Cerere de chemare în garanţie. Admisibilitate.

Decizie 658/A din 07.11.2014


Între pârâta chemată în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială şi Ministerul Educaţiei Naţionale există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale specifice ce le revin în procesul bugetar, neexistând însă o obligaţie de garanţie sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituţie publică a obligaţiilor ce-i revin fie în baza raporturilor juridice de muncă, fie în baza dispoziţiilor Legii nr. 1/2011.

Chiar dacă Ministerul Educaţiei Naţionale repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, acesta nu are atribuţia de a le vira alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi cu respectarea acesteia.

Potrivit prevederilor art. 95 din Legea nr. 1/2011, I. Ş. J. Mureş nu mai are atribuţii specifice angajatorului, pentru plata drepturilor salariale ale reclamanţilor. Astfel, aceste atribuţii revin, potrivit prevederilor art. 96 alin. 7 şi art. 97 lit. b şi f ale aceluiaşi act normativ, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ şi directorului acesteia. Nu prezintă nicio relevanţă din această perspectivă împrejurarea că I. Ş. J. Mureş este semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ, în calitate de angajator.

Codul de procedură civilă: art. 72;

Legea nr. 1/2011.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea civilă din data de 02.10.2014 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 1684/102/2014 s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta U. A. T. a Municipiului Tg.-Mureş, prin Primar, împotriva I. Ş. J. Mureş, Ministerul Educaţiei Naţionale şi M. F. P..

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 72 din Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri pârâta U. A. T. a Municipiului Tg.-Mureş, prin Primar, a declarat apel, solicitând schimbarea încheierii atacate şi constatarea admisibilităţii cererii de chemare în garanţie formulate.

În motivarea apelului, pârâta a arătat că din încheierea atacată nu rezultă motivele pentru care prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie.

Apelanta a precizat că drepturile salariale ale personalului didactic sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetele locale, astfel încât M. F. P. are obligaţia, în temeiul Legii nr. 500/2002, să facă demersurile necesare în vederea alocării de fonduri pentru executarea obligaţiei stabilite prin hotărârea judecătorească.

De asemenea, s-a arătat că potrivit art. 103 din  Legea nr. 1/2011 Ministerul Educaţiei Naţionale are drept de iniţiativă în domeniile politicii financiare şi resurselor umane din domeniul educaţiei, iar finanţarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează cu asistenţa tehnică de specialitate a inspectoratelor şcolare judeţene.

În ceea ce priveşte I. Ş. J. Mureş, s-a arătat că acesta are legitimare procesuală în cauză, întrucât are atribuţii specifice angajatorului şi este semnatar al Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ, unde la art. 2 se prevede că are calitatea de angajator.

În drept, apelanta a invocat dispoziţiile art. 72 şi 64 din Codul de procedură civilă.

Intimatul M. F. P. prin D. G. R. F. P. Braşov – A. J. F. P. Mureş a  formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a încheierii atacate, arătând că prima instanţă în mod legal a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie.

În acest sens, s-a arătat că între M. F. P. şi Municipiul Tg.-Mureş nu există un raport juridic obligaţional, iar atribuţiile în materia bugetului de stat reglementate de art. 19 din Legea nr. 500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Sindicatul  din Învăţământ „S. H.” Mureş a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Grădiniţa cu program prelungit nr. x, pentru Grădiniţa cu program prelungit „A.” şi U. A. T. a Municipiului Tg-Mureş, obligarea acestora la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 începând cu data de 13 mai 2011 şi pentru viitor.

Din adeverinţele depuse la dosarul cauzei în copie, rezultă că reclamanţii sunt angajaţi ai unităţii şcolare pârâte, fiind cadre didactice.

Analizând cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta U. A. T. a Municipiului Tg.-Mureş împotriva M. F. P., Ministerului Educaţiei Naţionale şi Inspectoratului Judeţean Mureş, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 72 din Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit textului legal menţionat partea interesată poate să cheme în garanţie o persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.

Pârâta şi-a argumentat cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei Naţionale pe dispoziţiile art. 103 şi 111 din Legea nr. 1/2011.

Faţă de prevederile legale invocate, instanţa a constatat că între pârâta chemată în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială şi Ministerul Educaţiei Naţionale există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale specifice ce le revin în procesul bugetar, neexistând însă o obligaţie de garanţie sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituţie publică a obligaţiilor ce-i revin fie în baza raporturilor juridice de muncă, fie în baza dispoziţiilor Legii nr. 1/2011.

Chiar dacă Ministerul Educaţiei Naţionale repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, acesta nu are atribuţia de a le vira alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi cu respectarea acesteia.

În ceea ce priveşte chemarea în garanţie a I. Ş. J. Mureş, Curtea a constatat că potrivit prevederilor art. 95 din Legea nr. 1/2011 acesta nu mai are atribuţii specifice angajatorului, pentru plata drepturilor salariale ale reclamanţilor. Astfel, aceste atribuţii revin, potrivit prevederilor art. 96 alin. 7 şi art. 97 lit. b şi f ale aceluiaşi act normativ, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ şi directorului acesteia. Nu prezintă nicio relevanţă din această perspectivă împrejurarea că I. Ş. J. Mureş este semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ, în calitate de angajator.

Cât priveşte chemarea în garanţie a M. F. P., Curtea a constatat că între acesta şi pârâtă nu există un raport juridic obligaţional.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţelor publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice.

De asemenea, art. 28 din acelaşi act normativ prevede că M. F. P. are atribuţii în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite şi rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de  credite, neavând atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii, iar dispoziţiile art. 2 din acest act normativ prevăd expres că, dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.

Aşadar, între autoritatea chemată în garanţie, M. F. P. şi autoritatea publică pârâtă nu există un raport juridic obligaţional, iar atribuţiile stabilite în sarcina M. F. P. prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport. 

De altfel, în acest sens, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 10/2011 pronunţată în recurs în interesul legii.

În consecinţă, Curtea a constatat că în mod legal prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta U. A. T. a Municipiului Tg.-Mureş împotriva Ministerului Educaţiei Naţionale, I. Ş. J. Mureş şi M. F. P., urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă să respingă apelul declarat în cauză, cu consecinţa păstrării încheierii atacate.