Obligaţie de a face. Cerere formulată de fost angajat. Natură juridică.

Nu au putut fi primite argumentele apelantei în sensul că în cauză ar fi aplicabile prevederile art. 152 - art. 156 din Legea nr. 263/2010, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, întrucât, chiar dacă reclamantul nu mai este angajatul pârâtei, el a chemat-o în judecată în calitate de fost angajator, pentru a fi obligată să elibereze o adeverinţă salarială, care să ateste drepturile de natură salarială de care a beneficiat reclamantul în perioada în care a fost angajat la unitatea pârâtă şi să depună declaraţia nominală de asigurare rectificativă referitoare la reclamant, în care să se regăsească în baza de calcul a contribuţiei şi veniturile de care a beneficiat în conformitate cu adeverinţa menţionată anterior. Prin urmare, obiectul cauzei este un conflict de muncă, întrucât obligaţia de a face vizează strict relaţiile dintre angajator şi angajat.

Legea nr. 62/2011: art. 215;

Legea nr. 263/2010: art. 152-156.

Prin sentinţa civilă nr. 2267 din 15 noiembrie 2013 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 2774/102/2013 s-a respins excepţia prescripţiei extinctive, s-a respins excepţia lipsei de interes a acţiunii şi s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul D. S., în contradictoriu cu pârâta Universitatea ”P. M.” din Tg. Mureș.

Prin aceeaşi sentinţă s-a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe privind veniturile brute obținute pentru cumulul de funcţii didactice în perioada septembrie 2007 – septembrie 2012, pârâta fiind obligată la întocmirea şi depunerea la C. J. P. Mureş a declarației nominale de asigurare rectificative pentru perioada aprilie 2001 - septembrie 2007 referitoare la reclamant, în care să se regăsească în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi veniturile brute de care acesta a beneficiat în perioada de mai sus, astfel cum sunt menţionate în adeverinţa eliberată de către pârâtă sub nr. 1941/25.06.2013 cu titlu de „cumul”, la întocmirea şi depunerea la C. J. P. Mureş  a declarației nominale de asigurare rectificative pentru perioada ianuarie 2004 – septembrie 2007 referitoare la reclamant, în care să se regăsească în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi veniturile brute de care acesta a beneficiat în perioada de mai sus, astfel cum sunt menţionate în adeverinţa eliberată de către pârâtă sub nr. 1941/25.06.2013 cu titlu de „plata cu ora”, respingându-se pretenţiile reclamantului privind sumele cu titlu de „plata cu ora” pentru perioada aprilie 2001 – decembrie 2003.

Împotriva acestei hotărâri pârâta Universitatea „P. M.” Tg.-Mureş a formulat apel, solicitând schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea apelului s-a arătat că veniturile realizate în baza art. 65 din Legea nr. 128/1997 nu sunt sporuri şi adaosuri reglementate de lege, ci sunt venituri realizate în baza legii speciale, fiind exceptate conform art. 26 lit. e din Legea nr. 19/2000.

Apelanta a mai arătat că a aplicat corect dispoziţiile Ordinului MMSS nr. 340/2001, care prevedeau în mod expres ce se înţelege prin sintagma salariile individuale brute realizate lunar, cât şi sumele pentru care nu se datorează contribuţia de asigurări sociale.

În drept, s-au invocat prev. art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii apelului, întrucât calea de atac nu a fost declarată în termenul de 10 zile prev. de art. 215 din Legea nr. 62/2011. Pe fond, s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinându-se legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că apelul nu a fost declarat tardiv, neaplicându-se prevederile legii dialogului social, întrucât natura juridică a litigiului este de asigurări sociale, reclamantul nemaiavând calitatea de angajat. S-a subliniat şi împrejurarea că în hotărârea atacată este menţionat ca termen de apel 30 de zile de la comunicare.

Analizând apelul promovat din perspectiva excepţiei invocate, instanţa a constatat următoarele:

Sentinţa civilă nr. 2267 din 15 noiembrie 2013 a Tribunalului Mureş a fost comunicată apelantei la data de 24 iulie 2014, conform dovezii de comunicare de la fila 114 din dosarul primei instanţe.

Astfel, 4 august 2014 era ultima zi de depunere a apelului, iar calea de atac a fost promovată la data de 22 august 2014, conform ştampilei de pe memoriul de recurs, nefiind transmisă prin poştă, aşadar cu depăşirea termenului legal de 10 zile, prevăzut de art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Nu au putut fi primite argumentele apelantei în sensul că în cauză ar fi aplicabile prevederile art. 152 - art. 156 din Legea nr. 263/2010, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, întrucât, chiar dacă reclamantul nu mai este angajatul pârâtei, el a chemat-o în judecată în calitate de fost angajator, pentru a fi obligată să elibereze o adeverinţă salarială, care să ateste drepturile de natură salarială de care a beneficiat reclamantul în perioada în care a fost angajat la unitatea pârâtă şi să depună declaraţia nominală de asigurare rectificativă referitoare la reclamant, în care să se regăsească în baza de calcul a contribuţiei şi veniturile de care a beneficiat în conformitate cu adeverinţa menţionată anterior. Prin urmare, obiectul cauzei este un conflict de muncă, întrucât obligaţia de a face vizează strict relaţiile dintre angajator şi angajat.

De altfel, verificând actele şi lucrările dosarului, s-a observat că pârâta a acceptat în faţa primei instanţe împrejurarea că prezentul litigiu este un conflict de muncă, invocând prin întâmpinare dispoziţii din Codul muncii în susţinerea excepţiilor tardivităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune. Totodată, prima instanţă, respingând această din urmă excepţie, s-a raportat la dispoziţiile art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Cât priveşte împrejurarea că în hotărârea atacată este menţionat termenul de 30 de zile, instanţa a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 457 alin. 1 din Codul de procedură civilă, conform cărora hotărârea este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul hotărârii.

Faţă de aceste considerente, constatând că apelanta nu a declarat calea de atac în termenul prevăzut de lege şi nici nu a formulat vreo cerere de repunere în termen, instanţa a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta Universitatea „P. M.” Tg.-Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 2267 din 15 noiembrie 2013 pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 2774/102/2013.

Domenii speta

Spete similare