Contestatie la executare - anulare sechestru asigurator

Sentinţă civilă 4 din 12.11.2012


Dosar nr. XXXXX/193/2011    - contestaţie la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOŞANI - JUDEŢUL BOTOŞANI

Şedinţa publică din data de

Completul compus din :

PREŞEDINTE –

GREFIER –

SENTINŢA NR.

Pe rol judecata pricinii civile având ca obiect contestaţie la executare, privind pe contestatorul B.A., în contradictoriu cu intimatele ANAF – DGFPP Botoşani şi Administraţia Finanţelor Publice Botoşani.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de xxx2012, situaţie consemnată în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea, pentru astăzi, când:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani în data de xxx2011, petentul B.A. a contestat, în contradictoriu cu intimatele ANAF-DGFP Botoşani şi Administraţia Finanţelor Publice Botoşani, executarea silită demarată în dosarul nr. XXXXXXXX/2009, solicitând anularea formelor de executare, anularea sechestrului asigurător dispus prin Decizia nr. XXXXX/xx2011 şi constatarea lipsei calităţii de debitor faţă de debitele SC D.A. SRL. Totodată, petentul a solicitat suspendarea executării silite, dat fiind caracterul nelegal dar şi consecinţele ireparabile ale acesteia. Cu cheltuieli de judecată.

Arată petentul, în motivare, că prin Decizia nr. xxxxx/xx2011 şi procesul-verbal nr. xxxxx/x2011, transmise concomitent, i s-a comunicat instituirea măsurii asigurătorii asupra a două bunuri proprietate personală, cu referire la o formă de răspundere solidară, în calitate de fost administrator al SC D.A. SRL. Anterior, i se comunicase notificarea nr. xxxxx/x2011, faţă de care a formulat un punct de vedere înregistrat în data de xxxx2011, pentru care nu a primit răspuns. Susţine petentul că a avut calitatea de asociat şi de administrator până la data de xxx2010, când aceasta a fost preluată de numitul I.N.. Sub noua conducere, societatea şi-a schimbat şi sediul şi denumirea. Prin urmare, nu poate răspunde faţă de debitele acestei persoane juridice, cu atât mai mult cu cât, la momentul înstrăinării părţilor sociale, societatea avea o situaţie financiară bună, nefiind date o stare de insolvabilitate ori acte de administrare exercitate cu rea-credinţă. Mai arată petentul că executarea silită a societăţii este distinctă de executarea sa, ca persoană fizică, şi că aceasta din urmă ar fi trebuit demarată prin comunicarea somaţiei şi a titlurilor executorii, urmate de instituirea măsurilor asigurătorii. În cele din urmă, contestatorul învederează că măsurile contestate privesc bunuri ce nu îi aparţin, autoturismul fiind distrus, iar aparentul depozit bancar fiind, în fapt, un împrumut primit de la o unitate bancară.

În dovedire, s-au depus la dosar, în copie, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestate, proces-verbal de sechestru, notificare, alte înscrisuri.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 172 din OUG nr. 92/2003 şi ale CPC.

Intimata AFP Botoşani a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

S-a arătat, cu titlu de premisă, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 129 CPF, dispoziţii ce reglementează procedura de instituire a măsurilor asigurătorii. În cadrul acestei proceduri, în data de xxxx2011, reclamantului i s-a comunicat, sub semnătură de primire, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. xxxxx/xx2011, emisă în contextul atragerii răspunderii solidare a fostului administrator al debitoarei SC D.A. SRL, cu privire la care s-a emis Notificarea nr. xxxxx/xxx2011, transmisă în condiţiile legii. Decizia a fost precedată de instituirea sechestrului asigurător, fiind întocmite astfel procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. xxxxx/xxx2011, faţă de un autoturism Mercedes Benz, şi procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. xxxxx/xx2011, cu privire la titlurile de valoare deţinute de petent la diferite fonduri de investiţii. Totodată, în acelaşi scop al garantării debitului de 64.908 lei al SC D.A. SRL, prin adresa de înfiinţare a popririi nr. xxxxxx/xx2011, s-au indisponibilizat conturile bancare deţinute de petent la diferite unităţi de profil. Învederează intimata că măsurile adoptate în cauză vizează doar conservarea bunurilor, nu şi valorificarea acestora în cadrul executării silite, o astfel de procedură fiind posibilă doar după obţinerea unui titlu executoriu şi, respectiv, după trecerea termenului de plată a sumelor stabilite prin acel titlu. Prin urmare, cererea de anulare a executării silite şi de suspendare a acesteia sunt inadmisibile. Totodată, se arată că faptele avute în vedere în procedura de atragere a răspunderii, potrivit art. 27 şi 28 CPF, se circumscriu perioadei în care petentul a fost administrator, fiind nerelevantă împrejurarea că acesta nu mai deţinea această calitate la data emiterii deciziei contestate. În cele din urmă, se susţine că în speţă nu sunt date motive de invalidare a acestei decizii, fiind respectate regulile de formă şi conţinut prevăzute de art. 129 CPF.

În dovedire, la dosar s-au depus înscrisuri.

La termenul din data de xx2012, petentul a precizat că cererea de suspendare a primit o soluţie într-un alt dosar, astfel încât solicitarea a rămas fără obiect.

Analizând actele dosarului precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză,  instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia nr. xxxxx din data de xx2011 (fila 63), intimata AFP Botoşani a procedat la instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor contribuabilului B.A., în favoarea debitorului principal SC D.A. SRL, măsuri destinate evitării pericolului de risipire ori de ascundere a patrimoniului ce urma să servească acoperirii datoriilor fiscale estimate la suma de 64.908 lei. În baza acestei decizii, s-au întocmit procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. xxxxx/xx2011 (asupra unui autoturism Mercedes Benz), procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. xxxxx/xx2011 (asupra titlurilor de valoare aflate în diferite plasamente) şi adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii nr. xxxxx/xx2011 (cu privire la conturile bancare deschise la BCR SA, Banc Post SA, Unicredit Tiriac Bank) – filele 69, 72, 75. Documentele în discuţie (decizie şi procese-verbale) au fost comunicate petentului prin intermediul serviciului poştă, cu confirmare de primire, aspect dovedit prin formulatul îndosariat la fila 62 şi recunoscut în cuprinsul contestaţiei.

În vederea adoptării măsurilor asigurătorii, organele fiscale au reţinut existenţa Notificării nr. xxxxx/xx2011 privind deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare (fila 60) şi a Referatului justificativ al măsurilor asigurătorii nr. 57642/xxx.2011 (fila 66). 

Este de menţionat, în acest context, că potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. 3 CPF, măsurile asigurătorii pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Prevederile art. 2.1 pct. e din Ordinul nr. 2605/2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii mai statuează că organul de control poate dispune măsurile în discuţie inclusiv în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare, înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare.

Ca atare, instituirea unor măsuri de tipul celor contestate în speţă nu este condiţionată de individualizarea creanţei şi nici de finalizarea procedurii de atragere a răspunderii solidare a administratorului societăţii debitoare, în condiţiile art. 27 CPF.

După cum s-a arătat, în speţa de faţă s-a analizat şi s-a propus, încă din data de xxx2011, atragerea răspunderii solidare a fostului administrator al SC D.A., în vederea recuperării debitului în valoare de 57993 lei identificat în sarcina respectivei societăţi, la momentul respectiv. În cuprinsul referatului justificativ întocmit ulterior, care se referă la încă alte două persoane (H.D., I.N.), se reţine pericolul de sustragere de la urmărire al debitorilor.

Faţă de aceste elemente, care existau şi la momentul emiterii documentelor contestate în speţă, instanţa apreciază că instituirea măsurilor asigurătorii cu privire la patrimoniul contestatorului s-a realizat în condiţii de legalitate şi de temeinicie. Mai este de precizat că instanţa de executare nu este abilitată a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei de atragere a răspunderii solidare (a elementelor ce urmează a fi reţinute prin acest document), aceasta fiind susceptibilă de control în procedura contenciosului fiscal. Prin urmare, chiar dacă prezenta acţiune a reclamantului vizează şi aspecte ce ţin de procedura atragerii răspunderii solidare, concluzia de legalitate şi de temeinicie sus-menţionată se impune a fi menţinută.

Se mai reţine că potrivit dispoziţiilor art. 5.8 din Ordinul nr. 2605/2010, dispunerea şi ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii se efectuează în limita a 150% din valoarea creanţei estimate, într-o ordine care include bunurile mobile şi imobile ce nu sunt destinate/folosite nemijlocit în activitatea ce constituie principala sursă de venit a contribuabilului precum şi disponibilităţile aflate în conturile bancare.

Astfel de bunuri/valori au fost indisponibilizate şi în pricina de faţă, intimata respectând totodată şi dispoziţiile art. 151 alin. 2 CPF relative la bunurile neurmăribile ale debitorului persoană fizică. Împrejurarea că, în fapt, bunurile indisponibilizate în speţă nu ar (mai) exista, nu este în măsură să îl prejudicieze pe contestator ci, eventual, să zădărnicească executarea silită ce ar urma să fie demarată.

Este de subliniat, în acest context, că măsurile contestate în speţă nu presupun valorificarea bunurilor, în scopul acoperirii efective a debitului, ci doar indisponibilizarea temporară a acestora. Numai în situaţia în care măsurile asigurătorii ar deveni executorii, în condiţiile art. 129 alin. 3 teza  a II-a, s-ar putea proceda la valorificare, cu respectarea limitelor şi procedurii urmăririi silite. Prin urmare, după cum a învederat şi intimata, susţinerile referitoare la executarea silită şi la nelegalitatea acesteia (dată fiind absenţa comunicării prealabile a unei somaţii/titlu executoriu) sunt lipsite de obiect. E impune precizarea că deşi instanţa a solicitat petentului, în mod expres, să indice actele de executare contestate, în speţă nu s-a dovedit existenţa unor astfel de măsuri (pretinsul dosar de executare nr. XXXXXXXX/2009 este dosarul în care s-au instituit măsurile asigurătorii). Mai este de spus, pe de altă parte, că o eventuală executare silită demarată împotriva societăţii debitoare funcţionează, după cum însuşi contestatorul a precizat, în mod independent, cel puţin din perspectiva posibilităţii petentului de a formula contestaţii împotriva respectivei proceduri. O atare posibilitate aparţine reprezentanţilor legali în funcţie ai societăţii. 

În cele din urmă, se observă că decizia şi procesele-verbale de sechestru au fost completate potrivit regulilor stabilite prin Ordinul nr. 2605/2010, ordin prin care s-au adoptat şi modelele documentelor în discuţie.

Cu aceste argumente, instanţa urmează să pronunţe o soluţie de respingere a contestaţiei, în întregul său, inclusiv în ceea ce priveşte cererea de constatare a inexistenţei calităţii de debitor pentru datoriile SC D.A. SRL. După cum s-a arătat, aceste aspecte ţin de procedura instituirii răspunderii solidare, procedură ce nu este susceptibilă de control în cadrul contestaţiei la executare, cu atât mai puţin cu cât aceasta nu s-a finalizat prin emiterea deciziei corespunzătoare. Cu toate acestea, este de amintit că potrivit art. 27 CPF, răspunderea solidară a administratorului intervine tocmai pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, situaţie în care, în principiu, urmărirea silită a acestei persoane nu apare inadmisibilă.

Soluţia de respingere vizează, totodată, şi cererea de suspendare a executării silite. S-a reţinut, în acest sens, că aşa cum a învederat petentul, măsura solicitată a fost dispusă deja, în dosarul nr. xxxxx/193/2011 (prin Sentinţa nr. xxxx/x2011), până la soluţionarea prezentei contestaţii (iar nu a cererii de suspendare din acest dosar). Mai este de spus, pe de altă parte, că de vreme ce în speţă nu s-a demarat o executare silită propriu-zisă, instituindu-se exclusiv măsuri asigurătorii, cererea de suspendare a executării este lipsită de obiect (iar nu rămasă fără obiect). 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Respinge contestaţia formulată de petentul B.A., domiciliat în Bt în contradictoriu cu intimatele ANAF-DGFP Botoşani şi Administraţia Finanţelor Publice Botoşani.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, xxxx.

PREŞEDINTE, GREFIER,