Cheltuielile judiciare penale solicitate prin acţiune separată

Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 14 octombrie 2013, reclamantul S. I. dom. în - , a chemat în judecată pe pârâtul M. D., dom. în  - , solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2.700 lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate în dosarul de urmărire penală nr.1835/P/2011.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul arată că pârâtul a formulat  împotriva sa o plângere penală  pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Plângerea a format obiect al cercetărilor penale efectuate în dosarul nr.1835/P/2011 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria M., procurorul de caz dispunând însă scoaterea sa de sub urmărire penală, rezoluţie menţinută şi de primul - procuror. Susţine reclamantul că, în exercitarea dreptului la apărare şi pentru protejarea intereselor sale legitime a fost nevoit să îşi angajeze avocaţi, plătind onorarii în sumă de 2.600 lei, precum şi taxa de mediere de 100 lei, şi că, faţă de soluţia dată de scoatere de sub urmărire penală, pârâtul este culpabil de provocarea acestor cheltuieli judiciare, aşa încât se consideră  îndreptăţit să fie despăgubit pentru prejudiciul ce i-a fost provocat.

Mai arată reclamantul că, mai înainte de promovarea acestei acţiuni l-a somat de pârât, pentru ca de bunăvoie să-i plătească cheltuielile efectuate, însă aceasta nu a dat curs somaţiei sale.

În drept, s-au invocat art. 193 C. pr. penală; art. 451 -453 C. pr. civilă.

În probaţiune, reclamantul arată că se prevalează de proba cu înscrisuri, depunând în copie în sensul acesta rezoluţia procurorului din data de 24.04.2013; carte de identitate; rezoluţie din 14.06.2013; chitanţe; somaţie; proces-verbal mediere; chitanţă, dovadă de primire; dovadă privind plata taxei judiciare de timbru.

Pârâtul a depus întâmpinare - fila 16 dosar, solicitând respingerea cererii reclamantului şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, se arată că, potrivit calificării juridice dată de reclamant, acţiunea acestuia se fondează pe dispoziţiile art. 193 C. pr. penală şi ale art. 451-453 N. C. pr. civilă. Susţine pârâtul că, norma prev. de art. 193 C. pr. penală reglementează regimul cheltuielilor judiciare, în cadrul procesului penal, din faza de judecată, în cuprinsul alin. 5 făcându-se referire expresă la existenţa unei hotărâri pronunţate de o instanţă de judecată. Arată pârâtul că, în cazul de faţă, părţile nu au mai ajuns în instanţă, procurorul emiţând rezoluţie de scoatere de sub urmărire penală. Apreciază pârâtul că legiuitorul a reglementat expres situaţiile în care partea vătămată poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată tocmai pentru a nu se îngrădi dreptul cetăţeanului de a se adresa organelor judiciare în situaţiile în care consideră că a fost lezat într-un drept al său.

Reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinare – fila 28 dosar, susţinând că potrivit art. 193 alin.6 C. pr. penală, obligaţia privind plata cheltuielilor judiciare se supune legii civile, astfel încât, indiferent de partea  sau de faza procesuală în care au fost ele efectuate, cheltuielile judiciare se cumulează şi cad în sarcina părţii, potrivit legii.

În dezbaterea cauzei, părţile nu au formulat alte cereri în probaţiune.

Din oficiu, instanţa a solicitat dosarul de urmărire penală.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În lucrarea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria M., sub nr. de dosar 1835/P/2011, s-au efectuat cercetări în ceea ce priveşte pe reclamant sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. şi ped. de art. 246 C.penal.

La baza declanşării cercetărilor a stat plângerea formulată de pârât prin care acesta l-a acuzat pe reclamant de abuz în serviciu pe considerentul că, în calitatea sa de Primar al com. A.-S., în cursul lunii martie 2008, în mod  cu totul abuziv şi  din duşmănie personală,  l-a destituit din funcţia publică deţinută,  aceea de secretar al primăriei, dovadă fiind faptul că decizia a fost ulterior anulată de Tribunalul Sibiu şi s-a dispus reîncadrarea sa în funcţia deţinută anterior, cu plata retroactivă a drepturilor salariale de care a fost privat.

Prin rezoluţia din 18 decembrie 2012, organele de urmărire penală au dispus începerea urmăririi penale împotriva  învinuitului/reclamantul din prezenta acţiune, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. penal.

 Prin urmare, reclamantul a fost audiat în calitate de învinuit, acesta fiind asistat  de avocaţi aleşi, mandataţi să-i asigure asistenţa judiciară potrivit împuternicirilor avocaţiale de la filele 84,85 dosar urmărire penală şi a contractelor de asistenţă juridică depuse în original, filele 41,42 dosar.

De la data efectuării angajamentului, avocaţii desemnaţi au asistat la audieri, şi de asemenea, au depus un memoriu în apărare – filele 20-26 dosar.

Potrivit contractelor de asistenţă judiciară şi a chitanţelor justificative, reclamantul a plătit avocaţilor săi, pentru aceste servicii, suma totală de 2.600 lei.

În urma cercetărilor efectuate, procurorul de caz a emis în data de 24.04.2013 o rezoluţie de scoatere de sub urmărire penală a reclamantului/învinuit, pe considerentul că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. penal, întrucât,  deşi  s-a reţinut  că decizia de destituire a fost un act  defectuos îndeplinit, totuşi  nu există legătură de cauzalitate între acest fapt şi prezumtiva vătămare a intereselor legale ale pârâtului, deoarece  soluţia de anulare a deciziei s-a  întemeiat  pe motive formale, procedurale,  şi nicidecum pe fondul faptelor pentru care

 s-a dispus destituirea.

Soluţia procurorului a fost atacată cu plângere pe cale ierarhică la Primul-procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria M. care prin rezoluţia din 14 iunie 2013 s-a pronunţat în sensul respingerii ei, cu motivarea că, sub aspectul laturii obiective,  nu sunt date elementele infracţiunii de abuz în serviciu, deoarece reclamantul/învinuit nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, ci a procedat potrivit prerogativelor sale legale, sesizând comisia de disciplină, şi apoi, pe baza constatărilor acesteia, procedând la emiterea deciziei de eliberare de funcţie. Se mai arată că  nici sub aspectul laturii subiective nu s-a dovedit intenţia învinuitului care cu ştiinţă să fi urmărit  prejudicierea pârâtului/parte vătămată.

Rezoluţia primului-procuror nu a mai fost atacată în instanţă.

Prin cererea de faţă, reclamantul a solicitat să fie despăgubit de pârât pentru cheltuielile judiciare efectuate cu avocaţii săi, la care se adaugă şi taxa de mediere, acţiune pe care pârâtul o consideră practic inadmisibilă pe considerentul că temeiul legal invocat priveşte doar cauzele ajunse în  faţa instanţelor judecătoreşti.

Aserţiunile pârâtului sunt neîntemeiate.

Art. 193 C.pr.penală, sub imperiul căruia a fost promovată acţiunea şi care era în vigoare la acea dată, face parte din capitolul VI,  intitulat  generic cheltuielile judiciare, ceea ce înseamnă că dispoziţiile acestui capitol sunt deopotrivă aplicabile atât fazei de urmărire penală cât şi de judecată.

Pentru anumite situaţii legiuitorul a prevăzut în mod expres soluţiile ce urmează a fi adoptate de către organele judiciare cu privire la cheltuielile judiciare,  raportat uneori şi la  modul de rezolvare a acţiunii penale, indiferent că aceste cheltuieli sunt dintre cele  avansate de stat ori suportate de părţi.

În schimb, particularizând la cheltuielile judiciare efectuate de părţi, atunci când soluţia asupra acţiunii penale nu se regăseşte vreuna dintre ipotezele expres prevăzute de lege, alin.6 al art. 193 C. pr. penală, trimite la aplicarea legii civile, legiuitorul folosind sintagma cu caracter general „în celelalte cazuri”, fără a distinge după cum cauza s-a finalizat sau nu cu o trimitere în judecată, fapt ce se mai  desprinde şi din denumirea marginală a textului de lege  intitulată „plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi” fără nici o altă menţiune sau diferenţiere.

În civil se admite posibilitatea recuperării cheltuielilor judiciare pe cale separată fiind calificată ca şi o acţiune în pretenţii.

Cheltuielile judiciare au semnificaţia juridică a unor despăgubiri, expresie a răspunderii civile delictuale fondată  pe culpa procesuală a uneia sau alteia dintre părţi , având  totdeauna caracter rambursabil.

Din această perspectivă se reţine că procurorul de caz a reţinut în sarcina reclamantului faptul că a îndeplinit în mod defectuos decizia ce a condus la destituirea pârâtului, motiv pentru care de altfel s-a şi dispus începerea urmăririi penale, moment din care practic reclamantul a devenit învinuit. Pe de altă parte, însă, tot procurorul a menţionat că nu este dată legătura de cauzalitate cerută de lege între  îndeplinirea  defectuoasă a respectivului  act şi vătămarea afirmată de pârât/parte vătămată, faţă de împrejurarea că decizia de destituire  a fost anulată pe motive formale şi procedurale, şi nicidecum pentru aspecte de netemeinicie vizând existenţa faptelor ce au stat la baza luării acestei măsuri cu caracter disciplinar, de  destituire din funcţia avută.

Această împrejurare este reluată şi în cadrul motivelor reţinute de Primul-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria M., în rezoluţia sa din 14 iunie 2013 în cadrul căreia se arată că dispoziţia de destituire a pârâtului a fost dată în baza şi ca urmare a raportului Comisiei de Disciplină din cadrul Instituţiei Prefectului, comisie care a votat în unanimitate eliberarea petiţionarului din funcţia publică de secretar al comunei A.-S.( paragraf 4) , şi că, demersul acestuia (al reclamantului din prezenta cauză s.n) a avut la bază  anumite acţiuni ale petiţionarului pe care le-a considerat abateri, punctul de vedere al primarului fiind de altfel împărtăşit şi de comisia din cadrul Prefecturii (penultimul paragraf).

Prin urmare, în aprecierea culpei procesuale, instanţa reţine ca relevant faptul că în cauză, după înregistrarea plângerii penale formulată de către  pârât, totuşi organele judiciare au dispus începerea urmăririi penale faţă de reclamant; procurorul a reţinut în sarcina reclamantului faptul că decizia de destituire anulată are conotaţia unui act îndeplinit în mod defectuos ce îi este imputabil, dar că, în fapt, vătămarea reclamată de pârât prin plângerea penală formulată nu poate fi pusă în legătură cu defectuozitatea actului de destituire câtă vreme faptele acestuia din urmă, cu conotaţie disciplinară nu au fost analizate pe fondul lor, lucru cunoscut  de către  pârât, demersul său judiciar în care afirmă că sancţionarea ar fi fost  intenţionată şi „în mod evident nemotivată”, fiind ulterior primirii motivelor de anulare a deciziei, precum şi după ce legalitatea fusese restabilită, prin repunerea sa în funcţie şi plata drepturilor salariale. 

Aceste împrejurări susţin reaua-credinţă a pârâtului şi în mod corelativ existenţa  culpei sale, parţiale, avându-se în vedere şi soluţia dată de procuror.

Din actele de urmărire penală filele 17,18 dosar, rezultă că declaraţia dată de reclamant în calitate de învinuit, este semnată de un singur avocat şi raportat la onorariul perceput conform contractului de asistenţă, acesta este îndreptăţit să primească  de la pârât suma de 1.100 lei ( ½ din 2.200 lei). Taxa de mediere nu se cere a fi adăugată acestei sume, întrucât potrivit art. 2 alin.1 ind.4 din Legea 192/2006, procedura de informare asupra medierii este gratuită.

Conclusiv, pentru considerentele de fapt şi de drept enunţate, acţiunea reclamantului va fi admisă în parte în sensul în care pârâtul va fi obligat să plătească suma de 1.100 lei, despăgubiri civile parţiale, reprezentând cheltuieli judiciare şi corespunzător pretenţiilor încuviinţate, pârâtul va fi de asemenea obligat, în baza art. 453 alin.2 C. pr. civilă, să plătească reclamantului suma de 82 lei, cheltuieli de judecată aferente acestui proces, reprezentând parte din taxa judiciară de timbru .

Domenii speta

Spete similare