Anulare hotărâre a.g.a. pe baza căreia s-a încheiat actul adițional având ca obiect majorarea liniei de credit. Interesul băncii de a interveni în cauză.

Anulare hotărâre A.G.A. pe baza căreia s-a încheiat actul adițional având ca obiect majorarea liniei de credit. Interesul băncii de a interveni în cauză.

Prescripția dreptului la acțiune prin raportare la întemeierea acțiunii în anulare pe o vătămare personală a reclamantului-recurent, și nu pe încălcarea dispozițiilor legale vizând convocarea A.G.A.

-Legea nr. 31/1990, rep., art. 132 alin. 2, art. 195 alin. 3, art. 196

Interesul concret al băncii de a interveni în cauză, este evident, de vreme ce lipsirea de efecte a hotărârii atacate ar duce la inexistența fundamentului actului adițional și, prin urmare, a contractelor de garanție, banca fiind expusă, în mod direct, unui prejudiciu efectiv .

Atâta timp cât valabilitatea hotărârii A.G.A. a fost pusă în discuția instanței prin acțiunea formulată de reclamantul-recurent, modalitatea în care banca putea să își apere interesul - rezultând, în mod concret, din contractul de credit, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional, respectiv interesul vizând existența unui act juridic în care să fie stipulate obligațiile societăţii față de bancă -  o constituia formularea cererii de intervenție.

Potrivit dispoziţiilor art. 196 din Legea nr. 31/1990, rep., prevederile art. 132 se aplică și societăților comerciale cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut de art. 132 alin. 2 urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacă.

Prin Sentința nr. 1964/30 mai 2012, Tribunalul Harghita a hotărât: admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de intervenienta B.R.D. G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș; admiterea cererii de intervenție accesorie formulate B.R.D. G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamantul P. E., împotriva pârâtei SC M. SRL, reprezentată de lichidatorul judiciar G. M. C. SPRL .

În considerentele Sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• deși reclamantul a pretins că a luat cunoștință de Hotărârea A.G.A. nr. 1/7 aprilie 2008 din Sentința nr. 3683/20 decembrie 2011 a Tribunalului Harghita, care i-a fost comunicată la data de 31 ianuarie 2012, prima instanță a constatat că reclamantul a luat cunoștință de Hotărâre din întâmpinarea depusă de intervenienta din această cauză în dosarul nr. 2484/96/2009, finalizat cu sentința menționată; întâmpinarea i-a fost comunicată reclamantului la data de 8 decembrie 2009 – având conținut identic cu hotărârea judecătorească, în ce privește problema în discuție;

• motivul neconvocării reclamantului la A.G.A. nu este unul de ordine publică, astfel că dreptul la acțiune se prescrie în 15 zile de la data la care reclamantul a luat cunoștință de Hotărâre, conform disp. art. 196, rap. la art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, rep; deci, la data de 15 februarie 2012, când reclamantul a înregistrat acțiunea pe rolul tribunalului, dreptul la acțiune era prescris.

Împotriva Sentinței  nr. 1964/30 mai 2012 a declarat recurs reclamantul P. E., solicitând admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată. În esenţă, recurentul a susţinut următoarele motive: este asociat al SC M. SRL, dar nu a fost convocat la adunarea generală în care s-a adoptat Hotărârea nr. 1/7 aprilie 2008, astfel că au fost încălcate disp. art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, rep.; instanța a recalificat cererea de intervenție în nume propriu, formulată de BRD, ca fiind o intervenție accesorie – dat fiind că reclamantul-recurent a invocat inadmisibilitatea cererii de intervenție în nume propriu -, deși nu era obligatorie exercitarea rolului activ al instanței în ce privește recalificarea cererii de intervenție, BRD fiind reprezentată de avocat; sancțiunea nulității absolute intervine când lipsește un element esențial pentru formarea actului juridic, iar lipsa unui astfel de element nu poate fi transpusă tale quale în cazul Hotărârii A.G.A., având în vedere ca aceasta este rezultatul voinței acționarilor prezenți la adunarea generală; instanța supremă a considerat convocarea ca fiind o formalitate substanțială în opera de elaborare a voinței colective a asociaților, iar lipsa convocării face ca adunarea generală să nu existe ca organ de formare și exprimare a acelei voințe; deci, hotărârea luată de o astfel de adunare generală este lovită de nulitate absolută care nu poate fi acoperită prin trecerea timpului, iar acțiunea în constatarea nulității este imprescriptibilă.

În ședința publică din 12 martie 2013, reprezentanta recurentului a invocat, ca motiv de recurs, excepția lipsei de interes a BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș de a formula cererea de intervenție, în cauză, arătând că banca nu are calitatea de acționar, ci doar de creditor, neavând, deci, interes să atace o hotărâre A.G.A. sau să solicite menținerea unei hotărâri A.G.A; chiar dacă banca ar susține un interes larg, general, legat de salvgardarea contractului de credit încheiat cu SC M. SRL, totuși, nu a dovedit un interes legat de speță. 

Prin întâmpinarea depusă la 11 martie 2013 (f. 12-14), intimata BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș a solicitat să se dispună respingerea recursului, formulând, în esenţă, următoarele apărări: dreptul la acțiune este prescris, prin raportare la disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, rep, care conține norme speciale în materia societăților comerciale, prevederile aplicându-se tuturor asociaților/acționarilor, care nu se pot prevala de necunoașterea legii; termenul prevăzut de textul de lege arătat, pentru atacarea hotărârii A.G.A., este de 15 zile, iar potrivit dispozițiilor aplicabile societăților pe acțiuni, acest termen începe să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărâre; recurentul putea și trebuia să cunoască prevederile hotărârii A.G.A. din 7 aprilie 2008, în condițiile în care în întâmpinarea din 16 noiembrie 2009, depusă în dosarul nr. 919/96/2009 al Tribunalului Harghita a invocat excepția nulității actului adițional nr. 1/9 aprilie 2008, întocmit în baza hotărârii A.G.A. atacate în prezentul dosar; prin interogatoriul formulat în dosarul nr. 2484/96/2009 al Tribunalului Harghita, recurentul din prezenta cauză a întrebat, la termenul din luna noiembrie 2011, dacă intimata BRD recunoaște că prin acul adițional nr. 1/9 aprilie 2008, la contractul de credit nr. 603/2008, s-au acordat societății 500.000 euro, majorându-se cuantumul creditorului la 1.200.000 euro; este, deci, evident faptul că recurentul a cunoscut demersurile hotărâte de A.G.A. din 7 aprilie 2008, precum și conținutul actului adițional întocmit în baza acestei hotărâri; intimata a precizat și prin întâmpinarea depusă în dosarul nr. 2484/96/2008 al Tribunalului Harghita, la data de 8 decembrie 2009 (pag. 9 alineatul ultim), că majorarea liniei de credit s-a realizat ca urmare a Hotărârii A.G.A. nr. 1/7 aprilie 2008; interesul intimatei în promovarea cererii de intervenție a fost ca hotărârea A.G.A. atacată să rămână valabilă, dat fiind că în baza acestei hotărâri s-a acordat o majorare a liniei de credit în favoarea SC M. SRL; nulitatea invocată de reclamantul-recurent este relativă pentru că interesul lezat este unui particular, și nu public; reclamantul-recurent dorește să-și exercite un drept cauzându-i intimatei un grav prejudiciu, atacând o hotărâre A.G.A. în mod excesiv și nerezonabil, în condițiile în care SC M. SRL a beneficiat de creditul acordat, a cheltuit banii și nu a restituit datoria, cauzându-i băncii un prejudiciu imens, de peste 1 milion de euro.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ., a reţinut următoarele aspecte:

Referitor la excepția lipsei interesului  BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș de a formula cererea de intervenție, Curtea a reţinut, în primul rând, că această excepție a fost invocată de reclamantul P. E. în etapa procesuală a recursului, ca motiv al căii de atac.

În al doilea rând, Curtea a reţinut că excepția lipsei interesului este una de fond, peremptorie, absolută putând, fi așadar, invocată în orice stare a pricinii.

În al treilea rând, Curtea a reţinut că prin Actul adițional nr. 1/9 aprilie 2008 la Contractul de credit nr. 603/3 aprilie 2008, încheiat între BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș și SC M. SRL, s-a hotărât modificarea unor clauze ale Contractului de credit cu caracter esențial, printre care majorarea liniei de credit - de la 700.000 euro la 1.200.000 euro - și destinația liniei de credit, fiind încheiate și contracte de garanție. Aceste aspecte nu sunt contestate de părți. Mai mult, prin acțiunea introductivă, reclamantul se referă expres la Hotărârea AGA nr. 3/30 noiembrie 2007 care a stat la baza încheierii Contractului e credit nr. 603/3 aprilie 2008 și la Hotărârea AGA nr. 1/7 aprilie 2008, prin care s-a votat majorarea liniei de credit.

Așadar, faptul că Actul adițional nr. 1/9 aprilie 2008 a fost întocmit pe baza Hotărârii AGA nr. 1/7 aprilie 2008 este confirmat de părți. În acest context, interesul concret al BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș, de a interveni în cauză, este evident, de vreme ce lipsirea de efecte a hotărârii atacate ar duce la inexistența fundamentului actului adițional și, prin urmare, a contractelor de garanție, banca fiind expusă, în mod direct, unui prejudiciu efectiv – Curtea reținând că prin Actul adițional nr. 1/9 aprilie 2008, emis în temeiul Hotărârii AGA nr. 1/7 aprilie 2008, linia de credit acordată de bancă societății comerciale M. SRL a fost majorată considerabil, de la 700.000 euro la 1.200.000. Curtea a reţinut, de asemenea, că atâta timp cât valabilitatea Hotărârii AGA nr. 1/7 aprilie 2008 a fost pusă în discuția instanței prin acțiunea formulată de reclamantul-recurent, înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 15 februarie 2012, modalitatea în care BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș putea să își apere interesul rezultând, în mod concret, din Contractul de credit nr. 603/3 aprilie 2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. 1/9 aprilie 2008, respectiv interesul vizând existența unui act juridic în care să fie stipulate obligațiile SC M. SRL față de bancă, o constituia formularea cererii de intervenție. BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș a probat, deci, un interes concret, în cauză, contrar susținerilor recurentului – iar faptul că banca nu are calitatea de asociat/acționar al SC M. SRL nu interferează cu interesul băncii, astfel cum a fost relevat.

În fine, cu privire la interes, Curtea a reţinut și faptul că atât în Sentința nr. 3683/20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2484/96/2009, cât și în Decizia nr. 65/A/26 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Tg.-Mureș în dosarul nr. 2484/96/2009⃰, instanțele au avut în vedere, la analizarea valabilității Contractului de credit nr. 603/3 aprilie 2008 și a Actului adițional nr. 1/9 aprilie 2008, existența Hotărârii AGA nr. 1/7 aprilie 2008, respectiv faptul că această Hotărâre nu a fost anulată (pag. 8 alin. 3 din Sentința nr. 3683/2011), prezumându-se că îndeplinește condițiile de legalitate (pag. 8 alin. 3 din Decizia nr. 65/A/2012). În contextul în care, reclamantul-recurent din prezenta cauză a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 65/A/2012, BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș are, odată în plus, interes în menținerea valabilității Hotărârii AGA nr. 1/ 7 aprilie 2008.

Referitor la calificarea cererii de intervenție, de către prima instanță, ca fiind una accesorie, în interesul pârâtei, Curtea a reţinut că acest aspect procedural a fost pus în discuția părților, în ședința publică din 9 mai 2012 și consemnat în Încheierea nr. 2/9 mai 2012. Pentru calificarea cererii, instanța a avut în vedere conținutul acesteia, și nu denumirea. Prima instanță avea, în temeiul disp. art. 129 alin. 4 Cod proc. civ., abilitarea de a pune în discuția părților împrejurări de fapt și de drept privind cererea de intervenție, cu atât mai mult cu cât demersul calificării juridice a cererii aparține magistratului. Așa fiind, susținerea recurentului, potrivit căreia prima instanță nu era obligată să exercite rolul activ și să recalifice cererea de intervenție, este lipsită de temei, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a formulat recurs împotriva Încheierii nr. 2/9 mai 2012, ci numai împotriva Sentinței civile nr. 1964/30 mai 2012.

Referitor la prescripția dreptului la acțiunea în anularea Hotărârii AGA nr. 1/7 aprilie 2008, Curtea a reţinut că excepția a fost invocată de BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș, în primă instanță, prin raportare la disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, rep., fiind pusă în discuția părților la termenul de judecată din 9 mai 2012.

Art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, rep. – în forma aplicabilă raportului juridic dedus judecății – instituie dreptul unei categorii restrânse de persoane, de a ataca hotărârile adunării generale, respectiv acționarii care se găsesc în una sau alta dintre cele două situații prevăzute de norma specială, și anume fie nu au luat parte la adunarea generală, fie au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.

În plus, norma specială conține sintagma pot fi atacate în justiție.

Prin urmare, art. 132 alin. 2 din Legea nr/ 31/1990, rep., protejează interesele unei categorii de acționari, textul de lege necuprinzând formulări imperative. În contextul relevat, nu se poate susține cu eficiență juridică faptul că norma specială este de interes public.

Reclamantul-recurent susține că motivul invocat de el, și anume încălcarea disp. art. 195 alin. 3 din Legea nr/ 31/1990. rep., text de lege aplicabil societăților cu răspundere limitată, este unul de nulitate absolută. Curtea a reţinut, însă, că reclamantul-recurent nu a invocat nerealizarea procedurii de convocare a adunării generale, în sensul nerespectării formalității scrisorii recomandate, cerute de lege, în care să se arate ordinea de zi, ci a invocat faptul că el nu a fost convocat la A.G.A. din 7 aprilie 2008 și, prin urmare, nu a fost prezent, deși are calitatea de asociat. Așadar, reclamantul-recurent și-a motivat cererea de anulare a Hotărârii AGA nr. 1/7 aprilie 2008 pe o încălcare a legii care l-a vătămat personal, fără a face referiri la faptul că adunarea generală din 7 aprilie 2008 ar fi fost convocată cu nerespectarea prevederilor statutare sau a normelor legale speciale, în ce privește asociații SC M. SRL. 

În fine, potrivit dispoziţiilor art. 196 din Legea nr. 31/1990, rep., prevederile art. 132 se aplică și societăților comerciale cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut de art. 132 alin. 2 urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacă.

În speță, prin întâmpinarea depusă de BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș în dosarul nr. 2484/96/2009 al Tribunalului Harghita, la data de 8 decembrie 2009 și comunicată reclamantului-recurent din prezenta cauză, s-a făcut referire expresă la Hotărârea AGA nr. 1/7 aprilie 2008, pe care s-a bazat Actul adițional din 9 aprilie 2008, prin care s-a majorat linia de credit acordată SC M. SRL, această Hotărâre fiind anexată întâmpinării. De asemenea, în Sentința nr. 3683/20 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2484/96/2009, s-a reținut că actul adițional prin care s-a majorat linia de credit, încheiat la 9 aprilie 2008, a avut la bază o nouă hotărâre AGA, respectiv Hotărârea nr. 1 din 7.04.2008.

Așadar, Hotărârea nr. 1/7 aprilie 2008 a fost depusă de BRD G. S. G. SA – Sucursala Județeană Mureș încă de la data de 8 decembrie 2009, odată cu întâmpinarea, act prin care s-au formulat apărări concrete în legătură cu această Hotărâre și s-a menționat că este anexată, în copie, întâmpinării – înscris care i-a fost comunicat reclamantului-recurent din prezenta cauză, la data de 8 decembrie 2009. De altfel, aceste împrejurări nu au fost contestate prin cererea de recurs. 

În consecință, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea Hotărârii AGA nr. 1/7 aprilie 2008, înregistrată la 15 februarie 2012, a fost depusă după expirarea termenului de 15 zile, prevăzut de art. 132 alin. 2, corob. cu art. 196 din Legea nr. 31/1990, rep.

Având în vedere argumentele expuse, Curtea a respins recursul reclamantului ca nefondat – art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc. civ.

Domenii speta

Spete similare