Litigiu comercial. Cumulul dobânzii legale cu actualizarea debitului cu rata inflaţiei. Admisibilitate

Decizie 61 din 21.01.2013


-Codul civil din 1864 – art. 1084

-Codul comercial – art. 43

Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), iar a doua valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), rezultă că este admisibil cumulul acestora şi, deci, nu se ajunge la o dublă reparaţie.

Prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmăreşte acoperirea beneficiului nerealizat.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 61 din 21 ianuarie 2013

Prin decizia civilă nr. 28 din 11 septembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 30667/325/2011 Tribunalul Timiş a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria B împotriva sentinţei civile nr. 5352/29.02.2012 a Judecătoriei Timişoara.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că în mod corect prin sentinţa civilă nr. 5352/29.02.2012 Judecătoria Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamanta Universitatea P din Timişoara împotriva pârâtei Primăria B, care a fost obligată la plata sumei de 118.000 lei, cu titlu de preţ, suma ce va fi actualizată cu rata inflaţiei, calculată de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la plata efectivă a debitului, precum şi la plata dobânzii legale calculate asupra debitului restant, de la data scadentei facturii seria AFF nr. 9030267/06.05.2010 şi până la data pronunţării hotărârii.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de actualizare a sumei datorate cu rata inflaţiei, prima instanţă a găsit-o întemeiată având în vedere dispoziţiile art. 3712 alin. 3 Cod procedură civilă. Practica şi doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile. În această situaţie există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art. 1088 alin. 1 din vechiul Cod civil, cealaltă art. 998 din acelaşi cod, precum şi respectarea principiului reparării integrale a pagubei. Astfel, pe lângă dobânda legală, ca daună moratorie, pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, creditorul poate pretinde şi alte daune, ce au caracter compensatoriu şi care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorată inflaţiei, după ce aceasta a ajuns la scadenţă. Valoarea acestui din urma prejudiciu ar consta în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării.

Împotriva deciziei de mai sus a declarat recurs pârâta Primăria B, solicitând modificarea ei, admiterea apelului formulat împotriva sentinţei nr. 5352/29.02.2012 a Judecătoriei Timişoara, schimbarea în parte a hotărârii şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de actualizare a sumei cu indicele inflaţiei şi de acordare a dobânzii, având în vedere că sentinţa judecătoriei şi decizia tribunalului sunt nelegale, impunându-se respingerea cererii de actualizare a sumei cu indicele inflaţiei şi de acordare a dobânzii, acestea neputând fi cumulate.

Prin decizia civilă nr. 61 din 21 ianuarie 2013 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul pârâtei.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în speţă nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea instanţelor de fond de obligare a primăriei pârâte la plata atât a dobânzii legale, cât şi a debitului actualizat cu indicele de inflaţie nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, cum nejustificat susţine recurenta.

Aceasta, întrucât în materie comercială, prin excepţie de la dreptul comun, se pot cere şi acorda cumulativ daune-interese compensatorii şi daune-interese moratorii, păgubirea creditorului fiind prezumată, conform art. 43 Cod comercial, creanţa putând fi şi actualizată cu rata inflaţiei, împrejurare care nu reprezintă o dublă reparaţie a prejudiciului, ci o reparare a sa integrală.

Critica recurentei că prin plata reactualizată a debitului a acoperit prejudiciul prezumat creat intimatului reclamant, deci, şi daunele moratorii, nu poate fi primită, dat fiind faptul că potrivit principiului reparării integrale, consacrat de art. 1084 din vechiul Cod civil, „daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind, în genere, pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit...”.

Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), iar a doua valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), singura concluzie care rezultă este aceea că este admisibil cumulul acestora şi, deci, nu se ajunge la o dublă reparaţie, ceea ce ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.

În alte cuvinte, prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmăreşte acoperirea beneficiului nerealizat. Aşadar, natura juridică a celor două instituţii este diferită. În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept şi scopuri diferite. Astfel, temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorată este art. 43 din Codul comercial, pe când actualizarea îşi are raţiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei.

Susţinerile recurentei în sensul că termenul contractual nu ar fi fost respectat de partea adversă, fiind prelungit, intervenind compensarea raportat la prejudiciile determinate de efectuarea cu întârziere a lucrării sunt neîntemeiate, deoarece factura fiscală AFF nr. 9030267/06.05.2010 a fost emisă cu mult după ce intimatul a finalizat lucrarea, care a fost preluată cu proces-verbal de către beneficiar, fără obiecţiuni.