Fond funciar

Prin cererea înregistrată iniţială la această instanţă sub nr. 420/204/2008 reclamanţii A. M-V şi A. O - R au chemat în judecată pe pârâţii Primăria C. şi Ministerul de Finanţe, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi posesie pentru terenul în suprafaţă de 862 mp situat în mun. C, trecut în proprietatea statului în mod abuziv, şi să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate, restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru terenul de mai sus.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii legali ai defuncţilor R şi E C, bunicul lor R. C. achiziţionând în anul 1937 un teren având o suprafaţă de 862 mp situat în oraşul C., în vederea construcţiei unei locuinţe proprietate personală pe care ulterior a şi edificat-o şi în care au locuit până la decesul lor, respectiv în anul 1969 şi 1986.

Reclamanţii au mai arătat că după decesul bunicii lor, C. E., mama lor A.M.L. şi sora ei P.V. ca singurele moştenitoare legale, au vândut în data de 16.06.1987 numai imobilul (locuinţă) situat pe terenul în suprafaţă de 862 mp din oraşul C, la preţul de 155.000 lei, în contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la fostul NSL Câmpina sub nr.1334-1335/26.06.1987 specificându-se că terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 862 mp,  nu face obiectul vânzării, trecând în proprietatea statului conf.art.30 din Legea 58/1974.

S-a mai arătat de către reclamanţi că începând din anul 2005, în timpul promulgării Legii 247/2005, prin scrisoare recomandată s-au adresat Primăriei mun. C. şi instituţiei Prefectului pentru a obţine reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 8962 mp intravilan, contestaţiile lor făcute la refuzurile acestor instituţii nesoldându-se cu nici un rezultat, ultima lor scrisoare, din 8.08.2007, adresată instituţiei prefectului fiind rămasă fără nici un răspuns.

În drept, reclamanţii au invocat art. 480 şi 481 cod civil.

Prin întâmpinarea depusă la dosar Primăria mun. C a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive ca reprezentant al statului, acesta neputând fi reprezentat decât de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, şi pe de altă parte într-o astfel de acţiune, calitate procesuală pasivă are numai Municipiul C. prin Primar având în vedere prevederile Legii 215/2001.

De asemenea, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii întrucât reclamanţii trebuiau să solicite imobilul conform legii 10/2001, aceasta reprezentând o lege specială de reparaţie, iar o acţiune în revendicare formulată după apariţia acesteia este inadmisibilă, având în vedere prev.art.6 alin.2 din Legea 213/1998.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâta Primăria mun. C.  reclamanţii au arătat că Primăria mun. C. prin Ministerul Finanţelor au fost citate la proces  şi apreciază că au calitate procesuală pasivă, instituţia Primarului mun. C. şi Direcţia Finanţelor Publice fiind organisme teritoriale care relevă de organismele citate de instanţă.

Reclamanţii au mai arătat că nu poate fi invocată excepţia inadmisibilităţii acţiunii  în baza Legii 10/2001 întrucât acţiunea lor intră sub incidenţa Legii 18/1991 republicată, aşa cum chiar Legea 10/2001 prevede la art.8 (1), la art.3 din Legea 18/1991 menţionându-se ce se înţelege prin deţinătorii de terenuri, respectiv titularii dreptului de proprietate, ceea ce este cazul lor.

La termenul din 25.04.2008, reclamanţii prin procurator au arătat că înţeleg în prezenta cauză să se judece cu Municipiul C. prin Primar, sens în care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei mun. C., având în vedere disp. Legii 215/2001 potrivit căreia personalitate juridică are unitatea administrativ teritorială prin primar, la acelaşi termen instanţa dispunând unirea cu fondul a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe disp. Legii 10/2001, apreciind susţinerile pârâtei din întâmpinare ca apărări de fond.

În şedinţa publică din 20.06.2008 la solicitarea pârâtului Municipiul C. s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a numitului I. A. P. pe numele căruia s-a emis, pentru terenul în litigiu, adeverinţa 8041/25.07.1999 şi Decizia 515/19.07.1991 a Prefecturii jud. Prahova, pentru opozabilitatea hotărârii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.09.2008 intervenientul I. A. P. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât faţă de temeiul de drept invocat în cererea introductivă, respectiv art. 480 cod civil, acţiunea reclamanţilor trebuie calificată ca o acţiune în revendicarea unui imobil teren şi în consecinţă calitate procesuală pasivă poate avea doar actualul posesor al imobilului revendicat.

În acest sens, intervenientul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6097/11.10.1991, anexat, a înstrăinat imobilul în litigiu către doamna S.S.

La termenul din 10 oct. 2008 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului I. A. P. şi a dispus scoaterea acestuia din cauză şi, faţă de solicitarea reclamanţilor, introducerea în cauză, în calitate de intervenientă a numitei S. S. cumpărătoarea imobilului în litigiu.

Prin întâmpinarea depusă la doar la data de 4.11.2008, intervenienta S.S. a solicitat respingerea acţiunii în principal  pe cale de excepţie, ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, intervenienta a invocat inadmisibilitatea acţiunii dedusă din principiul unanimităţii proprietarilor reclamanţi într-o acţiune în revendicare, arătând că autoarea reclamanţilor a deţinut numai cota de l/2 din terenul în litigiu în calitate de moştenitoare a părinţilor săi C. R. şi E., cealaltă comoştenitoare fiind sora acesteia, P. R. V. care însă nu figurează ca reclamantă în litigiul de faţă.

De asemenea, intervenienta a invocat inadmisibilitatea acţiunii dedusă din prevederile Legii 10/2001, arătând că potrivit precizărilor reclamanţilor din răspunsul la întâmpinarea formulată de către Primăria mun. C., acţiunea cu care a fost investită instanţa este întemeiată pe prevederile Legii 18/1991 şi pe dispoziţiile art. 480, 481 cod civil. Întrucât terenul revendicat prin cererea introductivă este un teren fără destinaţie agricolă care nu s-a aflat în patrimoniul unui CAP, teren aflat în intravilanul oraşului C. şi a cărei reconstituire făcea obiectul unei alte legi de reparaţie, respectiv Legea 10/2001, orice cerere de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii în echivalent intra sub incidenţa prevederilor acestei legi, ceea ce atrage inadmisibilitatea acţiunii în revendicare după apariţia legii speciale.

Pe fondul cauzei, intervenienta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6097/11.10.1991 de către fostul NSL C. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin cumpărare de la fam. I. care a dobândit construcţia casă de locuit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2392/1987 încheiat cu vânzătoarele A. M. L. şi P. R. V., coproprietare ale acestuia, urmare a moştenirii legale primite de pe urma autorilor lor C. R. şi C. E.

La termenul din 7 nov. 2008 intervenienta a depus la dosar o completare a întâmpinării, prin care a solicitat, ca pe cale de excepţie, să se constate împlinirea termenului prescripţiei achizitive de 10-20 de ani în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 862 mp situat în C., cu consecinţa respingerii acţiunii în revendicare.

Prin sentinţa civilă nr. 196/16.01.2009 Judecătoria Câmpina a soluţionat cererea prin respingerea acesteia.

Împotriva acesteia s-a formulat apel şi prin decizia nr. 492/24.06.2009 Tribunalului Prahova s-a desfiinţat în parte sentinţa şi cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanţa de fond pentru a se pronunţa asupra capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri, menţinându-se restul dispoziţiilor.

Şi împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs şi prin decizia nr. 759/21.10.2009 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul şi a modificat în parte decizia nr. 492/24.06.2009, în sensul că a desfiinţat în totalitate  sentinţa atacată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei Câmpina.

Astfel cauza a fost din nou înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 6412/204/2009 la data de 10.11.2009 şi la solicitare părţilor s-au încuviinţat probe cu înscrisuri şi expertiză topografică.

În urma analizării actelor dosarului instanţa a reţinut referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii dedusă din prevederile Legii nr. 10/2001, că are în vedere în primul rând faptul că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe disp. art. 480 cod civ. şi pe disp. Legii fondului funciar, motivat de faptul că prin art. 30 din Legea nr. 58/1974  a avut loc o preluare abuzivă a terenului, astfel că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.

De asemenea se au în vedere disp. art. 8 din Legea nr. 10/2001 prin care au fost excluse de la incidenţa acestei legii terenurile al căror regim juridic este reglementat  de Legea nr. 18/1991.

Faţă de acestea considerente instanţa a respins această excepţie.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientei S. S. instanţa a admis-o pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată reclamanţii au revendicat terenul în suprafaţă de 862 mp situat în mun. C., şi au solicitat să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate, restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru acesta.

În şedinţa publică din data de 03.12.2010 reclamanţii au precizat că înţeleg să solicite numai acordarea de despăgubiri pentru terenul în cauză, potrivit raportului de expertiză.

Întrucât intervenienta a fost introdusă în cauză prin încheierea de şedinţă din data de 10.10.2008 ca urmare a faptului că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6071/11.10.1991 a devenit proprietara terenului revendicat, iar despăgubirile solicitate de reclamanţii nu o vizează pe aceasta, calitatea procesuală pasivă a intervenientei nu se mai justifică.

De altfel reclamanţii au fost de acord cu admiterea acestei excepţii, tocmai urmare a precizării acţiunii pe care au făcut-o.

Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele:

Terenul ce face obiectul prezentei cererii a aparţinut autorilor reclamanţilor, potrivit actului de vânzare-cumpărare din 17.07.1937, aspect necontestat de părţi, ca şi calitatea reclamanţilor de moştenitori ai numiţilor R. C. şi E. C.

Deşi reclamanţii au depus la dosar o declaraţie de renunţare la succesiune de către reclamanta A.O.R. la succesiunea părinţilor – A. E. V. şi A. M. L., instanţa nu o poate lua în considerare nefiind făcută în termenul legal (art. 700 cod civ.)  pentru a produce efecte.

Aşa cum s-a reţinut şi iniţial moştenitoarele defuncţilor R. C. şi E. C., A. M.L.  şi P. V., în calitate de fiice, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2392/16.06.1987 de fostul NSL C. au vândut numitului I. Al. P. locuinţa situată în C., locuinţă aflată pe un teren aferent de 862 mp care nu a făcut obiectul vânzării, trecând în proprietatea statului conform art. 30 din Legea 58/1974.

Prin decizia nr. 215/26.09.1987 Biroul Executiv al Consiliului Popular al oraşului C., urmare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2392/16.06.1987, a stabilit  cu titlu de despăgubiri pentru teren, suma de 1293 lei plătită foştilor proprietari A.M. L. şi P.V.

Tot prin această decizie s-a atribuit cumpărătorului I. Al. P. suprafaţa de 100 m.p. în folosinţă pe durata construcţiei, iar suprafaţa de 762 mp, a fost închiriată tot acestuia.

Astfel că întregul teren a fost folosit de către cumpărătorul locuinţei I. Al. P., fără ca vânzătoarele să mai fi emis vreo pretenţie asupra terenului şi fără să fi exercitat asupra acestuia vreun atribut al dreptului de proprietate.

De altfel se reţine şi faptul că reclamanţii, prin cererea introductivă, au menţionat că terenul aferent construcţiei înstrăinate nu a făcut obiectul vânzării şi începând cu anul 2005 au încercat obţinerea reconstituirii dreptului de proprietate.

Aşa fiind de la momentul vânzării de către A. M. L. şi P. V. şi până în anul 2005, nici acestea şi nici reclamanţii nu au manifestat vreun interes pentru terenul în cauză.

Abia în temeiul Legii nr. 247/2005 reclamanţii au formulat cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit înscrisurilor de la filele 27-31.

Însă, anterior acestor demersuri ale reclamanţilor, I. Al. P. a formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate şi prin decizia Prefecturii judeţului Prahova nr. 515/19.07.1991 i s-a stabilit  acest drept pentru suprafaţa totală de 862 mp situată în C., fiind menţionat în anexa 1 şi 6 din decizie,  în temeiul Legii nr.18/1991, fiindu-i eliberată şi adeverinţa nr. 8041/25.07.1999 de către Comisia Orăşenească C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului.

S-a constatat astfel că în mod legal a fost constituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea lui I. Al. P., ca persoană îndreptăţită în baza art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, potrivit căruia terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, care sunt proprietari ai construcţiilor.

În acest sens, în practica judiciară (d.c. nr. 1448/1996 CSJ) s-a decis că, având în vedere spiritul legii, precum şi conţinutul dispoziţiilor art. 35 alin. 4 din Legea nr. 18/1991, prin care se arată că dispoziţiile art. 22 rămân aplicabile, se impune concluzia că dobânditorul unei construcţii trebuie să primească în proprietate ceea ce a deţinut ca teren aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi dacă este cazul, curtea şi grădina din jurul acestora, adică tot ce s-a avut în vedere de părţile convenţiei de înstrăinare şi ca urmare a acesteia, ce a deţinut în fapt dobânditorul.

În cauză, faţă de cele anterior menţionate, rezultă fără dubiu că întreg terenul de 862 mp, a fost folosit de cumpărător, astfel că intenţia părţilor la momentul convenţiei a vizat cu certitudine întreaga suprafaţă.

S-a reţinut de CSJ prin dec. 754/1998 că prin Legea nr. 18/1991 s-a urmărit să se normalizeze o serie de situaţii, printre care şi aceea a deţinătorilor de terenuri trecute în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării locuinţelor aflate pe ele. Dacă s-ar fi urmărit acordarea dreptului de proprietate asupra unor suprafeţe de tren restrânse la anumite limite, legiuitorul ar fi reglementat regimul juridic aplicabil restului terenului, respectiv dacă rămâne în proprietate statului şi deţinătorul îl poate cumpăra sau primi în folosinţă, ori dacă se restituie vânzătorului. În lipsa acestor prevederi se impune concluzia că întinderea dreptului de proprietate asupra terenului aferent unei construcţii, dobândită prin cumpărare sau sub imperiul Legii nr. 58/1974, poate fi determinată prin deducerea intenţie părţilor din convenţie şi din ansamblul probelor administrate. Or, atât din convenţia părţilor, cât şi din analiza celorlalte probe rezultă, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, că vânzătoarele imobilului au înstrăinat atât imobilul, cât şi terenul aferent, nerezervându-şi nici un drept asupra terenului.

Rezultă astfel că în mod legal a fost constituit dreptul de proprietate în persoana cumpărătorului I. P., care ulterior prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6097/11.10.1991 la fostul NSL C., împreună cu soţia, au vândut intervenientei S. S. terenul în suprafaţă de 862 mp situat în intravilanul oraşului C., împreună cu locuinţa aflată pe acesta.

 Faţă de această situaţie acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii s-a apreciat de instanţă ca fiind neîntemeiată, dar şi cererea de acordare a despăgubirilor, reprezentând contravaloarea terenului revendicat.

Deşi reclamanţii şi-au precizat acţiunea solicitând numai obligarea pârâţilor la plata contravalorii terenului pe care l-au revendicat iniţial, această cerere alternativă (ori restituire teren ori despăgubire prin plata contravalorii acestuia) decurge din pretinsul drept de proprietate asupra acestuia, astfel că soluţia nu poate fi decât aceiaşi.

În condiţiile în care reclamanţii nu au făcut dovada că sunt persoane îndreptăţite la reconstituirea terenului, cărora le sunt aplicabile disp. art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, nu li se poate admite cererea de acordare a contravalorii terenului, teren asupra căruia s-a constituit în mod legal dreptul de proprietate în favoarea unei alte persoane.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, reclamanţii cunoscând regimul juridic aplicabil terenului în cauză, au formulat  cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, dar ulterior cererii formulate de către cumpărătorul locuinţei şi nici nu s-a solicitat anularea actelor emise acestuia din urmă.

Se mai are în vedere şi decizia nr. 5/1993 a Curţii Constituţionale potrivit căreia „ sub imperiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, în cazul înstrăinării construcţiilor, cel care înstrăina ştia că pierde  şi dreptul de proprietate asupra terenului, primind şi o despăgubire”  (ca şi în prezenta cauză) şi că „actul era încheiat în cunoştinţă de cauză”, iar „Decretul Lege  nr. 42/1990 şi Legea nr. 18/1991 nu au făcut altceva decât să înlăture situaţia nefirească ca proprietarul locuinţei, care de cele mai multe ori o achiziţiona şi în vederea terenului, plătind în cazul vânzării-cumpărării şi un preţ ce reflectă, de regulă, existenţa terenului, să fie doar titularul unui drept real de folosinţă, şi au transformat acest drept în drept de proprietate”

În practica judiciară (ICCJ dec. nr. 604/2004) s-a stabilit şi că fostul proprietar al terenului trecut în proprietatea statului în momentul vânzării locuinţei, conform art. 30 din legea nr. 58/1974, nu are dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, regimul juridic al bunului fiind reglementat prin art. 36 al Legii nr. 18/1991, în beneficiul cumpărătorului locuinţei, iar nu în beneficul vânzătorului.

De altfel instanţa a avut în vedere şi faptul că reclamanţii au pretins o preluare abuzivă a terenului şi totuşi nu insistă în soluţionarea cererii de revendicare, astfel că interesul acestora constă în obţinerea unei sume de bani şi nicidecum reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză.

Însă Legea nr.18/1991 este o lege precumpănitor reparatorie prin constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar nu prin acordarea de despăgubiri băneşti, reprezentate de contravaloarea acestora.

Raportat la cele analizate şi reţinându-se că reclamanţii nu au făcut dovada că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a terenului de 862 mp, nu li s-a admis nici cererea privind acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea acestui teren, astfel că cererea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare