Prescripţia dreptului de a cere executarea silită raportat la data scadentă a creditului

Sentinţă civilă 1548 din 11.09.2013


Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 26 iunie 2013, contestatorii S.C. A. T. SRL, M. A., M. C. au solicitat anularea titlului executoriu contract de credit nr.6083 din 21.06.2007, a titlului executoriu Bilet la ordin din 21.06.2007, a somatei din data de 14.06.2013 din dosar execuţional nr.713/A/2012 şi a somaţiei din dosar nr. 714/A/2012, a tuturor actelor de executare silită din dosarele execuţionale mai sus indicate, a încheierii de încuviinţare silită a Judecătoriei Mediaş din 15.02.2013 din dosar nr.-/257/2013 şi a încheierii din 15.02.2013 a Judecătoriei Mediaş din dosar -/257/2013. Cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru de 388 lei şi timbru judiciar  de 5 lei.

Prin cerere s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, solicitându-se admiterea acestei excepţii.

In motivare se arată că contractul de credit nr.6083 din 21.06.2007 a fost încheiat pe o perioadă de un an, iar de la data de 21.06.2008 a început să curgă termenul general de prescripţie de 3 ani, astfel că acest termen s-a împlinit în 21.06.2011. Nu există niciun act care să ducă la întreruperea cursului prescripţiei, astfel că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită.

Se susţine că faţă de contestatorii M. A. şi M. C., ambii având calitatea de fidejusori în contractul de credit, creanţa este prescrisă, dreptul de a cere executarea silită nefiind exercitat în termenul legal. Contractul de credit este titlu executoriu potrivit art.8.6 din contractul de credit şi trebuia valorificat în termenul de prescripţiei sus-indicat. Pentru cei doi contestatori titlul executoriu îl reprezintă contractul de credit, care este prescris.

Cu privire la contestatoarea SC A. T. SRL, de asemenea se arată că creanţa este prescrisă, contractul de credit fiind titlu executoriu. Biletul la ordin este un accesoriu al contractului de credit şi a fost emis în baza contractului de credit şi trebuia valorificat tot în termenul de prescripţie al contractului de credit. Nu pot exista două titluri executorii pentru aceeaşi sumă şi cu perioade diferite de prescripţie, termenul de prescripţiei fiind unul singur stabilit de lege, respectiv cel de 3 ani.

Mai mult decât atât, somaţia este nelegală (ca şi celelalte acte emise în dosarul execuţional) şi sub aspectul sumelor cuprinse în aceasta. Suma cuprinsă în biletul la ordin este de 16928,90 lei şi contestatorilor li se solicită să achite suma de 26.896,10 lei, despre care aceştia nu cunosc ce reprezintă, inclusiv cheltuieli de executare la această sumă, cheltuieli care sunt stabilite nelegal, fiind peste onorariile maxime admise de lege.

Consideră că şi adresele privind înfiinţarea popririlor sunt tot nelegale pentru considerentele sus-indicate.

În drept se invocă dispoziţiile art.399 şi urm Cod proc.civilă, art.452 şi urm. Cod proc.civilă, art.274 Cod proc.civilă, Legea nr.58/1934.

În probaţiune s-au depus copiile somaţiilor emise, copia contractului de credit, copiile încheierilor de încuviinţare, copia procesului verbal de stabilire a cheltuielilor, copiile adreselor de poprire.

 La data de 18.07.2013 intimata B. SA B. a depus întâmpinare prin care solicită pe cale de excepţie anularea acţiunii ca fiind netimbrată iar pe fondul cauzei respingerea acesteia.

În motivarea întâmpinării se arată că între intimată şi SC A. T. SRL s-a încheiat contractul de credit facilitate revolving plus nr. 6083 din data de 21.06.2007 modificat şi completat prin actul adiţional nr. 1 din data de 19.06.2008 pentru garantarea căruia printre altele s-a emis la data de 21.06.2007 un bilet la ordin în valoare de 16.928,90 RON.

Întrucât la data scadentă societatea împrumutată nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, intimata a demarat executarea silita împotriva debitoarei, fideiusorilor şi garanţilor per aval, prin transmiterea către BEJA H. N.&P. I. A. a cererilor de executare silită nr. 7924/11/16/2012 şi nr 8311/11/23/2012 a Direcţiei C. N. B..

Ca urmare a admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, BEJ I. I. a emis somaţia din data de 14.06.2013 în dosar de executare nr. 713/A/2012 şi somaţia din data de 14.06.2013 în dosar de executare nr.714/A/2012.

Cu privire la petitul acţiunii prin care contestatarii invocă faptul că biletul la ordin este un accesoriu la contractul de credit şi trebuia valorificat în termenul de prescripţie a contractului de credit, intimata arată faptul că s-a semnat de către contestatori atât contractul de credit, în calitate de garanţi per aval, conform actului adiţional nr. 1/19.06.2008 la contractul de credit nr. 6083/21.06.2007 (contestatorii M. A. şi M. C. semnând şi în calitate de reprezentanţi legali al debitoarei), cât şi biletul la ordin în baza căruia a fost începută executarea silită.

Avalul este o garanţie personală prin care o avalistul (cel care dă avalul) garantează obligaţia asumată de una din persoanele obligate prin instrumentul de plată (avalizat), direct sau pe cale de regres, pentru toată suma menţionată pe instrumentul de plată sau pentru o parte din ea.

O consecinţă a caracterului autonom al biletului la ordin constă în faptul că deşi raportul juridic fundamental, de drept comercial, determină semnarea biletului la ordin şi constituie cauza obligaţiei, aceasta nu ia naştere din raportul fundamental, ci din semnarea biletului la ordin.

Titlurile de credit la ordin (cambia, biletul la ordin şi cecul), prin specificitatea lor, au amplificat caracteristica de incorporare a dreptului în titlu, astfel încât titlul formează o unitate cu însuşi dreptul incorporat, fiind supuse unor forme şi reguli speciale, simple şi operative, de constituire, circulaţie şi valorificare, iar forţa lor executorie este un element substanţial, şi nu procesual, ţinând de esenţa acestor titluri, aşa cum sunt şi celelalte elemente necesare constituirii lor.

Întrucât biletul la ordin a fost introdus şi refuzat la plată pe motivul lipsei totale de disponibil în cont, Banca s-a prevalat de disp. art.106 coroborat cu art. 61 din Legea nr.58/1934 şi a formulat cerere de investire cu formulă executorie a biletului la ordin în vederea declanşării executării silite a garanţilor avalişti, care deţin această calitate conform actului adiţional nr. 1/19.06.2008 la contractul de credit.

Cu privire la invocarea de către contestatori a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită în temeiul titlului executoriu contract de credit, intimata solicită a se avea în vedere faptul că nu se invocă decât contractul de credit nr. 6083/21.06.2007 fără să se menţioneze şi actul adiţional nr.1/19.06.2008 prin care s-a stabilit un alt termen de scadenţă pentru creditul acordat debitoarei. Tot cu privire la aspectul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită precizează intimata că prescripţia s-a întrerupt în baza art. 405^2 alin 1 pct 2 "pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu", astfel prin încheierea nr. 220/A din data de 10.03.2010 Judecătoria Mediaş a încuviinţat executarea silită împotriva debitoarei A. T. SRL în baza contractului de credit nr 6083/21.06.2007, executare continuată de către BEJA H. R. & P. I..

Faţă de cele menţionate solicită respingerea pe fond a contestaţiei la executare, iar în subsidiar, dacă instanţa va considera că s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a solicita executarea silită pe baza titlului executoriu contract de credit şi act adiţional nr. 1 solicită, solicita a se dispune păstrarea în vigoare a actelor de executare cu privire la calitatea de garanţi per aval în baza biletului la ordin emis la data de 21.06.2007 pentru suma de 16.928,90 RON.

In drept invocă dispoziţiile Codului de procedură civilă şi legea cambiei.

Analizând actele dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de credit facilitate revolving plus nr. 6083 încheiat la data de 21.06.2007, intimata SC B. SA  M. a creditat pe contestatoarea SC A. T. SRL M. cu un plafon de credit de 22.000 lei, fidejusori în acest contract fiind contestatorii M. A. şi M. C..

Prin actul adiţional la acest contract nr. 1 din 19.06.2008 părţile au stipulat că, în condiţiile contractului de credit nr. 6083/21.06.2007, intimata B. S. A.- Sucursala M. pune la dispoziţia împrumutatului SC A. T. SRL un credit în sumă de maximum 22.000 lei pe o perioadă de 12 luni de la data semnării actului, respectiv s-a prelungit contractul cu un an de zile.

În baza contractului s-a emis de către debitoarea SC A. T. M. un bilet la ordin în alb stipulat „fără protest” avalizat de asociaţii acesteia (fidejusorii M. A. şi M. C.), avalişti în nume propriu, ca şi garanţie reală mobiliară, bilet la ordin cu scadenţă la vedere.

Întrucât la data scadentă societatea împrumutată nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, intimata a demarat executarea silită împotriva debitoarei şi a fidejusorilor garanţi per aval M. A. şi M. C., formulând cereri de executare silită la BEJA H. R.-N. şi P. I.-A. cu numerele 7924/16.11.2012 şi 6311/23.11.2012 pentru debitul existent în sold la acea dată, inclusiv dobânzi şi penalităţi.

La executor s-au înregistrat astfel sub nr. dos. 713/21.dec. 2012 cererea de executare silită a B.O. în valoare de 16.928,90 lei emis la 21.06.2007 de către contestatoarea SC A. T. SRL şi avalizat de avaliştii M. A. şi M. C. (f. 66), iar sub nr. de dosar 714/21 dec. 2012 cererea de executare silită în baza contractului de credit nr. 6083/21.06.2007 modificat şi completat prin actul adiţional nr. 1 din 19.06.2008 (f. 102 dosar).

În dosarul de executare nr. 713/2012 s-a solicitat de către executor la data de 12.02.2013 încuviinţarea executării silite în baza biletului la ordin  menţionat pentru suma de 16.928,90 lei şi a contractului de credit nr. 6083/21.06.2007 (fila 65 dos), fiind emisă somaţia de executare la 14.06.2013 (fila 61) şi înfiinţându-se poprire la terțul poprit B. SA (f. 62) pentru toţi contestatorii şi la terțul poprit SC T. & A. SRL M. (aceasta în urma popririi pentru salariul obţinut de M. C.), toate  pentru suma de 30.939,36 lei. Din suma totală de 30.939.36 lei, 26.896,10 lei reprezintă c/v titlului executoriu şi 4.043,26 lei cheltuieli de executare silită potrivit procesului verbal din 14.06.2013 întocmit de executor (f. 63 dos.).

Biletul la ordin a fost refuzat la plată la 03.05.2010, fiind solicitată la data de 12.02.2013 încuviinţarea executării silite, prin încheierea din 21.02.2013 dată în dosarul nr. /257/2013 al Judecătoriei Mediaş dispunându-se încuviinţarea executării silite a biletului la ordin emis in baza contractului de credit mai sus menţionat (f. 64 dos).

Dosarul de executare nr. 714 a fost înregistrat la executor la data de 21 dec. 2012, conform cererii de executare silită formulată de intimata SC B. SA împotriva debitoarei SC A. T. SRL, pentru recuperarea creanţei de 26.896,10 lei, în baza contractului  de credit nr. 6083/21.06.2007.

Pentru această sumă, la care se adaugă cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal din data de 14.06.2013 de către executor, în sumă de 3.771,66 lei (f. 99), deci pentru un total de 30.667,76 lei, s-a emis de către executor la data de 14.06.2013 somaţie către SC A. T. SRL (f.98 dosar), înfiinţându-se poprire asupra conturilor deţinute de către acest contestator la terțul poprit B. SA conform filei 97 dosar.

Încuviinţarea executării silite a SC A. T. SRL în baza titlului executoriu – contract de credit nr. 6083/2007 s-a făcut prin încheierea civilă pronunţată în dosarul -/257/2013.

Analizând excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită în baza titlurilor executorii bilet la ordin şi contract de credit mai sus menţionate, instanţa constată că este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

Contractul de credit a fost încheiat la data de 21.06.2007, fiind prelungit prin act adiţional încheiat la 19 iunie 2008 cu încă un an, prin urmare a devenit scadent la data de 19 iunie 2009. Cererile de executare silită a contractului de credit şi a biletului la ordin s-au făcut la data de 21.12.2012 (f. 66 şi 102 dos).

Potrivit art. 1, art. 7 din  D.L. nr. 167/1958, dreptul de a cere executarea silită se prescrie prin trecerea unui termen de 3 ani de la data când acesta se naşte, prin urmare s-a împlinit la data de 19 iunie 2012.

Potrivit art. 16 lit. c din D. nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, aplicabil acestor raporturi juridice, prescripţia se întrerupe prin efectuarea unui  act  de executare, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, primul act de executare fiind cererile de executare silită depuse la executor după expirarea celor 3 ani. Prin urmare termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită nu a fost întrerupt; nu a fost nici suspendat.

Aşadar în dosarul nr. 714/2012 al BEJA H. R.-N. şi P. I.-A., executarea este prescrisă, urmând a fi anulate actele de executare efectuate în acel dosar, respectiv somaţia emisă la 14.06.2013, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor şi poprirea efectuată la 14.06.2013 (f. 97-99 dos).

Cât priveşte executarea silită a biletului la ordin în cadrul dosarului 713/2012 al BEJA H. R.-N. şi P. I.-A., se constată că acesta a fost emis ca o garanţie mobiliară în contractul de credit nr. 6083/21.06.2007, fiind avalizat de M. A. şi M. C.. Avaliştii sunt ţinuţi în acelaşi mod ca acela pentru care au garantat, potrivit art. 35 din Lg. 58/1934 şi răspunde chiar dacă obligaţia pe care au garantat-o ar fi nulă din orice altă cauză decât un viciu de formă. Biletul la ordin are un caracter autonom, însă nu poate fi detaşat de faptul că a fost emis ca o garanţie a obligaţiei asumate în contractul de credit şi care a devenit scadentă la data de 19 iunie 2009. Acesta a fost emis în alb la data de 21.06.2007, iar scadenţa sa nu poate fi alta decât acea a contractului de credit, respectiv 19.06.2009.

Intimata poate porni executarea atât asupra contestatoarei SC A. T. SRL, în baza contractului de credit, cât şi împotriva garanţilor avalişti în baza garanţiei, însă acest drept se exercită cu bună credinţă, potrivit dispoziţiilor legale. Astfel faptul că intimata a lăsat să se prescrie dreptul de a cere executarea silită a contractului de credit încheiat, fără a face un cât de mic demers în termenul de prescripţie, pentru a completa apoi biletul la ordin emis în alb prin care îşi prelungeşte practic termenul de prescripţie cu încă 3 ani, apare ca o atitudine abuzivă faţă de contractul încheiat şi obligaţiile acolo asuma de  către fidejusori.

Chiar dacă biletul la ordin, ca instrument de plată, se detaşează de raportul juridic care l-a creat, trebuie ţinut cont de scopul pentru care a fost emis, respectiv garantarea unei obligaţii şi, din acest punct de vedere, nu poate deveni garanţia un instrument lăsat la mâna creditorului pentru a-şi prelungi în mod artificial un drept de care nu se mai poate prevala (dreptul de a cere executarea silită). Astfel, debitorul este lăsat la mâna acestuia şi fortat să contracteze în termenii impuşi de creditor, acesta din urmă putând prelungi termenul privind dreptul de a cere executarea silită după bunul sau plac.

Se impune a preciza că învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin, după refuzul sau la plată din 3.05.2010 (f. 67) nu reprezintă un act începător de executare, fiind doar o formalitate necesară în vederea punerii în executare, deci, în  condiţiile în care dreptul de a cere executarea silită a biletului la ordin este acelaşi cu al titlului executoriu contract de credit, nu se poate spune că s-a  întrerupt executarea în dosarul de executare nr. 714/2012 al BEJA H. şi P. prin investirea cu formulă executorie, de altfel potrivit noului C.P.C., în prezent nici nu mai este necesară această formalitate.

Abia cererea de executare silită a biletului la ordin este un asemenea act, însă a fost făcută după împlinirea termenului de prescripţie.

Pentru acestea instanţa va admite contestaţia anulând actele de executare ca urmare a  intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

În baza art. 274 C.pr.civ. (vechi) se va dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată către contestatori in suma de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanţelor nr. 86/21.06.2013 aflate la filele 21 şi 23 dosar.

În baza art. 43 din OG 80/2013 va dispune restituirea către contestatori a taxei de timbru de 388 lei plătită conform chitanţei de plată de la dosar, la rămânerea definitivă a soluţiei de admitere a contestaţiei.