Despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin preluarea, din patrimoniul reclamantei, a imobilului restituit în natură moştenitorilor fostului proprietar.

Despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin preluarea, din patrimoniul reclamantei, a imobilului restituit în natură moştenitorilor fostului proprietar. Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice. Prescripția începută (i neîmplinită) la data intrării în vigoare a Noului Cod civil rămâne supuse dispozițiilor legale care au instituit-o. Dreptul la despăgubire s-a născut în temeiul unei norme speciale, momentul de început al curgerii termenului neputând fi prorogat până la data întreprinderii vreunui demers de evacuare, de către persoanele cărora le-a fost restituit imobilul (moștenitorii fostului proprietar).

- Legea nr. 99/1999, art. 324 alin. 1, 6

- H.G. nr. 34/2009, art. 3 alin. 1 pct. 81

-  Decretul nr. 167/1958, art. 18, art. 7 alin. 1

- Codul civil,  art. 6 alin. 4

- Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009,  art. 201, art. 223, art. 230 lit. p

Potrivit art. 324 alin. 1 din Legea nr. 99/1999, repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate, prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat se asigură de instituţiile publice implicate în privatizare. Instanța a reţinut, însă, că la stabilirea entităților statului chemate să răspundă pentru prejudiciile în discuție, nu poate fi ignorat conținutul art. 324  alin. 6 din Legea nr. 99/1999 care prevede că Statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate a obligaţiilor prevăzute în prezentul articol.

Dispozițiile art. 324  alin. 1 din Legea nr. 99/1999 desemnează un alt organ decât Ministerul Finanțelor Publice căruia îi poate fi opus, de către persoana prejudiciată, dreptul său la despăgubiri, fiind incidentă teza finală a normei cuprinsă în disp. art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009. Însă, prin art. 324  alin. 6 din Legea nr. 99/1999 - pentru ca persoana prejudiciată să dispună de posibilitatea efectivă de a încasa despăgubirile -, s-a alăturat răspunderii organelor implicate în procesul de privatizare obligația de garanție a Statului Român, fără a se menționa organele statale în contra cărora se invocă această obligație, astfel că Ministerul Finanțelor este organul ce reprezintă Statul în fața instanțelor de judecată.

Instituției prescripției extinctive a dreptului la acțiune i se aplică, în cauză, prevederile Decr. nr. 167/1958, conform dispoziţiilor art. 6 alin. 4 din Noul Cod civ., dispoziţiile art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute la data intrării în vigoare a Noului Cod civil, inclusiv cele începute și neîmplinite, rămânând supuse dispozițiilor legale care le-au instituit –  excepție făcând doar instituția suspendării cursului prescripției (neinvocată, în speță), și numai în condițiile strict prevăzute de art. 203 din Legea nr. 71/2011 (normă generală care face trimitere la cazurile reglementate de art. 2352 pct. 6, 7 Cod civ.).

Dreptul la despăgubire s-a născut în temeiul unei norme speciale, respectiv disp. art. 324 din Legea nr. 99/1999, care stabilește ca premisă a acestui drept, prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. În condițiile punctual reglementate de legiuitor, momentul de început al curgerii termenului de prescripție nu poate fi prorogat până la data întreprinderii vreunui demers de evacuare, de către persoanele cărora le-a fost restituit imobilul (moștenitorii fostului proprietar), dat fiind că nașterea dreptului la acțiune al societății păgubite prin pierderea imobilului din patrimoniu nu este legată de îmbogățirea fără just temei a persoanelor cărora li s-a restituit acest imobil.

Prin Sentinţa nr. 1548/3 decembrie 2013, Tribunalul Mureş a hotărât: respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, prin DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV – ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ; respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (A.A.A.S.); admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâta A.A.A.S., cu consecinţa respingerii cererii formulate de SC R. SA, în contradictoriu cu pârâtele menţionate, având ca obiect plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin preluarea, din patrimoniul reclamantei, a imobilului situat în xxx, restituit în natură moştenitorilor fostului proprietar; respingerea cererii de chemare în garanţie formulate de pârâta A.A.A.S. împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; respingerea cererii reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În considerentele Sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta D.G.R.F.P. BRAŞOV – A.J.F.P. MUREŞ a fost respinsă întrucât disp. art. 324 alin. 6 din Legea nr. 99/1999 face trimitere la garantarea, de către Stat, a acoperirii prejudiciilor suferite de societăţile comerciale privatizate, textul completându-se cu disp. art. 3 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, prin raportare la pct. 54 din H.G. nr. 1574/2003, iar aceste din urmă dispoziţii stabilesc calitatea M.F.P. de reprezentant al Statului; soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii invocate de pârâta A.A.A.S. a fost motivată prin aceea că titlul I art. 1 din Legea nr. 99/1999 a adus modificări prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, aceste modificări fiind cuprinse şi în art. 324 din Legea nr. 99/1999, normă pe care se întemeiază cererea reclamantei; potrivit definiţiei date de art. 3 lit. g din O.U.G. nr. 88/1997, „instituţie publică implicată” înseamnă Fondul Proprietăţii de Stat sau orice minister de resort ori, după caz, o autoritate a administraţiei publice locale care are atribuţii de privatizare a unei societăţi comerciale; deci, principala instituţie publică implicată în procesul de privatizare este pârâta A.A.A.S., cererea reclamantei fiind admisibilă în privinţa despăgubirilor solicitate, cu atât mai mult cu cât nu a solicitat restituirea în natură a imobilului, ci despăgubiri în sumă de 354.000 lei;

• în ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâta A.A.A.S., prima instanţă a reţinut că potrivit art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1997, drepturile conferite (inclusiv cele prevăzute de art. 324) trebuiau solicitate în termen de 3 luni de la data naşterii lor, însă, acest text de lege, invocat de reclamantă, a fost abrogat prin O.G. nr. 36/2004 pentru modificarea Legii nr. 137/2002 (cu referire la art. 56 din Lege), Ordonanţa fiind publicată în M.O. nr. 90/31 ianuarie 2004; prin urmare, prima instanţă a examinat excepţia prescripţiei prin raportare la termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decr. nr. 167/1958 (raportul juridic litigios născându-se înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, la 1 octombrie 2011, aplicându-i-se art. 201 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009);

• termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la momentul la care reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, acest fapt intervenind odată cu pronunţarea Deciziei nr. 290/R/13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, aşa încât termenul s-a împlinit la data de 13 aprilie 2013, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la 22 iulie 2013, fără ca reclamanta să justifice vreo situaţie de întrerupere a cursului prescripţiei; faptul că, după pronunţarea Deciziei nr. 290/R/13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, Primarul Municipiului Reghin a emis Dispoziţia nr. 574/21 martie 2012 nu are relevanţă deoarece reclamanta nu a fost parte în acea procedură, raportul juridic administrativ reparatoriu purtându-se exclusiv în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 şi având ca părţi pe foştii proprietari şi pe Primarul Municipiului Reghin (care a acţionat pe seama Statului); procedura administrativă a fost posibilă, în numele Statului Român, tocmai pentru că reclamanta a pierdut, anterior, proprietatea, în mod irevocabil, prin hotărârea judecătorească menţionată;

• în Dispoziţia nr. 574/2012 se face referire la efectele Sentinţei nr. 1588/30 septembrie 2010 pronunţate de Tribunalul Mureş (în dosarul nr. 26/102/2004) şi la Decizia nr. 24/A/3 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, prima instanţă lămurindu-se, însă, după studierea acestor hotărâri, că acestea se referă la un alt proces purtat de către moştenitorii fostului proprietar tabular în contradictoriu cu Primarul Municipiului Reghin - motivul litigiului constituindu-l faptul că acesta din urmă a respins cererea de restituire în natură a imobilului, reţinând că se află în proprietatea SC R. SA, însă, în Decizia nr. 24/A/3 februarie 2011, instanţa de apel a reţinut că un asemenea impediment nu mai există pentru că, între timp, SC R. SA pierduse, în mod irevocabil, proprietatea asupra imobilului, restituirea acestuia devenind posibilă.

Împotriva Sentinţei nr. 1548/3 decembrie 2013 a declarat apel reclamanta SC R. SA, solicitând admiterea căii de atac şi modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată. În esenţă, apelanta a susţinut următoarele motive: termenul de prescripţie a început să curgă la data ieşirii imobilului din patrimoniul societăţii, adică în luna decembrie 2012, şi nu la 13 aprilie 2010 – data pronunţării Deciziei nr. 29/R/2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate, apelanta îndeplinindu-şi obligaţiile de plată a impozitului pe clădire inclusiv în anul 2012; prima instanţă nu a avut în vedere Decizia nr. 18/2011 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia despăgubirile acordate societăţilor comerciale implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii; Decizia nr. 18/2011 se coroborează cu art. 324 alin. 2 din Legea nr. 99/1999, prevedere potrivit căreia despăgubirea reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială, către foştii proprietari, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile; în speţă, restituirea în natură a avut loc prin Dispoziţia nr. 574/21 martie 2012 a Primarului Municipiului Reghin, care nu a fost comunicată apelantei, contând, de asemenea, data ieşirii efective a bunului din patrimoniul apelantei, aşa încât dreptul la acţiune s-a născut în luna decembrie 2012, la data înregistrării cererii de chemare în judecată termenul general de 3 ani nefiind împlinit; referitor la fondul cauzei, apelanta a arătat că SC F. A. SA, absorbită de SC R. SA, este succesoare în drepturi a fostului Oficiu Farmaceutic Regional Târgu-Mureş, înscris în CF xx Reghin, nr. top. x, ca proprietar al imobilului situat în xxx; inventarierea patrimoniului a avut loc în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 15/1990, capitalul social al noii societăţi fiind stabilit prin evaluarea patrimoniului potrivit H.G. nr. 945/1990; jurisprudenţa a apreciat, în mod constant, că hotărârea Guvernului de înfiinţare a societăţii constituie titlu de proprietate pentru imobile aflate în situație celui din în litigiu, prin art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 consfinţindu-se dobândirea dreptului de proprietate; la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni D MS nr. 8/19 februarie 1999, s-a procedat la inventarierea bunurilor imobile (printre acestea aflându-se şi imobilul pentru care se solicită despăgubiri, în speţă), apelanta îndeplinindu-şi, ulterior, obligaţia asumată prin art. 8.10.1 din Contract, investind în societate, inclusiv în farmacii, suma de 2.000.000 USD; după apariţia Legii nr. 10/2001, moştenitorii proprietarului decedat au solicitat radierea dreptului de proprietate al antecesoarei apelantei şi restabilirea situaţiei anterioare, iar prin Sentinţa nr. 609/23 mai 2007 (dos. nr. 123/R/2003 al Judecătoriei Reghin), cererea a fost admisă, hotărârea fiind menţinută prin Decizia nr. 290/R/13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş; moştenitorii legali ai fostului proprietar au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 606/11 iulie 2012 a B.N.P. D. C., transmiţând dreptul de proprietate către cumpărători, iar ca urmare a notificării transmise în vederea evacuării până cel târziu la data de 23 februarie 2013, SC R. SA a eliberat spaţiul şi a predat imobilul proprietarilor, la data de 12 martie 2013; Dispoziţia nr. 574/2012 a Primarului Municipiului Reghin nu i-a fost comunicată apelantei; prin restituirea imobilului în natură, apelanta a suferit un prejudiciu şi, pe de altă parte, este pusă în imposibilitatea realizării obiectului de activitate, pachetul de acţiuni fiind achiziţionat în ideea existenţei imobilelor în patrimoniul societăţii; obligaţia de despăgubire este prevăzută de art. 324 alin. 2 din Legea nr. 99/1999; în speţe similare, instanţele au admis cererile de chemare în judecată, obligând fosta A.V.A.S. la plata prejudiciului suferit de societatea din al cărei patrimoniu a ieşit imobilul restituit în natură foştilor proprietari.

Împotriva Sentinței nr. 1548/3 decembrie 2013 a formulat apel și pârâta D.G.R.F.P. BRAŞOV – A.J.F.P. MUREŞ, în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE şi al STATULUI ROMÂN, invocând disp. art.466 din Noul Cod de procedură civilă, solicitând a se dispune admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte. În esență, apelanta a susținut următoarele motive: conform art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, M.F.P. reprezintă Statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, în raporturile juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ, iar conform art. 324 alin. 1 din Legea nr. 99/1999, cu privire la o eventuală reparare a prejudiciului răspunde „instituţia publică implicată în privatizare”; din coroborarea art. 3 alin. 1 pct. 81 al H.G. nr. 34/2009 cu art. 344 alin. 1 din Legea nr. 99/1999, cu art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 837/2004 şi cu art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004 rezultă că, pentru ipoteza în discuţie, M.F.P. nu are calitate procesuală activă; art. 5 alin. 2 din Legea nr. 99/1999 prevede expres că A.A.A.S. exercită atribuţiile stabilite prin art. 43 alin. 2, iar în cazul societăţilor constituite în temeiul Legii nr. 69/1991, aceste atribuţii se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale; în CF xx Reghin, nr. top. x, este înscris, în calitate de proprietar al imobilului, Statul Român, în favoarea SC F. A. SA existând doar un drept de administrare şi folosinţă transmis cu ocazia reorganizării în temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990; deci, imobilul nu a intrat în patrimoniul SC F. A. SA deoarece se afla în proprietatea Statului; referitor la jurisprudenţa invocată de reclamanta-apelantă, pârâta-apelantă a susţinut că situaţiile sunt diferite faţă de cea existentă, în speţă, cât timp nu s-a făcut dovada unui drept de proprietate; referitor la cuantumul despăgubirilor, pârâta-apelantă a făcut trimitere la Decizia nr. 18/17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această hotărâre menţionând şi faptul că prin instituţii publice implicate în privatizare se înţeleg, după caz, ministerele de resort, A.V.A.S., autorităţile administraţiei publice locale; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. este întemeiată şi pentru că O.U.G. nr. 88/1997 (modificată prin Legea nr. 99/1999) nu prevede răspunderea solidară, aceasta neputând fi extinsă la cazuri nereglementate prin lege; prima instanţă a respins, în mod nelegal, excepţia reţinând principiul disponibilităţii şi considerând că reclamantul deţine, prin voinţa legiuitorului, atributul stabilirii celor trei elemente ale acţiunii sale; în privinţa obligaţiei de garantare prevăzute de art. 324 din Legea nr. 99/1999, apelanta a susţinut că aceasta are efecte ope legis, nefiind necesar a se statua printr-o hotărâre judecătorească, textul de lege neputând justifica dispoziţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut în mod eronat şi prevederile H.G. nr. 1574/2003 – act normativ abrogat prin H.G. nr. 208/2005.

Prin întâmpinarea depusă la 28 martie 2014, D.G.R.F.P. BRAŞOV – A.J.F.P. MUREŞ, în numele M.F.P. şi al Statului Român, în calitate de intimată faţă de apelul formulat de reclamantă, a solicitat să se dispună respingerea acestuia, formulând, în esenţă, următoarele apărări: excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost admisă, în mod corect, de prima instanţă, fiind incidentă disp. art. 3 din Decr. nr. 167/1958, termenul de prescripţie de 3 ani calculându-se de la data naşterii dreptului la acţiune – momentul predării imobilului către moştenitorii fostului proprietar fiind un fapt juridic nerelevant în raport cu începerea cursului prescripţiei; tolerarea reclamantei-apelante în folosinţa imobilului şi neformularea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect evacuarea acesteia nu a amânat momentul naşterii dreptului la acţiune; termenul de prescripţie a început să curgă la data pronunţării Deciziei nr. 290/R/13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, la data de 22 iulie 2013, când a fost introdusă cererea de chemare în judecată, termenul fiind deja împlinit; emiterea Dispoziției nr. 574/2012, de către Primarul Municipiului Reghin, nu are relevanţă sub aspectul momentului de început al prescripţiei întrucât SC R. SA nu a fost parte în procedura administrativă, tocmai pentru că, anterior, pierduse dreptul de proprietate, în mod irevocabil.

Prin întâmpinarea depusă la 2 aprilie 2014, SC R. SA, în calitate de intimată faţă de apelul formulat de D.G.R.F.P. BRAŞOV – A.J.F.P. MUREŞ, în numele M.F.P. şi al Statului Român, a solicitat să se dispună respingerea acestuia, susținând, în esenţă, următoarele apărări: prima instanţă a respins, în mod corect, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., prin D.G.R.F.P. BRAŞOV – A.J.F.P. MUREŞ, faţă de disp. art. 324 alin. 6 din Legea nr. 99/1999, art. 4 alin. 1 pct. 37 din H.G. nr. 109/2009, art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, M.F.P. având calitatea de reprezentant al Statului, aşa încât era firesc să fie chemat în judecată ca mandatar ope legis al acestuia, cu referire la garantarea îndeplinirii, de către instituţiile publice implicate în procesul de privatizare (în speţă, A.A.A.S.), a obligaţiilor prevăzute de art. 324  din Legea nr. 99/1999; referitor la fondul cauzei, intimata a susţinut că şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr.xx Reghin, nr. top. x, întabulat în favoarea SC F. A. SA, absorbită, ca urmare a fuziunii, de către intimata SC R. SA; întabularea este doar o formă de publicitate imobiliară, aşa cum rezultă din art. 21 alin. 1 al Legii nr. 7/1996, rep., care nu afectează dreptul de proprietate dobândit în temeiul legii; intimata SC R. SA a dobândit dreptul de proprietate potrivit art. 2 din H.G. nr. 15/1991 şi art. 19 din Legea nr. 15/1990, iar conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale sunt proprietatea acestora.

Prin întâmpinarea depusă la 4 aprilie 2014 (f. 47-49), A.A.A.S., în calitate de intimată, a invocat disp. art. 471 alin. 5 din Noul Cod de procedură civilă și a solicitat să se dispună respingerea apelului formulat de D.G.R.F.P. BRAȘOV – A.J.F.P. MUREȘ, în numele M.F.P. şi al Statului Român, susținând, în esenţă, următoarele apărări: calitatea procesuală a M.F.P. este prevăzută expres – ca garanție directă – de art. 324 alin. 6 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 25 din Decr. nr. 31/1954, statul garantând îndeplinirea, de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute în primul text de lege menționat; legiuitorul a prevăzut, deci, o garanție specială în sarcina Statului (reprezentat de M.F.P.), pentru repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat; disp. art. 9 din O.U.G. nr. 88/1997, potrivit căruia toate sumele încasate de instituția intimată din contractele de privatizare se varsă la bugetul statului, este incidentă, în cauză, susținând calitatea procesuală a Statului Român, prin M.F.P.; textele de lege invocate de apelanta D.G.R.F.P. BRAȘOV – A.J.F.P. MUREȘ, în numele M.F.P. şi al Statului Român, cu referire la netemeinicia cererii de chemare în garanție, sunt lipsite de relevanță și nu au legătură cu obiectul cauzei, Statul (prin M.F.P.), având o obligație ope legis, de garantare a plății despăgubirilor.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea apelului, potrivit motivelor invocate și potrivit regulilor statornicite de disp. art. 476, 477 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:

În ce priveşte limitele învestirii instanţei de apel, Curtea a constatat că, prin cererea de apel, D.G.R.F.P. Brașov – A.J.F.P. Mureș (în numele M.F.P. şi al Statului Român) nu a formulat critici vizând dispoziţia de respingere a excepţiei inadmisibilității acțiunii, invocată în primă instanță de pârâta A.A.A.S., după cum nici reclamanta SC R. SA nu a criticat această dispoziție cuprinsă în hotărârea atacată – neavând, de altfel, interes să atace o dispoziţie care îi era favorabilă -, iar pârâta A.A.A.S. nu şi-au exercitat dreptul de apel, achiesând tacit la hotărârea primei instanţe. În consecinţă, Curtea a constatat că apelul a fost limitat la anumite soluții din dispozitiv, nefiind, așadar, învestită cu analizarea modalităţii de soluţionare a excepţiei inadmisibilității acțiunii, conform interpretării per a contrario a disp. art. 477 alin. 2 teza I Cod proc. civ. – faptul că, în întâmpinarea depusă de intimata A.A.A.S. se face trimitere la „celelalte motive” invocate de aceasta în primă instanță, respectiv „competență, admisibilitate, termenele speciale de prescripție și apărări de fond privind valoarea prejudiciului solicitat”, neputând determina învestirea instanței de apei cu analizarea excepției inadmisibilității acțiunii (cu privire la care nu a identificat motive de ordine publică a căror invocare constituie o facultate a instanței, potrivit disp. art. 479 alin. 1 teza finală Cod proc. civ.), în condițiile în care această excepție a format obiectul cercetării, de către prima instanță, iar împotriva dispoziției de respingere niciuna dintre părți nu a declarat apel, în speță, nefiind incidente ipotezele prevăzute de art. 477 alin. 2 tezele a II-a și a III-a Cod proc. civ.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F.P., prin D.G.R.F.P. Brașov – A.J.F.P. Mureș, Curtea a constatat, în privința cadrului procesual, cu referire la părți și cu trimitere specială la pârâtul menționat, nepertinența susținerilor apelantei-pârâte, față de dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, care statuează că reprezentarea Statului de către Ministerul Finanțelor Publice are caracter general și subsidiar, intervenind ori de câte legea nu stabilește, în acest scop, un alt organ.

Este, de asemenea, adevărat că potrivit art. 324 alin. 1 din Legea nr. 99/1999, repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate, prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat se asigură de instituţiile publice implicate în privatizare. Curtea a reţinut, însă, că la stabilirea entităților statului chemate să răspundă pentru prejudiciile în discuție, nu poate fi ignorat conținutul art. 324  alin. 6 din Legea nr. 99/1999 care prevede că Statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate a obligaţiilor prevăzute în prezentul articol.

Pentru a fi producător de efecte juridice, textul legal nu poate fi privit ca o simplă declarație de principiu, impunându-se concluzia că, prin art. 324  alin. 6 din Legea nr. 99/1999, legiuitorul a instituit o adevărată garanție subsidiară pentru executarea obligației de către organele desemnate de art. 324  alin. 1 din Legea nr. 99/1999. Această garanție este oferită persoanelor păgubite și se reflectă, în plan procesual, în posibilitatea conferită persoanei prejudiciate de a chema în judecată și Statul Român, prin organul care îl reprezintă, ca regulă, în fața instanțelor de judecată.

Așadar, disp. art. 324  alin. 1 din Legea nr. 99/1999 desemnează un alt organ decât Ministerul Finanțelor Publice căruia îi poate fi opus, de către persoana prejudiciată, dreptul său la despăgubiri, fiind incidentă teza finală a normei cuprinsă în disp. art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009. Însă, prin art. 324  alin. 6 din Legea nr. 99/1999 - pentru ca persoana prejudiciată să dispună de posibilitatea efectivă de a încasa despăgubirile -, s-a alăturat răspunderii organelor implicate în procesul de privatizare obligația de garanție a Statului Român, fără a se menționa organele statale în contra cărora se invocă această obligație, astfel că Ministerul Finanțelor este organul ce reprezintă Statul în fața instanțelor de judecată.

În condițiile punctuale relevate, Curtea a reţinut că dezlegarea dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este în acord cu normele analizate, urmând să mențină dispoziția de respingere a acestei excepții și, prin urmare, să respingă apelul formulat de D.G.R.F.P. BRAȘOV – A.J.F.P. MUREȘ, în numele M.F.P. şi al Statului Român.

Referitor la apelul formulat de reclamanta SC R. SA, Curtea a reţinut faptul că părțile sunt de acord în privința faptului că, în speță, se aplică termenul general de prescripție, de 3 ani, concluziile acestora fiind divergente cu privire la momentul de început al curgerii termenului.

Într-adevăr, instituției prescripției extinctive a dreptului la acțiune i se aplică, în cauză, prevederile Decr. nr. 167/1958, conform disp. art. 6 alin. 4 din Noul Cod civ., disp. art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripțiile începute la data intrării în vigoare a Noului Cod civil, inclusiv cele începute și neîmplinite, rămânând supuse dispozițiilor legale care le-au instituit –  excepție făcând doar instituția suspendării cursului prescripției (neinvocată, în speță), și numai în condițiile strict prevăzute de art. 203 din Legea nr. 71/2011 (normă generală care face trimitere la cazurile reglementate de art. 2352 pct. 6, 7 Cod civ.).

Odată cu intrarea în vigoare a Decr. nr. 167/1958, la data de 21 aprilie 1958, și până la abrogarea acestuia prin art. 230 lit. p din Legea nr. 71/2011, începând cu 1 octombrie 2011, normele care reglementau prescripţia aveau caracter imperativ, prescripţia extinctivă fiind o instituţie de ordine publică, astfel că sub imperiul acestei reglementări nu se putea deroga prin convenţie de la normele referitoare la prescripţie, instanţa de judecată putând și fiind chiar obligată să invoce din oficiu prescripţia – art. 18 din Decr. nr. 167/1958 -, oricând, chiar și în calea de atac a recursului. Această soluție este, de altfel, confirmată prin jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – e.g., Decizia nr. 3537/9 septembrie 2013, Secția I Civilă.

Prin Sentința nr. 609/23 mai 1997, pronunțată în dosarul nr. 123/R/2006, Judecătoria Reghin a dispus radierea, din C.F. nr. 5470 Reghin, nr. top. 395, a dreptului de proprietate al pârâtei SC F. A. SA și restabilirea situației anterioare evidențierii dreptului de proprietate al acesteia cu privire la imobilul situat în xxx, prin Decizia nr. 263/24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 357.1/102/2008 (numărul în format vechi fiind 3283/2009), fiind admis apelul formulat de SC F. A. SA, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulate de G. M. M., în calitate de moștenitor legal al foștilor proprietari tabulari, M. V. și M. F., în contradictoriu cu pârâta SC F. A. SA.

Însă, prin Decizia nr. 290/R/13 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Tg.-Mureș în dosarul nr. 357.1/102/2008, a fost admis recursul formulat de moștenitorii reclamantului G. M. M. (decedat în timpul procesului), dispunându-se modificarea Deciziei nr. 263/24 noiembrie 2009, în sensul respingerii apelului pârâtei SC F. A. SA, a cărei succesoare în drepturi era SC R. SA, declarat împotriva Sentinței nr. 609/23 mai 2007 a Judecătoriei Reghin.

Prin urmare, la data de 13 aprilie 2010, instanța de control judiciar a confirmat, în mod irevocabil, hotărârea primei instanțe prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al antecesoarei SC R. SA și restabilirea situației anterioare evidențierii dreptului de proprietate al acesteia în C.F. nr. xx Reghin, nr. top. xx, cu privire la imobilul situat în xxx. 

Întrucât antecesoarea apelantei din prezenta cauză, respectiv SC F. A. SA și, ulterior, apelanta SC R. SA, au avut calitatea de parte, mai exact, poziția procesuală a pârâtă, atât în dosarul nr. 123/R/2006 al Judecătoriei Reghin, cât și în dosarul nr. 3283/2009 (nr. în format nou 357.1/102/2008) al Tribunalului Mureș și în dosarul nr. 357.1/102/2008 al Curții de Apel Tg.-Mureș – exercitându-și, în mod activ, drepturile procesuale, SC R. SA nu poate invoca necunoașterea dispozitivului și considerentelor Deciziei nr. 290/R/13 aprilie 2010 a Curții de Apel Tg.-Mureș.

Așadar, apelanta SC R. SA nu poate invoca, în prezenta cauză, necunoașterea consecințelor juridice ale hotărârii irevocabile evocate cu privire la pierderea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. xx Reghin, nr. top. x și situat în xxx.

Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Decr. nr. 167/1958, corob. cu disp. art. 1886 Cod civ. – norme aplicabile raportului juridic dedus judecăţii -, prescripţia extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.

Curtea a constatat, deci, că prima instanță a stabilit, în mod corect, momentul de început al termenului general de prescripție de 3 ani, prin raportare concretă la data nașterii dreptului material la acțiune, ca situație de drept, reținând că termenul a început să curgă de la data pierderii dreptului de proprietate asupra imobilului anterior menționat, prin efectul Deciziei nr. 290//R pronunțate de Curte de Apel Tg.-Mureș la data de 13 aprilie 2010.

Dreptul la despăgubire s-a născut în temeiul unei norme speciale, respectiv disp. art. 324 din Legea nr. 99/1999, care stabilește ca premisă a acestui drept, prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. În condițiile punctual reglementate de legiuitor, momentul de început al curgerii termenului de prescripție nu poate fi prorogat până la data întreprinderii vreunui demers de evacuare, de către persoanele cărora le-a fost restituit imobilul (moștenitorii fostului proprietar), dat fiind că nașterea dreptului la acțiune al societății păgubite prin pierderea imobilului din patrimoniu nu este legată de îmbogățirea fără just temei a persoanelor cărora li s-a restituit acest imobil. Prin urmare, nu poate produce efecte juridice o continuare a posesiei societății asupra imobilului, prin raportare la aceste persoane întrucât prescripția vizând dreptul societății de a obține despăgubiri nu a curs în folosul foștilor proprietari – potrivit disp. art. 324 alin. 3 din Legea nr. 99/1999 despăgubirile stabilindu-se de către instituțiile publice implicate și societatea care a pierdut imobilul din patrimoniu (de comun acord sau prin justiție) -, astfel că nu se poate pune problema unei recunoașteri ca tacite a dreptului ce face obiectul prescripţiei, realizată de către persoanele cărora le-a fost restituit imobilul.

În același sens, având în vedere fundamentul creat prin norma specială cuprinsă în disp. art. 324 din Legea nr. 99/1999, Curtea a confirmat argumentul reținut de prima instanță referitor la lipsa relevanței emiterii Dispoziției nr. 574/21 martie 2012 - prin care Primarul Municipiului Reghin a realizat actul de reparație, prin restituirea imobilului către foștii proprietari, în temeiul Legii nr. 10/2001, ca finalitate a procedurii administrative parcurse de aceștia -, pentru stabilirea momentului de început al termenului de prescripție. În fine, prin Decizia nr. 18/17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii și publicată în M.O. nr. 892/16 decembrie 2011, s-a stabilit faptul că despăgubirile se acordă pentru bunuri ce ies din patrimoniul societății, cuantumul despăgubirilor raportându-se la valoarea contabile a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț, la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoarea trebuind actualizată cu indicele de inflație la momentul plății despăgubirilor. Având în vedere problemele dezlegate de instanța supremă, Curtea a reţinut că, pe temeiul Deciziei nr. 18/2011, nu se poate susține instituirea unei excepții în privința momentului de început al termenului de prescripție, Înalta Curte de Casație și Justiție nestabilind unui alt moment decât cel al nașterii dreptului la acțiune. 

În condițiile punctuale menționate, termenul de prescripție de 3 ani a început că curgă la data de 13 aprilie 2010, iar cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 22 iulie 2013 a fost introdusă după împlinirea acestui termen. 

Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea a respins, ca nefondate, atât apelul formulat de reclamantă, cât și apelul formulat de pârâtă, păstrând hotărârea primei instanţe – art. 296 teza I Cod proc. civ.

Domenii speta

Spete similare