reprezentanţii părţii vătămate SC A…. SRL s-au sesizat după zece zile de la data livrării că marfa nu a fost recepţionată de către SC M….SRL, aşa cum în mod eronat figura în evidenţele contabile.

Martorul …….,  a confirmat că a recepţionat oţelul beton de la inculpatul ….., pentru care a achitat suma de 33.350 lei,fără a i se înmâna nici o chitanţă justificativă. De asemenea acesta a precizat că marfa a fost achiziţionată în calitate de persoană fizică şi în nici un caz în calitate de reprezentant al SC C…… SRL.

Situaţia de fapt a fost reţinută aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul individual de muncă al învinuitului ….., factura fiscală nr. 0153456 din 13.01.2011 emisă de SC A….. SRL pentru SC M…… SRL, avizul de însoţire a mărfii nr. 0001437 din 13.01.2011 emis de SC A…… SRL către SC A……….. C…. SRL, declaraţia reprezentantului SC A….SRL, listingurile convorbirilor telefonice puse la dispoziţie de către SC A…. SRL, bon de livrare din 13.01.2011 către SC M…. SRL, declaraţiile martorilor ….., ……, ……, ………., …….,  procedură de operare-distribuţia mărfurilor la SC A….., fişa postului anexa la contractul individual de muncă ….., fişa postului anexa la contractul individual de muncă ….., foaie de parcurs ….

Astfel, martorul …….., audiat fiind atât la urmărirea penală cât şi la instanţă, a declarat că la data de 13.01.2011, a primit telefonic o comandă de la inculpat, pentru SC M……SRL Podu Turcului, în urma căreia a întocmit bonul de comandă aflat la fila 31 în dosarul parchetului, pe care a trecut codul 53014 al agentului de vânzări …….. Totodată, martorul ……, i-a dat dispoziţie martorului ……., să completeze factura fiscală pentru beneficiarul SC M……, valoarea totală a mărfurilor comandate fiind de 38202,48 lei.

Martorul G…… a confirmat faptul că a primit nota de comandă pentru SC M…….de la ……., că a introdus-o în sistemul de operare şi a listat factura aferentă. Aşa cum rezultă şi din menţiunile de pe factura seria BC10 nr. 0153456/13.01.2011, aflată în copie la fila 11 dosar parchet, acelaşi martor a întocmit factura, pe care de asemenea a trecut codul numeric alocat inculpatului.

Martorul ….., şoferul care a transportat marfa, a relatat că la data de 14.01.2011, după ce a încărcat marfa, a fost sunat la telefon de inculpat, care i-a comunicat că locaţia de descărcare este SC A….. C…… SRL Cleja şi nu SC M….. SRL Podu Turcului, aşa cum era trecut în factură, motiv pentru care, şoferul a consemnat pe avizul de însoţire a mărfii nr. 1437/13.01.2011 (fila 12 dosar parchet), că „marfa pentru SC M…. SRL Podu Turcului se livrează la SC A….. C…… SRL Cleja – acord telefonic agent cu confirmarea avizului şi facturii de către agent”. Martorul …… a mai declarat că a primit de la inculpat şi SMS prin care acesta i-a confirmat noua locaţie, avizul şi factura, potrivit procedurilor interne ale firmei furnizoare, că a ajuns la SC A….C…. aproximativ în jurul orei 11 şi că nu a primit nici o sumă de bani de la reprezentantul beneficiarului, care a primit şi a descărcat marfa, întrucât factura era făcută pe numele altei societăţi. Martorul a relatat că ulterior a aflat chiar de la acesta din urmă, că i-a plătit inculpatului în numerar contravaloarea mărfii livrate.

În ce-l priveşte pe martorul ……, administratorul SC A…… C……. SRL Cleja, acesta a declarat în esenţă că, urmare a unei discuţii telefonice cu inculpatul, care i-a oferit spre cumpărare marfa facturată către SC M…….. SRL Podu Turcului, motivând că acea societate nu mai are posibilitate de plată, a cumpărat el ca persoană fizică şi nu pe societatea al cărei administrator este, marfa facturată şi i-a plătit direct inculpatului în numerar, suma de 33.350 lei, cu promisiunea din partea acestuia, că va discuta cu cei de la SC M……., să emită o factură către persoana fizică …….., ceea ce nu s-a mai întâmplat ulterior. A mai precizat martorul, că marfa i-a fost adusă de un camion cu sigla SC A……. şi că nu a semnat de primire pe factură, întrucât aceasta nu privea societatea sa. Martorul a susţinut că inculpatul a venit după bani la o jumătate de oră după plecarea şoferului ………..

Convorbirile telefonice purtate de inculpat cu martorii ……….şi ……. în zilele de 13 şi 14.01.2011, sunt confirmate şi de listingurile apelurilor telefonice aflate la filele 19-29 în dosarul parchetului.

Având în vedere toate aceste probatorii, care se coroborează în sensul reţinerii vinovăţiei inculpatului, declaraţia acestuia în sensul că nu a plasat nici o comandă, nu are cunoştinţă despre ea, nu a dat nici o dispoziţie şi nu a încasat personal bani de la numitul ……., apare ca fiind evident nesinceră. Inculpatul a afirmat, fără a produce vreo dovadă în acest sens, că între el şi administratorul SC A…… SRL Bacău al cărei angajat era, ar fi existat o stare conflictuală şi că acesta din urmă l-a ameninţat „că va intra la puşcărie” dacă va pleca din firmă, însă nu a explicat ce interes ar fi avut toţi martorii ale căror declaraţii au fost anterior expuse, să dea declaraţii care nu corespund adevărului.

Inculpatul a încercat să-şi asigure un alibi, în sensul că la data de 14.01.2011 ar fi fost plecat în interes de serviciu la o societate din Oneşti, aspect confirmat de martorii inculpatului – ….. şi ……., care au relatat că în intervalul orar 9.30 – 16.30 inculpatul a fost plecat la SC R…… P…….. SRL Oneşti, unde s-a reparat o centrală. Totuşi, declaraţiile acestor doi martori nu sunt susţinute de nici o dovadă scrisă, cu atât mai mult cu cât martorul …….. a afirmat că a ştampilat foaia de parcurs a inculpatului şi sunt contrazise de majoritatea celorlalte probe. De altfel, împrejurarea că inculpatul ar fi fost plecat la Oneşti în data de 14.01.2011, chiar dacă ar corespunde realităţii, nu face dovada contrară faptelor reţinute în sarcina inculpatului decât în mică măsură, doar în ceea ce priveşte ora la care inculpatul a încasat banii de la martorul ……...

În ce priveşte apărarea inculpatului în sensul că ceilalţi angajaţi ai societăţii vătămate nu au respectat procedurile de operare interne cu privire la livrarea mărfurilor, din înscrisurile depuse în acest sens de inculpat, se confirmă într-adevăr aceste afirmaţii (de exemplu, şoferul …… nu trebuia să accepte dispoziţii de la agentul de vânzări cu privire la traseu, ori predarea mărfii). Aceste aspecte pot cel mult, să antreneze răspunderea altor persoane, însă nu sunt de natură a dovedi nevinovăţia inculpatului.

În drept, faptele inculpatului, astfel reţinute, întrunesc condiţiile constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1 C. pen. 1969 având corespondent în Noul Cod Penal în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 al. 1 N. C. pen.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 5 N. C. pen, deşi limitele de pedeapsă prevăzute de Noul Cod Penal pentru infracţiunea de înşelăciune sunt mai reduse faţă de Codul Penal anterior, în raport de posibilităţile de individualizare a pedepsei şi a modalităţii de executare, instanţa constată că legea mai favorabilă este Codul Penal din 1969, astfel încât, urmează a-l condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii în raport de vechile dispoziţii.

La individualizarea pedepsei, instanţa va avea în vedere periculozitatea socială a faptei şi valoarea relativ mare a prejudiciului, dar şi lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, sens în care va reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a, urmând a reduce corespunzător pedeapsa conform art. 76 lit. c C. pen. 1969, precum si celelalte criterii generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. 1969

Având în vedere faptul că inculpatul nu mai are antecedente penale, instanţa a considerat că pedeapsa aplicată îşi va atinge scopul preventiv-educativ şi fără executarea ei efectivă. Constatând îndeplinite şi celelalte dispoziţii ale art. 81 C. pen. 1969, instanţa va dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei aplicate, urmând ca in temeiul art. 82 C. pen. 1969 să stabilească termenul de încercare.

Instanţa va atrage atenţia inculpatului că în situaţia în care va săvârşi alte fapte penale înlăuntrul termenului de încercare stabilit, în temeiul art. 83 C. pen. 1969 se va dispune revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa aplicată în prezenta cauză, pedeapsă ce se va executa integral alături de pedeapsa aplicată pentru noua faptă.

 În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 al. 2 C. pen. 1969, având corespondent în Noul Cod Penal în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 al. 2 N. C. pen., constând în fapta săvârşită prin folosirea de calităţi mincinoase ori de mijloace frauduloase, instanţa reţine că din probele administrate nu a rezultat folosirea de către inculpat a unor astfel de calităţi ori mijloace, astfel încât, urmează ca în temeiul art. 16 al. 1 lit. a al art. 396 al. 5 N. C. pr. pen., să achite inculpatul pentru această infracţiune, întrucât fapta nu există.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 al. 3 C. pen. 1969, instanţa reţine că prin reformularea textului infracţiunii de înşelăciune, Noul Cod Penal a dezincriminat fapta de înşelăciune în convenţii. Prin urmare, instanţa urmează a face în cauză aplicarea principiului legii mai favorabile şi în consecinţă, în temeiul art. 4 din N. C. pen., al art. 16 pct. 1 lit. b teza I şi al art. 396 al. 5 N. C. pr. pen., va achita inculpatul pentru această infracţiune, fapta nemaifiind prevăzută de legea penală.

În latura civilă, fapta săvârşită şi prejudiciul produs fiind dovedite astfel cum s-a arătat anterior, în temeiul art. 19 cu 397 C. pr. pen. şi 1357 C. civ, inculpatul va fi obligat să plătească părţii civile SC A…….. SRL Galaţi, despăgubiri civile în cuantum de 38202,48 lei.

Întrucât în instanţă inculpatul a fost asistat de apărător ales, se va lua act de acest fapt.

Faţă de condamnarea inculpatului, acesta va fi obligat in temeiul art. 274 al. 1 N. C. pr. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Condamnă inculpatul ……., fiul lui ….., născut la data de …….. în Bacău, jud. Bacău, cu acelaşi domiciliu în str. …….., cetăţean român, fără antecedente penale, CNP ……., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 lit. c C. pen. 1969 şi a art. 5 N. C. pen., la pedeapsa de 5 luni închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen. 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, iar în temeiul art. 82 C. pen. 1969, stabileşte termen de încercare 2 ani şi 5 luni.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969.

În temeiul art. 16 al. 1 lit. a şi art. 396 al. 5 N. C. pr. pen., achită inculpatul pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 2 C. pen. 1969, întrucât fapta nu există.

În temeiul art. 4 N. C. pen. şi al art. 16 al. 1 lit. b teza I şi art. 396 al. 5 N. C. pr. pen., achită inculpatul pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 3 C. pen. 1969, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.

În temeiul art. 19 cu 397 al. 1 N. C. pr. pen şi al art. 1357 N. C. civ., obligă inculpatul să-i plătească părţii civile SC A…… SRL Galaţi, suma de 38202,48 lei despăgubiri civile.

Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art. 274 al. 1 N. C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei către Ministerul Public şi 200 lei către Ministerul Justiţiei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2014.

Preşedinte,  Grefier,

Red. CAM 27.05.2014

Tehnored. CAM/KLD ex.5

03/04.06.2014