Acţiunea civilă în procesul penal. Calitatea procesual activă a succesorilor victimei unei infracţiuni de loviri sau vătămară cauzatoare de moarte.

Acţiunea civilă în procesul penal. Calitatea procesual activă a succesorilor victimei unei infracţiuni de loviri sau vătămară cauzatoare de moarte. Repararea prejudiciului material prin ricoşeu produs în dauna victimelor indirecte.

C. pr. pen., art. 19, art. 20,  art. 25, art. 72

C. civ., art. 1359, art. 1381, art. 1390, art. 1391

În ipoteza în care se judecă o infracţiune îndreptate împotriva vieţii, stabilirea calităţii procesuale active se determină nu în raport cu dispoziţiile art. 963 şi urm. C. civ., ci prin prisma prevederilor art. 1390 şi art. 1391 C. civ. Aceste din urmă texte legale autorizează nu doar pe succesorii legali ai victimei, ci, în condiţiile prevăzute de legea civilă, pe orice persoană care a încercat un prejudiciu patrimonial sau moral cauzat de fapta ilicită, să se îndrepte cu acţiune civilă împotriva autorului faptei prejudiciabile. Cele două articole menţionate se coroborează cu art. 19 alin. 2 C. pr. Pen. care acoperă două categorii de persoane care se pot constitui părţi civile în procesul penal: atât persoana vătămată care este, potrivit art. 79 C. pr. Pen., persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală, cât şi succesorii acesteia. Mama victimei infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 79 C. pr. Pen. şi prin urmare are chemarea să solicite daune materiale şi morale în procesul penal în considerarea art. 19 alin. 2 teza I C. pr. Pen.

În cazul prejudiciului material prin ricoşeu, cauzat prin decesul unei persoane victimelor indirecte, art. 1390 C. civ. reprezintă o normă specială în raport cu dispoziţiile de principiu prevăzute de art. 1359 şi de art. 1381 C. civ. În acest fel, repararea prejudiciului prin ricoşeu produs în dauna victimelor indirecte este una de excepţie şi nu poate fi acordată decât în limitele prescrise de art. 1390 C. civ. Pe tărâmul acestui text, nu pot fi reparate orice prejudicii materiale, ci doar acelea care sunt rezultatul pierderii unui drept la întreţinere sau a unui interes legitim legat însă de asigurarea în fapt tot a întreţinerii. Pentru a avea un drept la întreţinere în sensul art. 524 C. civ., partea civilă trebuie să probeze că se afla în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau bunurile sale.

Prin sentinţa penală nr. 91/15 aprilie 2014, Tribunalul Mureş:

- a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul Parchetului, din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal, în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal anterior, cerere formulată de părţile civile prin avocat ales, în baza art. 386 C. pr. pen. nou.

- în baza art. 396 alin. 2 C. pr. pen., l-a condamnat pe inculpatul M. S. P. în temeiul art. 183 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal nou, a art. 375 C. pr. pen. nou, a art. 74 alin. 1 literele a, b Cod penal, coroborat cu art. 76 alin. 1 litera c Cod penal anterior la pedeapsa de:

-3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

- a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 29.11.2013, până la data de 05.02.2014 şi a măsurii arestului la domiciliu, începând cu data de 05.02.2014 la zi, conform art. 72 alin. 1 Cod penal nou.

- a dispus revocarea măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat prin Încheierea nr. 91/CU din data de 5.02.2014, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia Penală, în dosar nr. 5943/102/2013/a2, în baza art. 399 alin. 1 C. pr. pen. nou.

- a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, în temeiul art.81 alin.1 Cod penal anterior, cu aplicarea art.5 Cod penal nou.

- a fixat un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 alin. 1 Cod penal anterior.

- a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal anterior.

- a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 Cod penal, raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, conform art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

- a luat act de tranzacţia intervenită între inculpat şi părţile civile Ş. V., în nume propriu şi ca ocrotitor legal al părţii civile Ş. A. şi al părţii civile Ş. A., privind plata cheltuielilor de înmormântare a victimei Ş. G., de către inculpat, cuantificate la suma de 8500 lei, în tranşe lunare de câte 100 lei, un interval de 85 de luni, respectiv referitor la plata de către acelaşi inculpat, începând cu data de 15.11.2013 a sumei de 750 lei lunar cu titlu de obligaţie de întreţinere, părţilor civile Ş. A. şi Ş. A., până la majoratul acestora şi în continuarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstelor de câte 25 de ani, inclusiv referitor la plata retroactivă de către inculpat a sumei de 3000 lei, reprezentând aceeaşi obligaţie pentru cele două părţi, pe lunile noiembrie 2013 – februarie 2014, instanţa dispunând obligarea inculpatului la plata sumelor enunţate, cu titlu de daune materiale, în favoarea părţilor civile, conform tranzacţiilor încheiate cu acestea, în baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. nou, raportat la art.23 alin.1 şi 3 C. pr. pen. nou.

- a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, şi în baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. nou, raportat la art. 25 alin. 1 C. pr. pen., a art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 modificată şi completată de Ordonanţa Guvernului nr.72/2006 l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 14.263,59 lei cu titlu de daune materiale în favoarea acesteia, la care se adaugă dobânda legală aplicabilă, începând cu data de 15.11.2013 şi până la achitarea în fapt a sumei indicate anterior, cu titlu de folos nerealizat.

- a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş. V. şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 146,541 lei lunar, cu titlu de rentă viageră în favoarea acesteia, precum şi la plata sumei de câte 60.000 lei, cu titlu de daune morale, în favoarea părţii civile Ş. V., în nume propriu, părţilor civile Ş. A. şi Ş. A., în baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. nou, raportat la art. 25 alin. 1, art. 19 alin. 5 C. pr. pen. nou.

- a respins restul pretenţiilor la daune materiale şi morale formulate de părţile civile Ş. V., în nume propriu şi ca ocrotitor legal al părţilor civile Ş. A. şi Ş. A., ca nefondate, în baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen..

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a părţii civile J. V. în temeiul art. 19 alin. 2 C. pr. pen. nou, raportat la art. 964 alin. 1 litera a şi alin. 3 Cod civil şi, pe cale de consecinţă, a respins ca nefondate pretenţiile la daune materiale şi morale formulate de partea civilă enunţată.

- în temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. pen. nou, l-a obligat pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 1140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul procesului, din care 940 lei, în faza de urmărire penală şi 200 lei, în faza de cercetare judecătorească, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu în faza de urmărire penală, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.

- l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de părţile civile, conform art. 276 alin. 1 şi 2 C. pr. pen. nou.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că în seara datei de 15 noiembrie 2013, în jurul orelor 18,00 – 18,30 inculpatul M. S. P. împreună cu martorii C. A., M. D. şi M. I. se aflau în localul SC R. C. SRL şi consumau băuturi alcoolice. La un moment dat în local a intrat şi victima Ş. G., care a venit cu tractorul, a consumat o bere şi 100 ml alcool, apoi a plecat. După aproximativ 30 de minute, acesta s-a întors, s-a aşezat singur la o masă, consumând bere şi alcool.

Ulterior, la masa acestuia s-au aşezat numiţii Ş. V. şi M. I., ultimul stând iniţial la masa inculpatului. Inculpatul şi martorii audiaţi în cauză au confirmat faptul că numitul Ş. G. se afla sub influenţa alcoolului şi tot comenta la ceea ce spuneau ceilalţi consumatori, însă aceştia nu-i dădeau atenţie, deoarece o cunoşteau pe victimă ca fiind o persoană care se comportă în acest mod atunci când este sub influenţa alcoolului. Inculpatul susţine că victima comenta mai mult la ceea ce spunea el, şi în momentul în care acesta a ieşit afară din local i-a spus şi lui să iasă afară să se bată. Aceste susţineri nu sunt confirmate de celelalte persoane prezente în local, care susţin că Ş. G. intervenea în discuţiile purtate de toţi, de fapt mai mult bombănea, dar nu comenta în special mai mult la ceea ce spunea inculpatul.

Numitul Ş. G. a rămas în local aproximativ o oră, apoi a plecat cu intenţia de a se întoarce la domiciliu. Când a ajuns la uşa localului, s-a ridicat şi inculpatul şi a ieşit afară după acesta. După inculpat a părăsit localul şi martorul C. A.. Acesta l-a văzut pe inculpat că se afla în spatele numitului Ş. G. şi că a încercat să-l lovească cu pumnul în timp  ce cobora scările, dar nu l-a nimerit întrucât victima coborâse cu o treaptă mai jos.

Pentru a preîntâmpina un conflict, martorul C. A. l-a ţinut pe inculpat prinzându-l cu ambele mâini spunându-i să se liniştească pentru că celălalt este beat. Inculpatul i-a spus să-l lase pentru că nu are de gând să-i facă nimic celuilalt, însă imediat ce a scăpat, a plecat la pas grăbit după victimă, care ajunsese în stradă şi se întorsese cu faţa spre ei. Inculpatul l-a lovit cu palma pe Ş. G. în zona feţei şi totodată l-a împins, acesta dezechilibrându-se şi căzând jos. În acel moment, văzând că nu se mai ridică de jos şi nu mai schiţează nici un gest, inculpatul s-a speriat şi a fugit după clădirea localului, iar martorul C. A. i-a reproşat acestuia că l-a omorât pe celălalt. Atunci au ieşit din local şi restul consumatorilor, care s-au deplasat lângă victimă încercând să-i acorde primul ajutor. A venit şi inculpatul, care, la sugestia celorlalţi, a sunat la apelul de urgenţă 112, solicitând ambulanţa.

Martorul C. A. a resuscitat victima, care se afla căzută în drum, pe asfalt, în dreptul clădirii barului şi nu mai dădea nici un semn de viaţă, fiind în stare de inconştienţă. După aceste manevre, victima nu şi-a revenit, doar că a început să respire. Aceasta a fost stropită apoi cu apă de către persoanele din jur, pentru a-şi reveni, a fost ridicată în poziţie semişezândă de martorul M. I., dar nu şi-a revenit.

Martorul M. I. şi fratele său, M. D. au aşezat victima pe jos pe o pătură, văzând în momentul în care au ridicat-o că aceasta sângera la nivelul cefei. Apoi, M. I. s-a deplasat cu autoturismul la domiciliul victimei pentru a o anunţa pe soţia acesteia, Ş. V., despre cele întâmplate. La scurt timp s-a întors împreună cu aceasta în locul unde se afla victima, aceasta fiind tot în stare de inconştienţă. Soţia victimei i-a întrebat pe cei din jur că cine l-a bătut pe soţul ei, iar inculpatul i-a răspuns că el este cel care l-a lovit. Victima a fost preluată de o ambulanţă SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, fiind consultată iniţial la serviciul SMURD şi spitalizată apoi la secţia Neurochirurgie şi pe urmă la Secţia ATI până în data de 27.11.2013, când a intervenit decesul.

Din raportul de autopsie medico-legală nr. 3080-622/19.12.2013 rezultă că victima avea semne de violenţă la nivelul regiunii frontale stângi şi la nivelul regiunii parietale stângi, unde prezenta câte o excoriaţie de mici dimensiuni. S-a constatat că moartea numitului Ş. G., în vârstă de 42 de ani, a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană emisferală stângă, hemoragie intercerebeloasă stângă şi de trunci cerebral, contuzie dilacerare frontală stângă şi occipitală bilateral şi dilacerare parventriculară. S-a constatat că leziunile traumatice prezentate de victimă s-au putut produce prin mecanismul de lovire directă cu corp dur contondent, posibil pumn, urmată de lovire indirectă cădere pe corpuri cu suprafaţă dură, plană. S-a concluzionat că între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

În drept, fapta inculpatului M. S. P., care în data de 15 noiembrie 2013 i-a aplicat numitului Ş. G. o lovitură cu palma peste faţă şi a împins-o, acte în urma cărora victima a căzut şi s-a lovit la cap, producându-se  o fractură craniană şi apoi un hematom şi hemoragie cerebrală care au dus la deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 Cod penal.

Referitor la propunerea de schimbare  a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal anterior, formulată de apărătorul ales al părţilor civile, prima instanţă a reţinut că această cerere este nefondată, deoarece, aşa cum rezultă din descrierea stării de fapt, producerea rezultatului mai grav constând în moartea victimei ca urmare a loviturii  directe cu pumnul sau cu palma aplicate de inculpat este rezultatul culpei cu prevedere a inculpatului sau a intenţiei depăşite a inculpatului, acesta din urmă având reprezentarea directă doar a rezultatului mai puţin grav, constând în producerea unor vătămări corporale victimei şi nu a suprimării vieţii acesteia. Din ansamblul materialului probator,  nu rezultă că inculpatul ar fi premeditat incidentul în cauză, chiar pe fondul unui conflict mai vechi avut de tatăl inculpatului cu victima, sau că ar fi creat contextul din speţă pentru a suprima viaţa acesteia, cu atât mai mult cu cât, problemele dintre ei nu erau unele marcante, care să ducă la mai mult decât o altercaţie între cei doi, chiar şi în eventualitatea în care inculpatul ar fi afirmat, anterior cu 5 zile, către martora B. F. C. că ar avea de gând să-l omoare pe victima Ş. G., în condiţiile în care acesta şi martora se aflau în barul din localitate, iar inculpatul s-a referit indirect la victimă cu titulatura de „bozgor”.

Sub aspectul individualizării sancţiunii aplicabile inculpatului, conform art. 72 Cod penal anterior, instanţa a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea, forţa cu care inculpatul a atacat-o pe victimă, lovind-o puternic cu pumnul sau palma,  aparent fără motiv, fără să se gândească la vreo consecinţă, apoi a fugit, speriindu-se şi abandonând-o în stradă, deşi ulterior a anunţat ambulanţa, însă şi conduita anterioară şi ulterioară celor întâmplate, inculpatul manifestând în final o atitudine de regret, recunoaştere fără rezerve a faptei imputat, disponibilitate în repararea prejudiciului cauzat părţilor civile, acesta reparând parţial prejudiciul suferit de părţile civile, conform tranzacţiei încheiate cu acestea şi a dovezilor scriptice astfel că aceste ultime aspecte vor fi avute în vedere ca circumstanţe de atenuare a pedepsei aplicabile acestuia, după reducerea sub minimul prevăzut de lege, dispunând suspendarea condiţionată a pedepsei aplicabile acestuia,conform Codului penal anterior, lege mai favorabilă sub aspectul acestei modalităţi de executare , care nu se mai regăseşte în Noul Cod, apreciind că şi prin această formă de executare inculpatul va putea fi reeducat pe mai departe în spiritul respectării legii. A mai avut în vedere, ca şi circumstanţe de atenuare a pedepsei aplicabile inculpatului, pe lângă cea prevăzută la art. 74 alin. 1 lit. b Cod penal, constând în stăruinţa depusă de acesta pentru a repara paguba pricinuită şi a atenua consecinţele faptei sale reprobabile  şi circumstanţa atenuantă judiciară, prevăzută la art. 74 alin. 1 litera a Cod penal, întrucât, aşa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit inculpatului, din caracterizările de la locul de muncă, acesta este o persoană bine integrată social, având un loc de muncă stabil şi nu a mai avut alte contacte cu legea penală, având o conduită bună, făcând , bineînţeles şi aplicarea art. 375 C. pr. pen. nou (în condiţiile în care inculpatul a uzat de procedura simplificată) şi a art. 76 alin. 1 litera c Cod penal vechi, privind reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de legea penală mai favorabilă, conform art. 5 Cod penal nou.

În latura civilă a cauzei partea civilă Ş. V., soţia supravieţuitoare a victimei, în nume propriu şi ca ocrotitoare legală a minorului Ş. A., a formulat pretenţii civile  materiale de  8500 lei, constând în cheltuielile efectuate cu înmormântarea soţului,  de 3.500 lei lunar, cu titlu de rentă viageră, constând în venitul lunar realizat de defunct la locul de muncă şi în gospodărie , precum şi suma de 500.000 euro în contraechivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, atât în nume propriu şi ca ocrotitoare legală a minorului pentru care a  solicitat aceeaşi sumă cu titlu de daune morale,  partea civilă, fiica victimei, Ş. A., asistată de ocrotitoarea legală Ş. V.,  a solicitat plata  sumei de 1000 lei lunar, cu titlu de rentă, începând cu data de  15.11.2013, până la terminarea cursurilor liceale şi până la terminarea facultăţii, precum şi suma de 500.000 euro în contraechivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, partea civilă J. V. , mama victimei a solicitat plata  sumei de 500.000 euro în contraechivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, o rentă lunară de  5000 lei lunar, începând cu data de  15.11.2013, reprezentând manopera pentru lucrările agricole de câmp, 20.000 lei anual pentru lucrările în gospodărie pe care le efectua defunctul ,pe  tot restul vieţii acesteia.

Cu privire la partea civilă J. V., mama victimei, la termenul de judecată din data de 2.04.2014, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, având în vedere dispoziţiile art. 19 alin. 2 C. pr. pen. care se referă la calitatea de succesori legali a părţilor civile, raportat la victimă, iar conform dispoziţiilor art. 963 alin. 1 Cod civil raportat la art. 964 alin. 1  litera a şi alin. 3 Cod civil, la art. 972, art. 975 alin. 2 Cod civil, descendenţii defunctului înlătură de la succesiunea acestuia pe ceilalţi moştenitori, mai puţin pe soţul supravieţuitor, care vine în concurs cu aceştia, deci inclusiv pe ascendenţii victimei, pe partea civilă J. V.

Prin urmare, prima instanţă a constatat că excepţia invocată este fondată, a admis-o şi, pe cale de consecinţă, a respins pretenţiile civile formulate de această parte civilă faţă de inculpat.

Conform dispoziţiilor art. 23 alin. 1 C. pr. pen., inculpatul a încheiat o tranzacţie  cu părţile civile raportat la o parte din pretenţiile formulate de acestea , respectiv inculpatul s-a angajat să achite suma de 750 lei lunar în favoarea minorilor Ş. A. şi Ş. A., începând cu data de  15.11.2013 până la majorat şi în continuarea studiilor acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani, cu titlu de obligaţie de întreţinere, denumită impropriu, rentă viageră, din care s-a achitat anticipat suma de 3000 lei retroactiv, pe lunile noiembrie, decembrie, 2013, ianuarie, februarie 2014. Instanţa va lua act de această tranzacţie. De asemenea , părţile s-au înţeles şi cu privire la suma  8500 lei, constând în cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei, pe care inculpatul o va achita în tranşe lunare  de câte 100 lei, timp de 85 de luni. Instanţa a luat, astfel, act şi  de această tranzacţie şi l-a obligat pe inculpat la plata sumelor indicate anterior, sume pe care le-a recunoscut şi a fost de acord să le achite.

Cu privire la restul pretenţiilor la daune materiale şi morale formulate de părţile civile, s-a administrat proba testimonială şi cu înscrisuri, fiind audiaţi martorii  N. T., V. C. şi S. E. la termenul de judecată din data de 2.04.2014.

Instanţa a concluzionat că sunt fondate doar în parte pretenţiile formulate, fiind indiscutabil că părţilor civile (soţia victimei şi descendenţilor acesteia) li s-a produs o suferinţă psihică intensă, odată cu pierderea irecuperabilă a victimei, soţ, tată şi fiu deopotrivă, astfel că acordarea unei sume de  câte 60.000 lei cu titlu de daune morale  fiecăreia dintre acestea, este suficientă, în opinia noastră.

Referitor la  renta viageră de 3.500 lei lunar , constând în venitul lunar realizat de defunct , solicitată de partea civilă Ş. V., tribunalul a subliniat că aceste pretenţii sunt întemeiate doar în parte, aceasta , ca soţie supravieţuitoare, având dreptul la o cotă de ¼ din succesiune, conform art. 972, art. 975 alin. 2 Cod civil, iar din adeverinţa de venit emisă de societatea la care a fost angajat soţul acesteia cu 6 luni anterior decesului, rezultă că victima a realizat un venit mediu lunar exceptând lunile de iarnă) de  586,166 lei, rezultând, ca urmare a aplicării cotei succesorale indicate, suma de 146,541 lei lunar, sumă de care poate beneficia partea civilă pe tot restul vieţii. Deşi în cauză s-au audiat trei martori pe latură civilă, aceştia nu au putut indica cu precizie ce alte venituri lunare  realiza defunctul din vinderea animalelor din gospodărie sau a laptelui  şi oricum,  martora S. E. , mătuşa victimei, a precizat că aceste venituri se realizau anual, sporadic, le-a putut indica doar cu aproximaţie, ca şi ceilalţi martori, V. C. şi N. T.,  precizând că şi după decesul acesteia, familia realizează aceleaşi venituri, iar munca în gospodărie e desfăşurată în continuare de membrii familiei, nefiind nevoie de angajarea unor persoane care să le ajute în acest scop sau cel puţin martorii nu au cunoştinţă ca după decesul victimei membrii familiei acesteia să fi angajat alte persoane pentru a-i ajuta la muncile gospodăreşti. Cu toate că  ultima martoră a arătat că familia trebuie, după decesul victimei, să achite contravaloarea lucrărilor agricole pe cele 3, 80 ha teren arabil deţinut, deşi acestea se efectuează în continuare cu utilajele aparţinând fostului patron al inculpatului, pe timpul vieţii victimei aceste costuri fiind suportate de firma angajatoare, apreciem că depoziţia acesteia nu e suficientă pentru a putea aprecia costul total al lucrărilor, în lipsa unor înscrisuri doveditoare care să ateste plata lor efectivă către terţe persoane de către părţile civile, perioadele de timp în care s-au efectuat, costul lor exact şi nu aproximativ, continuitatea şi frecvenţa acestora. Prin urmare, fiind incerte aceste costuri sau cheltuieli, respectiv perioada în care s-ar fi efectuat, periodicitatea, continuitatea  sau frecvenţa acestora, instanţa nu a putut să le aibă în vedere în calculul rentei lunare acordate soţiei victimei, singurele venituri certe la care s-a raportat fiind cele realizate lunar de victimă, de la locul de muncă, ca şi mecanizator agricol, respectiv media lunară a acestora, luând în calcul ultimele 6 luni care au precedat decesul, la care a raportat cota de 1/4 la care are dreptul partea civilă Ş. V. în calitate de soţie supravieţuitoare, rezultând un cuantum lunar, pe perioada vieţii părţii civile aşa cum s-a precizat anterior.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părţile civile Ş. V., Ş. A., Ş. A. şi J. V.

În motivarea căilor de atac, părţile civile critică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe sub următoarele aspecte:

- în raport cu circumstanţele comiterii infracţiunii şi cu poziţia subiectivă a inculpatului, fapta dedusă judecăţii se încadrează în elementele constitutive ale infracţiunii de omor şi nu ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;

- prima instanţă a făcut o greşită individualizare judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia şi, pornind de la gravitatea faptei, a urmărilor produse şi de la persoana inculpatului, în cauză trebuia să se aplice o pedeapsă cu o durată mai ridicată şi nu se justifica suspendarea condiţionată a executării acesteia;

- sumele acordate în primă instanţă părţilor civile Ş. V., Ş. A. şi Ş. A. cu titlu de daune materiale şi morale sunt prea reduse şi nu acoperă integral prejudiciul care le-a fost creat prin infracţiunea comisă de inculpat;

- în mod greşit tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a părţii civile J. V. şi a respins pretenţiile acesteia, în cauză această parte civilă având vocaţie şi calitate procesuală activă.

Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 5943/102/2013 al Tribunalului Mureş, a motivelor invocate, a probelor noi administrate în apel, a susţinerilor şi concluziilor părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, s-au reţinut următoarele:

1. Asupra temeiniciei apelurilor părţilor civile, s-a constatat, pentru început, că hotărârea atacată este la adăpost de critici în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de părţile civile; deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a duratei reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu; revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu; suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului; consfinţirea tranzacţiei încheiate între inculpat şi părţile civile Ş. V., Ş. A. şi Ş. A.; modalitatea de soluţionare a acţiunii civile promovate de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg.-Mureş; precum şi obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat şi de părţile civile în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prim grad.

În schimb, sunt discutabile dispoziţia de obligare a inculpatului la plata onorariului avocatului desemnat din oficiu, la care se adaugă modul de soluţionare a cererii părţii civile Ş. V. de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale, însă aceste aspecte nu mai pot fi corectate în al doilea grad, din cauza limitelor impuse de efectele devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac.

În plus, apelurile promovate de părţile civile Ş. V., Ş. A., Ş. A. şi J. V. împotriva sentinţei penale nr. 91/15 aprilie 2014 sunt fondate, iar argumentele expuse în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admiterea căilor de atac, cu consecinţele desfiinţării în parte a sentinţei penale atacate şi rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:

a) Procedând la o nouă individualizare judiciară a pedepsei, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, amintim: gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite, determinat în principal de împrejurările efectuării de către inculpat a actelor sale violente –exercitarea agresiunilor pe fondul consumului de alcool, urmărirea victimei după ce acesta plecase din localul unde între cei doi a avut loc un schimb de replici şi după ce aceste neînţelegeri secvenţiale lauseră sfârşit, intensitatea loviturii aplicate, zona vizată lezată; urmarea gravă produsă constând în moartea victimei. În aceeaşi ordine de idei, nu omitem nici persoana inculpatului şi perspectivele sale de reinserţie socială, observând conduita avută anterior şi ulterior faptei –este la primul contact cu legea penală, a uzat de procedura abreviată, şi-a asumat responsabilitatea actelor sale şi a consecinţelor acestora şi a acoperit o parte din prejudiciul cauzat părţilor civile.  Aceste elemente duc la concluzia pe de o parte că pedeapsa de 3 ani închisoare la care s-a oprit instanţa de prim grad este disproporţionată, nu reflectă pericolul social al infracţiunii şi este insuficientă pentru a-şi atinge scopurile, iar, pe de altă parte că o pedeapsă principală de 4 ani închisoare a cărei executare este suspendată sub supraveghere este proporţională şi aptă să satisfacă în concret şi în mod eficient nevoile resocializării şi prevenţia generală.

Raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Mureş, extrasul după cazierul judiciar al inculpatului, caracterizările depuse la dosar, precum şi declaraţiile acuzatului, la care se adaugă natura şi gravitatea infracţiunii comise şi durata pedepsei închisorii aplicate, precum şi perspectivele de reintegrare socială a inculpatului, toate acestea demonstrează că o suspendare condiţionată simplă este împiedicată de durata pedepsei impuse şi oricum este ineficientă în cauză, dar, în acelaşi timp, executarea pedepsei în detenţie nu este oportună. În acest context, s-a constatat că aplicarea pedepsei în cazul d-lui M. S. P. este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiunii, însă este necesară supravegherea conduitei acestuia pe perioada unui termen de încercare. În consecinţă, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 861 C. pr. Pen., în rejudecare, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani (gravitarea infracţiunii săvârşite, precum şi perspectivele de resocializare a inculpatului sunt criterii în funcţie de care am determinat măsurile şi obligaţiile în sarcina inculpatului, precum şi durata termenului de încercare, compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de 2 ani).

În temeiul art. 863 alin. 1 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

•Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune Mureş;

•Să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

•Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

•Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 863 alin. 3 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

•Să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa, decât după o informare a Serviciului de Probaţiune Mureş, în prealabil cu cel puţin 2 săptămâni;

•Să frecventeze una sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune.

Serviciul de Probaţiune Mureş a fost desemnat pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatului.

A fost atenţionat inculpatul asupra conduitei sale viitoare, care trebuie să fie conformă normelor de convieţuire socială. În plus, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte măsurile şi obligaţiile impuse de instanţă. Totodată, el trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile civile fixate prin sentinţa atacată. Aceasta, întrucât, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse inculpatului, al comiterii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau al neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile puse în sarcina sa, inculpatul riscă să i se revoce suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare.

b) Mama victimei Ş. G., d-na J. V., s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului: - la plata sumei de 5.000 lei anual, reprezentând manopera pentru lucrările agricole din câmp, pentru suprafaţa de 4,6 ha teren arabil;

- la plata sumei de 25.000 lei anual, reprezentând contravaloarea lucrărilor din gospodărie constând în îngrijirea animalelor domestice;

- la plata sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune morale.

Prima instanţă a constatat că d-na J. V. nu are calitate procesuală activă (din eroare fiind menţionată calitatea procesuală pasivă, aceasta din urmă fiind a inculpatului) şi a respins acţiunea civilă promovată de această persoană.

Contrar susţinerilor instanţei de prim grad, s-a constatat că mama victimei are legitimitate procesuală activă în cauză. Astfel, în ipoteza unei infracţiuni îndreptate împotriva vieţii, cum este cazul în speţă, stabilirea calităţii procesuale active se determină nu în raport cu dispoziţiile art. 963 şi urm. C. civ. invocate de tribunal, ci prin prisma prevederilor art. 1390 şi art. 1391 C. civ. Aceste din urmă texte legale autorizează nu doar pe succesorii legali ai victimei, ci, în condiţiile prevăzute de legea civilă, pe orice persoană care a încercat un prejudiciu patrimonial sau moral cauzat de fapta ilicită, să se îndrepte cu acţiune civilă împotriva autorului faptei prejudiciabile. Cele două articole menţionate se coroborează cu art. 19 alin. 2 C. pr. Pen. care acoperă două categorii de persoane care se pot constitui părţi civile în procesul penal: atât persoana vătămată care este, potrivit art. 79 C. pr. Pen., persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală, cât şi succesorii acesteia. În prezenta cauză, mama victimei infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 79 C. pr. Pen. şi prin urmare are chemarea să solicite daune materiale şi morale în procesul penal în considerarea art. 19 alin. 2 teza I C. pr. Pen.

Examinând în substanţă cererea formulată de partea civilă J. V., cât şi cererile părţilor civile Ş. V., Ş. A. şi Ş. A., în ceea ce priveşte daunele morale solicitate, s-a constatat că în speţă sunt îndeplinite cumulativ elementele  angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului M. S. P.. Astfel, infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte există, aceasta a fost săvârşită de inculpatul M. S. P. şi a fost comisă de către acesta cu praeterintenţie, fapta ilicită a inculpatului a cauzat un prejudiciu moral celor patru părţi civile, iar între faptă şi prejudiciul creat există raport de cauzalitate. În consecinţă, este întemeiată solicitarea părţii civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale. Nefiind prevăzut în legislaţia actuală un criteriu matematic, abstract de evaluare a cuantumului despăgubirilor morale, această operaţiune este lăsată la aprecierea judecătorului, în funcţie atât de durerea psihică îndurată de părţile civile, cât şi de faptul că aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire nejustificată a acestor părţi şi nici o exploatare nejustificată a patrimoniului inculpatului. În cauza de faţă, această durere este concretizată în prejudiciul moral suportat, sub forma prejudiciului de afecţiune, argumentat de suferinţele incomensurabile la care au fost supuşi soţia, copii şi mama victimei prin pierderea bruscă şi violentă a soţului, tatălui şi, respectiv fiului, aflat în apogeul existenţei şi cu care au păstrat strânse legăturile dintre soţi, precum şi cele părinţeşti. O asemenea împrejurare cu greu va putea fi ştearsă din memoria soţiei, copiilor şi mamei. În acest context, s-a pus accent mai ales pe durerea nemăsurată a copiilor minori care, la o vârstă fragedă şi-au pierdut tatăl, a soţiei şi a mamei care au rămas lipsite de afecţiunea şi suportul d-lui Ş. G. .În acest fel, odată cu pierderea soţului, a tatălui şi fiului, părţile civile Ş. V., Ş. A., Ş. A. şi J. V. sunt şi rămân supuse unor puternice privaţiuni morale, ceea ce reduce semnificativ calitatea şi bucuriile unei vieţi împlinite.

Raportat la cele două criterii expuse mai sus, suma de câte 90.000 lei acordată fiecărei părţii civile, cu titlu de daune morale, la care se adaugă şi condamnarea penală a inculpatului reprezintă o reparaţie echitabilă şi adecvată a suferinţelor psihice îndurate de cele patru părţi civile.

Cât priveşte pretenţiile materiale ale d-nei J. V., le vom trata mai jos, odată cu examenul celorlalte motive de apel invocate de cei patru apelanţi.

2. Asupra celorlalte motive de apel ale părţilor civile, acestea nu au fost primite pentru următoarele considerente:

(i) Referitor la critica privind încadrarea juridică dată faptei, au fost reamintite depoziţiile martorului ocular C. A. şi declaraţiile inculpatului din care rezultă că acesta din urmă i-a aplicat victimei în faţă o lovitură cu palma sau cu pumnul, lovitură din cauza căreia victima a căzut şi a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma căruia a decedat. Natura leziunilor suferite de victimă şi mecanismul prin care aceste leziuni au fost produse sunt confirmate de raportul de autopsie medico-legală şi nu ridică vreo îndoială asupra credibilităţii martorilor. Este practic cazul tipic de loviri cauzatoare de moarte. În aceeaşi ordine de idei, nimic din actele dosarului nu susţine teza avansată de părţile civile după care inculpatul ar fi premeditat incidentul în cauză care a debutat pe fondul discuţiilor din bar purtate între victimă şi inculpat.

În faţa împrejurărilor de fapt desprinse din probele administrate în cauză, s-a constatat că circumstanţele obiective în care s-a petrecut fapta dedusă judecăţii duc la concluzia că, sub aspect subiectiv, inculpatul a acţionat cu praeterintenţie şi nu cu intenţie directă sau indirectă specifică infracţiunii de omor, fiind astfel justă încadrarea juridică reţinută de tribunal.

(ii) Referitor la daunele materiale cerute de partea civilă J. V., a fost subliniat faptul că în cazul prejudiciului material prin ricoşeu, cauzat prin decesul unei persoane victimelor indirecte, art. 1390 C. civ. reprezintă o normă specială în raport cu dispoziţiile de principiu prevăzute de art. 1359 şi de art. 1381 C. civ. În acest fel, repararea prejudiciului prin ricoşeu produs în dauna victimelor indirecte este una de excepţie şi nu poate fi acordată decât în limitele prescrise de art. 1390 C. civ. Pe tărâmul acestui text, nu pot fi reparate orice prejudicii materiale, ci doar acelea care sunt rezultatul pierderii unui drept la întreţinere sau a unui interes legitim legat însă de asigurarea în fapt tot a întreţinerii. Aceasta înseamnă că d-na J. V. ar fi putut beneficia de despăgubiri, dar numai dacă ar fi pierdut întreţinerea asigurată de fiul său. Dar, pentru a avea un drept la întreţinere în sensul art. 524 C. civ., partea civilă trebuie să probeze că se afla în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau bunurile sale.

În cauză, relatările martorilor S. E., V. C. şi N. T., au confirmat într-adevăr că victima Ş. G. era cel care efectua lucrările agricole necesare păstrării în bună stare şi cultivării terenului agricol aflat în proprietatea mamei sale şi presta în gospodărie muncile zilnice ocazionate de îngrijirea animalelor domestice deţinute de mama sa. Cu toate acestea, din declaraţiile aceloraşi martori şi din susţinerile părţilor civile făcute inclusiv în memoriile depuse în apel, pe de o parte rezultă că mama victimei, deşi în vârstă, se putea şi se poate întreţine din muncă şi din bunurile sale, astfel că aceasta nu se afla în întreţinerea fiului său. Pe de altă parte, rezultă că prin lucrările agricole şi gospodăreşti efectuate, victima Ş. G. îşi ajuta mama, iar în urma ajutorului acordat îşi asigura pentru el şi pentru soţia şi copii lui un venit suplimentar, bucurându-se de roadele pământului şi de beneficiile obţinute din creşterea animalelor.

În aceste împrejurări, nu există un prejudiciu în dreptul părţii civile J. V. sub forma pierderii dreptului la întreţinere, iar, potrivit legii civile, în caz de deces un alt prejudiciu material nu poate fi reparat. Prin urmare, cererea d-nei J. V. privind acordarea daunelor materiale este nefondată.

Situaţia este similară şi în cazul d-nei Ş. V. –soţia victimei. Aceasta nu era în întreţinerea soţului său, deoarece nu se afla în nevoie cât timp câştiga şi câştigă propriile venituri (aşa cum rezultă din ancheta socială depusă la dosar în prim grad) din care se poate întreţine. Nu negăm că, prin lucrarea pământului şi îngrijirea animalelor victima a adus venituri suplimentare în familie, dar aceste câştiguri nu se cuvin automat d-nei Ş. V., tocmai pentru că ea nu se afla în întreţinerea soţului, ci de acestea trebuia să se ţină seama la stabilirea prestaţiei periodice în favoarea minorilor, capăt de cerere asupra căruia părţile au încheiat o tranzacţie şi care nu a mai fost adus spre discuţie în faţa instanţei de apel. Totuşi, Tribunalul Mureş, bazându-se pe raţiuni care nu sunt aplicabile în cazul angajării răspunderii civile delictuale, l-a obligat pe inculpat la o prestaţie lunară de 146,541lei în beneficiul părţii civile Ş. V. Principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac se opune însă înlăturării în apel a acestei obligaţii puse pe seama d-lui M. S. P.

3. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluţia principală adusă apelurilor, potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului. Onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Întrucât nu am identificat nicio culpă procesuală a inculpatului în al doilea grad, este nefondată cererea părţilor civile privind acordarea cheltuielilor judiciare avansate în apel şi s-a respins ca atare.

Domenii speta

Spete similare