Suspendare provizorie a executării silite

Sentinţă civilă 4500/2014 din 25.04.2014


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 4500/2014

Şedinţa publică din 25 aprilie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE : …..

GREFIER  : ……..

******

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea ………, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ….. şi având …….. în contradictoriu cu intimata ………., cu domiciliul în Oradea, str. …….judeţul Bihor, având ca obiect cererea de suspendare provizorie a executării silite.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care :

Instanţa constată că prezenta cauză este la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanţa constată că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

INSTANŢA

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub dosar nr. …../2014, contestatoarea SC …..RL în contradictoriu cu intimata …….. a formulat cerere de  suspendarea provizorie a executării silite pornită la cererea intimatei în baza contractului de comodat nr. ….05.2013 si a încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţata in dos …/2014 de Judecătoria Oradea în baza contractului de comodat nr. …..2013 si a încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţata in dos …./2014 de Judecătoria Oradea, solicitând să se dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea suspendării executării, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că la data de 10.05.2013 a încheiat cu numita ……un contract de comodat autentic, prin care aceasta îi împrumuta in vederea folosinţei ca punct de lucru Societate Comerciala , pe o perioada de 4 patru ani, imobilul situat in ……… compus 3 camere, pivniţa, spaţiu depozitare gunoi si acces la toaleta.

Se mai arată că acest contract de comodat nu este titlu executoriu pentru a se putea proceda la executarea silita in sensul evacuării SC …….. SRL.

In baza art. 2155 si 2157 din codul civil Contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu în condiţiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului. Dacă nu este prevăzut un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai în cazul în care nu se prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul ori întrebuinţarea are un caracter permanent. Ori termenul de restituire este la data de 10.05.2017 iar imobilul este întrebuinţat pentru destinaţia pentru care s-a împrumutat.

Contestatoarea şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, a plătit toate cheltuielile si utilităţile chiar daca a plătit si pentru farmacia si pentru casa pârâtei care sunt legate pe contorul de apă si curent al SC …….. SRL. Mai mult decât atât, contractul deşi intitulat comodat este de închiriere, contestatoarea plătind chirie lunară pârâtei in cuantum de 200 euro , motiv pentru care, dat fiind atitudinea pârâtei care vrea să scoată societatea afară cu orice preţ pentru că are o ofertă mai bună de chirie, va introduce plângere penală pentru evaziune fiscală si înşelăciune.

Arat ca ulterior primirii acestei somaţii a fost chemata de parata ……..in vederea informării cu privire la avantajele medierii, întrucât aceasta doreşte sa rezilieze contractul de comodat încheiat.

Precizează că la momentul la care a închiriat spaţiul si a încheiat contractul de comodat contestatoarea a cumpărat de la nepotul numitei …., numitul …… , afacerea la cheie, anterior datei de 10 mai 2013 nepotul lui ……având un magazin ABC in acelaşi spaţiu. Închirierea spaţiului a fost condiţionată de cumpărarea tuturor utilajelor aflate in imobil, frigidere, vitrine frigorifice, soba de teracotă încorporată in sol, cantar, chiuveta, casa de marcat, scaune, mese, dulapuri, aragaz, butelii aragaz, rotisor, cuptoare cu microunde, friptoza, boiler electric, feliator mezeluri, reclama luminoasa, contra sumei de 5200 euro, achitata in totalitate. Chiar în contractul acesta se arata ca suma aferenta chiriei este de 200 euro care vor fi achitaţi proprietarei. Se mai arată că au fost vândute si bunurile încorporate in sol si care nu pot fi demontate .

Administratorul societăţii contestatoare a închiriat acest spaţiu având un plan economic pentru societatea sa, a plătit atât datorită vadului si a siguranţei că in patru ani de zile , îşi va recupera investiţia.

A realizat lucrări de îmbunătăţire a spaţiului si a solicitat efectuarea de releveuri si a plătit pentru ca spaţiul închiriat sa obţină autorizaţie de funcţionare in alimentaţie, spaţiul figurând anterior in CF ca si garaj, neavând autorizaţie. Acum ca numita P…… a observat că dat fiind existenta autorizaţiei ar putea obţine o chirie mai mare, încearcă sa o dea afara cu orice preţ.

In legătura cu ultima factura de apa in suma de 1560 lei, pe care ca niciodată …….. a plătit-o ea, fără ca termenul de scadenta să fi trecut, arată ca societatea contestatoare a plătit toate facturile la utilităţi inclusiv apa iar în legătura cu ultima factură, a depus anterior o cerere pentru a se verifica la faţa locului si scădea factura pentru că a existat o scurgere, o defecţiune. La aceasta cerere i s-a răspuns la patru - cinci zile după ce numita …………. achitase deja factura, deşi termenul nu era scadent. Societatea contestatoare nu s-a sustras de la plată, nu a spus că nu plăteşte, dar pârâta nici măcar nu l-a anunţat că va plăti ea, a făcut aceasta doar pentru a avea un motiv de reziliere a contractului şi de a susţine că nu-şi îndeplineşte obligaţiile pentru a o putea evacua.

Arată că urgenţa este justificată, in cazul unei evacuării din imobil, in termen foarte scurt societatea contestatoare trebuie să părăsească spaţiul, să preia toate bunurile cumpărate, să găsească un alt spaţiu comercial autorizat cu un vad similar pentru a-şi putea desfăşura activitatea, mai mult să schimbe toate actele firmei, s obţină alte autorizaţii, să investească din nou intr-un alt spaţiu pentru a-1 face funcţionabil din punct de vedere al protecţiei muncii. Să închirieze spatii de depozitare pentru bunurile care deservesc activitatea firmei, sa concedieze angajaţii până la momentul la care îşi va găsi si autoriza funcţionarea unui alt spaţiu comercial, toate acestea prejudiciind grav activitatea pe care de altfel din punct de vedere financiar este posibil sa nu o mai poată desfasura. Se mai arată că a închiriat acest spaţiu pe patru ani calculând că în atâta timp îşi va recupera cel puţin investiţia si cheltuielile.

Acest contract nu este titlu executoriu in temeiul art. 2157 cod civil fiind inadmisibilă evacuarea in baza acestui contract, de altfel şi pârâta cunoaşte acest lucru motiv pentru care va introduce cerere de reziliere a contractului la Judecătoria Oradea aşa cum a informat contestatoarea la şedinţa de mediere la care a invitat-o. Pe de alta parte, apreciază că ar fi nevoie si de lămuriri în ce priveşte înţelesul si aplicarea titlului executoriu. In drept art.718 al 7 cod procedură civilă,  2155 -2157 cod civil.

La cerere s-au anexat înscrisuri doveditoare: dovada comunicare acte de procedura, înştiinţare, somaţie, încheiere 4055/2014, contract de comodat, contract de avans, contract de vânzare - cumpărare, proces verbal de predare a chiriei, copie cf, releveu plăcintărie Sc R…….., copii chitanţe si facturi, certificat de informare mediere, certificat de înregistrare şi act constitutiv.

Analizând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Conform art. 718 alin. 7 cod proc. civ., în cazuri urgente şi dacă s-a plătit cauţiunea în cuantumul prevăzut de art. 718 alin. 2 Cod proc. civ., instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare.

Prin urmare, pentru admiterea unei cereri de suspendare provizorie se impune a fi verificată îndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii susmenţionate: existenţa unei cereri de suspendare de drept comun, plata cauţiunii legale (cu excepţia situaţiilor în care contestatorul este scutit de această obligaţie) şi existenţa unei urgenţe.

Pe rolul Judecătoriei Oradea sunt înregistrate dosarele nr. …/271/2013  şi nr. …/271/2014 între aceleaşi părţi, având ca obiect contestaţie la executare respectiv suspendarea de drept comuna executării silite, iar cu privire la plata cauţiunii instanţa reţine că, fără a i se solicita acest lucru, petenta a depus dovada consemnării la …… a unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei (chitanţa …. şi recipisa …. ambele din data de 16.04.2014), prin urmare primele două condiţii sunt formal îndeplinite.

În privinţa urgenţei instanţa reţine că pentru orice debitor urmărit întotdeauna o executare silită mai mult sau mai puţin iminentă este de natură a-i crea îngrijorare, însă urgenţa nu trebuie apreciată doar din perspectiva intereselor debitorului, ci şi din punctul de vedere al creditorului care deţine în favoarea sa un titlu executoriu cu privire la care executarea a fost încuviinţată de instanţele judecătoreşti.

În cazul de faţă petenta contestatoare este supusă unei iminente executări silite constând în evacuarea dintr-un imobil proprietatea intimatei creditoare, pe care îl deţine în baza unui contract de comodat nr. 753/10.05.2013 încheiat sub formă autentică la B.N.P. …...

Analizând încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 4055/24.03.2014 pronunţată în dosarul nr. 7285/271/2013 al Judecătoriei  Oradea, se constată că deşi s-a încuviinţat executarea silită în baza titlului executoriu constând în contractul de comodat nr. …10.05.2013, în drept s-au reţinut temeiul juridic referitor la caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit încheiate cu instituţiile bancare de creditare (art. 120 din OUG 99/2006), iar conform dispozitivului s-a autorizat creditorul să treacă la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, fără a se indica în concret în ce constă obligaţia pe care debitorul poate fi obligat să o execute silit.

Potrivit somaţiei emise de BEJ ….., contestatorului i s-a solicitat să evacueze spaţiul situat în Oradea, str. …...

Prin urmare trebuie analizat dacă contractul de comodat poate constitui  titlu executoriu pentru evacuarea comodatarului şi în ce condiţii.

Aşa cum a arătat şi contestatoarea, potrivit prevederilor art. 2157 cod civil „(1) În ceea ce priveşte obligaţia de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condiţiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului. (2) Dacă nu s-a stipulat un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai în cazul în care nu se prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul ori întrebuinţarea prevăzută are un caracter permanent.”.

În cazul de faţă însă, deşi în contractul părţilor nu s-a indicat expres o dată anume la care trebuie restituit spaţiul, s-a stipulat un termen de valabilitate a contractului (4 ani de la încheiere) pe perioada căruia intimata comodantă s-a obligat să-i asigure contestatorului, în anumite condiţii, folosinţa bunului. Prin urmare aşa cum indică şi contestatoarea termenul de restituire nu s-a împlinit încă, deci nu poate fi vorba de această obligaţie.

În contract s-a prevăzut şi posibilitatea rezilierii unilaterale la iniţiativa oricărei părţi, dar clauza nu îmbracă forma unui pact comisoriu expres de gradul IV, prin urmare nici această situaţie nu se poate să fi intervenit, deoarece în cazul în care s-ar fi obţinut o hotărâre judecătorească prin care să se dispună rezilierea, atunci executarea silită ar fi fost încuviinţat în baza acesteia şi nu în baza contractului de comodat.

Potrivit contractului pe lângă obligaţia de restituire contestatorul şi-a mai asumat şi alte obligaţii (ca de exemplu de conservare a bunului, de plată a cheltuielilor locative curente), dar pentru acestea în principiu contractul de comodat nu poate constitui titlu executoriu.

Prin urmare instanţa trebuie să tragă concluzia că în aparenţă contestatorul riscă o evacuare iminentă din spaţiu în condiţiile în care nu există un titlu executoriu împotriva sa prin care să i se stabilească această obligaţie, situaţie care ar putea să-i pricinuiască petentei contestatoare prejudicii majore şi ireversibile şi care este apreciată de instanţă ca fiind suficient de urgentă pentru a justifica admiterea cererii.

Pentru motivele susmenţionate, instanţa va admite cererea formulată de petenta contestatoare şi va dispune suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuţional nr. ./2014 al BEJ ….., până la soluţionarea cererii de suspendare pe drept comun formulate în cadrul dosarului nr. 9387/271/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea şi având ca obiect suspendare de drept comun.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea SC …….în contradictoriu cu intimata …

Suspendă provizoriu executarea silită în dosarul execuţional nr. …E/2014 al BEJ … cu sediul în Oradea, până la soluţionarea cererii de suspendare pe drept comun formulate în cadrul dosarului nr. ……7/271/2014  aflat pe rolul Judecătoriei Oradea şi având ca obiect suspendare de drept comun.

Fără cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.04.2014.

PREŞEDINTE GREFIER

….

….