Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice

Sentinţă penală 34 din 26.05.2009


TIP SPEŢĂ: sentinţă penală

TITLU: infracţiunii de conducere pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală (O.U.G nr. 195/2002)

DATA:26.05.2009

Domeniu asociat: infracţiuni prevăzute în legi şi decrete

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. B. nr. 1034/P/2008  din 09.03.2009  înregistrat pe rolul J. B. sub nr. 253/199/2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B. C. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare decât limita legală  faptă prevăzută de art. 87 al.1 din O..U.G. 195/2002.

În fapt , prin actul de sesizare s-a reţinut că în data de 28.11.2008 inculpatul a condus autoturismul marca „Dacia 1310”  pe D.N.15, în sensul de deplasare B.-B.. În apropierea staţiei Peco de pe strada L. din B. a fost oprit regulamentar de un echipaj de poliţie, care a constatat că emana miros de alcool. A fost condus la S.B., unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, reieşind că inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică în sânge de 2,60 gr%o.

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a fost audiat, recunoscând săvârşirea faptei şi manifestând o atitudine sinceră de regret.

În baza art. 327 al.1 Cod procedură penală au fost audiaţi martorii G. I. şi A. M., precum şi un martor în circumstanţiere pentru inculpat-L. G..

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 28.11.2008, inculpatul a fost sunat de sora sa care i-a solicitat să-i aducă maşina „Dacia 1310” pe care i-a încredinţat-o anterior în staţia de benzină pentru a o duce pe mama lor la spital. Deşi consumase alcool, inculpatul considerând că distanţa dintre  locuinţa în care se afla şi staţia „Peco” este prea mică s-a urcat la volanul maşinii, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliţie, care a constatat că emana miros de alcool. Inculpatul a fost condus la S.B., unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conform Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 3866-3867 din 01.12.2008 eliberat de Laboratorul toxicologie din cadrul S.M.L. B., inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică în sânge de 2,60 gr.%o.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă se probează cu următoarele probe existente în dosarul de urmărire penală şi readministrate în cursul cercetării judecătoreşti: procesul-verbal de constatare, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, testarea cu aparatul “Drager Alcotest Printer”, declaraţiile martorilor A. M. şi G. I. precum şi declaraţiile inculpatului prin care recunoaşte fapta. 

In drept fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii  de conducere a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare  decât limita legală  faptă prevăzută de art.  87 al.1din O..U.G. 195/2002 republicată.

Prin urmare, în cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă, prin aplicarea unei pedepse prevăzute de lege, la a cărei  individualizare vor fi avute criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal si anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete in care a fost comisa fapta, urmările produse  sau care s-ar fi putut produce.

Astfel, instanţa va avea în vedere faptul că  atât in timpul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârşirea infracţiunii şi colaborând cu organele judiciare în scopul aflării adevărului.

Toate acestea constituie împrejurări ce vor fi reţinute ca circumstanţe atenuante cf. art.74-76 Cod pen. în temeiul cărora instanţa va aplica o pedeapsa sub minimul special.

In consecinţă, instanţa în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicată va condamna inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Instanţa constată că prin Legea nr. 278/04.07.2006, a fost introdus un nou alineat la art. 71 Cod penal, respectiv al.5, potrivit căruia „pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii (...), se suspendă şi executarea pedepselor accesorii”. Această dispoziţie legală a fost introdusă pentru clarificarea unor aspecte menţionate în doctrina penală, care aprecia că pedepsele accesorii sunt alăturate, secundare pedepselor principale cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă şi că acestea presupun interzicerea drepturilor prevăzute de lege pe toată durata executării pedepsei principale. În consecinţă, se aprecia că în cazul pedepselor suspendate condiţionat nu se impune aplicarea pedepselor accesorii, în condiţiile în care pedeapsa principală nu ar fi executabilă, ci suspendată condiţionat.

Prin introducerea dispoziţiei legale menţionate, legiuitorul a clarificat aceste aspecte, în sensul că pedepsele accesorii pot însoţi şi o pedeapsă suspendată condiţionat, însă, în acest caz, şi executarea acestora este suspendată, pe toată durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

O interpretare contrară, în sensul că s-ar impune doar suspendarea executării pedepselor accesorii, automat, în virtutea  alineatului 5 al art.71 Cod penal, fără ca în prealabil instanţa să-l fi aplicat, nu poate fi primită, întrucât nu se  poate dispune suspendarea unor pedepse care anterior nu au fost aplicate.

În consecinţă, instanţa va dispune şi aplicarea pedepselor accesorii.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 şi 64 Cod penal, cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. 2  şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii” (aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală.). Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri”.

În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului,  instanţa nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului şi existenţa antecedentelor sale penale determină instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii nu se impune, şi în consecinţă, în baza art. 71 Cod penal şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional CEDO, va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a , b Cod penal în condiţiile şi pe durate prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.

Considerând că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, ţinând seama de lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră de recunoaştere a faptei, precum şi de îndeplinirea prevederilor art. 81 Cod penal instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii.

În temeiul art. 82 Cod penal va stabili termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 359 Cod procedură penală  va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

Va lua act că inculpatul a avut apărător ales.

In baza art. 191 alin.1 Cod procedura penala va obliga  inculpatul la plata sumei de 50 lei  cheltuieli judiciare avansate de stat.