Somaţie de plată

Sentinţă civilă 4954 din 19.11.2009


 Cu cererea înregistrata sub nr.5864/207/2009 reclamanta SC G. Conf. SRL - Caracal a chemat in judecata pe pârâta SC G. STAR SRL, solicitând instantei emiterea unei somatii de plata a sumei de 14.353,45 lei reprezentând c/v facturilor emise si neachitate.

In motivarea cererii arata reclamanta ca, în cursul lunii aprilie si respectiv  mai 2009 au fost emise patru facturi fiscale în valoare totala de 14.353,45 lei, suma pe care pârâta debitoare nu a achitat-o pâna în prezent desi avea obligatia sa le  achite în termen de 30 zile de la data emiterii acestora.

Sustine reclamanta creditoare ca,  pârâta a fost  notificata în sensul  îndeplinirii obligatiei asumate prin  însusirea facturilor  fiind semnate si stampilate conform dovezilor de primire existente 

In sprijinul si dovedirea  cererii s-a depus la dosar facturilor fiscale nr.00046/29.05.2009, nr.00045/19.05.2009, nr.000040/28.04.2009 si respectiv nr.000039/21.04.2009 emise pe perioada restanta, copia contractului de productie pentru  export prin comisionar nr.52/11.04.2007.

In drept se invoca dispoz. OG nr.5/2001, art.969, 970 si art.1069 c.civil

În aparare, pârâta debitoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta ca neîntemeiata.

Prin aceeasi întâmpinare pârâta invoca exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Caracal având în vedere clauzele contractuale prevazute în pct.XI, modificate prin actul aditional  nr.38/3.02.2009, (pct.3) conform carora s-a stabilit ca litigiile care se ivesc între parti si nu pot fi solutionate pe cale amiabila vor fi înaintate Judecatoriei Bals.

De asemenea, s-a invocat exceptia prematuritatii.introducerii actiunii nefiind respectate de catre reclamanta creditoare  prev..art.7201 Cpc având obligatia sa parcurga  etapa prealabila a concilierii directe anterior promovarii prezentei actiuni.

O alta exceptia invocata de catre pârâta este aceea a inadmisibilitatii actiunii, contestându-se caracterul exigibil al creantei, fiind una dintre cele trei conditii prevazute de art.1 din OG nr.5/2001 pe care trebuie sa le cumuleze creanta solicitata.

Se sustine ca, prin actul aditional s-a modificat punctul 6 din contractul intervenit între parti, în sensul ca, plata facturilor s-a stabilit a se face în termen de 24 ore de la primirea banilor de la partenerii externi.

Se precizeaza ca, partenerul  extern se afla în procedura insolventei, pârâta debitoare  fiind înscrisa la masa credala  fapt comunicat reclamantei prin scrisoare recomanda cu confirmare de primire la care s-au anexat documentele în dovedirea acestei situatii de fapt.

S-a anexat în dovedirea sustinerilor actul aditional nr.38/3.02.2009, o nota explicativa comunicata  societatii reclamante în data de 13.08.2009, dovada înscrierii societatii pârâte la masa credala în data de 30 aprilie 2009 si alte înscrisuri.

La termenul de judecata din data de  19.11.2009 instanta a pus în discutia aparatorilor ambelor parti exceptiile invocate de pârâta.

Potrivit dispoz. art.158 alin.1 C.p.c. când în fata instantei de judecata se pune în discutie  competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta.

Conform dispoz. art.7 alin.1 C.p.c. competenta teritoriala apartine în general instantei în a carei circumscriptie se afla sediul principal al pârâtei.

Competenta teritoriala este însa alternativa., art.10 pct.4 C.p.c. stabilind ca, în afara de instanta domiciliului pârâtului mai este competenta, în cererile privitoare la obligatii comerciale si instanta locului unde obligatia a luat nastere sau aceea a locului platii.

Potrivit dispoz. art.12 C.p.c. reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instante deopotriva competente, iar  odata ce s-a ales una dintre instante, reclamantul nu mai poate reveni.

In cauza de fata, constata instanta ca, reclamanta creditoare a ales Judecatoria Caracal, având în vedere locul unde  s-au executat confectiile textile, s-au livrat catre  beneficiar, (sediul societatii) acesta fiind implicit si locul unde  urmeaza sa se faca plata.

Prin urmare, instanta urmeaza sa respinga ca neîntemeiata exceptia necompetentei teritoriale invocata de pârâta debitoare.

De altfel,  între parti s-a încheiat un contract de productie pentru export prin comisionar în data de 11.04.2007, perioada de valabilitate a acestuia fiind de un an, obiectul contractului constând în executarea de confectii textile în regim  Lohn cu materii prime, materiale si documentatia tehnica de executie pusa la dispozitie de beneficiarul extern prin comisionat în vederea  livrarii  produselor la export.

In capitolul VI din contract, s-a stabilit de catre ambele parti modalitatea de plata a  pretului produselor si a comenzilor lucrate, respectiv 30 de zile de la  livrare.

Prin actul aditional întocmitulterior expirarii contractului intervenit între parti, respectiv în data de 3.02.2009 s-a modificat  clauza contractuala  privind  modalitatea de plata  a facturilor , având în vedere criza economica mondiala si anume, s-a stabilit  a se face în 24 de ore de la primirea banilor de la partenerii externi.

 Constata instanta ca nu s-a stabilit cu certitudine locul efectuarii platii, însa  cele doua documente ( contractul  nr.52/11.04.2009 si actul aditional nr.38/ 3.02.2009) nu au nici o relevanta în cauza de fata câta vreme contractul nu mai este valabil, iar cel de al doilea act  a fost încheiat  fara baza legala, dupa expirarea contractului, (11.04.2008).

 Si totusi în cursul anului 2009,  între parti a existat un raport juridic, desfasurându-se relatii comerciale de vreme ce  s-au emis  cele patru facturi în cursul lunilor aprilie-mai 2009 fiind  acceptate  prin semnarea  si stampilarea acestora de catre societatea debitoare.

Potrivit dispoz. art.46 C. comercial, factura face dovada obligatiilor comerciale în masura în care a fost acceptata, de catre beneficiar.

Instanta constata ca, suma  solicitata de reclamanta (creanta) întruneste conditiile prevazute de art.1 din OG nr.5/2001R, fiind certa, lichida si exigibila.

Potrivit dispoz. OG nr.5/2001 procedura somatiei de plata se desfasoara la cererea creditorului în scopul realizarii  de buna voie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însusit de parti prin semnatura ori în alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

Facturile emise  în data de 28.04.2009, 21.04.20009, 19.05.2009 si  29.05.2009 îndeplinesc conditiile prevazute de legislatia contabila purtând semnatura si stampila beneficiarului, numele si datele de identificare ale persoanei care a semnat de primirea facturii, de asemenea, contine termenul scadent si anume, 30 zile de la data emiterii  ei.

Asadar, creanta este certa decurgând din relatiile comerciale derulate între parti, este lichida, conditie data de întinderea obligatiei si este exigibila, termenul de plata fiind stabilit în cuprinsul facturii.

Având în vedere aceste considerente, instanta urmeaza sa respinga exceptia privind inadmisibilitatea cererii formulata de reclamanta în temeiul OG nr.5/2001R.

Privitor la exceptia prematuritatii introducerii actiunii de catre reclamanta, fara parcurgerea etapei prevazuta de art.720/1 C.p.c. urmeaza a fi respinsa ca neîntemeiata întrucât nu este obligatorie îndeplinirea procedurii concilierii directe anterior introducerii cererii de emitere a somatiei de plata, acest text  nu îsi gaseste incidenta  decât în  cadrul unor actiuni în conditiile dreptului comun.

Procedura somatiei de plata este o procedura speciala, de urgenta,  prin care creditorul titular al unei creante certe, lichide si exigibile constatata printr-un înscris s-au însusit într-un alt mod, poate obtine un titlu executor pentru creanta sa.

Prin urmare,  instanta va admite cererea formulata de  societatea creditoare pentru a soma pârâta debitoare la plata sumei de 14.353,45 lei reprezentând c/v celor patru facturi fiscale emise în cursul lunilor aprilie – mai 2009, în termen de 30 zile de la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti, potrivit dispoz. art.6 din OG nr.5/2001R.

In baza dispoz. art.274 C.p.c. pârâta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata în suma de 1039 lei (onorariu avocat si taxa judiciara de timbru) catre reclamanta creditoare.

Postat 20.12.2009