Schimbare incadrare juridică. Interpretarea probelor. Aplicarea prezumţiei de nevinovăţie prev. de art. 6 CEDO.Jurisprudenta Curţii edo privind aplicarea prezumţiei.

Sentinţa  penală nr. 733/ 13 martie  2008-04-16

Schimbare incadrare juridică. Interpretarea probelor. Aplicarea prezumţiei de nevinovăţie prev. de art. 6 CEDO.Jurisprudenta Curţii EDO privind aplicarea prezumţiei.

Nicio probă administrată în cursul procesului  penal nu a relevat  existenţa cu  certitudine  în sarcina inculpatului  a faptei de deposedare  a  părţii vătămate  de bijuteria de aur  deţinută. Martorii audiaţi  în cursul judecăţii  şi al  urmăririi penale au confirmat numai deţinerea de către partea  vătămată a  unui asemenea bun, dar au precizat că  nu au cunoştinţă în mod indubitabil despre sustragerea bijuteriei de către inculpat.

Nici partea vătămată  nu a prezentat probe  certe  cu privire  la  sustragerea bijuteriei de către inculpat, ci aceasta  numai a emis o apreciere  de ordin subiectiv  cu privire la  probabilitatea  smulgerii lănţişorului.

Probele administrate  în cursul  procesului penal  nu au relevat  nici existenţa legăturii  de la mijloc  la scop  ce se impune a  exista  în  conţinutul  complex al infracţiunii  de tâlhărie, deoarece  niciunul din martori  nu au relevat  împrejurarea  exercitării violenţelor  în scopul sustragerii  bunului  ori  în scopul păstrării bunului. Dimpotrivă  din probele  administrate  rezultă că exercitarea violenţelor  de către inculpat  nu a fost determinată  de sustragerea vreunui bun, ci  numai  de un  conflict  personal  intervenit  între inculpat şi fratele  părţii  vătămate  în legătură  cu  un pretins împrumut nerestituit.

Nu sunt  întrunite elementele constitutive ale  infracţiunii complexe de  tâlhărie deoarece probele  administrate  nu au demonstrat  existenţa  certă a  elementelor constitutive  ale activităţii  principale de furt  şi nici legătura  de la mijloc  la scop  între  fapta principală de sustragere  şi  cea  adiacentă  constând în exercitarea violenţelor.

Aceste elemente au fost  avute în  vedere  de instanţă la schimbarea încadrării juridice în şedinţa publică din data de 28.02.2008, dintr-o infracţiune prev. de art. 211 alin. 1, art. 211 alin. 2 lit. b şi c cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. în două infracţiunii respectin infracţiunea prev. de art. 181 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. şi infracţiunea prev. de art. 208, 209 alin. 1, lit. e, g cu aplicarea art. 37 lit. b C.p.

Din ansamblul probelor administrate rezultă că în prezenta cauză penală nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului prevăzută de art.  5/2 C.p.p., art. 66 alin. 1 C.p.p. şi art. 23 alin. 11 din Constituţie. Prezumţia de nevinovăţie constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces  echitabil prevăzut de art. 6  paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prezumţia de nevinovăţie  presupune  dreptul oricărei persoane acuzate de o infracţiune de a fi  considerată nevinovată până când vinovăţia sa va fi legal stabilită prin hotărâre definitivă.

Prezumţia de nevinovăţie poartă şi asupra sarcinii probei care revine acuzatorului – Ministerul Public şi respectiv partii vătămate, iar îndoiala profită persoanei acuzate.

Obligaţia respectării  prezumţiei de nevinovăţie este opozabila erga omnes,  revenind nu doar  judecătorului ci tuturor autorităţilor statului, inclusiv celor  legislative (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).

Prezumţia de nevinovăţie – corolar al procesului penal va fi  respectată, aplicată şi  funcţionează numai dacă  acuzatorului i s-au  respectat toate  garanţiile procedurale  privind  egalitatea armelor, dreptul la informare, principiul contradictorialităţii, dreptul la  tăcere şi dreptul de a nu se  autoincrimina, administrarea probelor.

######

Prin  rechizitoriul  Parchetului de pe  lânga  Judecătoria  Craiova nr.  1429/P/2007 din  15.02.2007, s-a pus  în  mişcare acţiunea penală  şi s-a  dispus  trimiterea  în  judecată  a inculpatului N  C, pentru  săv. infracţiunii de  tâlhărie  în formă calificată, faptă prev. şi ped. de art. 211  alin.1, art. 211 alin.2 lit. b şi c C.p., cu aplic. art. 37  lit. b C.p.

În fapt,  s-a reţinut  că, în seara  zilei de 04.05.2006,  în jurul orelor 2100 , inculpatul N C şi partea  vătămată  V P se aflau  în incita  barului  situat pe strada Italienilor  din  comuna  Breasta, jud. Dolj  şi consumau  băuturi alcoolice. La un moment dat  între  inculpat şi partea vătămată a  început o discuţie contradictorie, care a degenerat în conflict  verbal,  în  legătură  cu  o datorie neachitată  a fratelui  părţii vătămate  către  inculpat.

Nemulţumită  de atitudinea  inculpatului  şi a părţii vătămate, gestionara  barului  le-a solicitat acestora să  părăsească  localul,  cei doi  conformându-se.

Partea  vătămată  a plecat din bar în  jurul orelor  2200 , fiind însoţit  de  martorul R M I.

După  ce au parcurs câţiva  metri de la  ieşirea din bar, partea vătămată  şi  martorul au fost ajunşi  din urmă  de  inculpat, care a început să îl  lovească  pe  partea vătămată. Deşi martorul R  M I a  intervenit, încercând  să-l  calmeze  pe  inculpat  să înceteze  să îl mai lovească  pe  partea  vătămată,  nu a reuşit, inculpatul continuând să îl agreseze fizic pe partea vătămată,  doborându-l la pământ.

La  un moment dat,  în timp  ce partea  vătămată  se afla  căzut la pământ, pe spate,  cu faţa  in sus,  din cauza loviturilor  primite,  inculpatul  s-a  aplecat, a pus  unul  din genunchi  pe corpul  părţii vătămate,  cu mâna stângă  l-a prins de  păr, iar cu mânam dreaptă i-a smuls de la gât lănţişorul din aur, introducându-l  în  buzunarul  său, după  care a  continuat  să  îi aplice  alte  lovituri.

La  o  noua  intervenţie a martorului R  M  I, inculpatul a încetat  să  îl  mai lovească  pe  partea  vătămată.

După  terminarea conflictului, partea vătămată a fost ajutată să ajungă  acasă  de martorul R  M  I. Fiind  dezbrăcat  de hainele  murdare  de sânge,  în prezenţa  martorilor  R  M  I,  V S,  V  I, V V şi V C,  toţi au constatat  că  nu  mai avea  la gât  lănţisorul  din aur, partea  vătămată  a precizat că, a simţit în timpul agresiunii inculpatului, când acesta i-a smuls lănţisorul,  realizând şi  momentul  când  a aut loc  deposedarea.

Fiind audiat, martorul R  M I  a declarat că  în acea seară  l-a văzut  în bar pe partea vătămată că purta  la  gât un lanţişor din aur. Declaraţia sa este susţinută şi de cea a martorilor  G N C, V S,  V V  şi V C.

Urmarea  agresiunii fizice  suferite, partea vătămată  V P a suferit  leziuni de violenţă  care au  necesitat pentru  vindecare 30-35  de zile îngrijiri  medicale, conform certificatului  medico-legal  nr. 996/A2/11.05.2006 şi a fost  internat în perioada  05-10.05.2006 în Spitalul Clinic  Judeţean  de Urgenţă Craiova,  în  Secţia  Chirurgie  BMF  şi în perioada  07.06.-23.06.2006  în Spitalul Clinic  de Neuropsihiatrie  Craiova.

Prin adresa nr. 4064/A2/11.01.2007, I.M.L. Craiova  a precizat că  în  urma reexaminării  părţii  vătămate,  nu s-au  constatat complicaţii  faţă de  precedenta examinare.

Deşi  inculpatul a început  prin a-l lovi pe partea vătămată,  după ce,  prin loviturile aplicate  l-a  doborât  la  pământ,  în poziţia  căzut  pe spate, având  faţa plină de  sânge, întrucât  majoritatea loviturilor i  le aplicase  în zona capului,  profitând de faptul că  îl  adusese în stare de  neputinţă  de a se apăra,  în cursul  conflictului,  inculpatul a  luat rezoluţia  infracţională  de a-i  smulge de la gât  lănţişorul  din aur. Comisă  în aceste  circumstanţe, fapta  inculpatului  întruneşte elementele  constitutive  ale  infracţiunii  de tâlhărie în formă  calificată.

În cursul  urmăririi penale, partea  vătămată s-a constituit  parte civilă  în cauză  cu suma de  600 lei  RON, reprezentând daune  materiale.

Caracterizându-l pe  inculpatul  N C, se reţine că,  acesta a avut o conduită  procesuală  nesinceră,  prezentând  în mod denaturat  faptele,  nerecunoscând  savârşirea  infracţiunii reţinute în sarcina  sa.

Din fişa de cazier  rezultă că inculpatul  este recidivist, putându-se  constata  perseverenţa sa  infracţională în  comiterea  de  infracţiuni contra  patrimoniului (furturi  şi tâlhărie).

 În cursul  urmăririi penale începute  la data de  11.07.2006 s-a administrat proba testimonială  în scopul stabilirii  adevărului  cu privire la fapte  şi autor. De asemenea, s-a dispus examinarea  medico-legală  a inculpatului, fiind emis certificatul medico-legal nr. 996/A2/2006, din care rezultă  că  partea  vătămată  V.  P. a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale  pentru vindecare.

În cursul cercetării  judecătoreşti  s-a procedat  conf. prevederilor  art. 323 C.p.p.  la audierea  inculpatului, a  cărui  declaraţie a fost consemnată  şi ataşată  la dosarul cauzei,  iar  în temeiul prevederilor  art. 327 C.p.p.  şi  în  scopul respectării principiilor nemijlocirii,  contradictorialităţii  şi dreptului  la apărare  au fost audiaţi  martorii în  vederea aflării  adevărului  cu privire  la fapte  şi  inculpat.

Analizând  în mod  coroborat  ansamblul probelor  administrate în cauză, se reţin următoarele:

În data  de 04.05.2006  partea  vătămată  V.  P. s-a deplasat împreună  cu  martorul R. M. pentru a servi băuturi  alcoolice  într-un local public din localitatea  Breasta,  jud. Dolj. În acelaşi loc a ajuns şi  inculpatul N.C.,  acesta din urmă  solicitând  părţii  vătămate explicaţii  referitoare la  conduita  fratelui  acestuia care nu i-a restituit  suma de 60  de lei  ce a format  obiectul unui împrumut acordat  lui de inculpat.

Pentru a nu se agrava  conflictul, partea  vătămată  şi  martorul R. M.  au  părăsit  acel local  public, însă  în scurt timp au fost urmaţi de inculpat. Acesta a procedat la agresarea  fizică a  părţii vătămate, determinând  căderea  acesteia  într-un şanţ  situat  în apropierea  localului public.

Această  situaţie  de fapt  rezultă din  coroborarea  declaraţiilor  părţii  vătămate  şi ale  inculpatului  cu proba testimonială  administrată  în mod  nemijlocit  de către instanţă.

Astfel  atât  părţile  implicate, cât  şi  martorul R. M.  au declarat  că  partea  vătămată  a fost agresată  fizic de către inculpat  în  mod succesiv  în data de 04.05.2006. Întreaga  activitate violentă a avut loc  în prezenţa acestui  martor R. M., care a încercat  zadarnic să-l  împiedice  pe inculpat a o lovi  pe partea  vătămată .

Astfel, deşi acest  martor  a depus  diligenţe  în  vederea aplanării  conflictului, totuşi inculpatul a aplicat mai multe  lovituri  în  zona  capului părţii vătămate, determinând  căderea tuturor  celor  implicaţi  într-un  şanţ  şi continuarea  agresiunii  în timp ce partea vătămată  era  deja  la nivelul solului, lipsită de posibilităţi de apărare.

Declaraţia  părţii  vătămate  şi a martorului R. M. se  coroborează  cu  declaraţia  martorei S. F., care a observat  personal conflictul  desfăşurat între părţi  şi a perceput în mod  direct cum inculpatul exercită agresiuni  asupra corpului  părţii  vătămate,  lovind-o  cu  mâinile şi picioarele. Deşi partea  vătămată  se  afla  într-o poziţie  inferioară  faţă de inculpat, fiind căzuţi  toţi  într-un  şanţ, iar partea  vătămată  era situată  la nivelul  solului,  totuşi  inculpatul a continuat să o lovească  la nivelul capului  cu  mâinile  şi picioarele,  profitând  aşadar  de situaţia  în  care aceasta  s-a aflat.

Declaraţiile  martorilor  R.  M.  şi S. F. au  relevanţă  juridică  şi  contribuie în prezenta  cauză  la justa  soluţionare  prin aflarea  adevărului  cu privire  la fapta şi autor,  dar şi cu privire  la adevărata  natură  a relaţiilor  în  care  inculpatul  şi  partea  vătămată  s-au aflat.

Astfel, având în vedere  că cei doi martori au perceput  în  mod  nemijlocit  modul  în  care s-a derulat  activitatea  conflictuală,  R.  M. fiind prezent la locul  agresiunii,  iar  S. F.  observând  faptele din  curtea  gospodăriei sale, rezultă că, declaraţiile acestor  martori reprezintă  probe imediate şi  directe  în  ceea ce priveşte  vinovăţia  inculpatului  cu  privire la  fapta de a lovi partea de mai multe ori, determinând lezarea  sănătăţii  şi  integrităţii sale  corporale.

Atitudinea inculpatului  prezintă  relevanţă  juridică  în  ceea  ce priveşte  activitatea  agresivă  exercitată asupra  părţii vătămate.  Inculpatul a recunoscut  fapta săvârşită  asupra părţii  vătămate, arătând  că  a agresat-o fizic pe  aceasta de  trei ori  în  mod succesiv, în aceeaşi  împrejurare.

Agresiunea  fizică  a fost precedată  de un conflict  verbal derulat în localul public  din localitatea Breasta, jud. Dolj.

Din declaraţiile  martorului  M.  I. şi G.  N. C.  rezultă că  partea  vătămată  deţinea un lănţişor  de aur, pe  care l-a  purtat  în acea zi de  04.05.2006, în  momentul  în  care aceasta l-a invitat pe  martorul R.M. pentru a servi  băuturi  alcoolice  în localul  public.

Declaraţia  martorului  M.  T., prezent  în localul public  în  momentul  derulării conflictului  verbal  între  inculpat  şi  partea  vătămată constituie  o probă  în  ceea ce priveşte deţinerea  de către  aceasta din urmă  a unui lănţişor de aur  în  momentul premergător  desfăşurării  agresiunii  fizice între inculpat şi  partea  vătămată.

În  drept, tâlhăria  este o  infracţiune  prev. de art. 211C.p.p.  ce presupune din punct de vedere  al laturii obiective  două  activităţi  strâns  legate  între ele: activitatea  principală de furt  şi activitatea secundară, aceasta din urmă fiind realizabilă prin mai  multe  modalităţi: întrebuinţarea  de violenţe  ori ameninţări,  punerea  vicleniei  în  stare de inconştienţă ori  în  neputinţă  de a se apăra.

Tâlhăria(art.211) este o infracţiune  complexă, incluzând  în conţinutul  său  ca elemente constitutive acţiuni  ce realizează  în parte conţinutul  altor  infracţiuni acestea din urmă pierzându-şi autonomia şi fiind absolvite în conţinutul  infracţiunii  complexe de tâlhărie.

În prezenta cauză inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul  săvârşirii  infracţiunii de tâlhărie,  activitatea  secundară  fiind  susţinut  a fi  realizată prin exercitarea de violenţe.

Pentru a se pronunţa o  hotărâre  de condamnare  a unei persoane  pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie  este necesar  a se dovedi  cu probe  certe, dincolo de orice îndoială  rezonabilă existenţa în materialitatea  lor a  faptei principale  de furt, dar  şi a faptei adiacente  de exercitare  a violenţelor.

Esenţial  pentru existenţa infracţiunii de  tâlhărie  este dovedirea  existenţei  între activitatea  principală  şi cea adiacentă unei legături  de  la mijloc  la scop,  în sensul că  fapta  va  constitui tâlhărie  numai  dacă  violenţele  au  fost întrebuinţate  de autor  cu puţin  înainte, în timpul sau imediat  după săvârşirea  furtului.

Activitatea  principală  constă  în luarea  unui bun din patrimoniul  unei persoane,  scoaterea  fizică  a  acestuia  din sfera  de stăpânire a persoanei  în posesia sau detenţia  căreia  se află acel bun  şi  trecerea bunului  în sfera  de stăpânire  a făptuitorului.

Activitatea de  luare se  realizează  din punct de vedere  al laturii obiective  prin două acte: deposedarea-  scoaterea bunului  din sfera  de stăpânirea  posesorului  sau deţinătorului  şi imposedarea- trecerea  acelui  bun în  sfera  de stăpânire  a faptuitorului.

Probele  administrate în mod  nemijlocit  de către instanţă  nu au dovedit în mod cert,  dincolo de orice îndoială  rezonabilă  acţiunile pretins  comise de inculpat  de deposedare  a  părţii  vătămate  de bijuteria de aur şi imposedarea  inculpatului. Totodată, din probele administrate în cauză, atât  în cursul urmăririi penale  cât şi  în cursul judecăţii nu s-a probat  existenţa  legăturii de la mijloc  la  scop,  ce trebuie  să existe  între  fapta  principală de furt  şi cea adiacentă  constând  în exercitarea  violenţelor.

Astfel, dacă din  declaraţiile martorilor  rezultă confirmarea  susţinerilor  părţii  vătămate  în sensul că  poseda un lănţişor  de aur,  martorul M. T.  observând purtarea bijuteriei de către partea  vătămată chiar  în timpul conflictului verbal desfăşurat  între  părţi  în  localul public,  cu  toate  acestea  nici unul dintre martori  nu a confirmat  susţinerea  părţii vătămate  referitoare  la sustragerea de către inculpat a  bijuteriei  în timpul  agresiunii fizice.

Martorul  R. M., prezent  la momentul desfăşurării  conflictului fizic, el fiind  cel  care a  şi  încercat  aplanarea acestuia, nu a observat  în nici un  moment fapta  pretinsă a inculpatului  de a deposeda partea  vătămată de  bijuteria  de aur  urmată de imposedarea  sa.

Declaraţia  acestuia este relevantă  sub  aspectul  întrunirii elementelor  constitutive  ale  infracţiunii  de furt  şi implicit realizarea  activităţii  principale ce ar intra în  conţinutul complex al infracţiunii de tâlhărie. Astfel, acest martor a declarat  în mod  direct în  faţa instanţei de judecată  faptul că, nu l-a văzut  niciodată  pe inculpat smulgând lănţişorul  părţii  vătămate urmat de însuşirea  acestuia.

Dimpotrivă, depoziţia  martorului  este în sensul că  nu  a observat dacă în timpul  conflictului partea  vătămată  mai avea asupra sa  lănţişorul de aur nici nu  poate şti dacă acesta  ar fi putut să cadă de pe corpul  părţii  vătămate  în timpul  conflictului.

Declaraţia  martorului R.  M. cu privire la  conduita  inculpatului,  care  în timpul exercitării  agresiunii asupra părţii vătămate  ar fi  introdus mâna  în buzunarul hainelor  sale nu  poate constitui o probă  solidă  cu  privire la pretinsa  faptă de furt. Chiar  martorul învederează  instanţei  că el  însuşi a considerat că, prin introducerea mâinii în buzunar, inculpatul a urmărit  să scoată  un cuţit şi nu  să introducă o  eventuală  bijuterie  sustrasă.

Reţinerea în sarcina inculpatului a unei fapte de  sustragere a unui bun  trebuie  să  fie  rezultatul administrării unor probe legale, obiective, care trebuie  să furnizeze informaţii  clare  şi precise privitoare  la faptă şi autor. Însă niciunul  dintre martorii  audiaţi,  nu au susţinut  în mod  cert  o asemenea faptă  de  sustragere ca fiind  săvârşită  de  inculpat.

Martorul  R.  M.  nu a furnizat  asemenea  date  certe  privitoare  la deposedarea părţii  vătămate  de  bijuteria sa şi  imposedarea inculpatului  cu  acelaşi obiect. Mai  mult,  acelaşi  martor  a declarat în cursul  judecăţii faptul  că niciodată nu a povestit  familiei părţii vătămate  faptul că,  inculpatul ar fi sustras  lănţişorul  de aur, ci  numai  faptul că  acesta a pus  mâna  pe gâtul  părţii  vătămate.

Împrejurarea  relevată  de martor  privitoare la  conduita inculpatului  de a pune mâinile  asupra  gâtului  părţii vătămate în  timpul conflictului  fizic  desfăşurat dobândeşte relevanţă juridică sub aspectul  elementelor constitutive  ale faptei de  vătămare  corporală.

Din această perspectivă,  depoziţia  martorului  se coroborează  cu menţiunile certificatului  medico-legal  nr. 996/A2/2006 în  care  se retine prezenţa  unor leziuni  la nivelul  gâtului  părţii vătămate  ganglionul stâng  şi imobilizare în  fular  cervical.

Prin  coroborarea  acestor probe,  rezultă că acţiunea  inculpatului  de a pune  mâna  la nivelul  gâtului părţii  vătămate  va fi  configurată în cadrul conflictului fizic  desfăşurat  şi  reprezintă parte din totalul acţiunilor  agresive exercitate de inculpat  asupra părţii  vătămate, ceea ce rezultă şi din  actul  medico-legal.

Declaraţia  martorului M.  I.  contribuie  la  stabilirea  nevinovăţiei  inculpatului  în  ceea  ce priveşte  pretinsa  faptă  de sustragere a bijuteriei de aur, întrucât acest martor a  învederat  în faţa  instanţei faptul  că, martorul R. M. i-a relatat  că nu a  văzut  ca inculpatul să smulgă lanţişorull  de la gâtul  părţii  vătămate.

Nici declaraţia  martorei  G. N. C.  nu  poate contribui  la stabilirea  cu  certitudine  a  vinovăţiei  inculpatului  în  ceea ce priveşte  fapta de furt. Aceasta  a precizat  atât  în cursul urmăririi penale, dar şi  în cursul judecăţii, faptul că, apreciază că există  probabilitatea smulgerii lanţişorului de către inculpat, neavând  însă nicio certitudine  în acest  sens.

Conform  art. 78 C.p.p.  martorul este persoana care are cunoştinţă despre  vreo  faptă  sau  împrejurare de natură să servească la  aflarea adevărului în procesul penal.

Declaraţia  unei persoane poate constitui probă în procesul penal  numai  dacă se  referă  la  fapte şi împrejurări  obiective, existente  în  materialitatea  lor  şi  nu când  se referă  la  propriile  gânduri  şi aprecieri de ordin subiectiv.

Luând  în  considerare  faptul că, depoziţia martorei G. N. C. nu se referă  la fapte  şi  împrejurări concrete,  petrecute  în realitatea obiectivă, ci  numai la  aprecieri  de ordin subiectiv, rezultă  că, această parte  a declaraţiei  sale  nu  poate avea  valoarea  juridică a probei testimoniale  în procesul penal.

Relevanţă  juridică  prezintă declaraţia părţii  vătămate  V.  P. dată  în cursul urmăririi penale în sensul că familia sa  a constatat pentru  prima data lipsa  bijuteriei de  aur.

De asemenea, partea vătămată consideră că inculpatul i-a smuls  lănţişorul  de la gât în timpul aplicării  multiplelor lovituri,  însă el  nu ştie nimic,  deoarece  ulterior  incidentului  şi-a pierdut cunoştinţa.

Partea  vătămată  nu a precizat  cu  certitudine  că inculpatul i-a sustras  bijuteria ci  numai consideră că acest fapt s-a petrecut, fără însă  a prezenta o dovadă certă şi utilă  în scopul probării faptei de furt.

Nicio probă administrată în cursul procesului  penal nu a relevat  existenţa cu  certitudine  în sarcina inculpatului  a faptei de deposedare  a  părţii vătămate  de bijuteria de aur  deţinută. Martorii audiaţi  în cursul judecăţii  şi al  urmăririi penale au confirmat numai deţinerea de către partea  vătămată a  unui asemenea bun, dar au precizat că  nu au cunoştinţă în mod indubitabil despre sustragerea bijuteriei de către inculpat.

Nici partea vătămată  nu a prezentat probe  certe  cu privire  la  sustragerea bijuteriei de către inculpat, ci aceasta  numai a emis o apreciere  de ordin subiectiv  cu privire la  probabilitatea  smulgerii lănţişorului.

Probele administrate  în cursul  procesului penal  nu au relevat  nici existenţa legăturii  de la mijloc  la scop  ce se impune a  exista  în  conţinutul  complex al infracţiunii  de tâlhărie, deoarece  niciunul din martori  nu au relevat  împrejurarea  exercitării violenţelor  în scopul sustragerii  bunului  ori  în scopul păstrării bunului. Dimpotrivă  din probele  administrate  rezultă că exercitarea violenţelor  de către inculpat  nu a fost determinată  de sustragerea vreunui bun, ci  numai  de un  conflict  personal  intervenit  între inculpat şi fratele  părţii  vătămate  în legătură  cu  un pretins împrumut nerestituit.

Nu sunt  întrunite elementele constitutive ale  infracţiunii complexe de  tâlhărie deoarece probele  administrate  nu au demonstrat  existenţa  certă a  elementelor constitutive  ale activităţii  principale de furt  şi nici legătura  de la mijloc  la scop  între  fapta principală de sustragere  şi  cea  adiacentă  constând în exercitarea violenţelor.

Aceste elemente au fost  avute în  vedere  de instanţă la schimbarea încadrării juridice în şedinţa publică din data de 28.02.2008, dintr-o infracţiune prev. de art. 211 alin. 1, art. 211 alin. 2 lit. b şi c cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. în două infracţiunii respectin infracţiunea prev. de art. 181 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. şi infracţiunea prev. de art. 208, 209 alin. 1, lit. e, g cu aplicarea art. 37 lit. b C.p.

Din ansamblul probelor administrate rezultă că în prezenta cauză penală nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului prevăzută de art.  5/2 C.p.p., art. 66 alin. 1 C.p.p. şi art. 23 alin. 11 din Constituţie. Prezumţia de nevinovăţie constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces  echitabil prevăzut de art. 6  paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prezumţia de nevinovăţie  presupune  dreptul oricărei persoane acuzate de o infracţiune de a fi  considerată nevinovată până când vinovăţia sa va fi legal stabilită prin hotărâre definitivă.

Prezumţia de nevinovăţie poartă şi asupra sarcinii probei care revine acuzatorului – Ministerul Public şi respectiv partii vătămate, iar îndoiala profită persoanei acuzate.

Obligaţia respectării  prezumţiei de nevinovăţie este opozabila erga omnes,  revenind nu doar  judecătorului ci tuturor autorităţilor statului, inclusiv celor  legislative (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).

Prezumţia de nevinovăţie – corolar al procesului penal va fi  respectată, aplicată şi  funcţionează numai dacă  acuzatorului i s-au  respectat toate  garanţiile procedurale  privind  egalitatea armelor, dreptul la informare, principiul contradictorialităţii, dreptul la  tăcere şi dreptul de a nu se  autoincrimina, administrarea probelor.

Răsturnarea prezumţiei  de nevinovăţie se va face  de către instanţa de judecată  numai în urma  unei analize profunde a temeiniciei  acuzaţiei penale , atât în ceea ce priveşte problemele de fapt , dar şi cele  de drept. Această analiză temeinică a acuzaţiei penale în fapt şi în drept (de facto şi de jure) trebuie să se  fundamenteze pe dovezi legal administrate, temeinice, convingătoare, de natură a înlătura  orice urmă de  îndoială (”In dubio pro reo”).

Condamnarea unei persoane în lipsa unor probe temeinice şi legal  administrate, convingătoare  şi ferme, care să fie de natură a înlătura cea mai mică îndoială reprezintă totodată şi o  nerespectare a dreptului unui inculpat la un proces  echitabil.

Curtea Europeană a stabilit că îndoiala profită persoanei acuzate (Comisia  EDO,  raport din 30 martie  1963, cauza  Austria c. Italia, Annuarie de la  Convenţion, vol. VI, p. 783) – “în dubio pro reo”. Această teoremă  este de  natură a respecta  şi dreptul la  siguranţă individuală, care s-ar vedea  înlăturat dacă o persoană ar fi condamnată pe baza  unor probe incerte, neconcludente, din care elementul de siguranţă  lipseşte cu desăvârşire, şi care nu sunt de  natură a fundamenta  temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei în materie penală.

Curtea a stabilit în cauză Telfner c. Austriei,  hot. din 20 martie 2001 că o condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie, probe directe care să  susţină temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei, este de natură să atragă  constatarea  încălcării articolului 6 par 2 din Convenţie.

Pentru aceste considerente  instanţa urmează  a face aplicarea art.  11 pct. 2 lit. a , art. 10 lit. c C.p.p. în ceea ce priveşte  infracţiunea de  furt,  deoarece  nu s-a făcut -  prin probe certe, indubitabile şi lipsite de orice element de nesiguranţă -  dovada deposedării de către inculpat a părţii vătămate de bijuteria de aur reclamată şi imposedarea sa cu acest obiect. Numai dovada existenţei acestui bun în patrimoniul părţii vătămate nu este suficientă pentru reţinerea infracţiunii de furt, întrucât există posibilitatea ca acest obiect să fie sustras de către altă persoană sau să se fi pierdut în conflictul derulat între părti, având în vedere modul acestuia de desfăşurare : partea vătămata a căzut la nivelul solului, şi ambele părti s-au răsturnat într-un sanţ.

În  drept,  fapta  inculpatului aflat sub  influenţa  băuturilor alcoolice  de a exercita  violenţe  fizice  asupra  părţii  vătămate, care de asemenea  a consumat  băuturi alcoolice, prin aplicarea mai  multor lovituri în zona capului şi a gâtului, determinând căderea acesteia la nivelul solului, continuând lovirea, în pofida  demersurilor martorului R. M. de a aplana conflictul, întruneşte  elementele constitutive  ale  infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C.p.

Din punct de  vedere al conţinutului constitutiv  al infracţiunii  prev. de art. 181 C.p., elementul material  constă  în activitatea  savârşită de inculpat de exercitare asupra  părţii  vătămate a mai  multor acte de violenţe,  în prezenta martorului R.  M.

Întregul conflict  fizic  a fost precedat de unul verbal desfăşurat într-un local public între  inculpat  şi partea vătămată, ambii consumând  anterior băuturi alcoolice. Violenţele  au fost  aplicate la  nivelul  capului şi gâtului părţii vătămate, în mod succesiv, determinând  căderea  părţii vătămate  la  nivelul solului  şi răsturnarea ambelor părţi  într-un şanţ  situat în apropierea locuinţei inculpatului.

Activitatea complexă  agresivă  a determinat producerea rezultatului  socialmente periculos  constând în lezarea sănătăţii  părţii vătămate  care a  necesitat  pentru vindecare 35  de zile de îngrijiri medicale.

Legătura de cauzalitate  dintre activitatea agresivă  desfăşurată  de inculpat  şi vătămarea  sănătăţii  părţii  vătămate  rezultă  din coroborarea probelor  administrate în cauză. Declaraţiile  martorilor R. M.  şi S. F.  care  au perceput în  mod nemijlocit  fapta inculpatului  de a lovi  de mai multe ori partea  vătămată  cu mâinile  în jurul capului  şi gâtului  se coroborează  cu declaraţiiile  părţii vătămate  şi ale inculpatului,  acesta din urmă recunoscând  întreaga activitate  infracţională.

Conform art. 75 C.p.p. declaraţiile  părţii  vătămate pot servi la aflarea adevărului  numai  în  măsura  în  care  se  coroborează cu fapte şi împrejurări  ce rezultă din ansamblul probelor administrate  în cauză. Declaraţiile  părţii vătămate  V. P.  servesc la aflarea adevărului în prezenta cauză  penală întrucât ele  se  coroborează  cu declaraţia  inculpatului  ce a recunoscut exercitarea agresiunilor  asupra părţii vătămate  ce au determinat vătămarea  sănătăţii şi  integrităţii  corporale  a acesteia dar şi  cu declaraţia  martorilor R. M.  şi S.F.  prezenţi  în  momentul  desfăşurării conflictului.

Sub  aspectul laturii subiective, inculpatul a  acţionat cu forma de vinovăţie, cu intenţie directă, prev. de art. 19 al. 1 pct. 1 lit.a C.p. deoarece  aplicând mai multe lovituri  părţii vătămate în zona capului  şi gâtului a prevăzut  şi a urmărit vătămarea  sănătăţii şi integrităţii sale corporale.

La  individualizarea pedepsei se  va ţine seama de criteriile prev. de art. 72 C.p., de atitudinea sinceră manifestată de inculpat  în cursul procesului  penal, constând în  recunoaşterea  activităţii  agresive desfăşurate asupra  părţii  vătămate, de starea psihologică în  care s-au aflat ambele, respectiv  întregul conflict  având loc  pe  fondul consumului  de băuturi alcoolice  de către ambele părţi. Această stare psiho-fizică  nu a fost  creată de inculpat  în  mod premeditat, ci dimpotrivă în  mod independent  de activitatea  infracţională desfăşurată  ulterior  în mod spontan.

De asemenea, la individualizarea judiciară a pedepsei se va tine seama  şi de comportamentul sincer şi  diligent depus de inculpat  ulterior  comiterii faptei, acesta preocupându-se în  mod  constant  de starea de sănătate a  părţii  vătămate.  Aceasta  conduită a inculpatului  denotă o atitudine de  regret faţă de  activitatea contrară  normelor sociale  pe care a desfăşurat-o. declaraţia acestuia potrivit căreia s-a deplasat  la  spitalul în care partea  vătămată s-a aflat internată însă  soţia sa  nu i-a dat voie  să  intre este confirmată  şi prin  audierea  martorei  V. V., soţia  părţii vătămate.

Aceasta din urmă  a confirmat  vizitele pe  care inculpatul  le-a efectuat  la spital pentru  a se interesa  de starea de sănătate a victimei,  ceea ce denotă  o atitudine de  recunoaştere  şi regret  a faptei  reprobabile comise de inculpat. Totodată, se va tine seama  şi de starea de  recidivă prev. de art. 37 lit. b C.p. în  care s-a aflat  inculpatul  în  momentul comiterii infracţiunii, astfel că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată, ca modalitate de execuţie în regim de detenţie, este de natură a-şi atinge scopul preventiv- educativ al pedepsei. În baza art.71 C.p., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

Fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale  a inculpatului, respectiv fapta ilicită de a vătăma  sănătatea părţii vătămate, prejudiciul constând în leziuni corporale pentru  a căror vindecare a necesitat internare şi  35 zile de îngrijiri medicale, legătura de cauzalitate  confirmată de probele  administrate legal şi temeinic, vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe,  se va dispune în baza art. 998 - 999 Cod civil  obligarea  acestuia la repararea  pecuniară a daunelor morale  suferite de partea vătămată.

La stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite părţii vătămate se va ţine seama de locul public de săvârşire a faptei, persoana  părţii vătămate care a suferit leziuni traumatice de o gravitate sporită astfel încât a suportat suferinţe fizice si psihice numeroase, conduita sinceră manifestată de inculpat ulterior producerii agresiunii constând în  manifestarea interesului fată de evoluţia stării de sănătate a părţii  vătămate, dar şi în tot cursul procesului penal prin recunoaşterea întregii activităţi infracţionale,  starea psiho – fizica în care s-au  aflat ambele părţi constând în consumul de băuturi alcoolice înainte de săvârşirea infracţiunii, în mod independent de aceasta dar care a fost de natură să determine o oarecare întunecare a facultăţilor psiho – fizice ale inculpatului .

Se va respinge cererea părţii vătămate de acordare a daunelor materiale  deoarece  nu a administrat nici o dovadă din care să rezulte  ieşirea ei din patrimoniul părţii vătămate tocmai datorită violenţelor exercitate de către inculpat. Nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciului material, deoarece nu s-a  dovedit nicio faptă ilicită comisă de inculpat constând în sustragerea lănţişorului de aur din patrimoniul părţii vătămate. Ca urmare, prejudiciul invocat de către partea vătămată nu este cert sub aspectul existenţei, iar  legătura de cauzalitate dintre pretinsa sustragere a bijuteriei şi valoarea materială a acestui bun  nu a fost dovedită.

In temeiul art. 191 alin. 2 C.p.p. se va dispune obligarea inculpatului  la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Instanţa constată că partea civilă Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova nu are calitate procesuală activă întrucât nu există legătură de cauzalitate între internarea inculpatului la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova şi leziunile produse de către părţi vătămate de către inculpat.

1

Domenii speta

Spete similare