Hotărâre care nu poate fi atacată cu apel. Interpretarea art. 3041 c. pr. civ.

Sesizată în condiţiile art. 3041 C. pr. civ., instanţa de recurs nu poate examina decât criticile formulate de parte pe calea recursului, cu aplicarea corespunzătoare a art. 306 alin. (2) C. pr. civ. (opinie majoritară)

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 591/R din 17 aprilie 2013, F.Ş.

Prin sentinţa civilă nr. 271/28.01.2013, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1015/108/2012, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta F.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Bucureşti, având ca obiect despăgubiri rezultate din expropriere.

 A fost anulată în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 99.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 19.000 lei, echivalentul a 4.190 euro, la un curs de 4,5426 lei, obţinută din înmulţirea suprafeţei de 1.091 mp cu 3,84 euro/1 mp., cu titlu de despăgubiri aferente terenului expropriat, situat în localitatea P., în suprafaţă de 1.091 mp., calculată de la data de 10.10.2011, precum şi daune rezultate în urma exproprierii în sumă de 5.100 lei, echivalentul a 1.130 euro, la acelaşi curs valutar.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 20.02.2012 reclamanta F.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 99; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafaţă de 1091 mp., respectiv suma de 10.910 euro, raportat la valoarea de 10 euro/mp; cu cheltuieli de judecată, invocând în drept dispoziţiile art. 9 pct. 10 din H.G. nr. 941/2004.

În calitate de titular al dreptului real de proprietate asupra terenului mai sus menţionat, a fost înştiinţată că pe o suprafaţă de 1091 mp. din terenul de mai sus urmează să treacă autostrada „Arad-Nădlac”, pentru această suprafaţă de teren expropriată urmând a i se plăti despăgubiri, iar în data de 08.10.2011, cu ocazia întrunirii Comisiei pentru aplicarea Legii nr.198/2004, prin Procesul-verbal nr.99 s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp; a arătat că nu este de acord cu această limită a despăgubirilor, considerându-o infimă faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor pe piaţă, precum şi faţă de valoarea despăgubirilor acordate anterior, acestea având o valoare cuprinsă între 4,34 euro şi 10 euro/mp.

Potrivit art. 26 alin (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994-aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză precum şi de daunele aduse proprietarului, sau după caz altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”. Prin urmare, legiuitorul a statuat că despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului şi/sau unor terţi, prin măsura exproprierii. În ceea ce priveşte prima componentă a despăgubirii, – valoarea reala" a bunului expropriat, aceasta este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de evaluare.

 Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 99 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeţei de 1091 mp., din terenul situat în localitatea P., şi s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp .

Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale – Legea nr. 255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator; din raportul de expertiză tehnică judiciară a rezultat că valoarea pe 1 mp. a terenului expropriat, este de 3,84 euro/1 mp.

 Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri.

Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.

Tribunalul a reţinut că nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual şi incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu îşi are nicio fundamentare legală.

Pentru aceste considerente, instanţa a dispus conform celor mai sus arătate.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii  prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. România - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara care a criticat-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi a solicitat modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.

În motivare, a indicat elementele componente ale despăgubirii propuse şi neacceptate de expropriat (valoarea imobilului şi prejudiciul cauzat), elemente care, în opinia sa, au fost avute în vedere la calculul despăgubirilor contestate în prezenta cauză şi a expus criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor.

A învederat că preţul stabilit prin raportul de evaluare efectuat anterior exproprierii este corect, datele cuprinse aici fiind conforme cu dispoziţiile legale.

A arătat că, în prezent, cadrul legal al exproprierii e reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 71 din lege, ale Legii nr. 33/1994 şi ale standardelor internaţionale de evaluare, valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea de piaţă, interesul general [în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004] fiind corelat cu cel privat, al proprietarilor.

A arătat că indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „autostrada Nădlac-Arad” au fost aprobaţi prin H.G. nr. 1480/2009, iar suma globală necesară despăgubirilor a fost stabilită prin H.G. nr. 416/2010 şi suplimentată prin H.G. nr. 1248/2010.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 3041, 306 alin. (2) C. pr. civ., faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. C. pr. civ., văzând şi normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care, în principiu, nu determină rejudecarea în fond a cauzei.

De la regula caracterului nedevolutiv al recursului există excepţia introdusă de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ. potrivit cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu este supusă apelului (situaţia în cauză) nu este limitat la motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. pr. civ., instanţa putând să analizeze cauza sub toate aspectele.

Având în vedere dispoziţiile art. 316 C. pr. civ., efectul devolutiv al prezentului demers judiciar al pârâtului este supus (şi) limitării exprimate prin adagiul „tantum devolutum quantum appellatum”, instanţa de recurs neputând examina cauza decât cu referire la motivele (inclusiv altele decât cele prevăzute de art. 304 C. pr. civ., conform celor mai sus-arătate) expuse de recurent, cu excepţia prevăzută de art. 306 alin. (2) C. pr. civ.

În cauza de faţă, prima instanţă a admis în parte cererea reclamantei şi a majorat cuantumul despăgubirilor cuvenite acesteia ca urmare a exproprierii, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi dispoziţiile legale indicate în considerentele hotărârii recurate.

Or, pe calea prezentului recurs, pârâtul a făcut trimitere la dispoziţiile art. 26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la componentele despăgubirii şi la calculul cuantumului acestora, la evoluţia legislaţiei speciale în materie de expropriere, la principiile exproprierii pentru utilitate publică şi a invocat legalitatea raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010.

Se constată, astfel, că susţinerile recurentului au caracter general, ele neconstituindu-se în critici punctuale ale modului în care prima instanţă a interpretat şi aplicat normele legale pe care şi-a întemeiat hotărârea, ale concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ale modului în care experţii au ajuns la concluziile expuse în raportul întocmit, ale criteriilor avute în vedere de aceştia şi de instanţă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Cum recurentul însuşi nu a formulat critici în sensul menţionat, în lipsa investirii nici instanţa de recurs nu poate examina sentinţa sub aceste aspecte decât cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 129 alineat ultim C. pr. civ. şi a principiului „tantum devolutum quantum appellatum”, mai sus menţionat.

Pentru aceste considerente, văzând că dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. pr. civ. nu sunt incidente în cauză, în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., art. 3041 C. pr. civ., instanţa a respins recursul declarat de pârât.

Domenii speta

Spete similare