Fond funciar. Obligativitatea respectarii procedurii speciale de reconstituire

Sentinţă civilă 2117 din 14.02.2008


SENTINŢA CIVILĂ NR. 2117 / 14 02 2008

Fond funciar. Obligativitatea respectarii procedurii speciale de reconstituire

Legile adoptate in materia fondului funciar (Lg.18/1991, Lg.169/1997, Lg.1/2000 si Lg.245/2005) au instituit o procedura speciala de reconstituire a proprietatii asupra terenurilor agricole si forestiere, finalizata cu emiterea titlului de proprietate.

Fiind o procedura speciala, persoanele indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa respecte intocmai succesiunea etapelor ei si sa conteste, in conditiile precis determinate de lege.

Etapele premergatoare emiterii titlului au ca obiect stabilirea intinderii dreptului de proprietate si a amplasamentului terenului atribuit. Orice nemultumire a solicitantilor legata de reconstituire sau punere in posesie trebuie adusa la cunostinta comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar care rezolva acest gen de contestatii, anterior emiterii titlului de proprietate.

Dupa eliberarea titlului asemenea contestatii nu mai sunt posibile intrucat, acceptarea lor ar presupune o eludare si o nesocotire a dispozitiilor legale ce reglementeaza expres procedurile cu caracter prealabil, in reconstituirea proprietatii.

*****************

Constată că la data de 4 octombrie 2007 reclamanţii P. E., P. M. A.I. , R. D .şi  T. G. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Locală Malu Mare de aplicare a legii fondului funciar şi Comisia Judeţeană Dolj pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să  constate nulitatea absolută parţială  a titlului de proprietate nr. 1150-48118/10 mai 1997 eliberat de Comisia Judeţeană Dolj, în ceea ce priveşte  suprafaţa de  5000 m.p. situat în satul Malu Mare, tarlaua 191, parcela 1 precum si a procesului-verbal de punere in posesie in ceea ce priveste suprafetele de teren situate in T.122, P.13  si T.119, P.23.

În fapt, reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr.  11996/1992 a fost admisă plângerea formulată de autorul reclamanţilor, numitul P. Gh. M.  şi a fost desfiinţată hotărârea  nr. 18/P/59 din data de 29 mai 1992 a Comisiei Judeţene  şi s-a dispus  reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5000 m.p. teren arabil situat în comuna  Malu Mare, sat Preajba, jud. Dolj, în punctul „peste drumul mare”.

Reclamanţii au mai arătat că, deşi hotărârea judecătorească a obligat pârâtele să emită titlul de proprietate pentru terenul solicitat, în realitate titlul a fost emis pentru tarlaua 191, parcela 1, pe teritoriul  comunei Malu Mare, sat Malu Mare, iar terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate se află la cca 3 km  de teritoriul satului Malu Mare.

În drept au fost invocate disp. art. III pct. 1 lit. a din Legea 18/1991, rap. la art. 948-966 Cod Civil.

Reclamanţii, în dovedirea acţiunii, şi pârâtele, în combaterea acesteia, au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanţă ca fiind utilă şi încuviinţată ca atare, la dosar fiind depuse: adresa nr. 6236/5 noiembrie 2007, adresa nr. 340/22 ianuarie 2008, precum şi  următoarele acte, în copii: sentinţa civilă din data de 21 august 1992, titlul de proprietate nr. 1150-48118/10 mai 1997, proces verbal,  acte de stare civilă, cererea nr. 367/22 martie 1991.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma sustinerilor partilor, a probelor administrate in cauza, si raportat la dispozitiile legale ce reglementeaza materia fondului funciar instanta retine urmatoarele.

Prin sentinţa civilă nr. 9589 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 11996/1992 a fost admisă plângerea formulată de autorul reclamanţilor, numitul Peţa Gh. Marin şi a fost desfiinţată hotărârea  nr. 18/P/59 din data de 29 mai 1992 a Comisiei JudeţeneDolj  şi s-a dispus  reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5000 m.p. teren arabil situat în comuna  Malu Mare, sat Preajba, jud. Dolj.

In urma hotararii instantei Comisia Locala Malu Mare a intocmit actele premergatoare si le-a inaintat Comisiei Judetene Dolj care a emis titlul de proprietate nr. 1150-48118/10 mai 1997 pentru suprafaţa de  5000 m.p. situat în comuna Malu Mare, tarlaua 191, parcela 1.

Instanta apreciaza ca emiterea titlului de proprietate nr. 1150-48118/10 mai 1997  s-a facut cu respectarea dispozitiilor art. 8 alin. 3 si art. 11 alin. 3 din Legea nr 18/1991, rep. care prevad ca stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, proprietarilor care au adus pamant in CAP sau mostenitorilor acestora, pe baza situatiei terenurilor detinute de cooperativa agricola de productie la 01.01.1990, inscrisa in sistemul de evidenta a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectata cu instrainarile legal efectuate de catre cooperativa pana la data intrarii in vigoare a legii si potrivit dispozitiilor instantei stabilite prin sentinţa civilă nr. 9589 pronuntata de Judecatoria Craiova in dosarul nr. 11996/1992, sentinta in care  s-a dispus doar reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de  5000 m.p.  pe teritoriul comunei Malu- Mare, fara a se indica amplasamentul suprafetei reconstituite, acest atribut al amplasamentului suprafetei reconstituite apartinand potrivit dispozitiilor Lg.18/1991 comisiei locale si nu instantei de judecata.

Mai mult, legile adoptate in materia fondului funciar (Lg.18/1991, Lg.169/1997, Lg.1/2000 si Lg.245/2005) au instituit o procedura speciala de reconstituire a proprietatii asupra terenurilor agricole si forestiere, finalizata cu emiterea titlului de proprietate.

Fiind o procedura speciala, persoanele indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa respecte intocmai succesiunea etapelor ei si sa conteste, in conditiile precis determinate de lege.

Etapele premergatoare emiterii titlului au ca obiect stabilirea intinderii dreptului de proprietate si a amplasamentului terenului atribuit. Orice nemultumire a solicitantilor legata de reconstituire sau punere in posesie trebuie adusa la cunostinta comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar care rezolva acest gen de contestatii, anterior emiterii titlului de proprietate.

Dupa eliberarea titlului asemenea contestatii nu mai sunt posibile intrucat, acceptarea lor ar presupune o eludare si o nesocotire a dispozitiilor legale ce reglementeaza expres procedurile cu caracter prealabil, in reconstituirea proprietatii.

Ori, in cauza de fata autorul reclamantilor nu a contestat actele premergatoare emisedupa pronuntarea hotararii judecatoresti si anterior eliberarii titlului de proprietate, situatie ce prezuma achiesarea atat la intinderea dreptului de proprietate cat si la amplasamentul terenului atribuit.

Faptul ca dupa 10 ani de la data emiterii titlului de proprietate  reclamantii, in calitate de succesori ai autorului P. Gh. M. au constatat ca suprafata cuprinsa in titlul de proprietate emis autorului lor nu se afla amplasata intr-un anumit punct, respectiv „ peste drumul mare” care ar fi apartinut autorului, nu constituie un motiv pentru a se dispune anularea titlului de proprietate cu atat mai mult cu cat la emiterea titlului de proprietate au fost respectate procedurile prealabile prevazute de lege pentru emiterea titlului de proprietate, iar potrivit relatiilor inaintate de Comisia Locala Malu Mare prin adresa nr.340/22.01.2008 in acest punct „ nu este teren disponibil”, fiind emise titluri de proprietate altor pesoane (F.46).

Avad in vedere considerentele de fapt si de drept expuse instanta constata ca actiunea este neantemeiata, urmand sa o respinga.