Emiterea unui ordin de protecţie în cazul concubinilor

Textul articolului 5 lit. c din Legea nr. 217/2003 republicată prevede ca o condiţie pentru emiterea ordinului de protecţie în cazul concubinilor prezenţa elementului de fapt al convieţuirii actuale a acestora, respectiv la momentul judecării cererii având acest obiect.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 336/2014, pronunţată în dosarul nr. 11858/190/2013

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.12.2013 sub nr. de mai sus, reclamanta MC a solicitat în contradictoriu cu pârâtul ŞM,, emiterea unui ordin de protecţie împotriva acestuia.

În motivare a arătat că a întreţinut o relaţie de concubinaj cu pârâtul începând din anul 2010 , relaţia încetând în anul 2012. În perioada concubinajului cei doi au locuit împreună la locuinţa reclamantei din B, str. NT, nr. 52. Destrămarea relaţiei s-a datorat pârâtului care este un individ violent şi posesiv. După separarea de pârât a fost ameninţată de acesta cu moartea şi cu incendierea locuinţei, a lovit-o, înjurat-o şi insultat-o. Astfel a fost nevoită să formuleze plângeri penale împotriva acestuia şi să solicite intervenţia organelor de ordine. În dosarul civil nr. 604/190/2013 a obţinut un ordin de protecţie împotriva pârâtului pentru o perioadă de 6 luni , în acest pronunţându-se sentinţa civilă nr. 1130/2013 ale cărei efecte erau încetate la data promovării prezentei acţiuni. Pârâtul nu a respectat ordinul de protecţie menţionat , fiind întocmite două dosare penale în care acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.

În drept a precizat prevederile art. 26 din legea 21772003 şi în probaţiune a solicitat proba cu înscrisuri şi proba testimonială.

Pârâtul nu s-a prezentat la termenele de judecată nu a depus întâmpinare, asistenţa juridică obligatorie i-a fost asigurată prin avocat desemnat de Baroul B.N..

La termenul din 23.01.2013 instanţa a ridicat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului raportat la prevederile art. 5 litera c din legea 217/2003, ocazie cu care reprezentanta reclamantei a solicitat respingerea excepţiei în timp ce reprezentantul pârâtului şi al Ministerului Public au solicitat admiterea excepţiei, instanţa rămânând în pronunţare pe excepţie.

Analizând actele de la dosar instanţa a reţinut cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului :

În cauză, aşa cum prevede şi denumirea Legii nr. 217/2003 , respectiv „pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie”, domeniul de aplicare nu este unul general, ci priveşte violenţa în familie.

Pentru aprecierea sferei persoanelor ce pot fi subiecte active şi pasive ale acţiunii privind emiterea ordinului de protecţie elocvent este art. 5 din Legea 217/2003, care defineşte prin enumerare noţiunea de membru de familie, respectiv: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc; tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului; reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

În cauză, conform susţinerilor reclamantei, necontestate de pârât şi dobândind valoare probatorie conform art. 255 alin. 2 din cod procedură civilă, părţile au avut o relaţie de concubinaj din 2010 până în 2012, relaţie care în prezent nu mai există.

Astfel, analiza cu privire la excepţie va privi litera c) a art. 5 din Legea nr. 217/2003, care se referă la concubini. Analizând din punct de vedere literar textul amintit, s-a reţinut că verbele folosite în acest text sunt folosite la timpul trecut şi respectiv prezent. Mai exact, când legiuitorul se referă la persoanele cu relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii foloseşte verbul la timp perfect compus , iar când se referă la convieţuirea lor foloseşte verbul la timpul prezent, respectiv „convieţuiesc”. Pentru ca pârâtul din prezenta cauză să aibă calitate procesual pasivă ar trebui să fie îndeplinite două condiţii : 1) să fi stabilit cu reclamanta relaţii asemănătoare celor dintre soţi, condiţie îndeplinită în cauză şi 2) convieţuirea să fie actuală, condiţie neîndeplinită în cauză, conform susţinerilor reclamantei, necontestate de pârât, relaţia de concubinaj între părţi s-a încheiat în anul 2012, în timp ce prezenta acţiune a fost promovată în data de 10.12.2013, la aproape un an după ce relaţia de concubinaj s-a destrămat.

Reţinerea instanţei cu privire la faptul că pârâtul nu are calitate procesual pasivă motivat de lipsa convieţuirii actuale cu reclamanta este întărită de modul în care legiuitorul, referindu-se la situaţia dintre soţi la litera b din art. 5 din legea 217/2003, foloseşte pentru a defini noţiunea de membru de familie următoarea formulare: „soţul /soţia şi sau fostul soţ/fosta soţie”. Este uşor de observat că prin tehnica legislativă folosită, legiuitorul, definind noţiunea de membru de familie cu privire la persoanele ce la un moment dat s-au căsătorit, nu mai foloseşte ca în cazul situaţiei concubinilor sintagma finală „în cazul în care convieţuiesc”. În consecinţă, dacă legiuitorul ar fi dorit ca sfera subiectelor pasive ale acţiunii de emitere a unui ordin de protecţie să includă şi foştii concubini, ar fi folosit ca în cazul soţilor noţiunile de „ fost/fostă” ori ar fi folosit verbul a convieţui la formele de perfect compus şi prezent alternativ , respectiv „ au convieţuit/convieţuiesc”. Astfel, este evident că pârâtul în cauză nu are calitate procesual pasivă cât timp nu mai convieţuieşte cu reclamanta, legiuitorul reglementând expres în situaţiile în care le-a apreciat ca fiind supuse domeniului de aplicare a noţiunii de membru de familie cu privire la alte categorii de persoane, chiar dacă legătura dintre persoane nu mai este actuală, prin folosirea noţiunii de „fost/fostă”.

Având în vedere că reclamanta a pierdut procesul, aceasta a fost obligată să suporte cheltuielile avansate de stat pentru asigurarea asistenţei judiciare obligatorie a pârâtului, şi a fost obligată să plătească în favoarea statului aceste cheltuieli.

Împotriva sentinţei expuse a declarat apel, în termen legal, reclamanta MC, prin care a solicitat admiterea acestuia, anularea hotărârii şi, rejudecând, să se respingă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului ŞM şi, în urma încuviinţării probaţiunii testimoniale, să se admită acţiunea introductivă ca fiind întemeiată, pentru motivele ce urmează.

Reclamanta a formulat cererea pentru instituirea unui nou ordin de protecţie împotriva pârâtului, întrucât, dată fiind relaţia lor de concubinaj, pârâtul, deşi ea nu mai doreşte să convieţuiască cu el dată fiind atitudinea sa agresivă, refuză cu obstinaţie să accepte ideea separării, intră în locuinţa reclamantei cu cheie potrivită, obligându-o să îl accepte ca şi concubin, iar la refuzul reclamantei o ameninţă, o loveşte, motiv pentru care a şi formulat mai multe plângeri penale împotriva pârâtului şi a solicitat ordinul de protecţie atât în urmă cu un an (când i s-a admis cererea), cât şi în prezentul dosar.

Instanţa de fond a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a admis-o, respingând cererea introductivă fără a intra în judecarea fondului.

Apreciază că hotărârea instanţei de fond este greşită. Este real că pârâtul nu mai convieţuieşte în prezent cu reclamanta, dar această situaţie se datorează în mod exclusiv fricii acestuia de consecinţele legale – întrucât a încălcat primul ordin de protecţie. Împotriva acestuia a fost pornită urmărirea penală în două dosare penale pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti

Totodată, reclamanta a formulat o nouă cerere pentru emiterea ordinului de protecţie, tocmai pentru a-l determina să nu mai intre peste ea în casă, să nu o mai hărţuiască pe stradă când se întâlnesc, să nu o mai sune.

În înţelesul art. 5 lit. c din Legea nr. 217/2003 republicată, sunt consideraţi membrii de familie persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, în cazul în care convieţuiesc. Această prevedere trebuie însă analizată în contextul emiterii primului ordin de protecţie, când pârâtul locuia în locuinţa reclamantei, însă, în prezent, lipsa convieţuirii se explică doar prin prisma temerii acestuia de consecinţele legii, altfel acesta ar intra imediat în locuinţa acesteia, obligându-o să îl accepte împotriva voinţei sale.

A depus la dosar rezoluţia procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului şi aplicarea unei sancţiuni administrative (amendă în cuantum de 600 lei) pentru încălcarea primului ordin de protecţie. În conţinutul rezoluţiei se face precizarea că pârâtul ŞM a intrat în curtea apelantei şi (deşi se menţionează că doar s-au certat, fără a se specifica motivul, ea i-a interzis să intre în casă, el a refuzat) dacă nu ar fi apelat serviciul de urgenţă 112 cu siguranţă nu ar fi putut să-l oprească să intre în casă.

Din experienţa anterioară, de câte ori a reuşit să intre în casă, a agresat-o cu intenţia de a o omorî. Nu de puţine ori a strigat că va muri din mâna lui, că el va fi călăul ei. În aceste împrejurări, faptul că pârâtul nu a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit intenţia de a locui în casa reclamantei (pentru că, în prezent, el este boschetar, chiar dacă are o adresă de domiciliu) se datorează numai intervenţiei poliţiei, nicidecum altor împrejurări. Dacă va şti că nu mai are ordin de protecţie, va veni direct, fără să mai aştepte să-l lase să intre.

A mai arătat faptul că pârâtul este bolnav psihic, este luat în evidenţă cu schizofrenie şi, în plus, se mai şi droghează, motive suficiente pentru a o determina, în situaţia în care se va merge pe aceeaşi interpretare, restrictivă, ca şi instanţa de fond, să se mute din casă, altfel nu mai are curaj să locuiască singură, ştiind înclinarea evidentă spre violenţă a pârâtului.

Întrucât în dispozitivul sentinţei atacate prima instanţă a indicat calea de atac a recursului, iar reclamanta a declarat apel, tribunalul a pus în discuţia părţilor natura căii de atac ce legal se poate exercita în prezenta cauză, pe care a calificat-o ca fiind apelul, interpretând coroborat dispoziţiile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 republicată cu cele ale art. 7 alin. 2 din Legea nr. 76/2012, nefiind incidente în acest caz prevederile art. 457 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă.

Intimatul nu a formulat întâmpinare, nu s-a înfăţişat în instanţă şi, drept urmare, nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la calea de atac declanşată de reclamantă.

Tribunalul a reţinut că apelul nu este fondat, fiind respins ca atare.

Domenii speta

Spete similare