Admiterea excepţiei necompetenţei materiale. Consecinţe

Odată admisă o excepţie de necompetenţă, instanţa nu mai poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, ci trebuie să facă aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. 1 C. pr. pen. din 1968 privind declinarea competenţei şi trimiterea dosarului instanţei de judecată arătată ca fiind competentă.

Acest lucru rezultă pe de o parte din caracterul imperativ al art. 42 alin. 1 C. pr. Pen. din 1968 care nu lasă la aprecierea instanţei dacă va trimite sau nu dosarul instanţei competente, după ce a admis excepţia de necompetenţă materială.

Pe de altă parte, art. 43 alin. 6 C. pr. pen. din 1969 permitea instanţei care îşi declină competenţa doar să ia măsurile şi să efectueze “actele ce reclamă urgenţă” (spre exemplu, măsurile preventive).

Ori, restituirea cauzei la procuror, după ce a în prealabil a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, nu constituie o măsură sau un act “ce reclamă urgenţă” în sensul art. 43 alin. 6 C. pr. pen. din 1969.

C. pr. pen. din 1968, art. 39, art. 42

C. pr. Pen., art. 47, art. 50

Prin sentinţa penală nr. 1219/26.11.2013 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş,  s-au hotărât următoarele:

În baza art. 39 alin. 1 din C.pr.pen. a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Târgu Mureş invocată din oficiu.

În baza art. 332 alin. 1 şi 2 din C.pr.pen. s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpata P. A. M., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată,  fapte prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 215 ind. 1 al.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 290 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 332 alin. 3 din C.pr.pen. a fost menţinută măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

La termenul de judecată din data de 22.10.2013, inculpata P. A. M. a arătat că recunoaşte fără rezerve faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, că doreşte să-i fie aplicate prevederile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală şi că este de acord ca această cauză să fie soluţionată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. La acelaşi termen instanţa a constatat că prezenta cauză se va judeca potrivit art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, astfel încât nu vor fi administrate alte probe şi a pus în discuţie din oficiu schimbarea încadrării juridice, din infracţiunile de delapidare, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată descrise în actul de sesizare al instanţei, respectiv fapte prevăzute de art. 215 ind. 1 al.1 şi al.2 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 215 al. 1, 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, în infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 215 ind. 1 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 215 al. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, reţinând că:

-fapta inculpatei P. A. M. de a se înrola fără drept, după accesarea sistemului informatic al C. B. SA, pe conturile clienţilor K. I. V., N. J. B., N. I., S. A., I. L., R. I., G. M.C., T. E., F. G., V. E., I. I., F. I. şi S. A., aflaţi în portofoliul deţinut în calitate de ofiţer servicii clienţi, ca şi împuternicit şi de a retrage bani din conturile sau depozitele acestora, în perioada 05.05.2010-05.01.2013, prezentându-se în acest sens la sucursala C. Tg. Mureş şi inducând în eroare reprezentanţii băncii cărora le-a prezentat o situaţie neadevărată, respectiv că ar avea dreptul de a retrage sume de bani din conturile clienţilor, aceste acţiuni având drept urmare cauzarea unui prejudiciu în valoare totală de 206.230,01 lei în dauna persoanelor vătămate menţionate şi a C. B. SA, (sumă care reprezenta retragerile efectuate de inculpată din conturile acestor persoane vătămate, la care s-au adăugat comisioanele aferente fiecărei retrageri, precum şi veniturile nerealizate de bancă – suma de 6.624,57 lei, în cazul lichidării depozitelor persoanelor vătămate I. L. şi R. I.), faptă prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 din C.pen., cu aplicarea art. 41, alin. 2 din C.pen. (41 acte materiale);

-faptele inculpatei P.A. M., care în calitate de angajată a C. B. SA şi-a însuşit din conturile persoanelor vătămate K. I. V. şi N. J. B. suma de 10.845,00 lei prin efectuarea a 15 retrageri, în perioada 25.02.2009-03.02.2010, toate fără acordul persoanelor vătămate, semnând în fals ordinele de retragere în numele titularilor de cont sau într-un caz în numele martorului K. D., s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 215 ind. 1 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41, alin. 2 din C.pen (15 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41, alin. 2 din C.pen. (15 acte materiale).

În temeiul art. 334 Cod procedură penală instanţa a adus la cunoştinţa inculpatei că are dreptul de a solicita lăsarea cauzei mai la urmă sau acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării faţă de punerea în discuţie din oficiu a schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa, iar apărătorul inculpatei, avocatul din oficiu, V. M., a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării.

La termenul de judecată din data de 26.11.2013 instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice, aşa cum s-a menţionat în încheierea de şedinţă din data de 22.10.2013, cu o completare în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului reţinut pentru infracţiunea de înşelăciune, respectiv adăugarea la suma de 206.230,01 lei a sumei de 7881,19 lei, reprezentând dobânda aferentă depozitelor menţionate la punctele 8 şi 9 din Rechizitoriu, privind pe I. L. şi R. I.

La acest termen, după formularea concluziilor de către inculpată şi reprezentanta parchetului, instanţa a dispus  schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei P. A. M. din infracţiunile de delapidare, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată descrise în actul de sesizare al instanţei, respectiv fapte prevăzute de art. 215 ind. 1 al.1 şi al.2 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 215 al. 1, 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, în infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 215 ind. 1 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 215 al. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.

Conform dispoziţiilor art. 27, pct. 1, lit. a din C.pr.pen., Tribunalul era competent să judece în primă instanţă infracţiunea de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215, alin. 5 din C.pen. Astfel, raportat la noua încadrare juridică, în baza art. 39 alin. 1 din C.pr.pen., s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Târgu Mureş invocată din oficiu.

Conform art. 332 alin. 1 şi 2 din C.pr.pen. „când se constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268, alin. 1. Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa , în urma cercetării judecătoreşti, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare. Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător”.

Instanţa a constatat că în prezenta cauză urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, care nu este competent material faţă de noua încadrare juridică. La termenul de judecată din data de 22.10.2013, inculpata P. A. M. a arătat că recunoaşte fără rezerve faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, că doreşte să-i fie aplicate prevederile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală şi că este de acord ca această cauză să fie soluţionată pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. La acelaşi termen instanţa a constatat că prezenta cauză se va judeca potrivit art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, astfel încât nu vor fi administrate alte probe. Înainte de începerea dezbaterilor instanţa a pus în discuţie din oficiu schimbarea încadrării juridice, iar la termenul de judecată din data de 26.11.2013 a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei P. A. M. din infracţiunile de delapidare, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată descrise în actul de sesizare al instanţei, respectiv fapte prevăzute de art. 2151 al.1 şi al.2 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 215 al. 1, 2 şi 3 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, în infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 215 ind. 1 al.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 215 al. 1, 2, 3 şi 5 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal şi art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.

Instanţa a considerat că nu se impunea declinarea  competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, aşa cum a solicitat reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş. Într-adevăr, în situaţia în care schimbarea încadrării juridice se dispune în urma cercetării judecătoreşti, iar competenţa ar aparţine altui organ de cercetare penală, cercetarea judecătorească efectuată de o instanţă independentă şi imparţială, cu respectarea exigenţelor de publicitate şi contradictorialitate, ar acoperi nulitatea urmării penale efectuată de un organ necompetent. Or, în prezenta cauză, instanţa nu a efectuat o astfel de cercetare, având în vedere faptul că a constatat că se judecă potrivit procedurii simplificare, neprocedând la readministrarea probatoriului. Drept urmare, singura soluţie care se impunea  era aceea de restituire a cauzei la organul de urmărire penală competent a efectua cercetările, raportat la noua încadrare juridică, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş. 

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş.

În motivarea recursului, procurorul susţine că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus restituirea cauzei la procuror şi solicită respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor şi trimiterea cauzei la Judecătoria Târgu-Mureş pentru continuarea judecăţii.

Examinând recursul promovat de Parchet, din prisma dispoziţiilor  art. 3856 alin. 3, art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 17 ind. 2 rap. la art. 5 ind. 2 şi art. 62-68  C. pr. pen, instanţa de control judiciar l-a găsit fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 C. pr. pen, excepţia de necompetenţă materială poate fi ridicată în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea hotărârii definitive.

Observăm că prima instanţă a invocat această excepţie, iar prin hotărârea atacată, excepţia a fost admisă.

Odată admisă o asemenea excepţie, instanţa nu mai putea dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în baza art. 332 alin. 1, 2 C. pr. pen, ci trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 C. pr. pen. privind declinarea competenţei şi trimiterea dosarului instanţei de judecată arătată ca fiind competentă.

Acest lucru rezultă pe de o parte din caracterul imperativ al dispozițiilor art. 42 alin. 1 C. pr. pen., care nu lasă la aprecierea instanţei dacă va trimite sau nu dosarul instanţei competente, după ce a admis excepţia de necompetenţă materială.

Pe de altă parte, art. 43 alin. 6 C. pr. pen. permite instanţei care îşi declină competenţa doar să ia măsurile şi să efectueze “actele ce reclamă urgenţă” (spre exemplu, măsurile preventive).

Ori, restituirea cauzei la procuror potrivit art. 332 alin. 1, 2 C. pr. pen, după ce a în prealabil a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, nu constituie o măsură sau un act “ce reclamă urgenţă” în sensul art. 43 alin. 6 C. pr. pen.

Pentru aceste considerente, restituirea cauzei la procuror după ce a fost admisă excepţia de necompetenţă materială,  apare ca fiind o dispoziţie lovită de nulitate şi va fi înlăturată, cauza fiind rejudecată în baza art. 385 ind. 15 lit. d C. pr. pen.

În privinţa criticilor aduse prin recurs asupra competenţei materiale, aşa cum s-a reţinut, prima instanţă s-a limitat în a admite excepţia de necompetenţă materială, în baza art. 39 alin. 1 C. pr. pen, fără să arate care ar fi instanţa competentă şi fără să decline cauza în favoarea respectivei instanţe.

Această dispoziţie de admitere a excepţiei de necompetenţă materială nu poate fi analizată în prezenta cale de atac, deoarece hotărârea prin care se dispune asupra unei excepţii de necompetenţă materială nu are prevăzută o asemenea cale de atac.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 42 alin. 4 C. pr. pen, nici hotărârea de declinarea a competenţei nu este supusă apelului sau recursului.

Abia în momentul ivirii conflictului pozitiv sau negativ de competenţă,  instanţa superioară este chemată să soluţioneze acest conflict, potrivit dispozițiilor art. 43 C. pr. pen.

Ori, în prezenta cauză, încă nu este ivit un conflict negativ de competenţă, deoarece prima instanţă doar a admis excepţia de necompetenţă materială, fără să arate care ar fi instanţa competentă, fără să-şi decline competenţa şi să trimită cauza respectivei instanţe şi fără să existe o a doua instanţă care să se fi declarat necompetentă material.

Pentru aceste considerente, ţinând seama de cadrul procesual cu care este investită, respectiv recursul declarat de procuror, Curtea nu a putut analiza dispoziţia primei instanţe prin care a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi câtă vreme nu este ivit un conflict de competenţă, care poate fi soluţionat doar prin regulatorul de competenţă, potrivit art. 43 C. pr. pen.

Soluţia care se impune este aceea a trimiterii cauzei Judecătoriei Târgu-Mureş pentru continuarea judecăţii, în baza art. 38515 lit. c C. pr. pen, urmând a fi aplicate dispoziţiile procesuale ce decurg din admiterea unei excepţii de necompetenţă materială.

Pornind de la această soluţie, nu vom mai analiza criticile aduse de parchet privind pretinsa contradicţie logico-juridică între dispoziţiile procedurii simplificate prevăzute de art. 320 ind. 1 C. pr. pen. şi cele de restituire a cauzei la procuror prevăzute de art. 332 C. pr. pen, nici cele privind îndeplinirea sau nu a cerinţelor art. 332 alin. 1, 2 C. pr. pen şi nici cele privind încadrarea juridică a faptelor.

Însă toate aceste motive de recurs vor fi avute în vedere de instanţe în continuarea procesului penal.

Faţă de cele reţinute, urmează ca, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C. pr. pen, să admitem  recursul  declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş împotriva sentinţei penale nr. 1219/26.11.2013 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş.

S-a casat parţial sentinţa penală atacată şi rejudecându-se cauza:

S-a înlăturat din sentinţa atacată dispoziţiile de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş privind pe inculpata P. A. M., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prevăzute de art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen, art. 215 ind. 1 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. şi  art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

S-a trimis cauza Judecătoriei Târgu-Mureş pentru continuarea judecăţii.

În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în recurs au rămas în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei.

Notă (judecător Mihaela Vasiescu): Considerentele instanţei rămân actuale şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 13572010 privind Codul de procedură penală. Astfel, dacă necompetenţa materială, teritorială sau funcţională se iveşte în faza camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară, după admiterea unei asemenea excepţii, nu poate decât să îşi decline competenţa în favoarea instanţei competente. El nu are căderea să excludă anumite probe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale, sau să restituie cauza la procuror, măsuri pe care le poate dispune doar judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă. Suplimentar, în faza de judecată, fază în care oricum o dispoziţie de restituire a cauzei la parchet nu mai este posibilă, admiterea unei excepţii de necompetenţă poate atrage doar declinarea de competenţă.

Domenii speta

Spete similare