Fond funciar

Sentinţă civilă 830 din 08.07.2009


Dosar nr. 2255/216/2008 fond funciar

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 830

Şedinţa publică de la 08 Iulie 2009

Completul compus din:

Preşedinte : E. T.

Grefier : V. M.

Pe rol, judecarea cererii formulate de reclamantul G. Ş., împotriva pârâţilor Comuna Ş. - reprezentată prin Primar I. C., Comisia Locală Ş. pentru Stabilirea Dreptului de  Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Judeţeană A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, I. C. - Primar al comunei Ş.,  prin care se solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârilor nr. 365/13.XII.2001 şi nr. 576/25.VII.2002 ale Comisiei Judeţene A. de Fond Funciar, pentru suprafaţa de 20,89 ha teren cu vegetaţie forestieră, respectiv U.A 134 pentru suprafaţa de 13,26 ha şi U.A 132 pentru suprafaţa de 7,67 ha; constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 1800/12.VI.2003 şi a proceselor verbale de punere în posesie eliberate Comunei Ş., judeţul A. pentru suprafaţa de 20,89 ha teren cu vegetaţie forestieră; obligarea Comisiei Judeţene A. de Fond Funciar să pună în posesie pe Comisia Locală Ş. de Fond Funciar  pe vechiul amplasament; obligarea Comisiei Locale Ş. de Fond Funciar să-l pună în posesie pe reclamant pe suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră susmenţionată şi să întocmească fişa cu date în vederea eliberării titlului de proprietate pentru aceasta de către Comisia Judeţeană A. de Fond Funciar, în caz de refuz urmând ca preşedintele acesteia, I. C., să fie obligat la plata  de daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei/zi de întârziere; obligarea Primarului comunei Ş.- dl. I. C. să execute deîndată punerea în posesie, în caz contrar să fie obligat la plata de daune cominatorii în cuantum de 1200 lei /zi de întârziere; obligarea Comisiei Judeţene A. de Fond Funciar să emită titlul de proprietate pe numele reclamantului, sub sancţiunea unor daune cominatorii în cuantum de 500 de lei /zi de întârziere; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant; cererea precizatoare (f.67), prin care este precizat petitul doi din cererea de chemare în judecată, constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. 1800/12.VI.2003 şi a procesului verbal de punere în posesie  nr. 2083/12.09.2002 pentru suprafaţa de 20,89 ha teren forestier, respectiv pentru unităţile amenajistice nr. 134, în suprafaţă de 13,26 ha şi 132 în suprafaţă de 7,67 ha.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, reclamantul reprezentat de procurator A.C., în baza procurii autentificate sub nr. 339/ 27.03.2006 (f. 9), asistat de avocat B. I.T., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 8/14.01.2009(f. 24), pârâta Comisia Locală Ş. pentru Stabilirea Dreptului de  Proprietate Privată asupra Terenurilor, reprezentată de consilier juridic A. O., în baza delegaţiei nr. 1585/30.03.2009(f. 83).

Procedura legal îndeplinită.

Acţiunea legal scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanţa pune în discuţie raportul de expertiză tehnică al expertului C. P..

Avocat B. I. T., pentru reclamant, nu are de formulat  obiecţiuni la lucrarea expertului C.P., considerând că expertul s-a conformat obiectivelor  stabilite de instanţă, nu mai are alte cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Consilier juridic A. O., pentru Comisia Locală Ş., nu are obiecţiuni de formulat  la lucrarea expertului C. P., expertul  conformându-se obiectivelor instanţei, nu are alte cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanţa  ia act că nu sunt obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit de expertul C. P., constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat B. I.T., pentru reclamant, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată, lăsând la aprecierea instanţei soluţionarea petitului trei din cererea de chemare în judecată, respectiv solicită constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârilor nr. 365/13.XII.2001 şi nr. 576/25.VII.2002 ale Comisiei Judeţene A. de Fond Funciar, a titlului de proprietate nr. 1800/12.VI.2003 şi a proceselor verbale de punere în posesie eliberate Comunei Ş., judeţul A.pentru suprafaţa de 20,89 ha teren cu vegetaţie forestieră (U.A 134, în suprafaţă de 13,26 ha  şi U.A 132, în suprafaţă de 7,67 ha), cu obligarea Comisiei Locale Ş. de Fond Funciar să-l pună în posesie pe reclamant pe suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră susmenţionată şi să întocmească fişa cu date în vederea eliberării titlului de proprietate pentru aceasta de către Comisia Judeţeană A. de Fond Funciar, în caz de refuz urmând ca preşedintele acesteia, I. C., să fie obligat la plata  de daune cominatorii în cuantum de 1.000 lei/zi de întârziere;  obligarea Comisiei Judeţene A. de Fond Funciar  ca pe baza fişei cu date să emită titlul de proprietate pe numele reclamantului. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Consilier juridic A. O., pentru Comisia Locală Ş. pentru Stabilirea Dreptului de  Proprietate Privată asupra Terenurilor, lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cererilor reclamantului.

?

INSTANŢA

Deliberând asupra cererii de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2255/216/21.XI.2008, aşa cum a fost precizată la data de 17.II.2009 (f.67), reclamantul G. Ş. a chemat în judecată Comuna Ş., Comisia Locală Ş., Comisia Judeţeană A. de Fond Funciar şi pe primarul comunei Ş.- I. C., solicitând să se constate nulitatea absolută parţială a hotărârilor nr. 365/13.XII.2001 şi nr. 576/25.VII.2002, a titlului de proprietate nr. 1800/12.VI.2003 şi a proceselor verbale de punere în posesie eliberate Comunei Ş., judeţul A. pentru suprafaţa de 20,89 ha teren cu vegetaţie forestieră, să fie obligată Comisia Locală Ş. să-l pună în posesie pe suprafaţa de teren susmenţionată, identificată în U.A 134 (13,26 ha) şi U.A 132 (7,67 ha), să întocmească documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate pentru aceasta, sub sancţiunea obligării preşedintelui acesteia – I. C. la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere, să fie obligată Comisia Judeţeană A. de Fond Funciar să-i elibereze titlul de proprietate pentru terenul cu vegetaţie forestieră de 20,89 ha şi să pună în posesie Comuna Ş. pe vechiul său amplasament.

În motivarea solicitărilor sale reclamantul a arătat, în esenţă, că deşi a fost validat prin hotărârea nr. 42/27.VI.2006 a Comisiei Judeţene A.  cu suprafaţa de 20,86 ha teren cu vegetaţie forestieră pe raza comunei Ş., judeţul A., fostul amplasament al acesteia a fost ocupat de comuna Ş., prin constituirea dreptului de proprietate conform hotărârilor atacate, şi punerea în posesie de către Comisia Locală Ş., prin procesul verbal nr. 2083/12.IX.2002, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. III alin. 1 lit. a) pct. vi) din Legea nr. 169/1997, şi ale H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

S-au depus acte în legătură cu obiectul cauzei, a fost interogat primarul Comunei Ş. iar pentru identificarea suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră pentru care reclamantul a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate şi a se stabili dacă aceasta se regăseşte în titlurile de proprietate şi procesele verbale de punere în posesie eliberate la legile anterioare ale fondului funciar pârâtei Comuna Ş. s-a dispus efectuarea unei expertize de către ing. C. P..

Examinând lucrările dosarului, instanţa în fapt reţine :

Prin hotărârea nr. 42/27.VI.2006 (anexa 37, poziţia 13) reclamantul G. Ş., în calitate de moştenitor al defunctei I. E., a fost validat cu diferenţa de 20,89 ha teren cu vegetaţie forestieră pe raza comunei Ş., judeţul A. (f. 25-27).

La stabilirea acestei suprafeţe de teren Comisia Judeţeană A. a avut în vedere faptul că în M.U.F. autoarea reclamantului figurează cu 30,89 ha din care, la Legea nr. 1/2000, aceasta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 10 ha.

Vechiul amplasament al terenului de 20,89 ha a fost identificat de către expertul desemnat în prezenta cauză în U.A 134 (13,26 ha) şi în U.A 132 (7,67 ha) din hărţile cadastrale şi ale amenajamentelor silvice (f. 106).

Cu această ocazie s-a constatat că pentru acesta a fost emis Comunei Ş., de către Comisia Judeţeană A. de Fond Funciar, titlul de proprietate nr. 1800/12.VI.2003 (f. 17-19) şi procesul verbal de punere în posesie nr. 2083/12.IX.2002 (f.32-35).

Întrucât Comuna Ş., prin primarul său, nu a prezentat nici-un document de proprietate din care să rezulte că, înainte de 1948, comuna a deţinut vreo suprafaţă de pădure în pct. ,,V.”, se constată că la emiterea titlului de proprietate susmenţionat au fost încălcate dispoziţiile art. 2 din Legea nr.1/2000, potrivit cărora ,,reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente,  dacă acestea nu au fost legal atribuite altor persoane”.

Mai mult decât atât, punerea în posesie s-a efectuat de către Comisia Locală Ş. de Fond Funciar, şi nu de către Comisia Judeţeană, aşa cum dispune Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Toate aceste motive de nelegalitate sunt prevăzute de art. III al. 1 lit. a) pct. vi) din Legea nr. 169/1997, în care se arată că sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele (fizice sau juridice) care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri.

Aşa fiind, instanţa, pe baza textului de lege susmenţionat, va dispune constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârilor de validare nr. 365/13.XII.2001 şi nr. 576/25.VII.002 ale Comisiei Judeţene A. de Fond Funciar, a titlului de proprietate nr. 1800/12.VI.2003 şi a proceselor verbale de punere în posesie eliberate Comunei Ş. pentru suprafaţa de 20,89 ha teren cu vegetaţie forestieră situată în U.A 134 şi U.A 132, ce reprezintă vechiul amplasament al terenului cu care a fost validat reclamantul G. Ş. prin hotărârea nr. 42/27.VI.2006, emisă de aceeaşi comisie.

Ca urmare, în temeiul art. 64 din Legea nr. 18/1991, Comisia Locală Ş. de Fond Funciar va fi obligată să-l pună în posesia pe reclamant pe această suprafaţă de teren şi să întocmească fişa cu date în vederea eliberării titlului de proprietate de către Comisia Judeţean A. de Fond Funciar, în caz de refuz preşedintele acesteia – I. C. – urmând a fi obligat la plata de daune cominatorii, în cuantum de 500 lei/zi de întârziere.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului ca pârâta Comuna Ş. să fie pusă în posesie pe un alt amplasament decât cel pentru care a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, instanţa o apreciază ca fiind lipsită de interes, urmând a o respinge ca atare.

Deoarece numai după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi întocmirea fişei cu date pentru vechiul amplasament al terenului de 20,89 ha cu vegetaţie forestieră se poate înregistra un eventual refuz din partea Comisiei Judeţene A. de Fond Funciar în legătură cu eliberarea titlului de proprietate pentru acesta, cererea reclamantului având acest obiect este prematură, urmând a fi respinsă cu această motivare.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul G. Ş., împotriva pârâţilor Comuna Ş. - reprezentată prin Primar I. C., Comisia Locală Ş. pentru Stabilirea Dreptului de  Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Judeţeană A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, I. C. - Primar al comunei Ş.

Constată nulitatea absolută parţială a hotărârilor nr. 365/13.XII.2001 şi nr. 576/25.VII.2002 ale Comisiei Judeţene A. de Fond Funciar, a titlului de proprietate nr. 1800/12.VI.2003 şi a proceselor verbale de punere în posesie eliberate Comunei Ş., judeţul A. pentru suprafaţa de 20,89 ha teren cu vegetaţie forestieră(U.a. 134, în suprafaţă de 13,26 ha  şi U.a. 132, în suprafaţă de 7,67 ha).

Obligă Comisia Locală Ş. de Fond Funciar să-l pună în posesie pe reclamant pe suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră susmenţionată şi să întocmească fişa cu date în vederea eliberării titlului de proprietate pentru aceasta de către Comisia Judeţeană A. de Fond Funciar, în caz de refuz urmând ca preşedintele acesteia, I. C., să fie obligat la plata  de daune cominatorii în cuantum de 500 lei/zi de întârziere.

Respinge ca fiind lipsită de interes cererea reclamantului privind punerea în posesie a Comunei Ş. pe un alt amplasament şi ca prematură cererea acestuia privind obligarea comisiei judeţene la eliberarea titlului de proprietate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată  azi, 8.VII.2009, în şedinţă publică .

PREŞEDINTE GREFIER

E.T.  V.M.

E.T./D.A./06.08.2009/7 ex.