Modificare act constitutiv

Hotărâre 1032 din 30.07.2013


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA INEU  OPERATOR  2826 

DOSAR NR.

ÎNCHEIERE NR.1032/2013

Şedinţa Camerei de Consiliu din 30 iulie 2013

Preşedinte :

Grefier:

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul Ş T D în calitate de împuternicit al Asociaţiei Composesoratul Foştilor Urbarialişti din Satul …, pentru modificare act constitutiv.

La apelul nominal se prezintă împuternicitul Ş T D cu CI seria …, nr…..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care împuternicitul Ş T D depune la dosar chitanţa seria …, nr…. privind completarea taxei judiciare de timbru.

Instanţa constată că cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, conform art.12 lit.c din OG nr.80/2013.

Având cuvântul, împuternicitul Ş T D susţine că actul modificator îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de art.6 alin.1 OG nr.26/2000, întrucât este atestat cu dată certă de către avocat, iar procesul-verbal al şedinţei cuprinde şi hotărârea adunării generale la pagina 5. În continuare, arată că nu mai are alte acte de depus la dosar.

Împuternicitul Asociaţiei, Ş T D, solicită admiterea cererii şi modificarea actului constitutiv astfel cum este actul rescris atestat de avocat.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanţa reţine cererea spre soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 4.07.2013 petentul Ş T D cu domiciliul în …, în calitate de împuternicit, a solicitat modificarea Actului constitutiv al Asociaţiei Composesoratul Foştilor Urbarialişti din Satul … autentificat cu nr…. de către BNP … din Ineu prin Actul adiţional nr…. atestat cu nr…. de avocat L I, cu privire la componenţa Consiliului Director al Asociaţiei, numirea pe funcţii în cadrul Consiliului Director şi numirea Cenzorului.

În drept, petentul a invocat OG nr.26/2000.

În probaţiune s-au depus următoarele înscrisuri: delegaţie nr…. (fila 4), Actul de constituire autentificat cu nr…. de către BNP …din Ineu în original (filele 5-6), proces-verbal nr…. (filele 7-12), act adiţional nr…., respectiv act de constituire atestat cu nr…. de avocat L I (filele 13-16).

Cererea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19 lei conform chitanţei seria …, nr…. şi cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 81 lei conform chitanţei seria …, nr…. (fila 25), în temeiul  art.12 lit.c din OG nr.80/2013.

Prin rezoluţia din data de 5.07.2013 instanţa a dispus ataşarea dosarului iniţial nr…. al Judecătoriei Ineu, în temeiul art.8 alin.3 din OMJ nr.954/B/C/2000.

La termenul din data de 9.07.2013, instanţa a dispus citarea petentului cu menţiunea de a de a achita diferenţa taxei judiciare de timbru în cuantum de 81 lei, până la suma totală de 100 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, conform art. 33 alin.2 din O.G. nr.80/2013, precum şi cu menţiunea de a depune la dosar actul modificator autentificat de notarul public şi hotărârea adunării generale constituită potrivit prevederilor din Statutul asociaţiei aut. cu nr…. la BNP … din Ineu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, petentul Ş T D, în calitate de împuternicit al al Asociaţiei Composesoratul Foştilor Urbarialişti din Satul … a solicitat modificarea Actului constitutiv al Asociaţiei autentificat cu nr…. de către BNP … din Ineu (filele 5-6) cu privire la componenţa Consiliului Director al Asociaţiei, numirea pe funcţii în cadrul Consiliului Director şi numirea Cenzorului, şi în acest sens a depus la dosar actul adiţional nr…., respectiv act de constituire, atestat cu nr…. de avocat L I (filele 13-16).

Astfel cum rezultă din Actului constitutiv al Asociaţiei autentificat cu nr…. de către BNP … din Ineu ca aport în patrimoniul asociaţiei au fost aduse terenuri, respectiv pădure şi păşune.

În Statutul Asociaţiei autentificat cu nr…. la BNP … (fila 8 din dosarul iniţial nr…. al Judecătoriei Ineu, ataşat) s-a stabilit că „Adunarea generală este legal constituită dacă numărul membrilor prezenţi însumează dreptul de proprietate asupra a ½ -a  parte din pădurea şi păşunea comună”, iar „Hotărârile Adunării Generale sunt valabile dacă s-a întrunit 2/3 din voturile membrilor prezenţi (…)”.

Împuternicitul Asociaţiei susţine că Procesul-verbal nr…. cuprinde la pagina 5 şi Hotărârea Adunării Generale privind modificarea actului constitutiv.

Cu toate acestea, instanţa constată că  Procesul-verbal nr…. (filele 7-12) nu cuprinde numele şi semnăturilor membrilor prezenţi pentru a se constata dacă Adunarea Generală a fost legal constituită potrivit prevederilor din Statut. Totodată, instanţa nu poate reţine că procesul-verbal al şedinţei ar cuprinde şi hotărârea adunării generale, întrucât la pagina cinci doar se menţionează care este componenţa comitetului de conducere pentru următorii patru ani, fără a se specifica cu ce număr de voturi au fost aleşi membrii comitetului. Doar cu privire la persoana cenzorului se arată că ar fi fost aprobată cu unanimitate de voturi de către cei prezenţi. În aceste condiţii, instanţa nu poate constata dacă, potrivit Statutului este valabilă hotărârea Adunării Generale cu privire la componenţa Comitetului de conducere.

În drept, în temeiul art.6 alin.2 lit.f din OG nr.6/2000:

„Actul constitutiv cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute: (…)

f) patrimoniul iniţial al asociaţiei; activul patrimonial, în valoare de cel puţin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociaţiei, este alcătuit din aportul în natură şi/sau în bani al asociaţilor. În cazul aportului în natură, forma autentică a actului constitutiv şi a statutului este obligatorie”.

Conform art.7 alin.2 din OG nr.6/2000:

„Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:

a) actul constitutiv;

b) statutul asociaţiei;

c) actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial;

d) dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz, refuzul motivat al eliberării acesteia”.

Totodată, potrivit art.8 alin.2 din OG nr.6/2000:

„În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. (2) judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor”.

Iar, în temeiul art.33 alin.1 şi 2 din OG nr.6/2000:

„(1) Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul asociaţia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 - 12.

(2) Cererea de înscriere a modificării va fi însoţită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director”.

Din coroborarea acestor prevederi legale, rezultă că în cazul modificării Actului constitutiv autentificat de notarul public, în care s-a stabilit că patrimoniul Asociaţiei este alcătuit din aport în natură, este necesar a se anexa cererii actul modificator în formă autentică.

Având în vedere întregul material probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine că petentul nu a dovedit că hotărârea de modificare a actului constitutiv este valabilă, respectiv că este adoptată de către Adunarea Generală legal constituită potrivit Statutului şi nu a depus actul modificator în formă autentică, deşi în Actul constitutiv autentificat s-a stabilit că patrimoniul asociaţiei este alcătuit din terenuri.

Pentru aceste considerente, întrucât  petentul nu a înlăturat neregularităţile constatate, astfel cum i s-a comunicat,  instanţa, în temeiul art.10 alin.2,  art.33 alin.1 şi 2 din OG nr.6/2000, va respinge cererea de modificare a Actului constitutiv al Asociaţiei Composesoratul Foştilor Urbarialişti din Satul … autentificat cu nr…. de către BNP … din Ineu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge cererea formulată de petentul Ş T D cu domiciliul în …, în calitate de împuternicit, pentru modificarea Actului constitutiv aut.cu nr…. al  Asociaţiei „Composesoratul Foştilor Urbarialişti din satul …” cu sediul în …

Cu drept de apel în  termen de 5 zile de la comunicare.

În caz de exercitare a căii de atac cererea se va depune la Judecătoria Ineu.

Pronunţată în şedinţa publică din 30.07.2013.

Preşedinte Grefier

Red./Tehnored./

4 ex./2 com.