Procedura insolvenţei. Cerere de anulare a hotărârii adunării creditorilor prin care a fost aprobat onorariul de succes al lichidatorului judiciar. Condiţii

-Legea nr. 85/2006 – art. 11, art. 14 şi art. 15

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 – art. 38

Hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic numai pentru nelegalitate.

Una dintre principalele atribuţii ale judecătorului-sindic este aceea de a confirma, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, precum şi a onorariului negociat.

Modul în care adunarea creditorilor a raportat activitatea lichidatorului judiciar la criteriile prevăzute de O.U.G. nr. 86/2006 şi a stabilit cuantumul onorariului acestuia nu este o problemă de nelegalitate, instanţa neavând atributul de a cenzura onorariul practicianului în insolvenţă pe motiv că este stabilit în dezavantajul creditorilor, de vreme ce chiar creditorii au stabilit nivelul acestuia.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 288 din 20 februarie 2013

Prin sentinţa civilă nr. 2399 din 17 octombrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 7271/108/2010*/a3 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Arad având ca obiect anularea parţială a hotărârii adoptate în cadrul adunării creditorilor debitoarei S.C. A S.A. Arad din data de 22.06.2012, referitor la aprobarea ofertei financiare a administratorului judiciar (în prezent, lichidator judiciar).

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Arad, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva hotărârii adoptate în cadrul adunării creditorilor din 22.06.2012, considerând-o nelegală şi netemeinică, dată cu interpretarea greşită a legii.

Prin decizia civilă nr. 288 din 20 februarie 2013 Curtea de Apel Timişoara a respins declarat de creditoarea D.G.F.P. Arad împotriva sentinţei civile nr. 2399 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7271/108/2010*/a3 în contradictoriu cu debitoarea intimată S.C. Astra S.A. Arad, reprezentată prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvenţă T – Filiala Timiş S.P.R.L., şi creditorii intimaţi Banca R S.A. Bucureşti, şi Administraţia Fondului M Bucureşti şi Primăria A.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic numai pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor (art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, modificată).

În speţă, ceea ce invocă în realitate recurenta nu vizează aspecte de nelegalitate, ci unele de oportunitate, care, însă, exced controlului instanţei de judecată, pentru că tot Legea insolvenţei, în art. 11 alin. 2, prevede fără echivoc că atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora.

De asemenea, alin. (1) lit. d) al art. 11 statuează că una dintre principalele atribuţii ale judecătorului-sindic este aceea de a confirma, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, precum şi a onorariului negociat.

În acelaşi sens, art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, republicată, prevede că, pentru activitatea desfăşurată, practicienii în insolvenţă au dreptul la onorarii, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinaţie a acestora. La stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activităţii depuse: a) numărul de salariaţi ai debitorului; b) riscul privind conflictele de muncă; c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani; d) valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor; e) valoarea creanţelor, numărul debitorilor; f) numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant şi, respectiv, de pârât; g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării; h) natura activelor, atractivitatea pe piaţă, riscurile legate de conservarea lor; i) nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare. Depunerea sau acceptarea de către practicianul în insolvenţă, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ţine seama de prevederile alin. (2) constituie concurenţă neloială şi se sancţionează conform prevederilor art. 40. Onorariul provizoriu pentru perioada de observaţie este stabilit de judecătorul-sindic la deschiderea procedurii de insolvenţă, în temeiul criteriilor prevăzute la alin. 2. Acesta va putea fi modificat de adunarea creditorilor care va ţine seama în mod obligatoriu de prevederile alin. (2).

În atare condiţii, corect a apreciat prima instanţă că, modul în care adunarea creditorilor a raportat activitatea lichidatorului judiciar la criteriile prevăzute de art. 38 alin. 2 din O.U.G. nr. 86/2006 şi a stabilit cuantumul onorariului acestuia nu este o problemă de nelegalitate, instanţa neavând atributul de a cenzura onorariul practicianului în insolvenţă pe motiv că este stabilit în dezavantajul creditorilor, de vreme ce chiar creditorii au stabilit nivelul acestuia.

Or, recurenta n-a invocat şi nici dovedit vreun aspect de nelegalitate al şedinţei adunării creditorilor debitoarei S.C. A S.A. Arad din data de 22 iunie 2012, care a avut pe ordinea de zi, printre altele, aprobarea modificării onorariului fix şi a celui de succes al administratorului judiciar, şedinţă la care au participat creditorii reprezentând 99,77% din totalul creanţelor raportat la planul de reorganizare confirmat, acest punct al ordinii de zi fiind adoptat cu un procent de 81,54% din masa credală. Art. 15 din legea-cadru prevede următoarele: cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate specială, şedinţele adunării creditorilor vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor asupra averii debitorului, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorităţii, prin valoare, a creanţelor prezente. Calculul valorii totale a creanţelor prevăzute la alin. 1 împotriva averii debitorului se va determina, ulterior confirmării planului de reorganizare şi până la afişarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din planul de reorganizare confirmat.

Criticile recurentei privitoare la nesocotirea de către judecătorul-sindic a dispoziţiilor art. 4 din lege nu sunt justificate, pentru că, deşi acest text prevede expres că toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin acest act normativ, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului, prin adoptarea de către creditori, în şedinţa adunării generale din 22 iunie 2012, a unei decizii în sensul că onorariul practicianului urmează a fi suportat de către cumpărătorul activelor debitoarei, la data semnării contractului, masei credale nu i s-a adus niciun prejudiciu.

Mai mult decât atât, modificarea onorariului stabilit iniţial este în beneficiul creditorilor, având în vedere că onorariul aprobat în adunarea generală din 22 iunie 2012 în sumă fixă este mai mic decât onorariul procentual de 5% din valoarea creanţelor stinse în procedură, formulă de calcul potrivit căreia practicianului i-ar fi revenit în plus o sumă de cca. 382.000 euro. De altfel, însăşi recurenta a recunoscut faptul că prin hotărârea adunării generale a creditorilor contestată s-a stabilit că, de la momentul încasării acestui onorariu fix, nu se mai datorează către administratorul judiciar niciun alt onorariu (nici cu titlu de onorariu fix lunar, nici cu titlu de onorariu de succes, nici pentru perioade trecute, nici pentru viitor).

Aspectele de drept fiscal, lăsând la o parte că nu au fost invocate în faţa tribunalului, iar art. 294 din Codul de procedură civilă, la care face trimitere expresă art. 316 din acelaşi cod, interzice instanţei de control judiciar să le aibă în vedere, pentru că altfel s-ar încălca regula tantum devolutum quantum judicatum, nici nu interesează procedura de insolvenţă derulată faţă de debitoarea S.C. A S.A. Arad, întrucât vizează o altă persoană juridică – S.C. A S.R.L., cea care a preluat prin cesiune fondul de comerţ al intimatei debitoare. Or, chestiunile referitoare la nedeductibilitatea taxei pe valoare adăugată aferentă onorariului lichidatorului judiciar nu pot fi analizate şi, eventual, cenzurate de instanţa civilă, ci, dacă va fi cazul, de instanţa de contencios administrativ competentă, şi aceasta, independent de faptul că raportul de inspecţie fiscală nu a fost înfăţişat judecătorului-sindic din motive obiective (el fiind întocmit abia în data de 26 octombrie 2012), deducerea sumei de 522.943,01 lei de către S.C. A S.R.L. putând fi refuzată de organul fiscal, dacă, raportat la prevederile legale în vigoare, acesta apreciază că nu este posibilă.

În fine, nici susţinerile recurentei privitoare la incidenţa Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr. 1009/2007 nu sunt întemeiate, deoarece acest act normativ, după cum însăşi denumirea o arată, priveşte procedura de selecţie a practicienilor în insolvenţă agreaţi de această instituţie publică, ea neputând fi impusă şi celorlalţi creditori participanţi la procedura de executare colectivă. Aşadar, nu are nicio relevanţă juridică împrejurarea, reală de altfel, că în urma derulării acestei proceduri de selecţie internă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost  „desemnat” un alt practician în insolvenţă – R S.P.R.L., cu un onorariu lunar de zero lei şi un onorariu de succes de 3% din sumele obţinute din valorificarea bunurilor debitoarei, de vreme ce adunarea generală a creditorilor debitoarei S.C. A S.A. Arad, în condiţiile de cvorum şi de majoritate impuse de legea-cadru, a decis numirea unui alt practician, căruia i-a stabilit un alt onorariu. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, raportat la prevederile constituţionale şi cele ale Legii nr. 24/2000, nu se poate adăuga la lege (stricto sensu) prin acte normative cu valoare inferioară (în speţă, un ordin al unui preşedinte de agenţie guvernamentală), neputându-se astfel limita sau îngrădi reglementările în materie de insolvenţă privitoare la desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, ordinul invocat având valoarea unei reglementări cu caracter intern prin care se stabileşte conduita pe care organele fiscale, atunci când îşi exercită atribuţiile prevăzute de Capitolul II din Legea nr. 85/2006, modificată, trebuie să o adopte [în acest sens fiind şi art. 2 alin. (3) şi (4), art. 4 etc. din Ordinul nr. 1009/2007].

Excepţia lipsei de interes invocată de lichidatorul judiciar nu poate fi primită, deşi, urmare a modalităţii alese, respectiv achitarea onorariului practicianului de către cumpărătorul activelor debitoarei la data semnării contractului, se poate considera că nu s-a adus niciun prejudiciu creditorilor participanţi la această procedură colectivă, câtă vreme averea debitoarei S.C. A S.A. Arad nu a fost diminuată cu suma respectivă. Însă, instituţia recurentă, prin criticile formulate, a invocat şi alte aspecte de pretinsă nelegalitate a hotărârii adunării generale a creditorilor din data de 22 iunie 2012, astfel că excepţia nu este întemeiată.

Domenii speta

Spete similare