Împărţeala de ascendent prin testament. Situaţia bunurilor necuprinse în împărţeală

-Codul civil din 1865 – art. 795, art. 796

Potrivit art. 795 alin. (1) din vechiul Cod civil, împărţeala de ascendent se poate face prin acte între vii sau prin testament cu formele, condiţiile şi regulile prescrise pentru donaţiuni între vii şi pentru testamente, iar conform art. 796 din acelaşi act normativ, „dacă toate bunurile, ce ascendentele a lăsat la moartea sa, nu au fost cuprinse în împărţeală, bunurile necuprinse se vor împărţi conform cu legea”.

Din interpretarea textelor de mai sus, reiese că împărţeala de ascendent făcută prin testament poate avea loc şi asupra bunurilor viitoare, însă cu condiţia ca acest lucru să fi fost prevăzut în testament.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 140 din 30 ianuarie 2013

Prin Decizia civilă nr. 446 din 16 mai 2012 pronunţată în dosarul nr. 923.1/325/2006, Tribunalul Timiş a respins apelul declarate de pârâtul G.Ş.A. împotriva Sentinţei civile nr. 17137/26.10.2010, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 923.1/325/2006, în contradictoriu cu reclamanţii intimaţi G.G., G.A. şi G.G.D.

În consecinţă, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanţe care a dispus următoarele:

A admis acţiunea principală formulată de reclamanţii pârâţi reconvenţionali G.G., G.A. şi G.G.D. împotriva pârâtului reclamant reconvenţional G.Ş.A.

A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional.

A constatat că din masa succesorala rămasă după defuncta G.M.H., decedată la 6.06.1994, cu ultimul domiciliu în Timişoara, str. M., nr. 17, jud. Timiş face parte şi imobilul situat în Timişoara, str. M., nr. 15/A compus din gradină în suprafaţă de 2647 mp. înscris în CF nr. 13431 sub nr. top 22757/1 bun propriu dobândit cu titlu de restituire anterior moştenire în temeiul Sentinţei civile nr. 255/1995 a Tribunalului Timiş, irevocabilă, pe lângă bunurile imobile cuprinse în certificatul de moştenitor nr. 2795/17.11.1994 eliberat de fostul Notariat de Stat al judeţului Timiş dobândit de G.L. în calitate de soţ supravieţuitor în cota de 2/8 şi de G.A.D. şi de pârâtul reclamant reconvenţional G.Ş.A. în calitate de descendenţi de gradul I în cote de 3/8 fiecare .

A constatat că după defunctul G.L. decedat la data de 10.03.2002 cu ultimul domiciliu în str. M., nr. 17, Timişoara, au calitatea de succesori G.Ş.A. în calitate de descendent de grad I în cota de 2/4 şi reclamanţii pârâţi reconvenţionali G.A. şi G.G.D. în calitate de descendenţi de gradul I de fiu precedat (G.A.D. decedat la 2.03.1998) în cota de 1/4 fiecare .

A constatat că părţile au dobândit imobilul în litigiu în următoarele cote:

Reclamanta pârâtă reconvenţionala G.G. în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului G.A.D. – cota de 6/64 ( 2/8 din 3/8), reclamanţii-pâtâţi reconvenţionali G.A. şi G.G.D. – cota de câte 13/64 fiecare (câte 9/64 după autorul G.A.D. şi câte 4/64 după autorul G.L. prin reprezentare) şi pârâtul-reclamant reconvenţional-cota de 32/64 ( 24/64 după G.A.H. şi 8/64 după G.L.).

A constatat că terenul agricol în suprafaţă de 4 ha. a fost atribuit prin testamentul autentificat la 18 martie 1994 autorului G.A., terenul a fost dobândit de reclamanţii reconvenţionali G.G., G.A.D. şi G.G.D. în calitate de succesori ai defunctului G.A.D.

A dispus sistarea stării de indiviziune potrivit variantei a doua a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar S.I. care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A atribuit în deplina proprietate şi liniştită posesie pârâtului reclamant reconvenţional lotul nr. 1 compus din teren intravilan situat în Timişoara, str. M., nr. 15/A, în suprafaţă de 1324 mp. cu număr top 22757/1/1, iar reclamanţilor-pârâţi lotul nr. 2 compus din teren intravilan cu aceiaşi locaţie în suprafaţă de 1323 mp. cu număr top 22757/1/2.

A dispus înscrierea dreptului de proprietate exclusiva in CF nr. 13431 – Timişoara în favoarea pârâtului reclamant reconvenţional G.Ş. asupra parcelei cu nr. top 22757/1/1 şi într-o carte funciară nouă în favoarea reclamanţilor pârâţi reconvenţionali G.G., G.A. şi G.G.D. asupra parcelei cu nr. top 22757/1/2, în ambele cazuri cu titlu de sistare stare de indiviziune; fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

Referitor la argumentul reclamantului reconvenţional apelant, în sensul că în speţa de faţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 795 alin. (1) din vechiul Cod civil, întrucât partajul de ascendent este realizat pe calea testamentului, acesta este nefondat.

Astfel, textul invocat de apelant nu este decisiv în speţa de faţă, fiindcă nu pune problema ca bunul din litigiu să fi fost un bun viitor inclus în partajul de ascendent, iar instanţa de fond nu ar fi ţinut seama de acest aspect. Dimpotrivă acest bun a intrat în patrimoniul testatoarei după ce aceasta a realizat partajul de ascendent testamentar, respectiv după decesul ei.

Este evident că printr-o interpretare per a contrario împărţeala de ascendent făcută prin testament poate purta şi asupra bunurilor viitoare, numai că acest lucru trebuie prevăzut în testament.

Or, în speţa de faţă, imobilul din litigiu situat în Timişoara str. M. nr. 15A nu a făcut obiectul partajului de ascendent, fiindcă a intrat în patrimoniul testatoarei după decesul acesteia şi fiindcă în testament nu se face vorbire despre el ca bun viitor.

În acest context, tribunalul apreciază că decisiv este art. 796 din vechiul Cod civil care proclama că bunurile necuprinse în împărţeala de ascendent se vor împărţii „conform cu legea”, adică vor fi dobândite de moştenitori în stare de indiviziune potrivit dreptului comun.

Prin urmare, prin prisma acestui text de lege care nu distinge între împărţeala de ascendent realizată prin donaţie sau prin testament, bunurile care nu au făcut obiectul acestei împărţeli de ascendent vor fi dobândite de moştenitori în stare de indiviziune, potrivit dreptului comun.

Astfel, în mod judicios prima instanţa a reţinut că în legătura cu acest imobil vor fi aplicate regulile devoluţiunii legale, respectiv art. 650 şi următoarele din vechiul Cod civil incidente în speţă.

În concluzie, în baza acestor argumente, Tribunalul a apreciat că toate criticile formulate de apelant sunt neîntemeiate, astfel încât în baza art. 296 C. pr. civ., a respins cererea de apel.

Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs pârâtul G.Ş.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi admiterea apelului în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor şi admiterea cererii reconvenţionale.

Pârâtul recurent şi-a motivat în drept recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8, şi 9 C. pr. civ, arătând cu privire la primul caz (art. 304 pct. 5) că instanţele ierarhic inferioare (de fond şi de apel) nu au respectat dispoziţiile instanţei de casare, respectiv decizia civilă nr. 29/14.01.2010 a Curţii de Apel Timişoara, ceea ce a dus la pronunţarea unei soluţii nelegale.

Că, instanţa de recurs a casat hotărârea anterioară stabilind în sarcina instanţei investite cu soluţionarea cauzei obligaţia de a verifica dacă testamentul datat 18 martie 1994 încalcă sau nu rezerva succesorală, ceea ce nu s-a făcut, sens în care trebuia evaluată masa succesorală şi stabilite întinderea rezervei succesorale şi a cotităţii disponibile.

Recurentul a mai arătat că, deşi a invocat în faţa instanţei de fond şi ulterior a instanţei de apel faptul că instanţa de recurs a impus evaluarea rezervei succesorale, instanţele nu s-au pronunţat şi nici părţile interesate, respectiv intimaţii, nu au abordat acest aspect, precizând că valabilitatea testamentului a fost statuată cu autoritate de lucru judecat.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a schimbat temeiul de drept al acţiunii sale, apreciind că el ar fi revendicat suprafaţa de 2647 mp. grădină ca pe un bun prezent (la data deschiderii succesiunii) neinclus în împărţeala de ascendent (situaţie reglementată de dispoziţiile art. 796 C. pr. civ.).

Astfel, a invocat că în cererea reconvenţională el a abordat suprafaţa de teren ca fiind un bun viitor în sensul art. 795 C. civ., bun care a intrat în patrimoniul defunctului la un an şi jumătate după decesul acestuia şi la un an după emiterea certificatului iniţial de moştenitor, bunul neintrând în patrimoniul defunctei testatoare înainte de decesul acesteia întrucât procesul de revendicare s-a finalizat mult mai târziu.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. pr. civ., recurentul a învederat că susţinerea celor două instanţe, precum că pentru a fi admisibilă împărţeala de ascendent se impune identificarea bunului viitor în testament, este lipsită de temei legal şi contradictorie cu însăşi calificarea bunului ca viitor.

La termenul din 20.11.2012, reclamanţii intimaţi au depus întâmpinare, înscris căruia instanţa i-a conferit calitatea de concluzii scrise, pentru nedepunerea acesteia în temeiul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. pr. civ., solicitând respingerea recursului.

Prin Decizia civilă nr. 140 din 30 ianuarie 2013, pronunţată în dosarul nr. 923.1/325/2006, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de pârâtul G.Ş.A. împotriva Deciziei civile nr. 446 din 6 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 923/325/2006.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere considerentele de mai jos.

În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. pr. civ. Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâtului.

Astfel, Curtea reţine că nu se justifică critica formulată de recurent prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 315 C. pr. civ., întrucât instanţa de recurs, prin Decizia nr. 29/14.01.2010 a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare, pentru motivul că instanţele nu s-au pronunţat asupra împărţelii de ascendent, nefiind statuat cu putere de lucru judecat că bunul în litigiu este inclus în împărţeala de ascendent, astfel că nu se poate reţine că nu s-au respectat dispoziţiile instanţei de casare.

În acest sens, prin decizia de casare s-a dispus că, în rejudecare, „se va analiza acţiunea reclamanţilor nu doar prin prisma unei dezbateri succesorale, ci se va avea în vedere şi cererea reconvenţională a pârâtului recurent, prin care s-a invocat împărţeala de ascendent, în temeiul dispoziţiilor art. 794 şi 795 C. Civ., derivată din voinţa defunctei antecesoare a părţilor, care a lăsat recurentului pârât toate bunurile imobile (cu excepţiile indicate mai sus – casa situată în Timişoara, str. M., nr. 17 şi a diferenţei de 4 ha. teren), ce se vor găsi în patrimoniul său, la data decesului ei (fila 45 dosar fond nr. 5001/2004).”

În al doilea rând, Curtea reţine că prin testamentul autentificat sub nr. 13799/1994, testatoarea a stipulat că „De asemenea, îi las fiului meu susmenţionat toate celelalte bunuri imobile ce se vor găsi în patrimoniul meu (...)”

Or, instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 795 din vechiul Cod civil, potrivit cărora împărţeala de ascendent poate avea loc şi cu privire la bunurile viitoare, însă cu precizarea că acest aspect trebuie prevăzut în mod expres în testament, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Pe de altă parte, instanţa de apel a interpretat corect şi dispoziţiile art. 796 din vechiul Cod civil, potrivit cărora „Dacă toate bunurile, ce ascendenta a lăsat la moartea sa, nu au fost cuprinse în împărţeală, bunurile necuprinse se vor împărţi conform cu legea”, întrucât, câtă vreme bunul în litigiu a intrat în patrimoniu testatoarei după decesul ei, bunul nu putea fi inclus în împărţeala de ascendent, acesta fiind dobândit de moştenitori pe cale moştenirii legale.

Faţă de cele de mai sus, Curtea a reţinut că este neîntemeiată critica adusă deciziei recurate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. pr. civ., astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ, a respins recursul pârâtului.

Domenii speta

Spete similare