Impunere. Asigurări sociale de sănătate. Activităţi independente

Impunere. Asigurări sociale de sănătate. Activităţi independente

-Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002

-Legea nr. 95/2006

Este obligatorie plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, atât potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002, cât şi a Legii nr. 95/2006, chiar în absenţa unui contract încheiat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal,

Decizia civilă nr. 8326 din 10 septembrie 2013, R.O.

Prin sentinţa civilă nr. 1070 din 26 septembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 1027/115/2012, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea formulată de reclamanta S.A.-M., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.

Prin decizia civilă nr. 8326 din 10 septembrie 2013 din 10 septembrie 2013, pronunţată în dosarul nr. 1027/115/2012, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă, reţinându-se că potrivit dosarului prin Decizia de impunere nr. 882205/2.11.2011, pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin a impus-o pe reclamantă pentru obţinerea de venituri din activităţi independente, la plata unei contribuţii la sistemul asigurărilor de sănătate în sumă de 4.787,47 lei, pentru perioada 01.01.2006 – 02.11.2011, în temeiul prevederilor Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 şi a Legii nr. 95/2006.

Potrivit art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, în vigoare până la data de 28.05.2006 [respectiv art. 215 alin (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vigoare din 28.05.2006], să depună la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin declaraţiile anuale de venit şi dovada plăţii contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Aceste obligaţii legale au fost prevăzute prin prevederile art. 51, alin (2), lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate – act normativ aplicabil până 28.05.2006 [respectiv art. 257, alin (2), lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Titlul VIII – Asigurările sociale de sănătate, în vigoare începând cu data de 28.05.2006,dată la care s-a abrogat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002]. Totodată, dispoziţiile art. 8 din Ordinul Preşedintelui C.N.A.S nr. 221/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate (în vigoare până la data de 24.09.2007 când au fost abrogate de prevederile art. 3 din Ordinul nr. 617/2007) şi respectiv art. 8 din Anexa la Ordinul Preşedintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare de la data de 24.09.2007, prevăd: „Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente virează trimestrial contribuţia calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru".

Impunerea din litigiu s-a stabilit prin consultarea bazei de date transmisă prin Protocol de la ANAF, întrucât în temeiul dispoziţiilor art. 83 alin.(4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a contribuţiilor respectiv a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Deci, reclamanta a fost impusă raportat la veniturile realizate în anii fiscali 2006 – 2010 şi venituri estimate pentru anul 2011, existente în baza de date transmisă conform Protocolului încheiat de pârâtă cu ANAF.

Raportat la dispoziţiile legale enumerate, Curtea reţine că sunt nefondate criticile din recurs privind modalitatea de impunere pentru că  aceasta a avut ca temei legal venitul realizat dintr-o profesie independentă, respectiv avocatură, cuantumul contribuţiei s-a calculat funcţie de veniturile cu care recurenta a figurat în baza de date a ANAF, fără a exista o obligaţie legală din partea pârâtei de a verifica personal existenţa şi cuantumul obligaţiei către FNUASS, cum fără temei legal se susţine prin recurs.

Curtea reţine că este nefondată şi afirmaţia potrivit căreia decizia de impunere este adresată unei persoane fizice şi nu celei care realizează venituri din profesii liberale, atâta timp cât la capitolul 2 din decizie pct. 1, se menţionează că natura venitului impus este din activităţi independente.

Cum prevederile art. 51 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 şi art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, au instituit obligaţia de a se plăti contribuţia din litigiu, sunt nefondate susţinerile recurentei legate de obligaţia pârâtei de a o soma anual privind debitul principal şi majorările sau că impunerea nu se putea calcula pe o perioadă de 5 ani, pentru că susţinerea contravine prevederilor art.131 alin. (1) Cod procedură fiscală, iar calculul majorărilor curge de la scadenţa datoriei fiscale potrivit art. 119 din acelaşi cod.

Curtea constată că recursul este neîntemeiat şi cu privire la afirmaţia legată de inexistenţa unui contract încheiat cu pârâta, pentru că art. 208 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 95/2006 consacră principiul participării obligatorii la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUSS, în scopul asigurării unui minim de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care nu pot contribui la formarea fondului, deci fondul este asigurat pe principiul solidarităţii.

Raportat la aceste considerente sunt irelevante cauzei prevederile art. 218 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 96/2006, invocată prin recurs, privind dreptul de alegere al furnizorului de servicii medicale sau ale casei de sănătate la care o persoană se asigură, pentru că acest drept nu înlătură obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări de sănătate din veniturile realizate, atâta timp cât fondul de asigurări este unic la nivelul ţării.

În concluzie, pentru motivele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare