Lege 86_2006

Sentinţă penală 55 din 05.12.2013


Ds. XXXXX/193/2010Legea 86/2006

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOŞANI, JUDEŢUL BOTOŞANI

Şedinţa publică din xx.xx.xxxx

Preşedinte –

Grefier –

Ministerul Public reprezentat prin Procuror

Sentinţa penală nr. XXX

La ordine judecarea acţiunii penale privind pe inculpaţii C. N., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, P. C. G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art.37 lit. a şi b Cod penal, D. A., trimis în judecatăpentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, B. S., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, R. G. I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, L. I. L., trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art.33 litera a Cod penal, R. A. G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, R. M. I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 şi T. S., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 26 Cod penal, raportat la art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006.

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă inculpatul T. S. asistat de avocat P. B., avocat G. A. pentru inculpaţii lipsă R. A. G.  şi R. M. I., inculpatul C. N. asistat de avocat B. T., inculpatul P. C. G. asistat de avocat B. T. care substituie pe avocat L. D., inculpaţii D. A., B. S. şi R. G. I. asistaţi de avocat P. A. şi inculpatul L. I. L. asistat de avocat S. M. şi avocat U. C. ce substituie pe avocat U. CO., lipsă fiind reprezentaţii părţilor civile D.J.A.O.V. Botoşani, D.R.A.O.V. Iaşi  şi A.N.V.  Bucureşti.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, s-au citit actele şi lucrările dosarului, apoi apărătorul inculpaţilor D. A., B. S. şi R. G. I. reiterează cererea formulată la data de xx.xx.xxxx relativ la desecretizarea Ordonanţelor procurorului privind numirea investigatorilor sub acoperire.

Instanţa aduce la cunoştinţă că din eroare s-a exprimat la termenul trecut că aceste acte ar fi fost considerate secrete, în fapt, acestea aflându-se la urma de dosar, astfel încât nu a fost necesară desecretizarea lor, ci doar înaintarea la Judecătoria Botoşani în original.

Văzând că nu mai sunt probe de administrat, cereri de formulat şi excepţii de invocat, instanţa constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de condamnare a inculpaţilor la pedeapsa închisorii cu aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal şi interzicerea drepturilor, urmând a se reţine aplicarea art. 3201 Cod procedură penală pentru inculpaţii R. A. G.  şi R. M. I., urmând a se face aplicarea art. 61 Cod penal faţă de inculpatul P. C. G. şi a art. 85 Cod penal faţă de inculpatul D. A., solicitând şi deducerea reţinerii şi arestării preventive a tuturor inculpaţilor. De asemenea, solicită obligarea inculpaţilor, în solidar, la despăgubirea părţilor civile, urmând a se menţine sechestrele aplicate şi a se dispune confiscarea tuturor ţigărilor găsite şi indisponibilizate, urmând a fi obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apărătorul inculpatul T. S. solicită achitarea clientului său în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală având în vedere că din întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti nu s-a putut determina cu certitudine că acesta a participat la săvârşirea infracţiunii din data de xx.xx.xxxx. Dacă totuşi instanţa va reţine vinovăţia inculpatului, solicită a se ţine seama de toate circumstanţele reale şi personale ce pledează în favoarea acestuia, respectiv faptul că nu are antecedente penale, astfel încât se impune reţinerea circumstanţei atenuante legale prev. de art. 74 lit. a Cod penal, motive pentru care solicită aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special şi a cărei executare să fie suspendată condiţionat.

Apărătorul inculpaţilor R. A. G.  şi R. M. I.  solicită a se ţine seama de toate circumstanţele reale şi personale ce pledează în favoarea acestora, respectiv faptul că nu au antecedente penale, au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, astfel încât se impune reţinerea circumstanţelor atenuante legale prev. de art. 74 lit. a, c Cod penal, precum şi a clauzei speciale de reducere a pedepsei prev. de art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, motive pentru care solicită aplicarea câte unei pedepse orientate sub minimul special şi a cărei executare să fie suspendată condiţionat.

Apărătorul inculpatului C. N. solicită a se ţine seama de toate circumstanţele reale şi personale ce pledează în favoarea acestuia, respectiv faptul că a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, ajutând la efectuarea cercetărilor, astfel încât se impune reţinerea circumstanţei atenuante legale prev. de art. 74 lit. c Cod penal, motive pentru care solicită aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special şi a cărei executare să fie suspendată condiţionat.

Apărătorului inculpatului P. C. G.  solicită a se ţine seama de toate circumstanţele reale şi personale ce pledează în favoarea acestuia, respectiv faptul că a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, ajutând la efectuarea cercetărilor, astfel încât se impune reţinerea circumstanţei atenuante legale prev. de art. 74 lit. c Cod penal, motive pentru care solicită aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special şi a cărei executare să fie suspendată condiţionat.

Apărătorul inculpaţilor D. A., B. S. şi R. G. I.  solicită achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. art. 10 lit. c Cod procedură penală având în vedere că din întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti nu  s-a putut determina cu certitudine că aceştia au participat la săvârşirea infracţiunii din data de xx.xx.xxxx, ci, dimpotrivă, a reieşit că aceştia au fost în cu totul alt loc, justificându-şi activitatea desfăşurată în acea zi. De asemenea, solicită respingerea pretenţiilor civile ale părţilor civile.

Avocat S. M., pentru inculpatul L. I. L., arată că, în principiu, solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. art. 10 lit. c Cod procedură penală, însă, de asemenea, solicită amânarea pronunţării pentru a se depune concluzii scrise.

Avocat U. C. arată că nu mai are de adăugat altceva la concluziile care s-au pus la termenul din xx.xx.xxxx.

Inculpatul T. S., având cuvântul, îşi însuşeşte concluziile apărătorului său.

Inculpatul C. N., având cuvântul, îşi însuşeşte concluziile apărătorului său, menţionând faptul că are un copil minor în întreţinere.

Inculpatul P. C. G. , având cuvântul, lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cauzei.

Inculpaţii D. A., B. S., R. G. I.  şi L. I. L. , având pe rând cuvântul, îşi însuşesc concluziile apărătorilor lor.

J U D E C A T A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani înregistrat la această instanţă la data de xx.xx.xxxx, au fost trimişi în judecată inculpaţii L. I. L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, R. A. G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, R. M. I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 şi T. S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 26 Cod penal, raportat la art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, constând în aceea că la data de xx.xx.xxxx, R. A. G.  şi R. M. I.  au cumpărat de la inculpaţii T. S. şi L. I. L. , cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată inculpaţii C. N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, P. C. G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art.37 lit. a şi b Cod penal, D. A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, B. S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, R. G. I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 şi L. I. L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art.33 litera a Cod penal, constând în aceea că împreună au colectat şi transportat în vederea vânzării ţigări de provenienţă Republica Moldova, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Inculpaţii R. A. G.  şi R. M. I., legal citaţi, s-au prezentat în instanţă, recunoscând şi regretând săvârşirea faptei, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în temeiul art. 3201 Cod procedură penală.

Inculpatul T. S., legal citat, s-a prezentat în instanţă, nerecunoscând săvârşirea faptei, arătând că la data de xx.xx.xxxx a plecat în Republica Moldova, astfel încât nu a avea cum să fie prezent la locul tranzacţiei cu ţigări. Pentru dovedirea  acestor susţineri, inculpatul a propus, iar instanţa a admis, audierea martorilor T. D. şi N. V., depunând şi copia paşaportului ce poartă ştampila de ieşire şi de intrare la data menţionată.

Inculpatul C. N., legal citat, s-a prezentat în instanţă, recunoscând şi regretând săvârşirea faptei, descriind modul de săvârşire şi neavând de propus probe în apărare.

Inculpatul P. C. G. , legal citat, s-a prezentat în instanţă, recunoscând şi regretând săvârşirea faptei, descriind modul de săvârşire şi neavând de propus probe în apărare.

Inculpatul D. A., legal citat, s-a prezentat în instanţă, nerecunoscând săvârşirea faptei, arătând că în ziua respectivă a fost prezent în localitatea Ştefăneşti împreună cu inculpatul B. S., petrecându-şi toată ziua în compania acestuia, solicitând în dovedirea acestei situaţii de fapt audierea martorilor C. F. V. şi I. V., instanţa admiţând această probă.

Inculpatul B. S., legal citat, s-a prezentat în instanţă, nerecunoscând săvârşirea faptei, arătând că în ziua respectivă a fost prezent în localitatea Ştefăneşti împreună cu inculpatul D. A., petrecându-şi aproape toată ziua în compania acestuia, solicitând în dovedire audierea martorilor M. S. V. şi M. C. M..

Inculpatul R. G. I. , legal citat, s-a prezentat în instanţă, nerecunoscând săvârşirea faptei, arătând că în ziua respectivă a fost împreună cu inculpaţii D. A. şi B. S., lipsind doar în intervalul orar 1300 - 1500, atunci când a fost  în localitatea Româneşti la prietenul lui. Pentru dovedirea acestei situaţii de fapt a solicitat audierea martorilor T. A. şi B. P. D..

Inculpatul L. I. L. , legal citat, s-a prezentat în faţa instanţei, nedând declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Cercetând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că inculpatul R. M. I. -  locuieşte împreună cu fratele său, R. A. G. , în mun. Bucureşti. În cursul anului 2010 a întâlnit în zona Serviciului Paşapoarte din Bucureşti o persoană de cetăţenie moldoveană, al cărui nume nu se cunoaşte şi care i-a data numărul de telefon al unei persoane, pe nume „S.", prin intermediul căruia putea să achiziţioneze ţigări provenite prin contrabandă din Republica Moldova, în vederea comercializării.

Inculpatul R. M. I.  a declarat în cursul urmăririi penale că l-a contactat telefonic pe numitul „S.", de la care a achiziţionat în cursul lunii august 2010 cantitatea de aproximativ 3.100 pachete ţigarete marca Winston, de provenienţă Republica Moldova. Astfel, aceştia s-au întâlnit la o locaţie din judeţul Botoşani, pe care însă nu o poate identifica, având în vedere că acesta are domiciliul în Bucureşti şi venea pentru prima oară în această zonă. Motivat de faptul că inculpaţii nu au avut vreo dificultate în ceea ce priveşte preluarea şi comercializarea cantităţii respective de ţigări, au păstrat legătura telefonică cu „S.".

La data de xx.xx.xxxx, R. M. I. a fost apelat de „S.", acesta comunicându-i că deţine 5.000 pachete de ţigări marca Plugaru, solicitându-i să se deplaseze spre municipiul Botoşani, pentru a cumpăra acele bunuri.

Inculpaţii R. A. G.  şi R. M. I.  au declarat că aveau cunoştinţă de faptul că ţigările provin din contrabandă, însă nu i-a interesat modalitate în care acestea ajung în România.

A doua zi, la data de xx.xx.xxxx, inculpaţii au fost aşteptaţi de „S.", pe traseul Botoşani - Ştefaneşti, într-un loc vizibil, respectiv într-o parcare dintr-o zonă împădurită, „S." nefiind însoţit şi neavând vreun mijloc de transport. Acesta a urcat în autovehiculul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XX-XX-XXX, cu care se deplasau inculpaţii, deplasându-se spre oraşul Ştefăneşti, unde au ajuns în jurul orei 0700, fiind conduşi la un imobil din această localitate. Inculpaţii R. M. I. şi R. A. G. au arătat că în curtea imobilului se afla un tânăr, în vârstă de aproximativ 25-30 de ani, care era ras pe cap şi purta ochelari de soare, deşi era ora 0700 dimineaţa, inculpaţii observând că, deşi, acesta purta o glugă pe cap, era blond, întrucât zona tâmplelor era vizibilă, gluga fiind foarte largă.

Cei doi au considerat că este proprietarul casei, deoarece atunci când inculpatul R. M. I. a solicitat să meargă la toaletă, acel tânăr 1-a îndrumat fără ezitare în spatele garajului.

R. M. I. a declarat că au fost ajutaţi la încărcarea pachetelor cu ţigări de către numitul „S.", iar spre finalul operaţiunii şi acel tânăr i-a ajutat în sensul că a ţinut sacul în care introduceau cartuşele de ţigări.

Fraţii R. au mai precizat că, în curtea acelui imobil, era parcat un autoturism marca Audi A 4 de culoare gri, al cărui număr de înmatriculare nu l-au reţinut. Inculpaţii s-au înţeles cu „S." ca împreună cu acel tânăr să-i însoţească, respectiv să meargă înaintea lor până la ieşirea din mun. Botoşani. Tânărul care purta ochelari de soare s-a urcat la volanul autoturismului marca Audi A4, iar pe bancheta din faţă dreapta s-a aşezat „S.", cei doi mergând, într-adevăr, înaintea lor, până când autoutilitara Mercedes Benz a fost oprită în trafic de către un echipaj de poliţie, autoturismul Audi A4 continuându-şi deplasarea.

Inculpaţii R. A. G.  şi R. M. I.  au considerat că acel tânăr era un fel de „angajat" al lui „S.", având în vedere că au stabilit preţul ţigărilor cu „S." şi că acesta i-a condus la locaţia respectivă.

Cu prilejul constatării infracţiunii flagrante, organele de poliţie au procedat la conducerea în teren a inculpaţilor, în scopul de a le indica locaţia de la care au achiziţionat ţigările. Inculpatul R. M. I. le-a indicat locul din care l-a preluat pe „S.", respectiv parcarea de pe partea dreaptă a drumului DN 29 D, la ieşirea din localitatea Guranda spre localitatea Durneşti, poziţia metrică km 38 + 800, conducându-i în continuare spre oraşul Stefănesti, respectiv pe DN 29 D, unde s-a oprit la un imobil situat pe partea stângă a direcţiei de deplasare, în zona intersecţiei cu drumul ce face legătura dinspre or. Stefănesti şi loc. Românesti. Imobilul de unde inculpaţii au preluat cele 6.264 pachete de ţigări marca Plugaru, se învecinează pe partea dreaptă cu cafe - barul „X" şi este prevăzut cu un gard construit din beton, accesul în curtea imobilului făcându-se printr-o poartă metalică ce permite intrarea autovehiculelor. S-a stabilit că această locuinţă aparţine numitei P. M., mama inculpatului L. I. L. , care la acea dată se afla la tratament medical în loc. Tîrgu Ocna, jud. Bacău.

În cursul urmăririi penale s-a stabilit că persoana numită „S." este T. S., iar tânărul cu ochelari de soare este L. I. L. - .

T. S., fiind audiat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, nu a recunoscut comiterea faptei, acesta a declarat că nu îi cunoaşte pe inculpaţii R. M. I. şi R. A. G. şi că nu a comercializat vreodată ţigări provenite din contrabandă.

Cu prilejul constatării infracţiunii flagrante şi a controlului corporal efectuat asupra inculpaţilor R. M. I. şi R. A. G. au fost ridicate două telefoane mobile marca Nokia, cu seria IMEI X, cartela SIM Cosmote cu nr. de apel X şi seria IMEI X, iar la data de xx.xx.xxxx au fost înaintate de către Serviciul de Combatere a Criminalităţi Organizate Botoşani I.P.J. Botoşani - S.I.F., două procese - verbale ce conţin rezultatul activităţilor desfăşurate asupra celor două telefoane mobile, confirmându-se astfel declaraţia inculpatului R. M. I. referitoare la faptul că a fost apelat şi a apelat în ziua de xx.xx.xxxx pe numitul „S.". Din procesul - verbal menţionat, rezultă că la poziţia 127, se află înscris numele S. Bt, cu numărul X, iar la data de xx.xx.xxxx, la apeluri nepreluate, la ora 0755, figurează numele „S. Bt", acelaşi „S." figurând la aceeaşi dată, la ora 0754, la apeluri primite.

Fiind audiat, inculpatul T. S. a declarat că nu a avut niciodată numărul de telefon X, declaraţie nereală care este contrazisă de aspectele indicate anterior.

Inculpatul L. I. L. -  nu a recunoscut comiterea faptei şi a declarat că nu reţine ce a făcut în ziua de xx.xx.xxxx, arătând în continuare că îl cunoaşte pe T. S. doar din vedere, din oraşul Ştefaneşti. Acesta a declarat că nu a depozitat niciodată ţigări la domiciliul mamei sale, declaraţia sa nefiind însă în concordanţă cu probatoriul administrat în cauză din care rezultă cu certitudine că inculpaţii R. A. G.  şi R. M. I.  au preluat ţigările de la domiciliul numitei P. M., mama inculpatului L. I. L. , fiind greu de crezut că o altă persoană, în lipsa proprietarului imobilului, ar fi depozitat şi vândut ţigări de contrabandă în acel loc, iar descrierea pe care au făcut-o cei doi tânărului aflat la data de xx.xx.xxxx la acea locaţie corespunde cu semnalmentele acestuia. Trebuie menţionat că inculpatul L. I. L.  este posesorul unui autoturism Audi A4. Totodată, rezultă, fără echivoc din atitudinea pe care a adoptat-o L. I. L. -  în dimineaţa de xx.xx.xxxx, în timp ce se afla la domiciliul mamei sale, că nu dorea să fie recunoscut în eventualitatea în care s-ar fi efectuat cercetări privitoare la infracţiuni de contrabandă, acesta purtând ochelari de soare, deşi era ora 0700 dimineaţa, precum şi o glugă trasă pe cap nejustificat, având în vedere că activitatea s-a desfăşurat în luna august. Acesta a avut o atitudine rezervată, evitând să vorbească sau să se implice în activitatea de încărcare a pachetelor de ţigări în autoturismul inculpaţilor R. M. I. şi R. A. G. - , numai la final a ţinut sacul în care cei trei încărcau ţigările, şi nici nu a făcut vreo referire la preţul ţigărilor, contravaloarea acestora fiind primită de către învinuitul T. S..

Inculpaţii R. M. I. şi R. A. G. -  au recunoscut, la data de xx.xx.xxxx, pe numitul „S." în fotografia care le-a fost prezentată de către organele de poliţie, prilej cu care au aflat că se numeşte T. S..

Inculpatul T. S., în faţa instanţei, a arătat că era imposibil să fie vorba de el întrucât la acea dată a plecat în Republica Moldova, la ora 0900, împreună cu numiţii T. D. şi N. V., aceştia fiind audiaţi în instanţă şi confirmând susţinerile inculpatului.

Pentru a se lămuri pe deplin asupra acestei situaţii, instanţa a solicitat relaţii de la Vama Stânca-Costeşti. Din relaţiile furnizate, aflate la filele 298-300 vol. 1 ds. instanţă reiese că este adevărat că inculpatul T. S. a părăsit teritoriul României, însă la ora 1116, împreună cu persoanele menţionate mai sus. Instanţa mai reţine că inculpaţii R. A. G.  şi R. M. I.  au fost opriţi de organele de poliţie în jurul orei 1000-1030, iar distanţa dintre locul unde au fost opriţi aceştia şi Vama Stânca-Costeşti este de cel mult 20 km, putând fi parcursă, cu viteza legală, în 15 minute. Reţinând că inculpatul T. S. se afla în maşina ce preceda autoutilitara fraţilor R., este evident că a văzut momentul când aceştia au fost opriţi în trafic, având timp suficient să se deplaseze înapoi în oraşul Ştefăneşti şi apoi să părăsească teritoriul României tocmai cu scopul de a-şi crea un alibi, motiv pentru care se vor înlătura aceste apărări.

Din investigaţiile realizate pe linia combaterii traficului de ţigări a reieşit că inculpatul L. I. L. –  intenţionează să comercializeze cantitatea de 100 baxuri ţigări Plugaru prin intermediul inculpatului C. N., care caută cumpărători cu „banii jos". Printr-o persoană cunoscută inculpatului C. N. s-a realizat legătura dintre acesta şi numitul „SI." - colaboratorul investigatorului sub acoperire.

Din declaraţia inculpatului C. N. rezultă că, la data de xx.xx.xxxx, s-a întâlnit la barul „X.", situat în n. Botoşani, cu numitul „SI.". Martorul „SI." (P. M.) a relatat că în ziua de xx.xx.xxxx, s-a întâlnit la locaţia menţionată cu o persoană de sex masculin, care s-a recomandat „F." şi cu care a discutat în legătură cu condiţiile de vânzare a unei cantităţi de 100 baxuri de ţigări marca Plugaru, de provenienţă Republica Moldova.

Inculpatul C. N. a declarat că 1-a contactat, în acest scop, pe inculpatul L. I. L. , despre care ştia că are ca preocupări traficul cu ţigări. Potrivit declaraţiei lui C. N., L. I. L.  i-a promis că „va vedea".

În cursul lunii octombrie 2010, inculpatul C. N. s-a întâlnit cu numitul „SI." de două ori, însă doar cu intenţia de a-l amâna, întrucât nu aducea personal ţigările din Republica Moldova, ci doar căuta persoane dispuse să vândă diferite cantităţi de ţigări, despre care ştia că provin din contrabandă. La data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 1700, inculpatul C. N. a declarat că, a fost contactat telefonic de către inculpatul D. A., acesta solicitându-i să coboare în faţa blocului, unde i-a comunicat că are o cantitate mare de ţigări şi întrebându-l totodată dacă nu cunoaşte pe cineva dispus să o cumpere.

C. N. a precizat că nu cunoaşte modalitatea în care a procurat ţigările D. A., însă ştia că provin din contrabandă.

Tot la data de xx.xx.xxxx, C. N. s-a întâlnit din nou cu inculpatul D. A. în faţa barului „X" din Truşeşti, împrejurare în care i-a comunicat că nu are cu ce să transporte o cantitate atât de mare de ţigări, iar inculpatul D. A. i-a replicat că se va ocupa de transportul efectiv al ţigărilor.

C. N. s-a înţeles la data de xx.xx.xxxx cu inculpatul P. C. G.  să depoziteze ţigările pentru scurt timp, în locuinţa mamei acestuia, PO. M., din Truşeşti.

La data de xx.xx.xxxx, C. N. s-a întâlnit cu D. A. căruia i-a indicat unde se află locuinţa lui P. C. G. .

Anterior, la data de xx.xx.xxxx, inculpatul C. N. l-a contactat telefonic pe „SI.", spunându-i că a găsit ţigări, respectiv 40.000 pachete şi să aibă pregătită suma de aproximativ 120.000 lei. Cei doi au stabilit să se întâlnească la data de xx.xx.xxxx într-o parcare de pe X din mun. Botoşani. La acea întâlnire „SI." s-a prezentat cu o autoutilitară marca Opel, iar inculpatul C. N. cu autoturismul său, marca Volvo, împrejurare în care „SI." i-a comunicat că în parcare se află vărul său care are suma de bani reprezentând contravaloarea ţigărilor. C. N. a verificat dacă acesta poseda suma respectivă de bani şi apoi s-au deplasat, în jurul orei 1600 - 1700, spre loc. Truşeşti, jud. Botoşani, la locuinţa inculpatului P. C. G..

C. N. a deschis porţile, iar „SI." a pătruns în curtea locuinţei cu autoutilitara apoi, atât el cât şi D. A., P. C. G.  şi „SI.", au încărcat ţigările în mijlocul de transport. Inculpatul a declarat că, „SI." a intrat şi în casa lui P. C. G. , iar D. A. i-a comunicat numărul pachetelor de ţigări.

În momentul în care au fost surprinşi de organele de poliţie, D. A. se afla în locuinţa lui PO. M., iar C. N. împreună cu P. C. G.  se aflau pe drum. C. N. a precizat că în momentul în care lucrătorii de poliţie au intrat în locuinţă D. A. nu se mai afla acolo, fugise în momentul în care a auzit somaţiile acestora.

Declaraţiile lui C. N. sunt confirmate de înregistrările convorbirilor telefonice efectuate de acesta. Astfel, din convorbirea purtată de la postul telefonic cu nr. X, aparţinând lui C. N. la postul telefonic cu nr. X - aparţinând lui P. C. G. , la data de xx.xx.xxxx, ora 1738, rezultă că inculpatul i-a comunicat acestuia că a ajuns şi dacă au terminat „acolo".

De asemenea, cele declarate de C. N. sunt confirmate de declaraţia dată în calitate de martor de către P. M., persoană ce era cunoscută de inculpat, sub numele de „SI.", acesta arătând că într-adevăr s-a întâlnit cu o persoană de sex masculin în ziua de xx.xx.xxxx, la barul „X.", situat în str.  X din mun. Botoşani, care s-a recomandat „F." şi cu care a discutat în legătură cu condiţiile de vânzare a unei cantităţi de 100 baxuri de ţigări marca Plugaru de provenienţă Republica Moldova. Acesta i-a relatat că ţigările respective sunt introduse ilegal în ţară, prin contrabandă. În aceeaşi zi de xx.xx.xxxx, „F." (C. N.) l-a condus pe P. M. cu autoturismul său marca Volvo, de culoare închisă, cu volanul pe dreapta şi numere de înmatriculare de Anglia, în localitatea Truşeşti, vis-a-vis de locuinţa inculpatului L. I. L. - , unde a oprit, a coborât şi a încercat să intre în curte fără însă să reuşească, deşi a apelat şi telefonic pe inculpatul L. I. L. . C. N. i-a spus lui P. M. că va putea parca autoturismul în curtea acelui imobil în cazul în care va prelua ţigările de la locuinţa lui L. I. L. - , întrucât acesta este de fapt, vânzătorul ţigărilor, precizând că el este un intermediar al acestuia, urmând a primi un comision după ce vindea ţigările. Tot cu această ocazie a aflat de la C. N. că L. I. L. este în relaţii apropiate cu diferiţi lucrători de la poliţie de frontieră, persoane care îi acordă sprijinul în trecerea ilegală a ţigărilor, precum şi că acesta este o persoană cu mari posibilităţi financiare.

Întorşi în mun. Botoşani, C. N. i-a comunicat lui P. M. că deţine o cartelă Pre Pay cu nr. X, însă acesta a precizat că nu l-a sunat niciodată pe acest număr şi nici nu i-a trimis mesaje. S-au despărţi apoi, urmând ca inculpatul C. N. să îi trimită un SMS pe telefonul mobil al lui P. M., având numărul X. Cei doi s-au întâlnit şi în ziua de xx.xx.xxxx, în aceeaşi locaţie, precum şi la data de 26.10.2010, prilej cu care P. M. i-a spus că are suma solicitată de inculpat, respectiv 180.000 lei, reprezentând contravaloarea a 100 de baxuri de ţigări marca Plugaru.

La data de xx.xx.xxxx, C. N. i-a trimis un SMS numitului P. M., pe numărul său de telefon menţionat anterior, întrebându-l dacă mai este interesat de achiziţionarea ţigărilor. Acesta i-a răspuns tot prin SMS „OK", iar C. N. l-a sunat imediat de pe un alt număr de telefon, respectiv X, spunându-i că deţine o cantitate de ţigări marca Doina şi Plugaru din Rep. Moldova, în valoare de aproximativ 180.000 lei, stabilind să se întâlnească la data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 1600, în parcarea din faţa barului „X." din mun. Botoşani.

La data de xx.xx.xxxx, cei doi s-au întâlnit în locul fixat, P. M. spunându-i lui C. N. că în parcare se află şi vărul lui P., respectiv martorul M. P., care deţine suma de bani reprezentând contravaloarea ţigărilor. Ulterior s-au deplasat spre loc. Truşeşti, jud. Botoşani, P. M. cu autoutilitara marca Opel, iar C. N. cu autoturismul marca Volvo şi „Vărul P." cu autoturismul marca Skoda Octavia.

P. M. a intrat cu autoutilitara în curtea unei locuinţe modeste din loc. Truşeşti, unde s-a prezentat o persoană care părea fi proprietarul casei, precum şi o altă persoană, tot de sex masculin. Cei doi, împreună cu C. N., au început să-i dea lui P. M. sacii cu ţigări pentru a-i încărca în autoutilitară, sacii fiind de rafie, de culoare albă şi aveau aproximativ 1,40 m înălţime. P. M. a precizat că în casă mai era prezentă o persoană de sex masculin în jur de 35 de ani, de aproximativ 1,60 m înălţime, brunet, cu o constituţie robustă.

P. M. a solicitat calcularea valorii ţigărilor, pentru a-1 putea chema pe „Vărul P." cu banii, urmare a calculului rezultând suma de 105.247 lei. „Vărul P." nu a fost de acord să dea banii până când P. M. nu scoate autoutilitara din curte, iar după ce P. M. a scos autoutilitara din curte, la faţa locului au sosit organele de poliţie, declanşându-se procedurile de efectuare a percheziţiilor.

Inculpatul C. N. a recunoscut comiterea faptei, însă a declarat că nu a fost niciodată în posesia ţigărilor şi că doar a intermediat vânzarea acestora, urmând să primească un comision, recunoscând însă că a încărcat ţigări în mijlocul de transport ce aparţinea numitului P. M..

Inculpatul P. C. G. a declarat că la data de xx.xx.xxxx a depozitat cantitatea totală de 35.660 pachete de ţigări (712.800 ţigarete), care aveau aplicate marcaje (timbre de acciză) de provenienţă Republica Moldova la domiciliul mamei sale, PO. M. din loc. Truşeşti, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă. O parte dintre ţigări au fost aduse de către inculpaţii D. A., B. S., R. G. I. - , urmare a solicitării inculpatului C. N., fiind de acord să depoziteze cantitatea de 33.750 pachete ţigarete (675.000 ţigarete) contra sumei de 1.000 lei. De asemenea, a mai arătat că la data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 1500 - 1630, la locuinţa mamei sale din loc. Truşeşti au venit inculpaţii D. A., B. S. şi R. G. I. - , persoane pe care le cunoştea din vedere şi care transportau cu un autoturism VW de culoare neagră, condus de acesta din urmă, o cantitate de ţigări, cei trei efectuând încă două transporturi, iar el a ajutat la descărcarea ţigărilor.

Întrucât la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa mamei sale a fost găsită cantitatea totală de 35.640 pachete de ţigări (712.800 ţigarete), acesta a precizat că un număr de 1.890 pachete de ţigări au fost aduse în aceeaşi zi, de un cetăţean moldovean, pe care-1 cunoaşte sub porecla de „SP.", fără a-i cunoaşte, identitatea reală.

Inculpaţii D. A., B. S. şi R. G. I. -  nu au recunoscut comiterea faptei, declarând că, în ziua de xx.xx.xxxx, au fost împreună, primii doi precizând că au consumat băuturi alcoolice pe tot parcursul zilei.

Întrebat fiind inculpatul D. A. cu privire la motivul pentru care inculpaţii C. N. şi P. C. G. l-au indicat ca fiind persoana care a procurat şi a transportat ţigările la locuinţa celui din urmă, nu a oferit un răspuns plauzibil, precizând că, în trecut, a avut o altercaţie cu P. C. G. - , aspect negat însă de acesta din urmă.

Susţinerile inculpaţilor D. A., B. S. şi R. G. I. - nu au corespondent în realitate, atâta vreme cât inculpatul C. N. a declarat că aceştia au transportat ţigările la locuinţa inculpatului P. C. G., fapt confirmat şi de acesta din urmă, fiind cu atât mai puţin plauzibile şi datorită faptului că inculpaţii B. S. şi R. G. I.  au declarat în faţa instanţei că nici măcar nu-i cunoşteau la momentul respectiv pe inculpaţii C. N. şi P. C. G. , fiind inexplicabil cum aceştia din urmă i-au indicat ca persoanele ce au transportat ţigările.

Declaraţiile inculpaţilor C. N. şi P. C. G.  sunt confirmate de martorul M. P.care, în declaraţia dată, a confirmat prezenţa unor tineri, pe care i-a şi descris, la locul faptei.

L. I. L. nu a recunoscut comiterea faptei, însă din cercetări rezultă că acestea a desfăşurat activităţi de procurare şi comercializare prin interpuşi a ţigărilor de contrabandă, în perioada octombrie - noiembrie 2010, dar şi anterior. Din transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpat rezultă, fără echivoc, acest aspect, chiar dacă foloseşte un limbaj codificat.

Este relevant faptul că, din interceptările convorbirilor telefonice, rezultă că, la data de xx.xx.xxxx, ora 18:27:34, ora la care lucrătorii de poliţie declanşaseră procedura de efectuare a percheziţiilor la locuinţa inculpatului P. C. G. - , inculpatul L. I. L., care foloseşte postul telefonic cu nr. X, este atenţionat de o persoană necunoscută de sex masculin, în felul următor:

„ Bărbat: - Dacă ai ceva pe acasă, du-te şi fă ceva cu dânşii.

L.: - Nu, nu, nu...

B: Ştii câţi sunt acolo? Plin !

L: Serios?

B: Serios.

L: Nu, nimic...

B: E plin, plin, plin...

L: Bine.

B: Tot cartierul, o grămadă sunt...

L: Mersi, oricum...”.

Această atenţionare nu şi-ar fi avut rostul în condiţiile în care L. I. L. nu ar fi desfăşurat activităţi de contrabandă, în sensul Legii nr. 86/2006.În aceeaşi zi, la ora 18:30:10, L. I. L. a fost apelat la acelaşi număr de telefon de acelaşi bărbat, care se interesează tot în limbaj codificat:

„B: Da, acela cât îmi cere ca să mă lase să trec?

…………………………………………………….

B: Să umblu acolo. Ia întreabă-l?

L: Da, băietu.

B: Ca să ştim cât îmi cere ca să mă lase să umblu peste tot.

L: Bine, pa.".

Săvârşirea faptei de către inculpatul L. I. L.  reiese şi din aceea că inculpatul C. N. vorbise doar cu el despre procurarea unei mari cantităţi de ţigări, el căutând cumpărători, iar nu cu inculpaţii D. A., B. S. sau R. G. I. .

La data de xx.xx.xxxx, în cadrul dosarului de urmărire penală nr.XXXX/P/2010 înregistrat la Parchetul de pe lângă tribunalul Botoşani, în urma valorificării datelor obţinute prin intermediul activităţilor specifice desfăşurate în conformitate cu prevederile art. 911 şi următoarele, precum şi ale art. 2242 şi următoarele din Codul de procedură penală, au fost realizate mai multe percheziţii domiciliare, asupra autovehiculelor şi corporale, ocazie cu care, în interiorul autovehiculului marca Opel, cu nr. de înmatriculare XXX XX XXX, folosit de colaboratorul investigatorului sub acoperire, P. M., identificat în faţa locuinţei inculpatului P. C. G., a fost descoperită cantitatea totală de 33.750 pachete ţigarete (675.000 ţigarete) mărcile Plugarul şi Doina, ţigarete care aveau aplicate marcaje (timbre de accize) de provenienţă Republica Moldova, respectiv 15.000 pachete (300.000 ţigarete) marca Plugarul şi 18.750 pachete (375.000 ţigarete) marca Doina. De asemenea, la locuinţa numitei PO. M. mama inculpatului P. C. G., în urma percheziţiei domiciliare au fost descoperite 1.020 pachete (20.400 ţigarete) marca Plugarul, având aplicate marcaje (timbre de accize) de provenienţă Republica Moldova , 729 pachete (14.580 ţigarete) marca Winston, având aplicate marcaje (timbre de accize) de provenienţă Republica Moldova, 132 pachete (2.640 ţigarete) marca Monte Carlo, având aplicate marcaje (timbre de accize) de provenienţă Republica Moldova şi 9 pachete (180 ţigarete) marca Red & White, având aplicate marcaje (timbre de accize) de provenienţă Republica Moldova.

Cele arătate mai sus se dovedesc cu proces - verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 98-99 ds., vol. I), proces - verbal de cercetare la fata locului (f. 100-102 ds. vol. I), proces - verbal de conducere în teren (f. 314-316 ds. vol. I); proces - verbal de efectuare a controlului corporal (f. 103 ds. vol. I); proces - verbal privind rezultatul activităţilor desfăşurate asupra telefoanelor mobile, aparţinând inculpaţilor R. A. G. –  şi R. M. I.  (f. 304-313 ds. vol. I); adresa nr. 2786/xx.xx.xxxx, a Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (f. 318-319 ds. vol. I); declaraţiile inculpatului R. A. G.  (f. 131-155 ds. vol. I); declaraţiile inculpatului R. M. I.  (f. 113-130 ds, voi. I); declaraţiile inculpatului T. S.  (f. 177-183 ds. vol. I); procese-verbale de transcriere a convorbirilor sau comunicărilor efectuate de inculpatul C. N. (f. 48-66, 211-227, 233-238, 239-242, 245 ds. vol. III); procese - verbale de transcriere a declaraţiilor investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia (f. 272-274 ds. vol. I); proces-verbal de transcriere a declaraţiei martorului cu identitate protejată (f. 275 ds. vol. I); proces-verbal de percheziţie corporală şi a autovehiculului inculpatului C. N. (f. 217-219 ds. vol.II); proces-verbal de percheziţie informatică (f. 420-426 ds. vol.V); proces - verbal de percheziţie informatică a cartelei SIM predată de P. M. (f. 428-430 ds. vol.V); declaraţiile inculpatului C. N. (f. 159-171 ds. vol. I); proces - verbal de percheziţie domiciliară (locuinţa mamei sale) şi corporală (f. 109-112 ds. vol. II); proces - verbal de percheziţie informatică (f. 416-418 ds. vol. II); declaraţiile inculpatului P. C. G. (f. 194-207 ds. vol. II); proces - verbal de transcriere a declaraţiei colaboratorului investigatorului sub acoperire (f. 272-274, 275 ds. vol. I); declaraţiile inculpatului D. A. (f. 212-221 ds. vol. II); declaraţiile inculpatului B. S. (f. 224-231 ds. vol. I); declaraţiile inculpatului R. G. I.  (f. 154-191 ds. vol. I); procese - verbale de transcriere a convorbirilor sau comunicărilor efectuate de inculpatul L. I. L. -  (f. 1 -11, 13-18, 20-23, 33-49109-117, 132, 134-146, 161, 246-247 ds. vol. III); proces - verbal privind rezultatul activităţilor desfăşurate asupra telefoanelor mobile, aparţinând inculpatului L. I. L.  (f. 300-320 ds. vol. V); proces - verbal de percheziţie domiciliară la inculpatul L. I. L.  (f. 167-199 ds. vol. III); declaraţiile inculpatului L. I. L.  (f. 147-155 ds. vol. I).

La termenul din xx.xx.xxxx, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 274 din Legea 86/2006, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţi în sensul reţinerii aplicării acestui articol pentru fiecare inculpat.

Cum faptele prezentate mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 Cod penal rap. la art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul T. S., al infracţiunii prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R. A. G. , al infracţiunii prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R. M. I. , al infracţiunii prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C. N., al infracţiunii prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P. C. G. , al infracţiunii prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D. A., al infracţiunii prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. S., al infracţiunii prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R. G. I.  şi a două infracţiuni prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul L. I. L. , instanţa va reţine vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea acestor fapte, urmând a le aplica câte o pedeapsă în temeiul acestor texte legale.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului T. S., instanţa va avea în vedere circumstanţele generale de individualizare aşa cum sunt enunţate de dispoziţiile art. 72 Cod penal, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, care este în vârstă de 47 ani, este la prima încălcare a legii penale, neavând antecedente penale, studii 4 clase, agricultor, este necăsătorit, are 2 copii minori, nu a recunoscut săvârşirea faptelor comise în faza de urmărire penală sau în faţa instanţei, a încercat să-şi creeze in alibi pentru a se sustrage de răspundere penală.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, pedeapsă ce va fi executată în condiţii de detenţie.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului R. A. G. , instanţa va avea în vedere circumstanţele generale de individualizare aşa cum sunt enunţate de dispoziţiile art. 72 Cod penal, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, care este în vârstă de 25 ani, este la prima încălcare a legii penale, neavând antecedente penale, studii 11 clase, fără ocupaţie, este necăsătorit, nu are copii, a recunoscut săvârşirea faptelor comise în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, reţinându-se în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a, c Cod penal.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea al cărei cuantum va fi redus conform art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală şi art. 76 Cod penal.

În ceea ce priveşte executarea pedepsei, existând convingerea instanţei că inculpatul se poate reeduca şi fără executarea efectivă a acesteia, în temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal se va suspenda condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii. Se va atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de infracţiuni în termenul de încercare sau al neplăţii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile.

Instanţa constată că inculpatul a fost reţinut 24 ore la data de xx.xx.xxxx.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului R. M. I. , instanţa va avea în vedere circumstanţele generale de individualizare aşa cum sunt enunţate de dispoziţiile art. 72 Cod penal, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, care este în vârstă de 30 ani, este la prima încălcare a legii penale, neavând antecedente penale, studii 12 clase, fără ocupaţie, este necăsătorit, nu are copii, a recunoscut săvârşirea faptelor comise în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, reţinându-se în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a, c Cod penal.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea al cărei cuantum va fi redus conform art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală şi art. 76 Cod penal.

În ceea ce priveşte executarea pedepsei, existând convingerea instanţei că inculpatul se poate reeduca şi fără executarea efectivă a acesteia, în temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal se va suspenda condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii. Se va atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de infracţiuni în termenul de încercare sau al neplăţii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile.

Instanţa constată că inculpatul a fost reţinut 24 ore la data de xx.xx.xxxx.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului C. N., instanţa va avea în vedere circumstanţele generale de individualizare aşa cum sunt enunţate de dispoziţiile art. 72 Cod penal, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, care este în vârstă de 32 ani, nu este la prima încălcare a legii penale, având antecedente penale, fiind recidivist în condiţiile art. 37 lit. b Cod penal, studii 10 clase, fără ocupaţie, este necăsătorit, are 1 copil minor, a recunoscut săvârşirea faptelor comise în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, reţinându-se în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea al cărei cuantum va fi redus conform art. 76 Cod penal, pedeapsă ce va fi executată în condiţii de detenţie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi se vor menţine măsurile dispuse prin Încheierea din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, modificată prin Încheierea din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului P. C. G., instanţa va avea în vedere circumstanţele generale de individualizare aşa cum sunt enunţate de dispoziţiile art. 72 Cod penal, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, care este în vârstă de 27 ani, nu este la prima încălcare a legii penale, având antecedente penale, fiind recidivist în condiţiile art. 37 lit. a, b Cod penal, studii 12 clase, fără ocupaţie, este necăsătorit, nu are copii, a recunoscut săvârşirea faptelor comise în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, reţinându-se în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea al cărei cuantum va fi redus conform art. 76 Cod penal.

În temeiul art. 61 Cod penal se va revoca beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală XXXX/xx.xx.xxxxa Judecătoriei Botoşani, în temeiul art. 39 alin. 2 Cod penal contopindu-se pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă cu restul de 137 zile rămas de executat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală XXXX/xx.xx.xxxxa Judecătoriei Botoşani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea în condiţii de detenţie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi se vor menţine măsurile dispuse prin Încheierea din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului D. A., instanţa va avea în vedere circumstanţele generale de individualizare aşa cum sunt enunţate de dispoziţiile art. 72 Cod penal, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, care este în vârstă de 31 ani, nu este la prima încălcare a legii penale, având antecedente penale, fără a fi recidivist, studii 4 clase, agricultor, este căsătorit, are 3 copii minori, nu a recunoscut săvârşirea faptelor comise în faza de urmărire penală sau în faţa instanţei, a încercat să-şi creeze in alibi pentru a se sustrage de răspundere penală.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

Instanţa constată că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile art. 36 Cod penal faţă de cele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, definitivă la xx.xx.xxxx, repunând în individualitatea lor pedepsele aplicate şi contopite, respectiv pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002; pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/200; pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 2/10.01.2013 a Judecătoriei Darabani şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 175/20.09.2011 a Judecătoriei Săveni, înlăturând sporul de 2 luni închisoare aplicat.

În temeiul art. 36 Cod penal se vor contopi pedepsele arătate mai sus cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea. Având în vedere persistenţa infracţională a inculpatului, instanţa va spori această pedeapsă rezultantă.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx, a reţinerii din xx/xx.xx.xxxx , a reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxxla zi şi se va anula mandatul emis anterior, urmând a se emite un nou mandat conform prezentei hotărâri.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului B. S., instanţa va avea în vedere circumstanţele generale de individualizare aşa cum sunt enunţate de dispoziţiile art. 72 Cod penal, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, care este în vârstă de 35 ani, este la prima încălcare a legii penale, neavând antecedente penale, studii 6 clase, agricultor, este necăsătorit, are 1 copil minor, nu a recunoscut săvârşirea faptelor comise în faza de urmărire penală sau în faţa instanţei, a încercat să-şi creeze in alibi pentru a se sustrage de răspundere penală.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, pedeapsă ce va fi executată în condiţii de detenţie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx1 şi se vor menţine măsurile dispuse prin Decizia penală XXX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului R. G. I. , instanţa va avea în vedere circumstanţele generale de individualizare aşa cum sunt enunţate de dispoziţiile art. 72 Cod penal, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, care este în vârstă de 24 ani, este la prima încălcare a legii penale, neavând antecedente penale, studii 7 clase, fără ocupaţie, este necăsătorit, nu are copii, nu a recunoscut săvârşirea faptelor comise în faza de urmărire penală sau în faţa instanţei, a încercat să-şi creeze in alibi pentru a se sustrage de răspundere penală.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, pedeapsă ce va fi executată în condiţii de detenţie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi se vor menţine măsurile dispuse prin Decizia penală XXX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

La stabilirea şi individualizarea pedepselor ce urmează a-i fi aplicate inculpatului L. I. L. , instanţa va avea în vedere circumstanţele generale de individualizare aşa cum sunt enunţate de dispoziţiile art. 72 Cod penal, precum şi circumstanţele personale ale acestuia, care este în vârstă de 29 ani, este la prima încălcare a legii penale, neavând antecedente penale, studii 12 clase, servant ISU Truşeşti, este căsătorit, are 1 copil minor, nu a recunoscut săvârşirea faptelor comise în faza de urmărire penală sau în faţa instanţei, dar şi contribuţia acestuia la săvârşirea faptelor.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea câte unei pedepse cu închisoarea. Constatând că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile art. 33 lit. a Cod penal, în temeiul art. 34 lit. b Cod penal, se va aplica acestuia pedeapsa cea mai grea ce se va executa în condiţii de detenţie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxxşi se vor menţine măsurile dispuse prin Decizia penală XXX din xx.xx.xxxxa Tribunalului Botoşani, modificată prin Încheierea din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa reţine că partea civilă D.J.A.O.V. Botoşani a solicitat a fi despăgubită cu suma de 55.390 lei, prejudiciu cauzat bugetului de stat, iar partea civilă D.R.A.O.V. Iaşi a solicitat a fi despăgubită cu suma de 309.269 lei, prejudiciu cauzat bugetului de stat. În cauză s-a efectuat o expertiză de specialitate, expertul stabilind că prejudiciul real cauzat ar fi de 40.718 lei părţii civile D.J.A.O.V. Botoşani şi de 231.690 lei părţii civile D.R.A.O.V. Iaşi. Întrucât aceste sume au fost calculate fără aplicarea TVA-ului, care face parte obligatoriu din datoria vamală, instanţa a dispus refacerea calculelor prin includerea TVA, rezultând că partea civilă D.J.A.O.V. Botoşani a fost prejudiciată cu suma de 50.967 lei, iar partea civilă D.R.A.O.V. Iaşi cu suma de 289.986. cum raportul de expertiză nu a fost contestat de părţile civile, instanţa înţelege că acestea îşi însuşesc aceste sume. Având în vedere întreg probatoriul administrat în cauză din care reiese că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale aşa cum sunt prevăzute de art. 998 şi următoarele Cod civil, instanţa va obliga inculpaţii T. S., R. A. G. , R. M. I.  şi L. I. L. , în solidar, să plătească părţii civile D.J.A.O.V. Botoşani suma de 50.967 lei, respingând, ca nefondate, restul pretenţiilor civile ale acestei părţi civile şi va obliga pe inculpaţii C. N., P. C. G. , D. A., B. S., R. G. I.  şi L. I. L. , în solidar, să plătească părţii civile D.R.A.O.V. Iaşi suma de 289.986 lei, daune materiale, respingând, ca nefondate, restul pretenţiilor civile ale acestei părţi civile.

Întrucât în cursul urmăririi penale s-au luat măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatului L. I. L. , respectiv asupra terenului în suprafaţă de 3.600 mp, situat în extravilanul com. Truşeşti, jud. Botoşani, în parcela cadastrală nr. XXXX/XX, sola XXX, dobândit de către numitul L. I. L.  în baza contractului de vânzare / cumpărare autentificat sub nr. XXXX/xx.xx.xxxx, de către Biroul Notarului Public „R. A. " Botoşani, cu preţul de 600 lei, a apartamentului nr. 13, situat în com. Truşeşti, jud. Botoşani, sc. X, et. X, compus din două camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 49,20 mp şi balcon în suprafaţă de 4,30 mp, identificat cu numărul cadastral nedefinitiv XX/XXX/XX, înscris în CF XXX/N, a comunei Truşeşti, jud. Botoşani, dobândit de către numitul L. I. L.  în baza contractului de vânzare / cumpărare, autentificat la nr. XXXX/xx.xx.xxxx, de către BNPA „R. A. - Ana M. V." Botoşani, la preţul de 17.000 lei, a imobilului casă de locuit, în suprafaţă construită la sol de 88 mp, anexă gospodărească în suprafaţă construită la sol de 26 mp, precum şi suprafaţă de 2.384 mp teren aferent construcţiilor, situate în sat./com. Truşeşti, jud. Botoşani, în parcela cadastrală XXX, cu număr cadastral nedefinitiv XXX, CF XXX/N, imobile dobândite de către C. M. C. ( căsătorită cu L. I. L. ), în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat la nr. XXXX/xx.xx.xxxx de către BNP „E. R." - Botoşani, la preţul de 90.301 lei + Autorizaţii de construire nr. XX/xx.xx.xxxx - construire locuinţă P+M, anexă gospodărească şi împrejmuire şi a autoturismului marca BMW 520 d, număr de identificare XXXXXXXXXXX, serie motor XXXXXXX, capacitate cilindrică 1995 cmc, dobândit de către L. I. L.  în baza contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din data de xx.xx.xxxx, de la numitul A. C., la preţul de 8.000 Euro, bun înregistrat în evidenţele fiscale ale Primăriei Oraşului Ştefaneşti, jud. Botoşani, asupra bunurilor aparţinând inculpatului D. A. , respectiv autoturism marca VW Bora, cu număr de identificare XXXXXXXXX, serie motor XXXXXX, capacitate cilindrică 1984 cmc, dobândit de către D. A. în baza contractului de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit din data de xx.xx.xxxx, de la numitul R. A., la preţul de 5.000 Euro, asupra bunurilor aparţinând inculpatului C. N. , respectiv autoturism marca Volvo S80, cu număr de identificare XXXXXXXXXXXXXXX, serie motor XXXXX, capacitate cilindrică 2401 cmc, cu numărul de înmatriculare XX-XX-XXX, dobândit de către C. N. în baza contractului de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit din data de xx.xx.xxxx, de la numitul B. C. R., la preţul de 3.200 Euro, autoturism care se află în custodia organelor de poliţie şi asupra bunurilor aparţinând numitei P. M., respectiv parcelă de teren în suprafaţă de 240 mp, situată în intravilanul Oraşului Ştefaneşti, după cum urmează: 168 mp teren arabil şi 72 mp teren construcţii, identificate cu nr. cadastral XXX, înscrisă în CF XX/N a Oraşului Ştefaneşti, dobândită de către P. M. prin cumpărare în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat la nr. XXXX/xx.xx.xxxx, la BNPA „R. A. şi M. V." – Botoşani, parcelă de teren în suprafaţă de 1063 mp (1018, 18 mp din măsurători), situat în intravilanul oraşului Ştefaneşti, după cum urmează: 821,60 mp teren arabil şi 196,58 mp curţi - construcţii în parcela cadastrală XXX, precum şi construcţia CI - casă de locuit în suprafaţă construită la sol de 116,60 mp, identificată cu nr. cadastral nr. XX, înscrise la CF XX/N a oraşului Ştefaneşti, dobândită de către P. M. prin cumpărare în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat la nr. XXXX/xx.xx.xxxx, la BNPA „R. A. şi M. V." - Botoşani (ambele la preţul de 60.000 Euro) şi apartament nr. X, Y, bl. Z, sc. T, situat în or. Ştefaneşti, jud. Botoşani, în suprafaţă construită de 80,06 mp, dobândit de către P. M., în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. XXXX/xx.xx.xxxx, la preţul de 5.662 lei, de la Consiliul Local Ştefaneşti, jud. Botoşani, instanţa va menţine măsurile asiguratorii dispuse prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani din xx.xx.xxxx în dosarul nr.XXXX/P/2010 şi prin Ordonanţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din xx.xx.xxxx până la achitarea integrală a prejudiciului.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. a Cod penal se va dispune confiscarea cantităţii de 838.080 ţigarete aflate în custodia I.P.J. Botoşani.

Văzând şi disp. art. 191 şi următoarele Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E

1. Condamnă pe inculpatul T. S., fiul lui G. şi E., născut la data de xx.xx.xxxx în loc. Ştefaneşti, jud. Botoşani, domiciliat în sat. Bădiuţi, or. Ştefaneşti, jud. Botoşani, fără studii, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cetăţean român, fără antecedente penale, CNP - XXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. 26 Cod penal rap. la art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 4 ani.

Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

2. Condamnă pe inculpatul R. A. G. , fiul lui I. şi El., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Bucureşti, domiciliat în mun. Bucureşti, sectorul 1, B-dul X nr. Y, et. Z - Bucureşti, studii 10 clase şi 3 ani Şcoală profesională, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cetăţean român, fără antecedente penale, fară ocupaţie, CNP -XXXXXXXXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006, art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 lit. a, c, 76 lit. c Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare.

Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani.

Atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de infracţiuni în termenul de încercare sau al neplăţii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile.

Constată că inculpatul a fost reţinut 24 ore la data de xx.xx.xxxx.

3. Condamnă pe inculpatul R. M. I. , fiul lui I. şi E., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Bucureşti, domiciliat în mun. Bucureşti, sectorul 1, B-dul X nr. Y, et. Z -Bucureşti, studii 12 clase, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, cetăţean român, fară antecedente penale, fară ocupaţie, CNP - XXXXXXXXXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006, art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 lit. a, c, 76 lit. c Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare.

Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani.

Atrage atenţia inculpatului asupra art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de infracţiuni în termenul de încercare sau al neplăţii, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile.

Constată că inculpatul a fost reţinut 24 ore la data de xx.xx.xxxx.

4. Condamnă pe inculpatul C. N., fiul lui G. şi V., născut la data de xx.xx.xxxx în loc. Truşeşti, jud. Botoşani, domiciliat în corn. Truşeşti, jud. Botoşani, studii 10 clase, necăsătorit, fară copii, stagiul militar nesatisfacut, fară ocupaţie, cetăţean român, cu antecedente penale, recidivist, CNP - XXXXXXXXXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 şi art. 37 lit. b, 74 lit. c, 76 lit. b Cod penal la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.

Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxxşi de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx.

Menţine măsurile dispuse prin Încheierea din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, modificată prin Încheierea din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

5. Condamnă pe inculpatul P. C. G. , fiul lui D. şi M., născut la data de xx.xx.xxxx în com. Truşeşti, jud. Botoşani, domiciliat în corn. Truşeşti, jud. Botoşani, studii 12 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfacut, fără ocupaţie, cetăţean român, cu antecedente penale, recidivist, CNP - XXXXXXXXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 şi art. 37 lit. a, b, 74 lit. c, 76 lit. b Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 61 Cod penal revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală XXXX/xx.xx.xxxxa Judecătoriei Botoşani.

În temeiul art. 39 alin. 2 Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă cu restul de 137 zile rămas de executat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală XXXX/xx.xx.xxxxa Judecătoriei Botoşani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx.

Menţine măsurile dispuse prin Încheierea din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

6. Condamnă pe inculpatul D. A., fiul lui G. şi Va., născut la data de xx.xx.xxxx în loc. Truşeşti, jud. Botoşani, domiciliat în or. Ştefaneşti, jud. Botoşani, studii 4 clase, căsătorit, stagiul militar nesatisfacut, cetăţean român, agricultor, fără antecedente penale, CNP - XXXXXXXXXXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani.

Constată că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile art. 36 Cod penal faţă de cele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, definitivă la xx.xx.xxxx, repunând în individualitatea lor pedepsele aplicate şi contopite, respectiv:

-6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002;

-1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/200;

-8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 2/10.01.2013 a Judecătoriei Darabani;

-8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 175/20.09.2011 a Judecătoriei Săveni;

-înlătură sporul de 2 luni închisoare aplicat.

În temeiul art. 36 Cod penal contopeşte pedepsele arătate mai sus cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani, sporită la 6 ani şi 2 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani.

Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx, a reţinerii din xx/xx.xx.xxxx , a reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxxla zi.

Anulează mandatul emis anterior, urmând a se emite un nou mandat conform prezentei hotărâri.

7. Condamnă pe inculpatul B. S., zis ,H.", fiul lui N. şi A., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Botoşani, jud. Botoşani, domiciliat în or. Ştefaneşti, jud. Botoşani, studii 6 clase, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, cetăţean român, fară antecedente penale, agricultor, CNP - XXXXXXXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani.

Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx1.

Menţine măsurile dispuse prin Decizia penală XXX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

8. Condamnă pe inculpatul R. G. I. , fiul lui N. şi M., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Botoşani, jud. Botoşani, domiciliat în or. Ştefaneşti, jud. Botoşani, studii 7 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cetăţean român, rară antecedente penale, agricultor, CNP - XXXXXXXXXXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani.

Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx şi de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx.

Menţine măsurile dispuse prin Decizia penală XXX din xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

9. Condamnă pe inculpatul L. I. L. , fiul lui M. şi M., născut la data de xx.xx.xxxx în com. Ripiceni, jud. Botoşani, domiciliat în or. Ştefaneşti, jud. Botoşani, studii 12 clase, căsătorit, un copil minor, stagiul militar satisfăcut, cetăţean român, fară antecedente penale, servant la I.S.U. Botoşani - Garda Truşeşti, CNP - XXXXXXXXXXXXXXXXX, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped de:

- art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 la pedeapsa de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani;

- art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006 la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani.

Constată că inculpatul a săvârşit faptele în condiţiile art. 33 lit. a Cod penal şi, în temeiul art. 34 lit. b Cod penal, îi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe o perioadă de 5 ani.

Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx.

Menţine măsurile dispuse prin Decizia penală XXX din xx.xx.xxxxa Tribunalului Botoşani, modificată prin Încheierea din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoşani, până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Obligă inculpaţii T. S., R. A. G. , R. M. I.  şi L. I. L. , în solidar, să plătească părţii civile D.J.A.O.V. Botoşani suma de 50.967 lei. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor civile.

Obligă inculpaţii C. N., P. C. G. , D. A., B. S., R. G. I.  şi L. I. L. , în solidar, să plătească părţii civile D.R.A.O.V. Iaşi suma de 289.986 lei, daune materiale. Respinge, ca nefondate, restul pretenţiilor civile.

Menţine măsurile asiguratorii dispuse prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani din xx.xx.xxxx în dosarul nr.XXXX/P/2010 şi prin Ordonanţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din xx.xx.xxxx până la achitarea integrală a prejudiciului.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. a Cod penal dispune confiscarea cantităţii de 838.080 ţigarete aflate în custodia I.P.J. Botoşani.

Obligă inculpatul T. S. să plătească statului suma de 1.743 lei, cheltuieli judiciare; inculpatul R. A. G. să plătească statului suma de 2.351 lei cheltuieli judiciare; inculpatul R. M. I. să plătească statului suma de 2.351 lei cheltuieli judiciare; inculpatul C. N. să plătească statului suma de 2.184 lei cheltuieli judiciare; inculpatul P. C. G. să plătească statului suma de 2.786 lei cheltuieli judiciare; inculpatul D. A. să plătească statului suma de 2.762 lei cheltuieli judiciare; inculpatul B. S. să plătească statului suma de 2.179 lei cheltuieli judiciare; inculpatul R. G. I. să plătească statului suma de 2.097 lei cheltuieli judiciare; inculpatul L. I. L. să plătească statului suma de 3.158 lei cheltuieli judiciare.

Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţii T. S., L. I. L. , C. N., P. C. G. , B. S. şi R. G. I.  şi de la comunicare pentru inculpaţii R. A. G. , R. M. I. , D. A. şi pentru părţile civile.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.

Preşedinte, Grefier,