Contract de leasing

Rezumatul speţei:

Prin acţiunea depusă la Judecătoria Brăila contestatorul AB a solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate de către Biroul Executorului Judecătoresc DC din mun. Brăila prin care acesta a fost somat să achite suma de 500.000 lei, urmând ca în caz de neexecutare benevolă să se păşească la executarea silită a contestatorului.

Prin acţiunea introductivă au fost formulate doar apărări de fond împotriva titlului care formează obiectul executării, fiind invocate şi excepţii procesuale privitoare la fondul titlului care se execută silit. În cuprinsul contestaţiei nu au fost formulate apărări împotriva actelor de executare propriu-zise.

Faţă de prevederile art. 399 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă şi avându-se în vedere că titlul executoriu dedus executării silite nu este emis de către o instanţă judecătorească şi nu există o cale specifică de atac împotriva contractului de leasing financiar, înţelegându-se prin cale de atac posibilitatea ca aceasta sa fie examinată de către o instanţă independentă şi imparţială conform legii, în prezenta cauză sunt admisibile şi apărările pe fond împotriva titlului executoriu sau care antamează fondul acestui titlu executoriu.

Admisibilitatea acestor apărări nu a fost contestată de altfel de către intimată.

Contestatorul a solicitat şi anularea încheierii prin care a fost admisă de către Judecătoria Brăila cererea formulată de către executorul judecătoresc privind executarea silită a contestatorului precum şi întoarcerea executării, ultimul capăt de cerere fiind formulat în mod lapidar în penultimul paragraf al ultimei pagini din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Au fost ataşate la contestaţie înscrisuri în copie.

Intimata SD a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate, menţinerea ca legală a încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită şi a actelor de executare silită, răspunzând pe larg şi în mod detaliat la aspectele invocate de către contestator.

Analizând actele şi înscrisurile existente la dosarul cauzei instanţa reţine în fapt că în anul 2008 între intimată în calitate de locator şi S.C. XG S.A. în calitate de utilizator a fost încheiat contractul de leasing financiar care a avut ca obiect un excavator pe pneuri. Acest contract a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, termenul de finalizare fiind stabilit în anul 2013, valoarea totală  a acestuia fiind de 154.562,40 de euro în condiţiile în care utilizatorul a achitat un avans în sumă de 33.000 euro.

Contestatorul în cuprinsul acestui contract a semnat în calitate de director general la acea dată al S.C. XG S.A. din susţinerile acestuia necontestate de către intimată rezultând că la o dată ulterioară încheierii contractului în discuţie acestuia i-a încetat calitatea de director general al societăţii utilizatoare.

De asemenea contestatorul apare menţionat în cuprinsul acestui contract şi ca persoană fizică în calitate de „GARANT”, fără alte menţiuni suplimentare la cel de al treilea paragraf al contractului

Întrucât S.C. XG S.A. nu si-a respectat obligaţia contractuală asumată privitoare la plata ratelor de leasing în termenele stabilite, intimata a reziliat în mod unilateral contractul, solicitând Biroului Executorului Judecătoresc să procedeze la executarea silită a contestatorului în considerarea calităţi de „garant debitor”.

În cadrul contestaţiei au fost formulate apărări pe fond cât şi mai multe excepţii procesuale, iar în cadrul şedinţei de judecată prin apărător ales a invocat excepţia nulităţii absolute a actelor de executare sub aspectul lipsei a însăşi obligaţiei de garanţie în substanţialitatea sa, aspecte dezvoltate şi expuse de altfel în cuprinsul contestaţiei la punctul „II” al cererii introductive.

În temeiul prevederilor art. 137 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, acestea putând face de prisos examinarea fondului cauzei.

Excepţia invocată de către contestator prin apărător ales nu este o excepţie de procedură propriu-zisă, neavând ca obiect nerespectarea unei reguli statuate de către procedura civilă privind corecta desfăşurare a procesului civil, aceasta fiind calificată de către o instanţă ca o excepţie de fond.

Analizând excepţia invocată de către contestator prin apărător ales, din examinarea contractului de leasing financiar se constată că acesta a fost încheiat între intimată în calitate de locator şi S.C. XG S.A. în calitate de utilizator. Clauzele contractuale care stabilesc în mod clar, evident şi neechivoc obligaţiile părţilor sunt cuprinse atât în contractul propriu-zis cât şi în cuprinsul Anexei Nr. 1 la contract intitulată Condiţii Generale.

În schimb toate clauzele contractuale cuprind obligaţii strict privitoare la utilizator şi locator. În cuprinsul contractului nu există nici o clauză contractuală, nici o referire, nici o frază sau măcar un rând sau expresie care să se refere la obligaţiile pe care contestatorul şi le-ar asumat prin intermediul acestui contract de leasing financiar. Nu rezultă în nici un mod în ce constau obligaţiile contestatorului în consideraţia calităţii sale de „garant” în cadrul acestui contract, ce anume se garantează, care este întinderea obligaţiilor sale sau limitele obligaţiunilor care se asumă.

Este evident că în fapt avem de a face cu un contract în formă tipizată, de adeziune, specific activităţii comerciale si pieţei de leasing financiar, în care clauzele contractuale sunt fixate anterior de către o parte iar cealaltă parte poate sau nu să-şi însuşească aceste prevederi prin semnare şi beneficiere de serviciile oferite, iar negocierile care se pot purta nu sunt de natură sa modifice decât anumite aspecte şi nu majoritatea clauzelor contractuale.

Instanţa nu respinge o astfel de practică, nefiind interzisă de vreun act normativ, din contră, este o practică eficientă, utilizată în majoritatea relaţiilor comerciale atât in România cât şi în ţările Uniunii Europene, fiind de altfel practic posibilă dar foarte greu de efectuat în activitatea comercială caracterizată prin celeritate şi repetativitate a relaţiilor comerciale o negociere distinctă şi separată pentru fiecare contract încheiat de către un comerciant. Pentru efectuarea unei negocieri, aplicarea sau modificarea unor clauze contractuale legale este de asemenea necesară şi o asistenţă juridică de specialitate, ori astfel de aspecte pot aduce atingere unor relaţii comerciale caracterizate după cum s-a mai arătat anterior prin celeritate dar mai ales prin repetativitate.

În schimb în prezenta cauză Contractul de leasing financiar este un contract de adeziune in formă tipizată doar pentru doua părţi, respectiv Locator şi Utilizator, fiind prevăzute obligaţii contractuale legale doar pentru aceste două părţi, iar menţiunile privitoare la contestator în calitate de „garant” care contin două rânduri au fost grefate,  cel mai probabil, pe un contract tipizat în formă deja prestabilită, cel mai posibil printr-o aplicaţie informatică, fără însă a se insera şi obligaţiile care decurg din calitatea de „garant”.

Faţă de aceste aspecte instanţa apreciază ca din conţinutul Contractului de leasing financiar nu rezultă în nici un fel obligaţia contestatorului de garantare a obligaţiei asumate de către S.C. XG S.A.

Simpla menţionare cu o calitate generică de „garant” şi în calitate de persoană fizică a directorului general al utilizatorului într-un contract de leasing financiar dar fără a se insera nici o prevedere referitoare la ce anume se „garantează” sau întinderea acestei „garanţii” este apreciată de către instanţă ca lipsită de orice efect juridic, pe cale de consecinţă actele de executare fiind lovite de nulitate absolută pe fondul lipsei a însăşi obligaţiei contractuale care să poată fi executată pe cale silită şi forţată de către executorul judecătoresc.

La aprecierea nulităţii absolute a actelor de executare pentru considerentele anterior expuse se au în vedere şi prevederile Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale în vigoare la data încheierii contractului dedus judecăţii. Conform prevederilor art. 2 alin. 2 din acest act normativ „contractul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, în funcţie de natura sa, clauze contractuale referitoare la: obligaţiile ce revin părţilor în derularea contractului…”, exigenţe care nu au fost respectate în ceea ce priveşte obligaţiile care ar reveni contestatorului în considerarea calităţii sale de „garant”, considerente care în mod similar atrag nulitatea absolută, virtuală a actelor de executare, pe fondul nerespectării de către contractul dedus judecăţii a unor prevederi imperative în vigoare la acea dată.

Deşi Legea nr. 469/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 246/2009, acest aspect nu poate înlătura nulitatea actelor de executare generată de nerespectarea unor prevederi legale în vigoare la data încheierii contractului nr. 10457 la nivelul anului 2008. Pe timpul cât această lege a fost în vigoare se impunea a fi respectată de către părţile contractante în ceea ce priveşte orice contract comercial ca şi cel de faţă.

Legea nr. 246 emisă în anul 2009 care abrogă Legea nr. 469/2002 nu retroactivează şi nu poate înlătura obligaţiile care reveneau părţilor în anul 2008 cu ocazia încheierii contractului de leasing financiar. Neretroactivitatea legi civile este un principiu fundamental de drept constituţional statuat în mod implicit şi per-a-contrario de către art.15 alin. 2 din Constituţia României republicată care prevede că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.

Avându-se în vedere toate aceste considerente expuse instanţa apreciază că excepţia nulităţii absolute a actelor de executare invocată de către contestator fundamentată pe lipsa obligaţiei de garanţie în substanţialitatea sa este întemeiată, o va admite ca atare şi pe cale de consecinţă va anula toata actele de executare efectuate de executorul judecătoresc.

Întrucât această excepţie odată admisă face inutilă judecarea fondului, instanţa nu se va mai pronunţa asupra celorlalte excepţii invocate şi asupra fondului cauzei.

În ce priveşte capătul de cerere privitor la anularea Încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită a contestatorului instanţa apreciază că o astfel de cerere nu poate fi primită, faţă de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 458/2009 care a şi fost menţionată şi în considerentele încheierii în discuţie. Pe calea încuviinţării executării silite caracterizată prin maximă celeritate se verifică doar „legalitatea titlului executoriu, caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, calitatea părţilor”, fiind evident că examinarea excepţiei ridicată de către contestator excede unei proceduri de maximă celeritate. Mai mult, invocarea unei excepţii şi admiterea ei pe calea unei proceduri care se soluţionează fără citarea părţilor ar reprezenta o gravă ingerinţă în dreptul de acces la justiţie al părţilor care ar fi private de posibilitatea de a pune concluzii asupra unei excepţii care are consecinţe directe asupra drepturilor patrimoniale ale acestora. Din aceste motive instanţa respinge capătul de cerere privitor la anularea Încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită a contestatorului ca neîntemeiat.

În ce priveşte capătul de cerere formulat marginal de către contestator prin cerere referitor la întoarcerea executării, instanţa are în vedere că nu s-a făcut nici o dovada că în această cauză au fost efectuate de către executorul judecătoresc acte de executare efectivă. Conform art. 4042 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanţa „la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării”. Ori prin neexistenţa vreunui act de executare silită cu efecte directe asupra intereselor contestatorului efectuate  de către executorul judecătoresc până la acest moment nu se poate reţine existenţa vreunui interes al contestatorului sub acest capăt de cerere.

Domenii speta

Spete similare